Între preistorie şi electronică

Re-citez de pe blogul http://octavianblaga.wordpress.com un text care mi se pare definitoriu pentru felul de a fi al naţiei mele. Şi al meu, implicit. Pentru că tot ce a trăit ţara asta, am recunoscut prin bucurii şi dureri, în fiinţa mea. Asta nu înseamnă că, născîndu-mă român, am fost fericit sau nefericit. Rele, bune, cum sunt, toate-s mai ale mele aici.
Asta nu înseamnă adulaţie, patriotism, sau, mai rău, naţionalism. Îmi tratez ţara în mod critic, cît pot de obiectiv.

Nu ni se potriveşte nici un model extern de civilizaţie: nici cel sovietic, nici cel american, nici cel nipon sau german. Ar fi trebuit să fim lăsaţi să creştem organic, dinlăuntrul nostru. Cred că schema de bază, arhetipal-seminală, a fiinţei noastre se găsea undeva în duhul vechiului sat valah: care sat, murind cu zile, ne-a lăsat de izbelişte, la mijloc de drum, între preistorie şi electronică. Nu avem un pattern, creştem şi descreştem aiurea, după legi haotice, stejari în ghivece, lupi în seminare marxiste, ingineri căutând petrol şi oţel şi negăsind decât cimitire de folclor şi limbă.

Ion D. Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal