POEŢII ACUTIZEAZĂ INFLAŢIA

Un poet din Bacău a editat în doi ani cinci broşurici de gânduri de-ale lui frumoase. El a vrut să lase omenirii cât mai multe mărturii despre trăirile lui profunde, despre frumuseţea copilăriei şi tinereţii sale şi despre cât de mult şi-a iubit mama şi pe actuala soţie care i-a dăruit două fete ca nişte flori, momentan studente la Drept în oraşul Cluj. De fapt, mai mulţi poeţi din Bacău au procedat la fel, şi acest lucru i-a făcut fericiţi, deoarece acum ei sunt în mod clar, pe veşnicie înscrişi în Pantheonul aurit al literaturii mondiale, înclusiv în biblioteca din cartier.
Ca să fim corecţi şi să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, trebuie să arătăm ca acest fenomen de înflaţie de broşurici frumoase se petrece la scară naţională, atât în Târgovişte, cât şi în Focşani sau chiar în capitala ţării, Bucureşti. Deunăzi, am primit prin poştă un pachet voluminos de cinci kilograme plîn cu astfel de broşurici frumoase semnate de un cunoscut poet din Pătârlagele, judeţul Olt. Poemele lui vorbesc frumos despre acelaşi sentiment de tristeţe că viaţa trece necontenit, dar şi despre mama şi soţia lui carora le dedică alternativ opera. Una dintre frumoasele broşurici este dedicată mugurilor săi de copii, doi băieţi şi două fete, momentan studente, însă la jurnalism, şi nu în Cluj, ci la Sibiu. Iar celelalte, descriu în versuri meşteşugite copilăria, tinereţea şi maturitatea autorului pe frumoasele meleaguri pătîrlăgene.

Redau mai jos cel mai impresionant poem patriotic, desigur, o pastişă după nemuritorul poem al lui Adrian Păunescu.
Da, mai avem.

Ţară de proşti, nepămîntesc de caldă,
cretinii nostri într-un rîu se scaldă
şi idioţii-n oteveu se scaldă.

Munţii Carpaţi miros a lună plină,
a Băse şi a suflet de băşină,
la care toate babele se-nchină.

Da, şirul Munţilor Carpaţi e-acasă,
deşi chiar piatra lor fu lunecoasă.

Da, mai avem Acces direct, manea, şi Trotuş,
şi Becali şi Boc şi Jiu şi madam Udrea, totusi.

Da, mai avem cîte ceva din toate,
Şi Protv şi trei antene deşucheate,
Chiar dacă rîurile noastre preacurate
cu tot cu noi, se varsă în străinătate.

Da, mai avem o limbă, cît se poate,
cu Eba, cu Vanghelie şi niscai predicate.

Da, mai avem un Daniel ce luminează
că cică nu-i religia o frază
Şi-şi trage catedrală cu fofează.

La autostrăzi de le aflarăţi rostul,
Videanu le găsi direcţia cea brează.
Să NU. Şi le desfiinţă cumpăna vitează.
Dar în adînc e-un Parlament. Al nostru.

Minunea noastră, ţara noastră caldă,
Guvernul nostru dacă-n rîu se scaldă
şi banii noştri în pamînt se scaldă.

Tot ne-a rămas ceva dupa mezat,
fum de trabuc de la baron bogat,
şi vreun oraş pititc, dar de căcat.

Lui Brîncoveanu, i-au taiat cu graba

şi capul şi copiii. Dar degeaba.

Că i-au rămas sub inimă să bată
Don Geoană şi Năstase, în ţara care fu vîndută toată.

Dar mai avem cîte ceva prin ţară,
ceva Carpaţi, şi-o apă tutelară,
Şi cinci ţigani ce nu se duc afară.

În ale lumii strîmbe vaviloane
mai suntem douăzeci de milioane.

Aici, întregi, cu vii, ca şi cu morţi,
latinizînd cu mîna sub veşnicele bolti,
Europeni năpraznici, contaţi pe noi !
Rămînem !
Suntem hoţi !