Na, c-am prezis greşit! Legile reformei propuse de Boc au fost respinse acum 30 de minute de Curtea constituţională! Pentru că s-au găsit ne-constituţionale două articole: reducerea propriilor pensii de serviciu şi reducerea pensiilor insoţitorilor de handicapaţi.
Sa mori de rîs: pensiile magistraţilor ajung la 37 000 de lei pe lună. Cum să se reducă?
În aceste condiţii, n-au judecătorii de la CC nevoie de însoţitori? Şi cine să-i plătească? Dacă nu noi, atunci cine?
vineri, iunie 25, 2010
joi, iunie 24, 2010
SĂ NU MAI MÎNCĂM CĂCAT DESPRE CSAT
Continuăm. Ziceam: Ce zi minunată de iunie! Ce oameni deştepţi! Da CSAT-ul ăsta, nu se ocupă de siguranţa naţională? De strategii, probleme, luări de poziţie? Nu tre să apere boborul dacă-i la o adică pac la războiu? Că, de pe cînd ieream şi io, chipurile, jurnalist, aşa ştiu: Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (hait, că-i CSAŢ, nu CSAT!) ie băieţii ăia care decide ce şi cum să facă România să se salveze cînd devine situaţia nasoală. Dau CSAT pe goaglă şi iaca, bă fraierilor, ia vedeţi voi care-i definiţia csaţului pe propriul sait:
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării - Structură de lucru permanentă, constituită distinct în cadrul Departamentului Securităţii Naţionale, destinată să asigure îndeplinirea atribuţiilor ce revin Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, potrivit Legii nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea acestuia.
Adecă CSAŢ e ceva care face ce trebuie să facă CSAŢ. V-aţi prins?
Zice CSAŢ că presa e pericol strategic la siguranţa naţională, în rînd cu terorismul, crima organizată, corupţia, evaziunea fiscală, contrabanda, drogurile şi extremismul?
Păi, dacă zice CSAŢ aşa, CSAŢ tre să ia neşte măsuri. Răpănoşii de ziarişti care zice mereu nu la orice vrea să facă şefu, să tacă dracului. Mogulimea să bage banii în drumuri şi-n turism, să lase presa, că oricum n-aduce bani. Să se interzică blogăreala. Să nu mai mănînce căcat care cum vrea despre guvernaşu nostru care numai el ştie cum se zbate cu gheara crizei în jugulară. Gata cu tolcşoaiele. Prea multă pălăvrăgeală. Naţia a ameţit complet. O singură televiziune ajunge. Labe. Laber. Laberwurşti. Hai ş-un ziar, s-aveţi cu ce-nveli gaura din covrig: Adevărul. Şi să revină la vechiul brand, căci din scînteia pixelului va ieşi adevărul.
Da, acuma, scuzaţi. Cum naiba, preasupremule CSAŢ, aţi omis pensiile, sugarii şi artiştii din lista riscurilor şi ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale?
Că doar e scris la articolul 53 den Constituţiune.
Ştie şi dom prim ministru!
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării - Structură de lucru permanentă, constituită distinct în cadrul Departamentului Securităţii Naţionale, destinată să asigure îndeplinirea atribuţiilor ce revin Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, potrivit Legii nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea acestuia.
Adecă CSAŢ e ceva care face ce trebuie să facă CSAŢ. V-aţi prins?
Zice CSAŢ că presa e pericol strategic la siguranţa naţională, în rînd cu terorismul, crima organizată, corupţia, evaziunea fiscală, contrabanda, drogurile şi extremismul?
Păi, dacă zice CSAŢ aşa, CSAŢ tre să ia neşte măsuri. Răpănoşii de ziarişti care zice mereu nu la orice vrea să facă şefu, să tacă dracului. Mogulimea să bage banii în drumuri şi-n turism, să lase presa, că oricum n-aduce bani. Să se interzică blogăreala. Să nu mai mănînce căcat care cum vrea despre guvernaşu nostru care numai el ştie cum se zbate cu gheara crizei în jugulară. Gata cu tolcşoaiele. Prea multă pălăvrăgeală. Naţia a ameţit complet. O singură televiziune ajunge. Labe. Laber. Laberwurşti. Hai ş-un ziar, s-aveţi cu ce-nveli gaura din covrig: Adevărul. Şi să revină la vechiul brand, căci din scînteia pixelului va ieşi adevărul.
Da, acuma, scuzaţi. Cum naiba, preasupremule CSAŢ, aţi omis pensiile, sugarii şi artiştii din lista riscurilor şi ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale?
Că doar e scris la articolul 53 den Constituţiune.
Ştie şi dom prim ministru!
O MINUNATĂ DIMINEAŢĂ DE IUNIE
M-am trezit, am băut cafeaua, plouă, Curtea Costituţională analizează azi legalitatea austerităţii propusă de Boc şi-ai lui. Îmi vine să casc de ce furtuni în ritm de dansul pinguinului or să vină în Piaţa Parlamentului. Ce-or să mai ţipe transpiraţii de pensionari şi ce de mai leşinuri de babe prin ambulanţe. Şi gata. Asta va fi tot.
Băi Dorele, dacă mai întîrzii la treabă, îţi tai ziua! Cum doriţi, dom şef. Am să umblu cu ea tăiată, dac-aşa vreţi dumneavoastră!
Cum doriţi dumneavoastră, dom Băsescu. Or umbla bugetarii cu salariile amputate, artiştii cu drepturile de autor impozitate, copii cu alocaţiile micşorate, moşnegii cu pensiile scurtate. Şi cu viaţa scurtată, dacă aşa doriţi dumneavoastră şi curtea dumneavoastră constituţională, cu tot respectul!
Cum căscam, aidoma întregii naţii, numai ce-mi cade sub ochi o frază:
Sintagma „în cauză există probe şi indicii temeinice” poate fi anvizajată ca avînd un caracter de generalitate numai privită izolat, desprinsă de datele privind starea de fapt ţi participaţia penală. Semnează: Procuror şef de secţie Lucian Papici, în pledoaria pentru arestarea lui DD în direct.
Mă frec la ochi. Mai citesc odată. Mă duc la baie şi mă mai spăl odată cu apă rece. Mai citesc odată.
M-apucă rîsul. Şi rîd.
Ce ţară minunată! Ce oameni deştepţi! Bravo mie că m-am născut aici.
Băi Dorele, dacă mai întîrzii la treabă, îţi tai ziua! Cum doriţi, dom şef. Am să umblu cu ea tăiată, dac-aşa vreţi dumneavoastră!
Cum doriţi dumneavoastră, dom Băsescu. Or umbla bugetarii cu salariile amputate, artiştii cu drepturile de autor impozitate, copii cu alocaţiile micşorate, moşnegii cu pensiile scurtate. Şi cu viaţa scurtată, dacă aşa doriţi dumneavoastră şi curtea dumneavoastră constituţională, cu tot respectul!
Cum căscam, aidoma întregii naţii, numai ce-mi cade sub ochi o frază:
Sintagma „în cauză există probe şi indicii temeinice” poate fi anvizajată ca avînd un caracter de generalitate numai privită izolat, desprinsă de datele privind starea de fapt ţi participaţia penală. Semnează: Procuror şef de secţie Lucian Papici, în pledoaria pentru arestarea lui DD în direct.
Mă frec la ochi. Mai citesc odată. Mă duc la baie şi mă mai spăl odată cu apă rece. Mai citesc odată.
M-apucă rîsul. Şi rîd.
Ce ţară minunată! Ce oameni deştepţi! Bravo mie că m-am născut aici.
marți, iunie 22, 2010
luni, iunie 21, 2010
De ce trebuie impozitate drepturile de autor
Dreptul de de autor trebuie impozitat deoarece el reprezintă recompensa unei munci, anume, a muncii de creaţie.
Iar pe muncă, statul tre să ia şi el ceva, că, dacă munceşti, poţi şi să greşeşti, iar greşeala, se plăteşte.
Creatorii ăştia, artiştii, au fost mereu privilegiaţi. Toate regimurile i-au cocoloşit. Din antichitate şi pînă acum. Şi tot s-au plîns că-s săraci, că-s bolnavi, că îmbătrînesc şi nu-i mai bagă nimeni în seamă. Dar că-i aplaudă lumea, mai ceva ca pe preşedinte sau pe premier, de-asta nu s-au plîns. E momentul să li se mai taie din corniţe. Artişti, inventatori, tehnicieni, scriitori, toţi trebuie să-şi revină naibii cu picioarele pe pămînt. Viaţa nu-i o continuă distracţie. Viaţa a devenit dură. E criză, dragi creatori, gata cu huzurul drepturilor de autor impozitate numai şaişpe la sută!
Experţii guvernamentali au constatat că acest tip de muncă, activitatea de creaţie, este practicată de indivizi care, în general pierd nopţile gîndindu-se cum să facă să fie mai bine şi mai frumos în ţara noastră. Cu alte cuvinte, ei n-au în cap decît o singură idee: să schimbe lumea şi, în acest fel, ei să devină un soi de idoli, de eroi ai naţiei. Păi, dacă se schimbă lumea, ce garanţie avem noi că lumea va fi mai bună şi mai frumoasă? Niciuna. Artiştii visează la cai verzi pe pereţi.
Pe de altă parte, a schimba lumea, este o activitate lucrativă, care produce profit.
De exemplu, cu ce e mai creativ pictorul X decît nea Ghiţă care creşte melci în ogradă? Sau compozitorul Y, decît nea Mitică de la volanul maşinii de gunoi? Şi unii şi alţii tre să ia sute de decizii - iar asta înseamnă creaţie! - în timp ce prestează munca. Este aberant să zici "muncă de creaţie", doar cînd e vorba de artă. E la fel de artist Ghiţă cînd învîrteşte destoinic volanul pentru a evita un accident, ca Beligan graseind rolul lui Henric al nuştiucîtelea. Iar Ghiţă, selectînd melcii standard pentru export, poate chiar e mai artist decît Gheorghe Zamfir.
Doar că, şi aici e problema, în timp ce Beligan şi Zamfir primesc drepturi de autor impozitate părinteşte, Ghiţă şi Mitică iau canci. Adică iau salariu, dar drepturi de autor, canci. Iar pe salariu dau la impozite şi ceaseuri de le merg fulgii.
Şi atunci, vin şi spun: da impozitării creaţiei. Da naţionalizării drepturilor de autor. Să creeze mai puţin artiştii, dacă nu le convine. Să mai stea pe-acasă. Ce tot atîtea spectacole, expoziţii, cărţi, poezele? Ce atîtea vise? Vor să schimbe lumea? N-au decît, da să plătească impozit!
Dacă nu, să-i lase pe politicieni să facă România mai bună şi mai frumoasă!
PS. Blogerii, nu-s cumva şi ei nişte creatori? Oare nu s-ar cuveni să dea şi ei un ce impozit la buget? Ceva donaţii obligatorii?
Iată încă o idee care merită studiată.
Iar pe muncă, statul tre să ia şi el ceva, că, dacă munceşti, poţi şi să greşeşti, iar greşeala, se plăteşte.
Creatorii ăştia, artiştii, au fost mereu privilegiaţi. Toate regimurile i-au cocoloşit. Din antichitate şi pînă acum. Şi tot s-au plîns că-s săraci, că-s bolnavi, că îmbătrînesc şi nu-i mai bagă nimeni în seamă. Dar că-i aplaudă lumea, mai ceva ca pe preşedinte sau pe premier, de-asta nu s-au plîns. E momentul să li se mai taie din corniţe. Artişti, inventatori, tehnicieni, scriitori, toţi trebuie să-şi revină naibii cu picioarele pe pămînt. Viaţa nu-i o continuă distracţie. Viaţa a devenit dură. E criză, dragi creatori, gata cu huzurul drepturilor de autor impozitate numai şaişpe la sută!
Experţii guvernamentali au constatat că acest tip de muncă, activitatea de creaţie, este practicată de indivizi care, în general pierd nopţile gîndindu-se cum să facă să fie mai bine şi mai frumos în ţara noastră. Cu alte cuvinte, ei n-au în cap decît o singură idee: să schimbe lumea şi, în acest fel, ei să devină un soi de idoli, de eroi ai naţiei. Păi, dacă se schimbă lumea, ce garanţie avem noi că lumea va fi mai bună şi mai frumoasă? Niciuna. Artiştii visează la cai verzi pe pereţi.
