60 de Kilometri de tăcere

Frig. Plouă mărunt. N-ai vrea să fii afară. În Bombonica e invers. În plus, cîntă Yanni. Nu mă grăbesc. Respect limita de viteză. La ieşirea din Moineşti, o siluetă zgribulită, dă din mînă. O iau sau nu? Nu prea opresc la autostopişti. Am auzit tot felul de chestii. Că-i omoară pe şoferi. Că le fură ce găsesc prin maşină. Că sar pe tine şi te violează în timp ce tu nu poţi reacţiona deoarece eşti atent la drum. Şi aşa mai departe. Pe vremuri, cumnatului meu i-au şterpelit nişte javre de femei o căciula brumărie care făcea două mii de lei. Iar la Focşani, un prieten de-al meu a rămas fără maşină, după ce nişte şmecheri de-i luase la ocazie i-au pus lama la gît, de-a stat ăsta pe-un cîmp pînă dimineaţa...
Încetinesc, indecis.
Brunetă, 20-21 de ani, ten deschis, ochi mari, albaştri, 1,75, blugi, tocuri, mapă neagră. Cine ştie de cînd aşteaptă să oprească vreo maşină. I-o fi frig. Frînez la zece metri de ea, după ce computerul din creierul capului meu analizează datele fizice şi zice OK.
Nu zice decît: Bacău? Fără bună ziua. Deja îmi pare rău c-am oprit.
Da, Bacău.
Demarez uşor, n-am nici o grabă. Mă uit la mîinile ei. Degete lungi, cam groase. Unghii scurte, dar curate. Două inele cu plastice colorate. Ceas D&G de cinci lei de la tarabă.
Kara Yanni se omoară la Acropolis. Ştergătoarele curăţă la zece secunde stropii de pe parbriz. E o oră de mers. Ea tace. N-am s-o întreb nimic. O fi studentă, ceva. Ce-o fi-n capul ei? Cred că regretă că i-a făcut semn Bombonicăi. E arătoasă Bombonica şi poate că fătuca se aştepta ca la volan să fie Făt-Frumos, ăla bogat, s-o ia din nenorocitul de Moineşti şi s-o ducă în Baleare. S-o poarte prin cluburi şi să-i comande daiquiri unul după altul. Sau poate se gîndeşte că am să trag maşina-ntr-o pădure şi am să abuzez de ea.
Eu mă străduiesc să conduc cît mai lin, deşi Bombonica e tip sport.
Nu mi-ar displăcea un pic de conversaţie. Mai aflu şi eu una alta. Cum a votat. Care-i treaba cu viaţa ăstora care aveau doi trei ani la revoluţie. Din ce trăiesc, ce le-ar plăcea să facă. Dar îmi zic că mai bine să nu deschid eu discuţia. S-o las pe ea. Într-un fel, are nişte obligaţii. Am salvat-o de frig şi de ploaie. Sunt gata să-l dau pe Yanni mai încet.
Dar, pe unde trece Bombonica, e tăcere. Bruneta se uită nicăieri şi tace. Asta e. Ia, mai bine, să fumez.
În serpentinele alea mari de la Grigoreni, pasagera mea începe să se agite.
Sper că nu vă e rău, zic. Nu, nu, zice ea, nici vorbă.
Şi, la naiba, tace iar. Dar nici eu nu mă las. Tac mai tare ca ea. Ajungem în Bacău. Zice: Tre s-ajung la autogară.
E-n drumul meu autogara. Dar nu zic decît: bine.
Se scotoceşte prin buzunare. Scoate nişte bancnote pe care le ţine strîns între degetele groase.
Opresc. Aici e autogara. Îmi întinde banii. Nu vă costă nimic, domnişoară.
Închide portiera. Nu spune nici mulţumesc, nici bună ziua.

Toate poveştile cu autostopiste sunt nişte minciuni nenorocite, vă spun eu.