OSAMA DE CUVINTE

Ion Neculce, deja celebrul cronicar de care orice absolvent gimnazial a auzit, a fost un vizionar. El a descris, cu sute de ani înainte, situaţia actuală. Povestea cu Bin Laden e de cuvinte. Zece agenţii de presă relatează diferit despre aşa-zisa dispariţie a teroristului. Unii cică l-au mierlit cu rachete, alţii că l-au bulit c-un glonţ în cap. În fine, variantele sunt care mai de care mai creatoare de rating.
Dincolo de toate, titlul principal ar trebui să fie "Osama l-a terminat pe Obama". Căci, dacă Osama e mort de-adevăratelea, Obama are un mare morcov în cur, de-a dat consemn de alertă generală de bombă atomică. Dîrdîie cenuşa-n el de teama atentatelor cu care-l ameninţă mujahedinii.
O samă de cuvinte.

VISUL NU SE POATE MĂSURA

Loviţi de soartă cu tzunami şi cutremure, japonezii şi-au declinat competenţa în organizarea Campionatului mondial de patinaj artistic care trebuia să se desfăşoare anul ăsta la ei. Au sărit ruşii care s-au oferit să fie gazde competiţiei.
Patinoarul are vreo cinşpe mii de locuri, e plin de spectatori şi e la Moscova. Mantinela e ornată cu reclame cirilice, latine şi ideograme japoneze. Camerele de luat vederi ale televiziunii ruse sunt inscripţionate cu drapelul Japoniei. Ruşii care-i susţin pe invincibilii lor artişti ruşi, flutură steaguri ruseşti pe care au adăugat emblema Soarelui-Răsare.
O fază, azi. Evolua perechea Yuko Kavaguti/ Alexandr Smirnov - el rus, ea japoneză - candidaţi la o medalie. Frumoşi amîndoi, mari speranţe. Încep în forţă, pe muzică dură de Wagner. Au elemente dificile, deh, ca la mondiale. Nu mai respiră nimeni în sală cînd el o smulge pe ea de pe gheaţă şi o face zboare o tură de pistă, ţinînd-o într-o mînă. În ovaţiile asistenţei, o depune glisînd, dar se împiedică şi cade pe gheaţă. Parcă toată planeta a oftat. El se ridică şi continuă impecabil. Tribunele în picioare, aplaudă şi flutură staguri ruso-japoneze.
Un rus şi o japoneză. Vor fi pe locul cinci.
Nu-i frumos?
Imaginea e de Reuters.

ÎNCĂ O ŞTANGĂ-N CURUL MINŢII ROMÂNE

Cît de idiot poate fi ăla de bagă ştire ca asta:

Particula lui Dumnezeu a fost gasita!? Zvonul creeaza isterie in lume

Acceleratorul de particule de la Geneva pare sa-si fi atins scopul. Lumea vuieste la auzul unui zvon conform caruia s-ar fi descoperit celebra particula a lui Dumnezeu de la care s-a format Universul.

Sau ce salariu are? Io aş face-o cam pentru 50 de mii de euro, să fiu redactor.

După ce s-au făcut de căcat anunţînd sfîrşitul lumii de vreo patru ori anul ăsta, ozeneuri şi meteoriţi distrugători de trei ori pe lună, seisme şi ţunami pînă pe Ceahău de cam cinci ori, emenaţii radioactive cutremure catastrofale pe care nu le-a văzut nimeni, plus divorţuri, violuri şi accidente mortale cîte douăzeci pe zi, dac-ar avea o moleculă de bun simţ, s-ar ascunde-n gaoazele din care-au ieşit imbecilii care scornesc nenorocirile care nu vin niciodată.

Acu s-a găsit unul care aruncă zvonul că lumea e pătrunsă de isterie deoarece elveţienii au cheia dumnezeirii. Care lume, boule? Că lumea-i la chef, bagă şpriţuri că a înviat Fiul Domnului.

CINE VA ÎNVIA ŞI CINE NU

Ştirile de seară ne ajută să aflăm cine va învia în noaptea asta şi cine nu.

Păi, în primul şi-n primul rînd, va învia Domnul nostru Isus Cristos.

Apoi, vor învia cei doi români care s-au aruncat de la etajul patru de frică să nu ardă în incendiul de la etajul trei al unui bloc din Paris.

Va învia viceprimarul din Joseni, împuşcat de nişte prieteni, căci soţia a declarat că n-avea duşmani. (Aici trebuie menţionat că nu va fi uşor, căci Joseni este localitatea cu cele mai scăzute temperaturi din România, dar să sperăm că nu vor fi probleme. )

Totodată, va învia şoferul din Constanţa care s-a repezit cu bibiul într-un microbuz. Pentru nevastă-sa nu se garantează, deoarece s-ar putea să-şi revină din comă.

Nu vor învia, şi putem să ne bucurăm că tot e sărbătoare, cei doi poliţişti blocaţi în Loganul cu girofar stins, după ce o domnişoară s-a pupat cu jepul de ei.

