OMUL ŞI BICHONUL

Decînd nu mai erau împreună, se gîndeau amîndoi unul la celălalt ca şi atunci cînd erau împreună.

Acum, ea trăia singură. Nu-i lipsea aproape nimic. Avea un job bine plătit, era frumoasă, deşteaptă şi rîvnită, iar după-amiezele o scotea pe Kalida la plimbare în părculeţul din faţa blocului. Kalida e o căţeluşă bichon, elegantă, albă, zglobie şi inteligentă care-i încălzeşte nopţile.

Şi el trăia singur. Nu-i lipsea aproape nimic. De curînd, fusese avansat şi-şi schimbase maşina cu una din care să nu-i fie ruşine cînd coboară. Noaptea, în somn, zîmbea, simţindu-l pe Smoc dormind la picioare. Smoc e un mascul bichon, deasemenea zglobiu şi inteligent dar cam instinctual. La prima întîlnire cu Kalida, s-a purtat ca un derbedeu.

Cît timp fuseseră împreună, ea aflase de la el că viaţa-i făcută din mici compromisuri şi că fericirea ţi-o dă Dumnezeu cu linguriţa, cînd îşi face timp să-şi amintească de tine.

El aflase de la ea că nimic nu-i pe gratis şi că trebuie să te baţi ca să ai ce-ţi place.

Iubirea lor era fără de margini, deşi nici ea nu era dispusă la compromisuri, nici el nu prea avea chef de bătaie.

Cînd nu-i răspundea la telefon, ea credea că el e în vreo reuniune importantă, sau că face dragoste, sau că, pur şi simplu, e la un chef cu băieţii. Şi se oftica, de geloasă ce e.

Cînd nu-i răspundea la telefon, el credea că ea o fi la vreun spectacol, sau la mama ei, sau că face dragoste, sau că, pur şi simplu, i s-a descărcat telefonul. Şi era distrus.

Ea credea despre el că e fericit aşa, cu micile lui succese, cu maşina lui cea nouă, cu cărţile lui, cu Smoc al lui.

El credea despre ea că e fericită, cu munca ei de mare răspundere, cu admiratorii ei cărora le răspundea pe rînd la cele trei telefoane, şi cu drăgălaşa ei de Kalida.

Fiecare îşi mîngîia cîinele în somn, visîndu-l pe celălalt.

Cu toate acestea, timpul trecea şi ei mureau, în fiecare zi mai îndureraţi.