Pe de altă parte, a schimba lumea, este o activitate lucrativă, care produce profit.
De exemplu, cu ce e mai creativ pictorul X decît nea Ghiţă care creşte melci în ogradă? Sau compozitorul Y, decît nea Mitică de la volanul maşinii de gunoi? Şi unii şi alţii tre să ia sute de decizii - iar asta înseamnă creaţie! - în timp ce prestează munca. Este aberant să zici "muncă de creaţie", doar cînd e vorba de artă. E la fel de artist Ghiţă cînd învîrteşte destoinic volanul pentru a evita un accident, ca Beligan graseind rolul lui Henric al nuştiucîtelea. Iar Ghiţă, selectînd melcii standard pentru export, poate chiar e mai artist decît Gheorghe Zamfir.
Doar că, şi aici e problema, în timp ce Beligan şi Zamfir primesc drepturi de autor impozitate părinteşte, Ghiţă şi Mitică iau canci. Adică iau salariu, dar drepturi de autor, canci. Iar pe salariu dau la impozite şi ceaseuri de le merg fulgii.
Şi atunci, vin şi spun: da impozitării creaţiei. Da naţionalizării drepturilor de autor. Să creeze mai puţin artiştii, dacă nu le convine. Să mai stea pe-acasă. Ce tot atîtea spectacole, expoziţii, cărţi, poezele? Ce atîtea vise? Vor să schimbe lumea? N-au decît, da să plătească impozit!
Dacă nu, să-i lase pe politicieni să facă România mai bună şi mai frumoasă!
PS. Blogerii, nu-s cumva şi ei nişte creatori? Oare nu s-ar cuveni să dea şi ei un ce impozit la buget? Ceva donaţii obligatorii?
Iată încă o idee care merită studiată.
duminică, iunie 20, 2010
Let's change
Să luăm un exemplu. Complexul comercial Orizont. În spatele clădirii, construită acu să tot fie vreo 30 de ani, se dădea lapte. Cozile se făceau pe la două-trei dimineaţa. Te duceai cu două sticle de sticlă, de-alea largi la gură, şi te puneai pe listă. Şi pe aşteptat. În întuneric. Lista se scria la lumina vreunei lanterne chioare. Îmi plăcea laptele, dar nu prea apucam. Era pentru băieţelul meu. Docili, oamenii şi ţara aşteptatu să se schimbe ceva. În linişte se aştepta, picotind, aţipind, sprijiniţi de zidul igrasios. Unii veneau cu scăunele de pescar şi adormeau de-a binelea. Păream o adunătură de morţi. Umbre de nebuni într-o lume amorfă. Pe la şase venea gestionara. Venea Dumnezeu. Descuia lacătele de la uşa metalică. Ne alinia. Ne număra. Uneori eram o sută, alteori, în preajma sărbătorilor, băteam dublu. Pe la şapte, venea duba. Ajutam la descărcat lăzile, să meargă mai repede. Uneori era iarnă, alteori ploua, bătea vîntul. Era frumos. Eram tineri. Laptele era doi lei cincizeci. Unt nu era, decît cu pile. Şi mai era cu pile carnea chinezească la cutie. Bună tare. O fi fost de cîine, de pisică, dar era bună. Cu pile.
Complexul comercial Orizont, deci. Destinat iniţial unui magazin alimentar, iar la etaj, unuia de confecţii şi textile. După 90, vîndut şi revîndut, discotecă, club, expoziţie de mobilă. Acum, la parter o bancă, fireşte, şi magazin cu produse chinezeşti la etaj. Încă n-au adus conserve de carne.
N-am nostalgii decît după sentimentul de responsabilitate pe care mi-l dădeau cozile pentru lapte.
Complexul comercial Orizont, deci. Destinat iniţial unui magazin alimentar, iar la etaj, unuia de confecţii şi textile. După 90, vîndut şi revîndut, discotecă, club, expoziţie de mobilă. Acum, la parter o bancă, fireşte, şi magazin cu produse chinezeşti la etaj. Încă n-au adus conserve de carne.
N-am nostalgii decît după sentimentul de responsabilitate pe care mi-l dădeau cozile pentru lapte.
miercuri, iunie 16, 2010
DAN VORNICELU A PLECAT LA ÎNGERII LUI
A murit Dan Claudiu Vornicelu. 
Avea 37 de ani şi era considerat un artist de mare viitor.
Comparat cu George Enescu.
Prin 1980, medicul Dan Vornicelu a bătut la uşa studioului de teatru şi poezie pe care-l înfiinţasem la Casa de cultură. şi mi l-a prezentat pe fiul lui de şapte ani. Mă ruga să-l ascult şi să-l programez să cînte în spectacolele “JOCUL”.
Chiar dacă debutase deja pe scena Ateneului din Bacău sub bagheta Maestrului Ovidiu Bălan, cutuma cerea să-l audiez pe băieţelul brunet, sfios, cu puţin mai înalt decît vioara pe care a scos-o din cutie. Ţigara a ars uitată în scrumieră cît a durat “Balada”. I-am adunat pe toţi care erau prin căsoaie şi l-am rugat pe Dănuţ să mai cînte odată. Pe scenă. Fără reflectoare şi sonorizare, sunetele se năşteau din arcuşul copilului într-un fel misterios, calde, încărcate de patimă. Era, în mod cert, un fenomen.
Am fost martorul unui timp din creşterea lui ca artist. Nu lipsea din nici un spectacol. Singur în faţa sălilor pline sau la Cenaclul Artelor, în prezenţa elitei intelectuale a vremii, Dan îşi susţinea recitalurile cu un profesionalism ieşit din comun. Părea că îngeri cît tot atîtea note populau spaţiul. Repertoriul îi devenea din ce în ce mai bogat, mai surprinzător, abordarea din ce în ce mai personală şi mai curajoasă. Publicul pleca de fiecare dată minunat de acurateţea interpretării, de profunzimea trăirii, de desăvîrşita exprimare artistică a unui atît de tînăr violonist. La urma urmei, în mizerabila, sumbra existenţă a băcăuanilor din anii 80, prezenţa lui Dan Claudiu Vornicelu era o lumină.
A făcut cîţiva ani Şcoala de Muzică în Bacău, apoi s-a mutat în Bucureşti. Copilul minune al muzicii clasice româneşti a avut o carieră strălucită, încununată cu cele mai prestigioase premii internaţionale, solist concertist, membru al Filarmonicii George Enescu, titlul de doctor, universitar la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, membru al Orchestrei de Cameră a Asociaţiei Europene a Conservatoarelor - AEC, Paris…
L-am mai întîlnit prin anii 90, la Festivalul de Muzică Contemporană. Se făcuse un bărbat adevărat, dar iubea muzica la fel de mult şi era la fel de respectuos.
Luni, s-a sinucis din dragoste.
Un gest fatal, năucitor şi pentru îngeri. Să-l aibă în paza lor.
Avea 37 de ani şi era considerat un artist de mare viitor.
Comparat cu George Enescu.
Prin 1980, medicul Dan Vornicelu a bătut la uşa studioului de teatru şi poezie pe care-l înfiinţasem la Casa de cultură. şi mi l-a prezentat pe fiul lui de şapte ani. Mă ruga să-l ascult şi să-l programez să cînte în spectacolele “JOCUL”.
Chiar dacă debutase deja pe scena Ateneului din Bacău sub bagheta Maestrului Ovidiu Bălan, cutuma cerea să-l audiez pe băieţelul brunet, sfios, cu puţin mai înalt decît vioara pe care a scos-o din cutie. Ţigara a ars uitată în scrumieră cît a durat “Balada”. I-am adunat pe toţi care erau prin căsoaie şi l-am rugat pe Dănuţ să mai cînte odată. Pe scenă. Fără reflectoare şi sonorizare, sunetele se năşteau din arcuşul copilului într-un fel misterios, calde, încărcate de patimă. Era, în mod cert, un fenomen.
Am fost martorul unui timp din creşterea lui ca artist. Nu lipsea din nici un spectacol. Singur în faţa sălilor pline sau la Cenaclul Artelor, în prezenţa elitei intelectuale a vremii, Dan îşi susţinea recitalurile cu un profesionalism ieşit din comun. Părea că îngeri cît tot atîtea note populau spaţiul. Repertoriul îi devenea din ce în ce mai bogat, mai surprinzător, abordarea din ce în ce mai personală şi mai curajoasă. Publicul pleca de fiecare dată minunat de acurateţea interpretării, de profunzimea trăirii, de desăvîrşita exprimare artistică a unui atît de tînăr violonist. La urma urmei, în mizerabila, sumbra existenţă a băcăuanilor din anii 80, prezenţa lui Dan Claudiu Vornicelu era o lumină.
A făcut cîţiva ani Şcoala de Muzică în Bacău, apoi s-a mutat în Bucureşti. Copilul minune al muzicii clasice româneşti a avut o carieră strălucită, încununată cu cele mai prestigioase premii internaţionale, solist concertist, membru al Filarmonicii George Enescu, titlul de doctor, universitar la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, membru al Orchestrei de Cameră a Asociaţiei Europene a Conservatoarelor - AEC, Paris…
L-am mai întîlnit prin anii 90, la Festivalul de Muzică Contemporană. Se făcuse un bărbat adevărat, dar iubea muzica la fel de mult şi era la fel de respectuos.
Luni, s-a sinucis din dragoste.
Un gest fatal, năucitor şi pentru îngeri. Să-l aibă în paza lor.
marți, iunie 15, 2010
MORŢIUNEA CU PETE DE CĂCAT
Naşterea şi parascovenia pîrţului scremut al opoziţiei, numit pompos moţiune, au trecut. În urma lor a rămas canicula, doar-doar om avea şi noi motiv să ne enervăm de-adevăratelea. Cum ne-am enervat la revoluţiune, acu doujde ani.
Şi a mai rămas un miros de putoare parlamentară cam cum puţea pe vremuri cînd treceai cu trenul pe lîngă fabrica de clei de oase de la Mărăşeşti. Bine c-a venit capitalismul luminat şi, din mîndreţea pestilenţială de lîngă mausoleu n-a mai rămas decît un peisaj cu schelete de beton, cam cum vedeţi în imaginile alea de la Hiroşima, după ce-a trecut Enola Gay pe deasupra. Şi cam cum o să se vadă toată Românica noastră cît de repede.
Că altă scăpare, nu-i. Decît dispariţia, după ce-am văzut azi în Palatul Poporului. Cîtă mizerie s-a adunat acolo, de toate culorile, din toate spectrele puliticianiste, nu-mi venea să-mi cred organelor de simţ. Ce panglicari, ce mitocani, ce ţaţe, cîtă derbedeime, ce mincinoşi şi cîtamai făţărnicie! Cu tot respectul faţă de neam, ăştia-s reprezentanţii ţărişoarei mele pe care am fost învăţat s-o iubesc ca pe mama? Cum dreacu-au ajuns nenorociţii ăştia să facă legi pentru un popor şi-aşa nenorocit de soartă?
Putere şi opoziţie, aceeaşi miasmă.
Îi văd p-ăi bătrîni cum au albit în Parlament din 90 încoace de grija lor, nu a naţiei care i-a făcut. Îi văd pe ăştia tinerii care nu mai încap în hoteluri, avioane, vuitoane şi-n propria lor piele, cum se zbat să roadă ciolanul de să nu mai rămînă nici praful din el. Îi văd pe analfabeţi cum se screm să lege trei vorbe, pe mincinoşi cum se îneacă în propriile lor minciuni şi pe hoţi cum se dau în gît unii pe alţii. Şi nu vin domle jăndarii să mi-i lege pe toţi şi să-i care cu camioanele la dracu-n praznic, şi să-i pună la săpat tuneluri pentru autostrada din Carpaţi. Păi nu vin jăndarii, că mi-s ocupaţi să se bată cu pensionarii la porţile de fier de pe Izvor. Cu pensionarii ăia de au 300 de lei pensie. Din care-o să le mai rămînă cît pentr-un ferpar.
.
M-am tot uitat azi să văz vreun puiandru politic de Doamne-ajută. Cu mintea la cap. Cu vreun plan, ceva. Cu vreo sclipire în ochi care să dea măcar speranţă. Am văzut venin. Circăraie.Discursuri fără argumente. Miştocăreală de gang.
