ZIUA DE LUNI, NU-I NIMIC DE VÎNZARE

Astăzi e altă zi mohorîtă. Adunăm în palmă cenuşa anilor.
S-a strâns în noi cenuşa anilor şi ne mirăm că nu-ncape în noi.
De ce să te scuzi că ne-am deconectat? Tu eşti modemul?
Da, tu eşti modemul care-mi ascunde viscolul cînd cerşeşte o şoaptă, un alint.
Eşti zborul cenuşiu care mă îmbată cu veninul hârburilor mele adunate-ntr-o gară, de mult.
Merg în tîrgul de duminică. Mă uit la fleacurile aşternute pe ziare. Papuci desperecheaţi, chei ruginite, păpuşi fără cap.
Inutilul scos la vînzare. Nimeni nu cumpără nimic. Doar cerşetorii cîştigă în ziua de tîrg.
Azi nu-i zi de tîrg.
Azi e umila zi de luni.
Nici n-avem ce vinde. Suntem doi cerşetori păcătoşi în faţa unei tarabe pe care nu e nici măcar o cheie ruginită.
Eu cerşesc o iubire nepătată de cenuşă, tu culegi frânturi şterse de pete. Ne colorăm viaţa, ne umilim cu dorinţele spălăcite de şoapte, şi uite aşa seducem timpul, amândoi, doi cerşetori, ne rugăm să trecem hotarul inchiziţiei noastre.
Trece săptămîna. Vine duminica. Iar e tîrg.
De săraci ce suntem, am vinde deşertul, cutremurul mare, războiul din noi.
Dar deşertul ne este martor, cutremurul ne este vecin, iar războiul e tot ce avem.
Aşa că nu ne rămîne decît să fugim de noi, ca să ajungem la noi.
Supravieţuim. Şi vine ziua de luni.

Ne destrămăm în aşteptarea tumultului. Să vină lumea. Să ne dea ceva. Cît de puţin.
Numai că n-avem ce vinde. Nici pămîntul din trupurile noastre nu-i al nostru. Iar minciuna, culoarea cerului şi dorul n-au preţ.
Nici cerul schiţat de râsul tău fals şi nici norul atins de viscolul meu irosit, nu-s de vînzare. Ne-am albit degeaba.
Cerşim. Şi dacă nimeni nu ne dă nimic, atunci ne dăruim unul altuia.
Şi nu cîştigă nimeni nimic.