Regula e că trebuie să fii mort ca să învii. Eu îmi doresc, în calitate de viu, să mă înalţ. Doamne, iartă-mă, oare se poate?

RĂSTIGNIRILE CONTINUĂ

VESELIE TOTALĂ DE SFÎNTUL GHEORGHE

Azi, pe la ora prînzului, pe o stradă în Bacău, o micro-fanfară alcătuită din mult mai puţini trombonişti decît în guvern, intona o serenadă unui Gheorghe surprins la una mică înainte de marea Înviere.

În apropiere păştea calul lui Gheorghiţă. Calului i se urcase iarba la cap.

DE CE NU MĂ DUC DESEARĂ SĂ TREC PE SUB AER

Concesivitate şi compromis, din asta e construit creştinismul ortodox românesc.
Naţia a acceptat din timpuri străvechi compromisul cel mai fatal, acela de a se lăsa mereu violată nemilos de alţii dinafara ei. Ştim istoria. Ba s-a mai şi căsătorit temporar cu violatorii. Sindromul Stockholm s-a manifestat periodic la români.
Violurile succesive ne-au înmuiat în aşa hal spiritul de revoltă, încît toate răscoalele şi revoluţiile românilor s-au sfîrşit prost. Ultimele violuri – al ruşilor care ne-au băgat comunismul pe gît, al securităţii care ne-a băgat tăcerea şi spaima pe gît, al neocomunismului democrat de după 89 care ne-a înfipt pînă dincolo de epiglotă dezamăgirea – ne-au lăsat şi fără speranţă. Acu ne-o trage capitalismul de ogradă. Ne-o trage dureros şi tot noi plătim. Cu pământ, cu petrol, cu aur, cu tot. Şi futuţi şi cu banii luaţi.
De dragul liniştii, de dragul de a fi pe plac întregii lumi, ne-am obişnuit cu violul. Cu violul şi cu bătaia. De dragul păcii creştineşti, am acceptat să ni se extirpe nervii.
Fără nervi, fără dureri, fără dinţi, se poate mesteca liniştit margarina fecaloidă a iluziei că trăim bine.
Violaţi, furaţi, minţiţi, românii care-au mai rămas să bîntuie bezmetic prin România se reped diseară să treacă pe sub aer, aplecaţi, spăşiţi şi resemnaţi.

ps: Nici nu mai poate fi vorba de ipocrizie, cînd Gabi Vrânceanu moderează chiar acum o emisiune despre pioşenie şi smerenie îmbrăcată într-o roche roşie, decoltată, cu umerii goi, arătînd lumii ce înseamnă o femeie pătrunsă adînc de spiritul sacrificiului cristic.

MINUNILE SĂPTĂMÎNII MARI

Am următoarele halucinaţii:
- Boagiu a reziliat contractul cu firmele care construiau autostrada Bucureşti-Ploieşti. Că, cică, am plătit 24 de milioane de euro pentru ceva ce nu-i gata. Şi că executantul nu şi-a respectat termenele. Halucinaţia vine din faptul că n-am auzit nicăieri şi părerea constructorului. Şi că mai avem de aşteptat.
- Pe Vântu, geniul nostru financiar, l-au săltat cu tot cu cărucior în Săptămîna Mare. Pe motiv de şantaj la un partener de afaceri. Halucinaţia: Cum săptămîna mare a mamii ei de justiţie, şantaj într-o afacere privată?
- În Bihor, într-o comună de care nimeni n-a auzit, dar cu nume predestinat, Finiş, guvernul bagă 60 de miliarde de lei vechi într-un teren de fotbal care se face pe un teren în pantă.
- Ca să uite săracii pensionari că nu şi-au primit pensiile din cauza Poştei care le-a bulibăşit datele de pe cupoane, procuratura îl aduce în ţară pe escrocul de Popa. Tocmai din Indonezia, cu un avion charter de lux. Călătoria costă 150 de mii de euro. Tot noi plătim.
- Despre Nicolaiciuc, ăla de-a devalizat CFR-ul, fugit în State şi care trebuia să ajungă şi el în ţară, n-am mai auzit nimic de două zile. Un şmecher de la Poliţiune ne-a descris labeunu tv traseul care prevedea un schimb de avion la Amsterdam. Cred că acolo, n-au mai avut pe cine să transbordeze. Iar miliţienii trimişi să-l escorteze, or fi rămas la o distracţie printre felinarele roşii?
- Locul ministrului milionar-demisionar Botiş l-a luat Boc. Cum care Boc? Ăla.
După cum se vede, minuni dumnezeieşti se întîmplă mereu.
Să nu disperăm, săptămîna nu s-a terminat.
Urmează altele.