Iar cînd s-au sfîrşit de băgat bilele, din televizor m-a izbit un damf. De ou clocit. De băşină. De cîine mort. De pucioasă. De curvă nespălată.
Pe care n-o fut decît beţivii. Dacă nu vine furtuna.
joi, iunie 10, 2010
CINE TE REPREZINTĂ, ROMÂNE?
Azi 10 iunie 2010.
Afară ninge. Minus 25 de grade la soare. Nuţu Cămătaru plînge la ieşirea de la pîrnaie. Peste exact o lună şi opt zile împlinesc 24 de ani. Voi fi primit în rîndurile pionierilor. Sau în curte. Curtea constituţională. Preşedintele s-a dus în piaţa Universităţii, dar n-a venit nimeni. Pensiile se vor mări cu 24,5 la sută, iar salariile profesorilor cu 50 la sută, deoarece ei trebuie să educe viitoarele degeneraţii de cocălari, drogaţi, alcoolici, piţipoance şi handicapaţi. România nu va fi afectată de criză.
Gogoriţe. Minciuni. La naiba, realitatea se alcătuieşte din cu totul alte adevăruri.
De fapt, azi 10 iunie 2010, e cald al naibii. Nuţu călăreşte ca Iancu Jianu, băgîndu-şi meseria în gîtul justiţiei. Eu fac 57 de ani (!!!). Nu voi fi primit nicăieri, nici măcar la pionieri. Preşedintele nu s-a dus şi nici nu se va duce în Piaţa Universităţii, în schimb, a solidarizat cu nenorociţii care se tîrăsc cu 400 de lei pe lună, donîndu-şi salariul la fondul Solidaritatea. Ceaşcă le-a oferit protestanţilor 100 de lei. După trei zile a mierlit-o. România e în criză. Cu C de la căcat.
Nu c-aş fi ungrofil, dar, totuşi:
Ungaria va aplica un set de 29 de masuri pentru reducerea deficitului bugetar, printre acestea fiind taxarea bancilor, renuntarea la masinile de serviciu si telefoanele mobile gratuite acordate functionarilor, scaderea impozitului aplicat companiilor de la 19 la 10% si plafonarea salariilor angajatilor bancii centrale Salariile angajatilor din sectorul public, inclusiv pentru angajatii bancii centrale, vor fi plafonate la 7.092 euro pe luna.. (http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles|displayArticle/articleID_20356)
Ţara mea mai are doar un pic şi devine cea mai mare putoare mondială.
Afară ninge.
Afară ninge. Minus 25 de grade la soare. Nuţu Cămătaru plînge la ieşirea de la pîrnaie. Peste exact o lună şi opt zile împlinesc 24 de ani. Voi fi primit în rîndurile pionierilor. Sau în curte. Curtea constituţională. Preşedintele s-a dus în piaţa Universităţii, dar n-a venit nimeni. Pensiile se vor mări cu 24,5 la sută, iar salariile profesorilor cu 50 la sută, deoarece ei trebuie să educe viitoarele degeneraţii de cocălari, drogaţi, alcoolici, piţipoance şi handicapaţi. România nu va fi afectată de criză.
Gogoriţe. Minciuni. La naiba, realitatea se alcătuieşte din cu totul alte adevăruri.
De fapt, azi 10 iunie 2010, e cald al naibii. Nuţu călăreşte ca Iancu Jianu, băgîndu-şi meseria în gîtul justiţiei. Eu fac 57 de ani (!!!). Nu voi fi primit nicăieri, nici măcar la pionieri. Preşedintele nu s-a dus şi nici nu se va duce în Piaţa Universităţii, în schimb, a solidarizat cu nenorociţii care se tîrăsc cu 400 de lei pe lună, donîndu-şi salariul la fondul Solidaritatea. Ceaşcă le-a oferit protestanţilor 100 de lei. După trei zile a mierlit-o. România e în criză. Cu C de la căcat.
Nu c-aş fi ungrofil, dar, totuşi:
Ungaria va aplica un set de 29 de masuri pentru reducerea deficitului bugetar, printre acestea fiind taxarea bancilor, renuntarea la masinile de serviciu si telefoanele mobile gratuite acordate functionarilor, scaderea impozitului aplicat companiilor de la 19 la 10% si plafonarea salariilor angajatilor bancii centrale Salariile angajatilor din sectorul public, inclusiv pentru angajatii bancii centrale, vor fi plafonate la 7.092 euro pe luna.. (http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles|displayArticle/articleID_20356)
Ţara mea mai are doar un pic şi devine cea mai mare putoare mondială.
Afară ninge.
joi, iunie 03, 2010
Călugăria de piaţă şi încă o întîmplare din viaţă
Mi-ar fi foarte uşor să vă mint în continuare, nu numai şase luni, şase ani, şaisprezece, şaizeci. Să vă spun, cum fac Dono şi Lia, cît de bine-mi pare că sunt viu şi că porcăriile care-mi amărăsc zilele vin şi se duc. Să vă arăt faţa luminoasă a lucrurilor, să fiu pozitiv, cum ar veni, să mă cac pe mine de exuberanţă că, uite, a venit vara, că soarele străluceşte, iarba înverzeşte, mă duc în Grecia, zbor la nuşce spectacol, extazul mă inundă în faţa unei margarete, vai, ce film grozav am văzut, ce carte-am citit. Etc.
Mi-ar fi foarte uşor să vă mint în continuare. Ca să nu faceţi grevă Ca să fiţi fericiţi şi în număr mare să veniţi pe blogul meu, unde să găsiţi doar bucurii, mii şi mii.
Numai că, eu nu fac parte din clasa pulitică şi azi m-am dus la piaţă, la baba cu ochi albaştri de la care iau deobicei verdeaţă. De data asta o ajuta şi moşul ei la vînzare. Moş tot cu ochi albaştri. Baba dădea niscai piersici unei caţe care aia nu-i bună, aia-i prea coaptă, aia-i prea pe pizda măsii.
Îi zic moşului că vreau niscai roşii şi el se pune pe ales, nici prea mari, dar nici prea mici, cum am solicitat. Dar repede, c-am parcat maşina cam naşpa.
Se-nfige-n tejghea o călugăriţă la vreo douăşcinci de ani şi-ntreabă dacă numai căpşunile alea le mai au. Fără bună ziua.
- Da, măicuţă, numai pe astea, zice moşul cu ochi albaştri şi cu roşiile mele-n pungă.
- Da cu cîte le dai? - întreabă măiculiţa.
- Ce, roşiile?
- Nu, căpşunile, că io de căpşuni am întrebat.
- Aha. Cu 70. Da, pentru că-s ultimele, facem reducere.
- Cît?
- Păi cît? - se-ntorce moşul către baba cu ochi albaştri care tocmai număra nişte bani.
- Cît ce?
- Cît e căpşunili la reducere?
- Aaaa, se dumireşte baba. Păi, 50 de mii.
- Da io pentru dulceaţă vreau - zice fiica Domnului, mireasa lui Cristos, sau cum le-o mai fi plăcînd să se numească.
- Păi, v-ar trebui mai multe...
- Da, mai multe.
- Cam cît, aşa? Vreo zece kile? - moare de curiozitate moşul, balansînd punga mea punga mea cu roşii.
- Ce zece kile? Vreo treizeci, că facem pentru toate măicuţele.
- Iaca, numa astea mai sunt. Da de la ce mănăstire sunteţi? Că şi noi avem o vecină care s-a călugărit.
În timpul acestui interesant dialog, pe mine mă frîmîntau cu totul alte întrebări: da mă-ta n-o fi fost călugăriţă? Da tat-su lu gulerata asta, n-o fi vreun sfînt, ceva? Da io, nu cumva am apărut pe lumea asta la momentul nepotrivit? Mă uitam la cei doi cu priviri ucigătoare, dar, spre uimirea mea, pe gură mi-a ieşit doar atît:
- Oare sunt invizibil?
Moşul şi fătuca se uită la mine ca la o minune. Uluiţi. Amîndoi cu expresia aceea extrem de grăitoare: Ia uite-l şi p-ăsta, are glume-n program!
Da este că sunt educat?
La două ore după asta, mi-am zis că-i momentul să rezolv problema frînei. Apăsam frîna şi becurile de la spate nu se aprindeau. Oricine putea să-mi spargă curu, pe motiv că n-a văzut lumina roşie.
Hai la service. Dedicat pe Skoda, ca să meargă repede. Dau peste fiul unui cunoscut. hai că treaba-i bună, se rezolvă cît ai zice peşte. Îi dau certificatul de înmatriculare încep să-i spun ce vreau, şi, hopa, îi sună telefonul. Omul se scuză, vorbeşte vreo cinci minute, după care pleacă în hală de unde revine după vreo alte douzeci. Cam dădeam în clocot. Se adunaseră dumnezeii şi paştii şi cristoşii şi pizdele mamii lui la epiglota mea, de numa-numa.
Şi-i zic:
- Da cine v-a sunat? Şefu, Băsescu, Obama?
- Nu, dar era o obligaţie.
- Domnu, am io faţă de prost?
- Nu, domnu, dimpotrivă.
Am dedus că, dacă aveam faţă de prost, ar fi lăsat telefonul să sune, sau i-ar fi spus ăluia să revină. Că l-o fi învăţat tac-su că cu proştii să nu te pui.
Da este că sunt deştept?
Ei, uite de-aia n-o să vă mint, pentru că, în continuare, mi se întîmplă în Românistan să dau peste Tutipide şi peste Sătrăici. Pe care, va trebui să-i recunosc drept majoritari. Şi să-i respect. De la cei de la piaţă, pînă la ăia care ne conduc. Deampulea. Cu nesimţire şi tupeu.
Dacă n-o fi pleonasm.
Mi-ar fi foarte uşor să vă mint în continuare. Ca să nu faceţi grevă Ca să fiţi fericiţi şi în număr mare să veniţi pe blogul meu, unde să găsiţi doar bucurii, mii şi mii.
Numai că, eu nu fac parte din clasa pulitică şi azi m-am dus la piaţă, la baba cu ochi albaştri de la care iau deobicei verdeaţă. De data asta o ajuta şi moşul ei la vînzare. Moş tot cu ochi albaştri. Baba dădea niscai piersici unei caţe care aia nu-i bună, aia-i prea coaptă, aia-i prea pe pizda măsii.
Îi zic moşului că vreau niscai roşii şi el se pune pe ales, nici prea mari, dar nici prea mici, cum am solicitat. Dar repede, c-am parcat maşina cam naşpa.
Se-nfige-n tejghea o călugăriţă la vreo douăşcinci de ani şi-ntreabă dacă numai căpşunile alea le mai au. Fără bună ziua.
- Da, măicuţă, numai pe astea, zice moşul cu ochi albaştri şi cu roşiile mele-n pungă.
- Da cu cîte le dai? - întreabă măiculiţa.
- Ce, roşiile?
- Nu, căpşunile, că io de căpşuni am întrebat.
- Aha. Cu 70. Da, pentru că-s ultimele, facem reducere.
- Cît?
- Păi cît? - se-ntorce moşul către baba cu ochi albaştri care tocmai număra nişte bani.
- Cît ce?
- Cît e căpşunili la reducere?
- Aaaa, se dumireşte baba. Păi, 50 de mii.
- Da io pentru dulceaţă vreau - zice fiica Domnului, mireasa lui Cristos, sau cum le-o mai fi plăcînd să se numească.
- Păi, v-ar trebui mai multe...
- Da, mai multe.
- Cam cît, aşa? Vreo zece kile? - moare de curiozitate moşul, balansînd punga mea punga mea cu roşii.
- Ce zece kile? Vreo treizeci, că facem pentru toate măicuţele.
- Iaca, numa astea mai sunt. Da de la ce mănăstire sunteţi? Că şi noi avem o vecină care s-a călugărit.
În timpul acestui interesant dialog, pe mine mă frîmîntau cu totul alte întrebări: da mă-ta n-o fi fost călugăriţă? Da tat-su lu gulerata asta, n-o fi vreun sfînt, ceva? Da io, nu cumva am apărut pe lumea asta la momentul nepotrivit? Mă uitam la cei doi cu priviri ucigătoare, dar, spre uimirea mea, pe gură mi-a ieşit doar atît:
- Oare sunt invizibil?
Moşul şi fătuca se uită la mine ca la o minune. Uluiţi. Amîndoi cu expresia aceea extrem de grăitoare: Ia uite-l şi p-ăsta, are glume-n program!
Da este că sunt educat?
La două ore după asta, mi-am zis că-i momentul să rezolv problema frînei. Apăsam frîna şi becurile de la spate nu se aprindeau. Oricine putea să-mi spargă curu, pe motiv că n-a văzut lumina roşie.
Hai la service. Dedicat pe Skoda, ca să meargă repede. Dau peste fiul unui cunoscut. hai că treaba-i bună, se rezolvă cît ai zice peşte. Îi dau certificatul de înmatriculare încep să-i spun ce vreau, şi, hopa, îi sună telefonul. Omul se scuză, vorbeşte vreo cinci minute, după care pleacă în hală de unde revine după vreo alte douzeci. Cam dădeam în clocot. Se adunaseră dumnezeii şi paştii şi cristoşii şi pizdele mamii lui la epiglota mea, de numa-numa.
Şi-i zic:
- Da cine v-a sunat? Şefu, Băsescu, Obama?
- Nu, dar era o obligaţie.
- Domnu, am io faţă de prost?
- Nu, domnu, dimpotrivă.
Am dedus că, dacă aveam faţă de prost, ar fi lăsat telefonul să sune, sau i-ar fi spus ăluia să revină. Că l-o fi învăţat tac-su că cu proştii să nu te pui.
Da este că sunt deştept?
Ei, uite de-aia n-o să vă mint, pentru că, în continuare, mi se întîmplă în Românistan să dau peste Tutipide şi peste Sătrăici. Pe care, va trebui să-i recunosc drept majoritari. Şi să-i respect. De la cei de la piaţă, pînă la ăia care ne conduc. Deampulea. Cu nesimţire şi tupeu.
Dacă n-o fi pleonasm.
miercuri, iunie 02, 2010
Pe 2 iunie despre 1 iunie
Ar fi trebuit s-o postez de Ziua Copilului. Ziua Internaţională a Copilului. Dar n-am vrut să-mi mai amintesc că, din păcate, nu mai sunt copil.
Cântec şoptit
de Zaharia Stancu
Odată am ucis o vrabie
Am tras cu praştia-n ea şi am lovit-o
Pe urmă o zi
Şi-o noapte întreagă
Am tot plâns-o şi am tot jelit-o
Nu m-a bătut mama, nu m-a certat
În mână ţineam o bucată de pâine
Degeaba mi-a spus
Degeaba mai plângi
Ce-ai omorât omorât rămâne
Mai târziu am crescut flăcăiandru
Şi m-am îndrăgostit nebuneşte de-o fată
Dar nu ştiu de ce
Într-o zi a murit
Şi-n altă zi a fost îngropată
Demult nu mai trag cu praştia-n vrăbii
Demult nu mai merg la nici o-ngropare
Când soarele-apune
După nişte măguri
Şi răsare în flăcări din mare.
duminică, mai 30, 2010
OMUL ŞI BICHONUL
Decînd nu mai erau împreună, se gîndeau amîndoi unul la celălalt ca şi atunci cînd erau împreună.
Acum, ea trăia singură. Nu-i lipsea aproape nimic. Avea un job bine plătit, era frumoasă, deşteaptă şi rîvnită, iar după-amiezele o scotea pe Kalida la plimbare în părculeţul din faţa blocului. Kalida e o căţeluşă bichon, elegantă, albă, zglobie şi inteligentă care-i încălzeşte nopţile.
Şi el trăia singur. Nu-i lipsea aproape nimic. De curînd, fusese avansat şi-şi schimbase maşina cu una din care să nu-i fie ruşine cînd coboară. Noaptea, în somn, zîmbea, simţindu-l pe Smoc dormind la picioare. Smoc e un mascul bichon, deasemenea zglobiu şi inteligent dar cam instinctual. La prima întîlnire cu Kalida, s-a purtat ca un derbedeu.
Cît timp fuseseră împreună, ea aflase de la el că viaţa-i făcută din mici compromisuri şi că fericirea ţi-o dă Dumnezeu cu linguriţa, cînd îşi face timp să-şi amintească de tine.
El aflase de la ea că nimic nu-i pe gratis şi că trebuie să te baţi ca să ai ce-ţi place.
Iubirea lor era fără de margini, deşi nici ea nu era dispusă la compromisuri, nici el nu prea avea chef de bătaie.
Cînd nu-i răspundea la telefon, ea credea că el e în vreo reuniune importantă, sau că face dragoste, sau că, pur şi simplu, e la un chef cu băieţii. Şi se oftica, de geloasă ce e.
Cînd nu-i răspundea la telefon, el credea că ea o fi la vreun spectacol, sau la mama ei, sau că face dragoste, sau că, pur şi simplu, i s-a descărcat telefonul. Şi era distrus.
Ea credea despre el că e fericit aşa, cu micile lui succese, cu maşina lui cea nouă, cu cărţile lui, cu Smoc al lui.
El credea despre ea că e fericită, cu munca ei de mare răspundere, cu admiratorii ei cărora le răspundea pe rînd la cele trei telefoane, şi cu drăgălaşa ei de Kalida.
Fiecare îşi mîngîia cîinele în somn, visîndu-l pe celălalt.
Cu toate acestea, timpul trecea şi ei mureau, în fiecare zi mai îndureraţi.
joi, mai 27, 2010
PATA DE CULOARE NU MAI ESTEM
Aţi aflat, desigur. Jean Constantin nu mai e. Dumnezeu să-l odihnească. Inima lui, mare şi veselă, s-a oprit ieri şi zîmbetul i-a îngheţat pe buze. În filme (peste 50!), pe scenă, n-a avut roluri mari. Dar a făcut roluri fabuloase, stîrnind valuri de rîs. Îmi pare rău, al naibii de rău.
Luni, cu doar două zile în urmă, avusese spectacol la Adamclisi, iar cu o seară înainte de marea plecare, fusese văzut plimbîndu-se singur pe faleza Constanţei.
Oare simţise că era ultimul lui rămas bun de la Marea Neagră?
marți, mai 25, 2010
EUROVISION 2010
Tot felul de şmecherii la Eurovisionul de anul ăsta. Vorbim despre ele. Savante lumini. Costumaţii care mai de care.
Înainte să fie votaţi primii 17 concurenţi din seara de debut a concursului, iaca preferinţele mele:
Finlanda
Serbia
Albania
Lituania
Polonia
Grecia
Rusia.
Dar Moldova, nu c-aş fi moldovean, a fost cea care mi-a ridicat părul, ăl de-l mai am. Excepţionali. Voci, prezenţe, mujeres, cojones, tot ce trebuie pentru o piesă care să radă topurile.
Om vedea.
UPDATE, după vot: Na că n-am avut aceleaşi gusturi cu 50 la sută dintre votanţi.
Ar fi fost culmea să fiu de aceeaşi părere cu toţi cocălarii Evropii.
Înainte să fie votaţi primii 17 concurenţi din seara de debut a concursului, iaca preferinţele mele:
Finlanda
Serbia
Albania
Lituania
Polonia
Grecia
Rusia.
Dar Moldova, nu c-aş fi moldovean, a fost cea care mi-a ridicat părul, ăl de-l mai am. Excepţionali. Voci, prezenţe, mujeres, cojones, tot ce trebuie pentru o piesă care să radă topurile.
Om vedea.
UPDATE, după vot: Na că n-am avut aceleaşi gusturi cu 50 la sută dintre votanţi.
Ar fi fost culmea să fiu de aceeaşi părere cu toţi cocălarii Evropii.
vineri, mai 21, 2010
BACOVIA – profet în ţara speranţei pierdute
În veşmînt funerar, „monstrul” Bacovia şi-a tras deasupra capacele de plumb, la 22 mai 1957. N-au sunat sirenele, nu s-au dărîmat munţii, n-au curs rîuri de lacrimi. Murise un poet minor, un profet deranjant prin viziunile lui, cine să-l plîngă? Apostoli în odăjdii violete, sicrie de plumb, tuberculoşi, cortegii funerare, voievozi cu plete, ploi care nu se mai termină, ninsori, frig, moină...Popor condamnat la nefericire, poporul care-l naşte pe Bacovia.
Simbol el însuşi al pesimismului funciar al românului, profesoraşul de desen a schiţat esenţa viitorului pe care-l trăim acum. A sintetizat în puţine cuvinte, printre rînduri, lehamitea, resemnarea şi laşitatea naţiei blestemată să supravieţuiască prin generaţii de sacrificiu succesive. Recitiţi şi constataţi actualitatea perpetuă a speranţei pierdute.
NERVI DE PRIMAVARĂ
de George Bacovia
Primăvara…
O pictură parfumată cu vibrări de violet.
În vitrine, versuri de un nou poet,
În oraş, suspină un vals de fanfară.
O lungă primăvară de visuri şi păreri …
O lungă deşertare zvoneşte împrejur,
E clar şi numai soare.
La geamul unei fabrici o pală lucrătoare
Aruncă o privire în zarea de azur.
O nouă primăvară pe vechile dureri …
Apar din nou ţăranii pe hăul de câmpie,
În infinit pământul se simte tresăltând :
Vor fi acum de toate cum este orişicând,
Dar iar rămâne totul o lungă teorie.
(Portret în cărbune de pictorul Vasile Crăiţă Mândra - Bacău, anii 80)
joi, mai 20, 2010
CHESTII CARE MĂ DAU PESTE CAP
O serie de lucruri pe care nu mi le explic mă lasă rece.
Fenomenul Tungus, extratereştii, calendarul Maya, buletinul meteo, gripele aviare şi cele porcine, sunt doar cîteva dintre ele.
Altele însă, îmi dau peste cap sistemul de valori pe care să zicem că mi l-am elaborat în decursul prea îndelungatei mele vieţi. Astea mă tulbură în aşa hal, încît nici să mai scriu aici nu sunt în stare. Cînd se întîmplă să le constat, îmi vine să fumez, să mă-mbăt, să mă droghez, să-mi sap o groapă, să mă ascund, să fug, să mă spînzur. Am insomnii cînd n-am coşmaruri, plec dracului de-acasă la trei dimineaţa sperînd să dau peste-un smardoi cu chef care să mă umple de sînge. Eventual, să-şi facă pomană să mă mierlească.
Vreţi exemple? Poftim exemple.
- PENIBILUL:
- Marea şi inutila demonstraţie contra curbelor de sacrificiu care ne pasc. De supărare, naţia sindicală a cîntat, a dansat ca pinguinii, a jucat teatru. În loc să spargă palatul Victoria. Ba am văzut şi un ţăran care agita două jamboane de porc semi-desozate şi trăgea după el o oaie insolată. Cică el voia să arate cum ne tratează guvernanţii ca pe-o turmă, în timp ce înfulecă din jambonul poporului. Mamă, ce m-am rîs!
- Cretinul de CEREBEL, chemat la Realitatea să-şi dea cu părerea bîlbîită despre aşa zisa reformă băsesciană.
- Patriciu, solicitînd să ia două-trei firme de stat pe un dolar ca să le facă rentabile prin geniul lui financiar şi să le restituie după cinci ani statului, fără să pretindă nici un beneficiu.
MUIA PE FAŢĂ:
- Guvernanţii care anunţă că taie de-a valma pensii, salarii, subvenţii şi prime, dar dă prime substanţiale angajaţilor proprii.
- Ruşii care l-au asasinat pe cameramanul care a filmat locul unde-a căzut avionul prezidenţial polonez. Vezi http://www.youtube.com/watch?v=PxIFh3NkEvM&feature=player_embedded.
- EON Gaz care mi-a trimis 4 luni la rînd facturi de cîte 800 de lei, dublu la cît am plătit anul trecut la acelaşi consum, în aceeaşi casă.
- OTP Bank care-mi măreşte rata la credit fără preaviz.
- Lista cheltuielilor de-a dreptul porceşti ale parlamentarilor.
- Securiştii care se strică de rîs privindu-ne cum ne zbatem.
- Bogătanii idem ca mai sus.
- Băse, Boc, Udrea, Videanu şi toată liota, idem ca mai sus.
- Toţi puliticienii, indiferent de partid, idem ca mai sus.
IMBECILII:
- Care cred că România se va face bine în timpul vieţii noastre.
- Care au declarat ziua de Rusalii zi liberă.
- Care răspund la telefon în timp ce vorbesc cu mine.
- Care nu-şi pun centura, deşi e lege.
- Care fumează unde nu-i voie, deşi e lege.
- Care circulă cu tir-ul în weekend, deşi e lege.
- Care mă claxonează cînd semaforul e încă galben.
- Care se întrebă retoric în ce ţară trăim.
ALTE CĂCATURI:
- Naşpetele de la Capatos şi de la Mădălin Ionescu.
- Partizanatul făţiş al lui Tiberiu Lovin.
- Neutralitatea mea politică.
- Praful.
- Cei cinci muncitori care-l privesc pe cel de-al şaselea cum dă cu tîrnăcopul.
- Monedele de cinci bani. (Nu mai vorbesc de alea de 1 ban.)
- Ăia care-ncep fraza cu "deci".
- Femeile proaste.
- Bărbaţii proşti.
- Lehamitea naţiei.
- Noi.
Fenomenul Tungus, extratereştii, calendarul Maya, buletinul meteo, gripele aviare şi cele porcine, sunt doar cîteva dintre ele.
Altele însă, îmi dau peste cap sistemul de valori pe care să zicem că mi l-am elaborat în decursul prea îndelungatei mele vieţi. Astea mă tulbură în aşa hal, încît nici să mai scriu aici nu sunt în stare. Cînd se întîmplă să le constat, îmi vine să fumez, să mă-mbăt, să mă droghez, să-mi sap o groapă, să mă ascund, să fug, să mă spînzur. Am insomnii cînd n-am coşmaruri, plec dracului de-acasă la trei dimineaţa sperînd să dau peste-un smardoi cu chef care să mă umple de sînge. Eventual, să-şi facă pomană să mă mierlească.
Vreţi exemple? Poftim exemple.
- PENIBILUL:
- Marea şi inutila demonstraţie contra curbelor de sacrificiu care ne pasc. De supărare, naţia sindicală a cîntat, a dansat ca pinguinii, a jucat teatru. În loc să spargă palatul Victoria. Ba am văzut şi un ţăran care agita două jamboane de porc semi-desozate şi trăgea după el o oaie insolată. Cică el voia să arate cum ne tratează guvernanţii ca pe-o turmă, în timp ce înfulecă din jambonul poporului. Mamă, ce m-am rîs!
- Cretinul de CEREBEL, chemat la Realitatea să-şi dea cu părerea bîlbîită despre aşa zisa reformă băsesciană.
- Patriciu, solicitînd să ia două-trei firme de stat pe un dolar ca să le facă rentabile prin geniul lui financiar şi să le restituie după cinci ani statului, fără să pretindă nici un beneficiu.
MUIA PE FAŢĂ:
- Guvernanţii care anunţă că taie de-a valma pensii, salarii, subvenţii şi prime, dar dă prime substanţiale angajaţilor proprii.
- Ruşii care l-au asasinat pe cameramanul care a filmat locul unde-a căzut avionul prezidenţial polonez. Vezi http://www.youtube.com/watch?v=PxIFh3NkEvM&feature=player_embedded.
- EON Gaz care mi-a trimis 4 luni la rînd facturi de cîte 800 de lei, dublu la cît am plătit anul trecut la acelaşi consum, în aceeaşi casă.
- OTP Bank care-mi măreşte rata la credit fără preaviz.
- Lista cheltuielilor de-a dreptul porceşti ale parlamentarilor.
- Securiştii care se strică de rîs privindu-ne cum ne zbatem.
- Bogătanii idem ca mai sus.
- Băse, Boc, Udrea, Videanu şi toată liota, idem ca mai sus.
- Toţi puliticienii, indiferent de partid, idem ca mai sus.
IMBECILII:
- Care cred că România se va face bine în timpul vieţii noastre.
- Care au declarat ziua de Rusalii zi liberă.
- Care răspund la telefon în timp ce vorbesc cu mine.
- Care nu-şi pun centura, deşi e lege.
- Care fumează unde nu-i voie, deşi e lege.
- Care circulă cu tir-ul în weekend, deşi e lege.
- Care mă claxonează cînd semaforul e încă galben.
- Care se întrebă retoric în ce ţară trăim.
ALTE CĂCATURI:
- Naşpetele de la Capatos şi de la Mădălin Ionescu.
- Partizanatul făţiş al lui Tiberiu Lovin.
- Neutralitatea mea politică.
- Praful.
- Cei cinci muncitori care-l privesc pe cel de-al şaselea cum dă cu tîrnăcopul.
- Monedele de cinci bani. (Nu mai vorbesc de alea de 1 ban.)
- Ăia care-ncep fraza cu "deci".
- Femeile proaste.
- Bărbaţii proşti.
- Lehamitea naţiei.
- Noi.
marți, mai 18, 2010
STAREA DE ZERO
În ziua de 18 a fiecărei luni caut un răspuns la întrebarea "ce ar mai trebui?".
Nu-l primesc niciodată, aşa că bag mîna în săculeţul cu litere şi extrag. Nu ecstrag. Extrag.
Azi, de 18 mai 2010, au ieşit literele E, O, S, D, G, R, J şi K (amîndouă odată), V, D(a doua oară) şi A.
Decodificatorul sintetic pe care l-am achiziţionat pe internet din insulele Bora-Bora, unde n-am fost şi nici nu-mi propun, mi-a desluşit înţelesurile:
E - de la esofag
O - de la of
S - de la spaimă
D - de la dragă
G - de la gambler
R - de la Radu
JK - de la javră kataleptică
V - de la valoare 0 absolut
D - de la dorinţă
A - de la arbitru orb.
Şi eu, care aştept cu nerăbdare anul 2012, ca să înţeleg naibii ceva din toate astea!
marți, mai 11, 2010
Miracol pe Dîmboviţa
De fapt, nu chiar pe Dîmboviţa, ci în proximitate: Centrul Istoric al Capitalei a devenit, în sfîrşit, ceea ce aşteptam de douăzeci de ani. Străduţele lui întortocheate au devenit acum un loc de comunicare. Azi am păşit pe pavajul pe care l-am văzut răscolit, mutilat, mizerabil mereu şi nu-mi venea să cred.
Nu mai miroase a căcat, nu mă mai urmăresc haitele de cîini, nu mai văd puradei cu cururile goale şi nici pirande isterice.
Pe Lipscani, Şelari, Gabroveni, au apărut zeci de terase cu sute de mese şi, poate, mii de scaune de pe care socializează mii de oameni.
E criză, e, poate, preludiul celui de-al treilea război mondial, e luni, una din zilele dinaintea sfîrşitului lumii. Dar, poate tocmai de aia, toate scaunele sunt ocupate. Printre ele, se strecoară, ameţiţi de murmurul continuu, oameni frumoşi, rîvnind un loc în care să se alăture şi ei murmurului. Greu de găsit un loc. Pînă-n tîrziu de noapte, toate mesele sunt ocupate.
Bucureştiul reînvaţă să fie Micul Paris.
Blogerul român cu nr. 3, Tiberiu Lovin, şi jurnalistul Remus Radu, miliardar (tot român) în devenire, aflaţi în aceeaşi uimire generată de ce se întîmplă în ţara asta, pe strada Sfîntul Dumitru din Bucureşti.
Şi aici, magistrul managementului artistic român, Dan Măciucă, amuzîndu-se copios împreună cu celebrissimul Vali Crăciunescu de cum se împiedică şi cad lovite gagicile, tot pe strada sfîntului Dumitru, cînd îi văd cu trambucele în gură.
luni, mai 10, 2010
RECITAL CAMERAL LA ATENEUL ROMÂN
Păcat că n-aţi fost.
În repertoriu au fost dozaţi cu înţelepciune Haydn, Max Reger (de care, sorry, nu auzisem!), Mozart şi Beethoven, cu Serenada op.41.
A fost duminică seara, în Sala mare a Ateneului ( cînd treceţi prin Bucureşti, faceţi o pauză de juma de ceas să vedeţi de ce erau în stare românii la 1888,, în doar trei ani, dacă le spunea cum să facă arhitectul francez Albert Galleron , cel care a proiectat şi Palatul Ghika de la Comăneşti, Palatul Băncii Naţionale, superba clădire a CEC-ului şi multe alte edificii care ne fac să ne căutăm aparatele de fotografiat şi să facem clic.).
Pardon de paranteză. Dar n-am vreme să revin.
Concertul a fost dinamic, sclipitor, emoţionant. Consecinţa: aplauze generoase, fără de complezenţă.
Protagonişti: Cristina Anghelescu - vioară. (Foto Costin Tuchilă)
Arcuş tandru dar precis ca un bisturiu, taie nemilos spaţiul sonor, surprinde linia melodică şi o amplifică. Flageoletele crează bijuterii auditive emotionante
Ştefan Gheorghiu - violă. Slavă Domnului că nu uită că e artist, la cîte probleme are la CREDIDAM. Punctează exact, cu virtuozitate, momentele în care sincopa devine audibilă, recolorînd-o elegant în nuanţe neaşteptate. Se poate vorbi de culoarea unui vibrato? Dacă da, atunci el e pictorul.
Şi maestrul Nicolae Maxim. La peste 70 de ani, sărută flautul cu voluptate de adolescent în volute sonore. E un magician rafinat, cu degete agile care transformă aerul în armonie pură. Vrei nu vrei, te face să fii mai romantic decît eşti.
Toţi trei, un tot. Se simt, se completează, reflectă o singură stare: starea de muzică.
Dar e o vînătoare aici. Prada e subtilitatea modulatorie a flautului. Partiturile sunt planuri de luptă. Corzile îi urmăresc introurile savante, mişcările subtile, alternaţele între acut şi tern, şi îi aruncă nada. Vioara şi viola ţes o plasă de tuşeuri fine, flageolete de petală, bijuterii de tacturi şi staccato, împlinind armonia.
Confruntarea celor trei instrumente transmite vibraţii profunde. Pînă în cele mai îndepărtate amintiri. Pînă la momemntul cînd ai făcut cunoştinţa primară cu muzica. Pînă dintotdeauna.
Aş mai vorbi despre arhitectura muzicală a pieselor din concert, dar veţi găsi pe internet informaţii mult mai competente.
Îmi vine să mai spun doar că muzica e o cale spre îndumnezeire.
Dar nu-s deloc sigur că n-a mai spus-o cineva înaintea mea.
Mulţumesc, Ilinca Paula Bumb pentru foto din sală.duminică, aprilie 25, 2010
ZIUA DE LUNI, NU-I NIMIC DE VÎNZARE
Astăzi e altă zi mohorîtă. Adunăm în palmă cenuşa anilor.
S-a strâns în noi cenuşa anilor şi ne mirăm că nu-ncape în noi.
De ce să te scuzi că ne-am deconectat? Tu eşti modemul?
Da, tu eşti modemul care-mi ascunde viscolul cînd cerşeşte o şoaptă, un alint.
Eşti zborul cenuşiu care mă îmbată cu veninul hârburilor mele adunate-ntr-o gară, de mult.
Merg în tîrgul de duminică. Mă uit la fleacurile aşternute pe ziare. Papuci desperecheaţi, chei ruginite, păpuşi fără cap.
Inutilul scos la vînzare. Nimeni nu cumpără nimic. Doar cerşetorii cîştigă în ziua de tîrg.
Azi nu-i zi de tîrg.
Azi e umila zi de luni.
Nici n-avem ce vinde. Suntem doi cerşetori păcătoşi în faţa unei tarabe pe care nu e nici măcar o cheie ruginită.
Eu cerşesc o iubire nepătată de cenuşă, tu culegi frânturi şterse de pete. Ne colorăm viaţa, ne umilim cu dorinţele spălăcite de şoapte, şi uite aşa seducem timpul, amândoi, doi cerşetori, ne rugăm să trecem hotarul inchiziţiei noastre.
Trece săptămîna. Vine duminica. Iar e tîrg.
De săraci ce suntem, am vinde deşertul, cutremurul mare, războiul din noi.
Dar deşertul ne este martor, cutremurul ne este vecin, iar războiul e tot ce avem.
Aşa că nu ne rămîne decît să fugim de noi, ca să ajungem la noi.
Supravieţuim. Şi vine ziua de luni.
Ne destrămăm în aşteptarea tumultului. Să vină lumea. Să ne dea ceva. Cît de puţin.
Numai că n-avem ce vinde. Nici pămîntul din trupurile noastre nu-i al nostru. Iar minciuna, culoarea cerului şi dorul n-au preţ.
Nici cerul schiţat de râsul tău fals şi nici norul atins de viscolul meu irosit, nu-s de vînzare. Ne-am albit degeaba.
Cerşim. Şi dacă nimeni nu ne dă nimic, atunci ne dăruim unul altuia.
Şi nu cîştigă nimeni nimic.
sâmbătă, aprilie 24, 2010
SFINTU GHEORGHE LA ZAMFIR
Găeşti, 23 aprilie 2010.Prieteni, rude, consăteni (toţi la furat de amintiri), palincă de Alba de la Nicoleta Beca, impresarul Dan Măciucă, naistul Nicolae Voiculeţ, Don Georgică şi soţia-gazdă, taraf, sarmale, icre, grătar, vin de Cobia, ( am băut şpriţ de coca-cola cu borsec, fiind de serviciu ca şofer) , senior Zamfir cu naiul lui.
În premieră mondială, Maestrul mi-a acordat un autograf pe coaja unui ou. Scrie aşa: "Nu acord autografe pe ouă decît minunatului meu prieten!"Lăutarul local - tot Gheorghe - a cîntat necontenit dintr-un repertoriu inepuizabil din care am reţinut un refren inedit: În deal, pe colina mică, Cîntă cucu-n păsărică.
Sărbătoritului i s-au adus daruri cît abia să încapă într-o cameră, iar artistul le-a făcut cadou un concert. La nai şi vocal.
Nu s-au ţinut toasturi, dar am făcut să circule printre meseni o hîrtie pe care cine a vrut i-a scris sărbătoritului un gînd, sau chiar două. Cineva i-a urat să-i facă găinile ouă de aur, căci Maestrul are un adevărat cult pentru galinaceele şi se mîndreşte mai ales cu un cocoş care împarte foarte înţelept dreptatea printre zecile de găini din curte.
Pe grătare au fost aruncate şi udate cu vin hălci de carne de porc, pastramă de oaie şi găini - pentru cei cu oareşce colesterol.
Şlagărul serii a fost Şapte văi ş-o vale-adîncă, Văleu lupii mă mănîncă.
Daolică, lele!
Despre hora în care s-au prins comesenii, Maestrul a declarat că are emoţii oridecîteori îi vede pe români înlănţuiţi într-un dans atît de perfect, unic în lume, moştenit de la străbunicii străbunicilor noştri. (Un gînd răutăcios, dar nerostit, mi-a dat tîrcoale: da, e cracteristică românilor mişcarea tip un pas înainte şi doi înapoi.)
BACĂU - PIŢIPOANCE, COCĂLARI ŞI MĂRGĂRITARE
Nu prea obişnuiesc să preiau citate, idei, teme din blogurile altora, deoarece sunt un închipuit care crede despre el că-i destul de capabil să producă el însuşi fraze memorabile. Mda, antipatic individ!
Am găsit însă pe http://www.farafiltru.net/coca-bloos-nu-te-mira-sa-gasesti-in-bacau-o-oaza-de-bucurie-miini-intinse-spre-frumos-si-spre-neuitarea-de-sinele-nostru.html, un gînd rostit de Coca Bloss care mi-a renăscut speranţa că n-am greşit niciodată afirmînd mereu că Bacăul e un oraş special, cu oameni frumoşi şi inteligenţi.
În treacăt fie spus, în ultima vreme, ei stau ascunşi cuminţel şi nu se prea arată decît în anumite locuri şi la anumite ocazii în care lumea se îmbracă, vorbeşte, se comportă şi simte corect, cu bun simţ şi bun gust. Din păcate şi aceste locuri şi ocazii sunt din ce în ce mai greu de găsit.
Nu numai în Bacău, ci peste tot în România.
Mitocanii tip B (Băsescu, Becali, Boc, etc.), pipitzele retardate model Daniela Crudu, nesimţiţii cretinoizi generaţi prin simpatie de prestaţiile de periferie patibulară ale găştii de la Antena 2 - Cristian Brancu, sau Capatos, sau Mihai Morar, sau Mădălin Ionescu - au devenit şabloane comportamentale pe care le imită tot mai convingător o mare parte a cetăţenilor acestei minunate ţări. Greu locuibilă, de la o zi la alta.
Dar să lăsăm asta (regret că, nedorind să-mi stric noaptea, nu vreau să-i mai nominalizez şi pe nenumăraţii analfabeţi deveniţi formatori de opinie în presa scrisă), căci, oricum n-o vom rezolva-o aici, şi să revenim la sujet.
Aşadar, actriţa Coca Bloss, prezentă la Gala Star din Bacău, s-a bucurat să găsească în Bacău un interes aparte pentru teatru şi a zis:
Nu te mira să găseşti aici în Bacău o oază de bucurie şi să vezi că mai există sensibilitate, mîini întinse spre frumos şi spre neuitarea de sinele nostru.
Am găsit însă pe http://www.farafiltru.net/coca-bloos-nu-te-mira-sa-gasesti-in-bacau-o-oaza-de-bucurie-miini-intinse-spre-frumos-si-spre-neuitarea-de-sinele-nostru.html, un gînd rostit de Coca Bloss care mi-a renăscut speranţa că n-am greşit niciodată afirmînd mereu că Bacăul e un oraş special, cu oameni frumoşi şi inteligenţi.
În treacăt fie spus, în ultima vreme, ei stau ascunşi cuminţel şi nu se prea arată decît în anumite locuri şi la anumite ocazii în care lumea se îmbracă, vorbeşte, se comportă şi simte corect, cu bun simţ şi bun gust. Din păcate şi aceste locuri şi ocazii sunt din ce în ce mai greu de găsit.
Nu numai în Bacău, ci peste tot în România.
Mitocanii tip B (Băsescu, Becali, Boc, etc.), pipitzele retardate model Daniela Crudu, nesimţiţii cretinoizi generaţi prin simpatie de prestaţiile de periferie patibulară ale găştii de la Antena 2 - Cristian Brancu, sau Capatos, sau Mihai Morar, sau Mădălin Ionescu - au devenit şabloane comportamentale pe care le imită tot mai convingător o mare parte a cetăţenilor acestei minunate ţări. Greu locuibilă, de la o zi la alta.
Dar să lăsăm asta (regret că, nedorind să-mi stric noaptea, nu vreau să-i mai nominalizez şi pe nenumăraţii analfabeţi deveniţi formatori de opinie în presa scrisă), căci, oricum n-o vom rezolva-o aici, şi să revenim la sujet.
Aşadar, actriţa Coca Bloss, prezentă la Gala Star din Bacău, s-a bucurat să găsească în Bacău un interes aparte pentru teatru şi a zis:
Nu te mira să găseşti aici în Bacău o oază de bucurie şi să vezi că mai există sensibilitate, mîini întinse spre frumos şi spre neuitarea de sinele nostru.
miercuri, aprilie 21, 2010
BELEAUA PRINCIPIALĂ
Să zicem că, dacă-s băcăuan, ar fi trebuit să ştiu că pe Mihai Viteazu n-ai voie să parchezi decît dacă plăteşti. Un leu pe oră. Mare brînză.
Iaca nu ştiam acu un an. Acuma ştiu. Dar atunci, cu deplasările mele prelungite, nu aflasem că tre să bagi banu-n bugetul local dacă vrei să stai, fie şi un minut, în spatele hotelului Moldova. Că nu mai citisem ziare locale de luni de zile. Iar la locul cu pricina, nu tu semn de avertizare, nu tu marcaj galben pe asfalt - cum obligă legea, nu tu nimic.
La vreo două luni, să fi fost prin aprilie, numai ce se prezantă respectuos la poarta mea doi puliţişti locali, de-mi aduc o amendă de-un milion. Semnez, că dacă nu, cică-i sancţionează, şi mă duc să fac scandal la sediul Poliţiei Primăriei. Ca să fiu fair play, anunţ că trag în trebunal Primăria. Sfetnicul edilului dă din umeri, că nu poate face nica. E lege şi asta e.
Păi, nu mă simt vinovat, frate. N-aveţi semne de interzis parcare, n-aveţi marcaj, io de un să ştiu că nu-i voie? Domle, dacă ştiu că nu-i voie, apăi mă duc naibii şi opresc la gară sau la stadion, unde-i voie, că doar mi-s cetăţean european. Nu ştiu, domnu, zice funcţionarul, aşa scrie la HCL 84 din 2008, decît judecătoria vă poate anula amenda.
Mă duc la locul faptei şi fac poze: un semn de avertizare "Parcare cu plată" la intrarea pe stradă, altul la dracu-n praznic, la fostul OJT. De unde parcasem eu, era imposibil să le vezi. Mă uit după aparatele de autotaxare. Mai să nu le văd, dar ele există: 3 bucăti pe toată strada. Verzi şi mici ca marţienii, dacă n-ai ochelarii la tine, nu le vezi.
Bag proces. Explic cum stă treaba. Că n-am ştiut. Că n-am stat decît trei minute. Că uite poze, să vedeţi că nu-s semne. Că nu-i trasat cu galben să vadă boul că-i altceva decît parcare moca. Că aşa şi pe dincolo.
Angajez avocat. Trei termene. La ultimul, reprezentantul legal al Primăriei zice: Onorată instanţă, i s-a aplicat amenda de un milion ( maximă! - N.A.) pentru că suma respectivă nu poate reprezenta o problemă pentru cineva care are maşină. I-auzi, frăţică!
Păi da, sigur, nu-i o problemă un milion. Problema e de principiu, pulică! Că instituţia de la care iei păpica din banii mei, nu respectă legea, dar mă amendează pe mine, pîrlitul de contribuabil, dacă nu-i respect hotărîrile. De care nici n-am habar. Deşi, dacă sunt băcăuan, ar trebui să le fi ştiut. Dar dacă mi-s din Cluj sau din Constanţa? Ori, din Keskemet?
Bref, azi am primit sentinţa. Judecătoarea a fost drăguţă şi mi-a transformat amenda în avertisment.
Dar io zic că nici ea n-a priceput că-i vorba de principiu, sau o fi priceput, căci o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are.
Aşa că am făcut recurs. Nu vreau să primesc avertisment, na.
Vreau să primească municipalitatea avertisment şi să respecte legea.
Europeneşte, dacă tot ne fute amenzi europeneşti.
Iaca nu ştiam acu un an. Acuma ştiu. Dar atunci, cu deplasările mele prelungite, nu aflasem că tre să bagi banu-n bugetul local dacă vrei să stai, fie şi un minut, în spatele hotelului Moldova. Că nu mai citisem ziare locale de luni de zile. Iar la locul cu pricina, nu tu semn de avertizare, nu tu marcaj galben pe asfalt - cum obligă legea, nu tu nimic.
La vreo două luni, să fi fost prin aprilie, numai ce se prezantă respectuos la poarta mea doi puliţişti locali, de-mi aduc o amendă de-un milion. Semnez, că dacă nu, cică-i sancţionează, şi mă duc să fac scandal la sediul Poliţiei Primăriei. Ca să fiu fair play, anunţ că trag în trebunal Primăria. Sfetnicul edilului dă din umeri, că nu poate face nica. E lege şi asta e.
Păi, nu mă simt vinovat, frate. N-aveţi semne de interzis parcare, n-aveţi marcaj, io de un să ştiu că nu-i voie? Domle, dacă ştiu că nu-i voie, apăi mă duc naibii şi opresc la gară sau la stadion, unde-i voie, că doar mi-s cetăţean european. Nu ştiu, domnu, zice funcţionarul, aşa scrie la HCL 84 din 2008, decît judecătoria vă poate anula amenda.
Mă duc la locul faptei şi fac poze: un semn de avertizare "Parcare cu plată" la intrarea pe stradă, altul la dracu-n praznic, la fostul OJT. De unde parcasem eu, era imposibil să le vezi. Mă uit după aparatele de autotaxare. Mai să nu le văd, dar ele există: 3 bucăti pe toată strada. Verzi şi mici ca marţienii, dacă n-ai ochelarii la tine, nu le vezi.
Bag proces. Explic cum stă treaba. Că n-am ştiut. Că n-am stat decît trei minute. Că uite poze, să vedeţi că nu-s semne. Că nu-i trasat cu galben să vadă boul că-i altceva decît parcare moca. Că aşa şi pe dincolo.
Angajez avocat. Trei termene. La ultimul, reprezentantul legal al Primăriei zice: Onorată instanţă, i s-a aplicat amenda de un milion ( maximă! - N.A.) pentru că suma respectivă nu poate reprezenta o problemă pentru cineva care are maşină. I-auzi, frăţică!
Păi da, sigur, nu-i o problemă un milion. Problema e de principiu, pulică! Că instituţia de la care iei păpica din banii mei, nu respectă legea, dar mă amendează pe mine, pîrlitul de contribuabil, dacă nu-i respect hotărîrile. De care nici n-am habar. Deşi, dacă sunt băcăuan, ar trebui să le fi ştiut. Dar dacă mi-s din Cluj sau din Constanţa? Ori, din Keskemet?
Bref, azi am primit sentinţa. Judecătoarea a fost drăguţă şi mi-a transformat amenda în avertisment.
Dar io zic că nici ea n-a priceput că-i vorba de principiu, sau o fi priceput, căci o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are.
Aşa că am făcut recurs. Nu vreau să primesc avertisment, na.
Vreau să primească municipalitatea avertisment şi să respecte legea.
Europeneşte, dacă tot ne fute amenzi europeneşti.
marți, aprilie 20, 2010
MI S-A PLEOŞTIT DRAPELUL
Deşi tre să fie mai de calitate decît a noastră, mă enervează cenuşa islandeză care cică vine iar. Da mă scoate din pepeni şi rata mereu crescătoare de la OTP, care, de la 3,2 milioane acu doi ani, s-a făcut acu de 6,3. Lunar. Şi tot creşte-n paştele măsii. Trec peste Boc, că nici nu-i greu, şi peste socoteala pe care i-a cerut-o azi amiralul. Trec şi peste ăi 10 000 de chinezi care stau la coadă să li se taie epididimul cu tot cu conţinut.
Acu mă doare ploaia care mi-a pleoştit mîndrul tricolor de la poartă. Uite-aşa se duce dracului patriotizmu. Lasă că şi patriotizmele noastre-s pe centurile Evropii care cum vrea ea ne fute.
Şi noi cînd o să mai?
Mai vine vara aia vreodată?
luni, aprilie 19, 2010
DE CE N-AM AMUŢIT PE VECIE
Acuş se împlineşte taman o lună de când n-am consemnat nimicuţa pe blog. Şi nici n-aveam de gând să mai scriu, ca să nu stric omenirii cheful de viaţă cu idei depresive. Tot meditînd la nemurirea sufletului, mi se umflase sub chelie convingerea că nu dispare lumea fără gîndurile mele aruncate-n cîmpul informaţional. Dar iată că divinitatea mi-a observat absenţa şi mi-a tras cîteva avertismente, care mai de care mai subtile, ca să-mi bag minţile-n cap:
- Nu se mai face autostrada Bucureşti - Braşov. În orice caz, anul ăsta, nu.
- Conducerea Poloniei şi-a luat zborul spre eternitate, după ce, chipurile, piloţii s-au rătăcit printr-o pădure rusească (!).
- După cutremurul din Chile, a urmat unul în Afganistan şi-ncă unul icişa în China, iar cutremurologii zic că s-a activat şi la noi falia tectonică Vidraru - Snagov - Shabla (Bulgaria), care poate produce seisme cu efecte mult mai grave decât cel din Vrancea.
- Un băcăuan dus cu sorcova vrea să angajeze solişti vocali, instrumentişti şi organizator de spectacole. De parcă de cultură ne arde nouă.
- Un vulcănaş islandez s-a trezit şi-a împroşcat cenuşă-n cer. Aeroporturile din toată Europa au fost închise, companiile de aviaţie au suferit mari pierderi financiare, ca şi vînzătorii de lentile de contact.
- Daniela Crudu s-a rătăcit într-un mall din Bacău, iar Kate Moss a pozat nud pentru iubitul ei.
- Şi aseară, alt semn: Steaua a pierdut cu 4-1 în faţa Rapidului!
Mi-am dat seama că, dacă nu-mi bag minţile-n cap, nenorocirile umanităţii se vor înmulţi. Aşa că, pentru a întîrzia sfîrşitul lumii, am revenit.
Vă salut!
- Nu se mai face autostrada Bucureşti - Braşov. În orice caz, anul ăsta, nu.
- Conducerea Poloniei şi-a luat zborul spre eternitate, după ce, chipurile, piloţii s-au rătăcit printr-o pădure rusească (!).
- După cutremurul din Chile, a urmat unul în Afganistan şi-ncă unul icişa în China, iar cutremurologii zic că s-a activat şi la noi falia tectonică Vidraru - Snagov - Shabla (Bulgaria), care poate produce seisme cu efecte mult mai grave decât cel din Vrancea.
- Un băcăuan dus cu sorcova vrea să angajeze solişti vocali, instrumentişti şi organizator de spectacole. De parcă de cultură ne arde nouă.
- Un vulcănaş islandez s-a trezit şi-a împroşcat cenuşă-n cer. Aeroporturile din toată Europa au fost închise, companiile de aviaţie au suferit mari pierderi financiare, ca şi vînzătorii de lentile de contact.
- Daniela Crudu s-a rătăcit într-un mall din Bacău, iar Kate Moss a pozat nud pentru iubitul ei.
- Şi aseară, alt semn: Steaua a pierdut cu 4-1 în faţa Rapidului!
Mi-am dat seama că, dacă nu-mi bag minţile-n cap, nenorocirile umanităţii se vor înmulţi. Aşa că, pentru a întîrzia sfîrşitul lumii, am revenit.
Vă salut!
duminică, martie 21, 2010
INUNDAŢIA DE PRIMĂVARĂ
Ca-n epoca de tristă amintire. Paralizat şi, deci, amuţit de trista realitate.
Privind doar în golul din jur. Fără a sesiza ceva notabil. Icnind de rîs într-o dungă la imbecilitatea din tembelizor cu pîine şi circ, cu faptul divers, cu toporişca bocciană, cu răi da buni. 60 pe loc la şcoala de manelişti. O nouă specie înspăimântătoare de dinozaur a fost descoperită în China. Tânără şantajată cu un filmuleţ porno. Băsescu nu se mai rîde. Simona Sensual era să fie lovită în plin de o maşină. Cel mai mare iepuraş de ciocolată. O bătrînă de 75 de ani a fost violată de 3 de ori de acelaşi bărbat.
Ţipete. Isterie. Aplauze înregistrate.
Îmi scot ochelarii. Să nu mai văd.
Pun căştile-n urechi. Să nu mai aud.
Ce mai am? Nimic.
Ce mai vreau? Nimic.
Spaima zilei de mîine? Ha. Ha. Ha.
Privind doar în golul din jur. Fără a sesiza ceva notabil. Icnind de rîs într-o dungă la imbecilitatea din tembelizor cu pîine şi circ, cu faptul divers, cu toporişca bocciană, cu răi da buni. 60 pe loc la şcoala de manelişti. O nouă specie înspăimântătoare de dinozaur a fost descoperită în China. Tânără şantajată cu un filmuleţ porno. Băsescu nu se mai rîde. Simona Sensual era să fie lovită în plin de o maşină. Cel mai mare iepuraş de ciocolată. O bătrînă de 75 de ani a fost violată de 3 de ori de acelaşi bărbat.
Ţipete. Isterie. Aplauze înregistrate.
Îmi scot ochelarii. Să nu mai văd.
Pun căştile-n urechi. Să nu mai aud.
Ce mai am? Nimic.
Ce mai vreau? Nimic.
Spaima zilei de mîine? Ha. Ha. Ha.
duminică, martie 14, 2010
POEŢII ACUTIZEAZĂ INFLAŢIA
Un poet din Bacău a editat în doi ani cinci broşurici de gânduri de-ale lui frumoase. El a vrut să lase omenirii cât mai multe mărturii despre trăirile lui profunde, despre frumuseţea copilăriei şi tinereţii sale şi despre cât de mult şi-a iubit mama şi pe actuala soţie care i-a dăruit două fete ca nişte flori, momentan studente
Ca să fim corecţi şi să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, trebuie să arătăm ca acest fenomen de înflaţie de broşurici frumoase se petrece la scară naţională, atât în Târgovişte, cât şi în Focşani sau chiar în capitala ţării, Bucureşti. Deunăzi, am primit prin poştă un pachet voluminos de cinci kilograme plîn cu astfel de broşurici frumoase semnate de un cunoscut poet din Pătârlagele, judeţul Olt. Poemele lui vorbesc frumos despre acelaşi sentiment de tristeţe că viaţa trece necontenit, dar şi despre mama şi soţia lui carora le dedică alternativ opera. Una dintre frumoasele broşurici este dedicată mugurilor săi de copii, doi băieţi şi două fete, momentan studente, însă la jurnalism, şi nu în Cluj, ci
Redau mai jos cel mai impresionant poem patriotic, desigur, o pastişă după nemuritorul poem al lui Adrian Păunescu.
Da, mai avem.
Ţară de proşti, nepămîntesc de caldă,
cretinii nostri într-un rîu se scaldă
şi idioţii-n oteveu se scaldă.
Munţii Carpaţi miros a lună plină,
a Băse şi a suflet de băşină,
la care toate babele se-nchină.
Da, şirul Munţilor Carpaţi e-acasă,
deşi chiar piatra lor fu lunecoasă.
Da, mai avem Acces direct, manea, şi Trotuş,
şi Becali şi Boc şi Jiu şi madam Udrea, totusi.
Da, mai avem cîte ceva din toate,
Şi Protv şi trei antene deşucheate,
Chiar dacă rîurile noastre preacurate
cu tot cu noi, se varsă în străinătate.
Da, mai avem o limbă, cît se poate,
cu Eba, cu Vanghelie şi niscai predicate.
Da, mai avem un Daniel ce luminează
că cică nu-i religia o frază
Şi-şi trage catedrală cu fofează.
La autostrăzi de le aflarăţi rostul,
Videanu le găsi direcţia cea brează.
Să NU. Şi le desfiinţă cumpăna vitează.
Dar în adînc e-un Parlament. Al nostru.
Minunea noastră, ţara noastră caldă,
Guvernul nostru dacă-n rîu se scaldă
şi banii noştri în pamînt se scaldă.
Tot ne-a rămas ceva dupa mezat,
fum de trabuc de la baron bogat,
şi vreun oraş pititc, dar de căcat.
Lui Brîncoveanu, i-au taiat cu graba
şi capul şi copiii. Dar degeaba.
Că i-au rămas sub inimă să bată
Don Geoană şi Năstase, în ţara care fu vîndută toată.
Dar mai avem cîte ceva prin ţară,
ceva Carpaţi, şi-o apă tutelară,
Şi cinci ţigani ce nu se duc afară.
În ale lumii strîmbe vaviloane
mai suntem douăzeci de milioane.
Aici, întregi, cu vii, ca şi cu morţi,
latinizînd cu mîna sub veşnicele bolti,
Europeni năpraznici, contaţi pe noi !
Rămînem !
Suntem hoţi !
joi, martie 11, 2010
TEMĂ PENTRU WEEKEND
Numiţi autorul acestor versuri:
Mergînd cu nasul
Vine spre noi un nasobem
Cu puiul lîngă sine.
Nici Brockhaus nu-l înşiră
Nici Stanford, mi se pare,
Şi doar dintr-a mea liră
A apărut sub soare.
Repere:
- A apărut în anul 1973
- Este o traducere din engleză în română.
Nu e pe ghicitelea. Cine ştie, cunoaşte! Şi va primi un premiu surpriză. Pe bune.
vineri, martie 05, 2010
Khayyam şi băcăuanul necomplexat
A fost sărbătorită azi apariţia cărţii Omar Khayyam şi “complexele” mitului european, a prietenului meu, Ghiorghi Iorga. Profesorul, care e şi doctor în orientalistică, a studiat la Teheran prin anii şaptezeci şi s-a nimerit acolo taman la vremea cînd prietenul lui Ceauşescu, Mohammed Reza Pahlavy Aryamer a fost izgonit de ayatollahul Khomeini. Multe au fost întîmplările prin care a trecut amicul meu atunci şi de multe ori mi-a povestit ce-a văzut şi ce-a pătimit în Iran.
Din cîte ştiu, volumul este rezultatul unor cercetări întense pe mai bine de douăzeci de ani, din care a rezultat un tom profund analitic care pune într-o lumină sui generis relaţia dintre cultura orientală şi cea vestică.
Autorele m-a invitat telefonic încă de marţi la Centrul Internaţional de Cultură şi Arte “George Apostu” din Bacău, ca să-i fiu părtaş la destin. Am ajuns cu jumătate de oră mai tîrziu şi, ce să vezi, sala era atît de plină încît m-am lipit de uşă şi-am încercat să înţeleg ce spuneau cei invitaţi să năşească noua carte: criticii literari Constantin Calin, Vasile Spiridon si Constantin Dram. N-am prea reuşit. Amplificatoarele nu erau în stare să arunce sunetul peste cei cam 400 de asistenţi. N-am mai văzut o asemenea mulţime adunată la un eveniment cultural de pe vremuri, cînd erau mobilizaţi elevi şi oameni ai muncii, ca să se culturalizeze. Nici vocea, de obicei stentorială, a lui Geo Popa nu s-a prea auzit.
Aşa că, după un timp, mi-am zis că n-o să-mi ducă nimeni lipsa şi m-am retras discret. Regretînd, fireşte că nu l-am auzit încă odată recitînd din versurile cu sensuri perene ale lui Khayyam.
Nu depăşi prezentul cu gândul! Ştii tu oare
Măcar dac-ai să termini cuvântul început?
Mâini poate deja fi-vom asemeni celor care
De şaptezeci de veacuri în neant au dispărut.
În parfumatul prier, când - beată de iubire
Tu îmi întinzi paharul, eu uit ziua de mâine.
De m-aş gândi atuncea la rai şi mântuire,
N-aş preţui, iubito, mai mult decât un câine.
Bea vin! În el găsi-vei Viaţa-fără-moarte.
Pierduta tinereţe din nou ţi-o va reda,
Divinul timp al rozei şi-al inimii curate!
Trăieste-ţi clipa dată! Căci clipa-i viaţa ta!
Numai bune de-un weeck-end mizerabil ca ăsta. Şi ca vremurile.
Din cîte ştiu, volumul este rezultatul unor cercetări întense pe mai bine de douăzeci de ani, din care a rezultat un tom profund analitic care pune într-o lumină sui generis relaţia dintre cultura orientală şi cea vestică.
Autorele m-a invitat telefonic încă de marţi la Centrul Internaţional de Cultură şi Arte “George Apostu” din Bacău, ca să-i fiu părtaş la destin. Am ajuns cu jumătate de oră mai tîrziu şi, ce să vezi, sala era atît de plină încît m-am lipit de uşă şi-am încercat să înţeleg ce spuneau cei invitaţi să năşească noua carte: criticii literari Constantin Calin, Vasile Spiridon si Constantin Dram. N-am prea reuşit. Amplificatoarele nu erau în stare să arunce sunetul peste cei cam 400 de asistenţi. N-am mai văzut o asemenea mulţime adunată la un eveniment cultural de pe vremuri, cînd erau mobilizaţi elevi şi oameni ai muncii, ca să se culturalizeze. Nici vocea, de obicei stentorială, a lui Geo Popa nu s-a prea auzit.
Aşa că, după un timp, mi-am zis că n-o să-mi ducă nimeni lipsa şi m-am retras discret. Regretînd, fireşte că nu l-am auzit încă odată recitînd din versurile cu sensuri perene ale lui Khayyam.
Nu depăşi prezentul cu gândul! Ştii tu oare
Măcar dac-ai să termini cuvântul început?
Mâini poate deja fi-vom asemeni celor care
De şaptezeci de veacuri în neant au dispărut.
În parfumatul prier, când - beată de iubire
Tu îmi întinzi paharul, eu uit ziua de mâine.
De m-aş gândi atuncea la rai şi mântuire,
N-aş preţui, iubito, mai mult decât un câine.
Bea vin! În el găsi-vei Viaţa-fără-moarte.
Pierduta tinereţe din nou ţi-o va reda,
Divinul timp al rozei şi-al inimii curate!
Trăieste-ţi clipa dată! Căci clipa-i viaţa ta!
Numai bune de-un weeck-end mizerabil ca ăsta. Şi ca vremurile.
luni, martie 01, 2010
RĂSPUNS LA UN REPROŞ
Desi ti-am trimis o gramada de cacaturi si nu am primit nic de la tine,totusi, pentru ca esti prietenul meu am sa-ti spun o poveste care vreau sa ramana intre noi
Alaltaseara ma uitam pe net pe calculatorul baiatului meu si am dat de ceva care m-a facut sa nu-mi revin nici in aceasta clipa in care-ti scriu. Nu stiu daca trebuie sa ma intristez sau sa ma bucur ,mi-am dat seama atunci cat am gresit fata de el,m-am dat seama ca am baiat mare dar trist, si eu port o vina.
Tot l-am certat ca fumeaza, ca sta prea mult la calculator, ca nu-i rasponsabil s.a.m.d. si iata ca nu-i asa.
Nu mai lungesc vorba. Iata ce am descoperit: intra pe google si cauta "cuget de demon" si dupa aia vorbim .
Pa.
Dragul meu prieten,
Cred ca eu am o problema, si anume ca, daca primesc emailuri preluate pe replay si adresate la mai multi destinatari, nu le citesc, deoarece nu am timp. Primesc zeci de astfel de emailuri pe zi, de la diversi prieteni. Sigur, unele dintre ele sunt interesante, dar, oricum, nu voi putea sa aflu toate lucrurile interesante de pe lumea asta pina mor. Iar timpul prezent, din pacate, e mai pretios. Si tu stii bine asta.
Astazi insa, mi-ai provocat o revelatie, pomenind expresia "cuget de demon" . Am crezut ca iar e ceva interesant, dar nu intr-atit incit sa nu fie macar aminat.
Cu toate ca eram intr-o intrunire, am intrat pe google si am dat de un blog. E sumbru, pe negru. Nici nu poate fi altfel exprimarea unui adolescent de 17 ani, super inteligent si super talentat care tocmai descopera ca viata asta e un mare cacat. Nu spun acum chestii de complezenta. Il stiu pe baiatul tau decind abia mergea la clasa intiia. Mi s-a parut intotdeauna un copil bun, educat, cu mult bun simt. Asa a si ramas. In plus, a evoluat, citind si ascultind, si a dobindit cunostinte despre care tu, ocupat cum ai fost cu afacerile, n-ai habar. Cred ca ai avut si ai inca o contributie la desavirsirea lui ca personalitate. Dar, din ceea ce am citit pe blog, cred ca si mama lui a avut o mai mare influenta.
Nu trebuie sa fii foarte mirat ca fiul tau fumeaza, bea, sau fute. Aminteste-ti ca si tu iti doreai sa faci toate astea cind erai ca el.
Conflictul dintre generatii a existat decind e lumea. Nu s-a inventat acum. Adolescenta e cel mai minunat si mai imputit moment din existenta unui om. Esti prea mare ca sa fii mic si prea mic ca sa fii mare.
Important e ca omul asta care-a iesit din tine este un tip care gindeste, analizeaza si are capacitatea extraordinara de a se exprima. Coerent, sintetic, metaforic, exuberant. Radiaza inteligenta si sensibilitate. Mi se pare ca sunt martor la aparitia unei stele stralucitoare.
E bun. Mi-e teama ca e prea bun pentru vremurile astea. Stii cit de mult il apreciaza colegii si profesorii lui?
Fii fericit, prietene. Si incearca sa fii prieten cu o fiinta frageda si atenta la realitati pe care noi nu le vedem, mult mai sensibila decit ne putem noi inchipui.
Resemneaza-te. Nu-l mai poti controla. E un barbat care stie ca e destept si asteapta confirmarea lumii pentru talentul lui.
Nu pot decit sa te felicit ca ai un asemenea băiat. Nici nu conteaza ca tu, doctor, omul cult, energic, simpatic, tata iubitor, prietenos, nu-l prea cunosti pe fiul tau. El acum trece, plin de tristete, din stadiul de copil la stadiul de barbat. Asta e foarte dureros, daca ai uitat.
Te imbratisez. Salutari placute!
Ne vedem pe:
http://orionachedmourne.blogspot.com
PS - Scuzati lipsa diacriticelor. Mi-a mierlit microsoftu:)
Alaltaseara ma uitam pe net pe calculatorul baiatului meu si am dat de ceva care m-a facut sa nu-mi revin nici in aceasta clipa in care-ti scriu. Nu stiu daca trebuie sa ma intristez sau sa ma bucur ,mi-am dat seama atunci cat am gresit fata de el,m-am dat seama ca am baiat mare dar trist, si eu port o vina.
Tot l-am certat ca fumeaza, ca sta prea mult la calculator, ca nu-i rasponsabil s.a.m.d. si iata ca nu-i asa.
Nu mai lungesc vorba. Iata ce am descoperit: intra pe google si cauta "cuget de demon" si dupa aia vorbim .
Pa.
Dragul meu prieten,
Cred ca eu am o problema, si anume ca, daca primesc emailuri preluate pe replay si adresate la mai multi destinatari, nu le citesc, deoarece nu am timp. Primesc zeci de astfel de emailuri pe zi, de la diversi prieteni. Sigur, unele dintre ele sunt interesante, dar, oricum, nu voi putea sa aflu toate lucrurile interesante de pe lumea asta pina mor. Iar timpul prezent, din pacate, e mai pretios. Si tu stii bine asta.
Astazi insa, mi-ai provocat o revelatie, pomenind expresia "cuget de demon" . Am crezut ca iar e ceva interesant, dar nu intr-atit incit sa nu fie macar aminat.
Cu toate ca eram intr-o intrunire, am intrat pe google si am dat de un blog. E sumbru, pe negru. Nici nu poate fi altfel exprimarea unui adolescent de 17 ani, super inteligent si super talentat care tocmai descopera ca viata asta e un mare cacat. Nu spun acum chestii de complezenta. Il stiu pe baiatul tau decind abia mergea la clasa intiia. Mi s-a parut intotdeauna un copil bun, educat, cu mult bun simt. Asa a si ramas. In plus, a evoluat, citind si ascultind, si a dobindit cunostinte despre care tu, ocupat cum ai fost cu afacerile, n-ai habar. Cred ca ai avut si ai inca o contributie la desavirsirea lui ca personalitate. Dar, din ceea ce am citit pe blog, cred ca si mama lui a avut o mai mare influenta.
Nu trebuie sa fii foarte mirat ca fiul tau fumeaza, bea, sau fute. Aminteste-ti ca si tu iti doreai sa faci toate astea cind erai ca el.
Conflictul dintre generatii a existat decind e lumea. Nu s-a inventat acum. Adolescenta e cel mai minunat si mai imputit moment din existenta unui om. Esti prea mare ca sa fii mic si prea mic ca sa fii mare.
Important e ca omul asta care-a iesit din tine este un tip care gindeste, analizeaza si are capacitatea extraordinara de a se exprima. Coerent, sintetic, metaforic, exuberant. Radiaza inteligenta si sensibilitate. Mi se pare ca sunt martor la aparitia unei stele stralucitoare.
E bun. Mi-e teama ca e prea bun pentru vremurile astea. Stii cit de mult il apreciaza colegii si profesorii lui?
Fii fericit, prietene. Si incearca sa fii prieten cu o fiinta frageda si atenta la realitati pe care noi nu le vedem, mult mai sensibila decit ne putem noi inchipui.
Resemneaza-te. Nu-l mai poti controla. E un barbat care stie ca e destept si asteapta confirmarea lumii pentru talentul lui.
Nu pot decit sa te felicit ca ai un asemenea băiat. Nici nu conteaza ca tu, doctor, omul cult, energic, simpatic, tata iubitor, prietenos, nu-l prea cunosti pe fiul tau. El acum trece, plin de tristete, din stadiul de copil la stadiul de barbat. Asta e foarte dureros, daca ai uitat.
Te imbratisez. Salutari placute!
Ne vedem pe:
http://orionachedmourne.blogspot.com
PS - Scuzati lipsa diacriticelor. Mi-a mierlit microsoftu:)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)