SPĂLARE CU LIMBA

Hai să spăl maşina, că se-anunţă vreme bună şi nu se face să mă plimb cu noroiul adunat în două săptămîni pe cea mai frumoasă maşină :) din oraş. Dau să intru într-o spălătorie, ocupat. Mai merg vreo două sute de metri, alta plină. Hai la ieşirea din oraş, patron tînăr, isteţ, salon de fumat, posibilitate de cafea, spălare rapidă. Un destoinic spălător îmi face semn să pătrund în spaţiul de salubrizare.
Ies la un tutun şi la privit cum stau la stop maşinile pe europeană.
Opreşte cu frînă sonoră în curtea firmei de spălat, un Audi A6 (cred) din care, coboară un pachet de muşchi, agitat, înjurînd. Că unde-i labă ăla de i-a dat ciubuc o sută de lei ca să-i facă bec maşina? Că, băga-l-ar şi trage-i-o-ar măsii de bou. Că futui nepoatele şi suge-i-ar de limbric. Că aşa şi pe dincolo. Că-l omoară. Maşina, ce să zic, super. Neagră cu irizări verzulii, strălucea.
Mă prind că gagiu-i tare şi evit să-l privesc.
Apare patronul. Băi Cristi, salut, ce faci? Cum ce fac, bă? Îmi bag şi te şi pe tine cu tot cu javrele de oameni care-i ai. Învaţă-i în pula mea să-şi facă treaba, bă, că-i împuşc în cap. Ia uite-aici.
Şi, musculosul scoate preşul de la şofer şi arată mocheta de sub preş. Noroi uscat. Na, bă. Asta-i ce faceţi voi în România. I-am dat lu animalu ăla şpagă, numa să-mi facă spălare ca lumea. Uite ce spălare mi-a făcut. Unde-i, că-l omor.
Omoară-l, zice şeful şi strigă: Adriane, ai belit-o. Ai reclamaţie.
Vine Adrian. Cocălarul îl înjură, îi arde un cap amical în gură, apoi, scoate o bîtă de baseball din portbagaj şi i-o înfige lui Adrian între coaste. Cu limba s-o speli, auzi, cu limba, jafule.
Ăla urlă, hai şefu că mă doare, stai c-o rezolvăm, bag aspiratorul şi-i gata imediat.
Ce imediat, zice muşchiul, că-n Anglia erai dat afară în secunda unu, bă căcatule. Da aicişa nu faci treaba cum trebuie că ştii că patronelu n-are pe cine pune-n loc. Şi de-aia vă bateţi joc de treabă. Futu-vă-n gură de panarame. Să mă cac pe români ca voi, bă.
Şi-i mai arde o portieră în cap spălătorului, aşa cum stătea el chircit şi-i curăţa mocheta de la Audi.

Băsescu are dreptate

Că se pupă cu ţiganii, că le-a dat ungurilor privilegii de n-au visat, că pedeleii au ajuns mai mafioţi ca pesedeii, c-a vîndut flota pe nimic, că nu-l suportă nici ameţitul de Sarkozi, că-i pupă-n cur pe americani şi ăia nici mersi nu zic, că se cacă pe ea Constituţie, că ordonă campanii de arestări la şmekeri pe care-i eliberează după trei zile, că...
Hai că m-am plictisit.
Dar aicişa, Băsescu, are dreptate, să trăiţi dom preşedinte: "Cum poţi să faci un stat social dacă economia, şi scuzaţi-mă că o spun, chiar poporul are performanţe limitate? Muncim 8 ore, când vom învăţa să nu mai lăsăm 3 milioane de hectare nemuncite. Că nu vin miniştrii să are pământul, nici să-l cultive. Când vom învăţa că decât să stau la cârciuma satului mai bine bag plugul în hectarul şi jumătate din spatele casei? Trebuie să ne hotărâm să fim performanţi!"
Numa că, sunt sigur că şi asta-i demagogie. Dacă n-ar fi, el însuşi şi guvernul lui ar fi performanţi.

LOTO ROMÂNESC: MARI IDIOŢI, EXCES DE GOGOMANI

CA-N ROMÂNIA O S-AJUNGĂ, DACĂ N-A AJUNS DEJA, VORBĂ DE DUH ÎN TOATĂ LUMEA.
LA TRAGEREA LOTO DE AZI, MIZA A FOST DE PESTE 9,2 MILIOANE DE EURO. BABANĂ. ŞI-A PLĂTIT, CARE CUM A PUTUT, TAXA PE PROSTIE.
TRAGEREA S-A TELEVIZAT. DOI PREZENTATORI S-AU STRĂDUIT SĂ LE FIE BINE PROŞTILOR: IONUŢ ŞI OANA. AŞA CĂ, ÎN SPIRITUL EPOCII, S-AU BÎLBÎIT CÎT AU PUTUT, AU FĂCUT POZE, AU DAT MANELE ŞI S-AU JÎMBAT FRUMOS, CUM CERE DATINA.
CÎND SĂ TRAGĂ LA ALEA 9,2 MILIOANE, IONUŢ A ZIS DE VREO TREI ORI: TRAGEREA PENTRU 5 DIN 40. NUMA CĂ S-AU EXTRAS 6, (ŞASE!) NUMERE. 3,32,25,27,10,8. ÎS ŞASE, NU?
CARE-S ALEA CINCI NOROCOASE?

APOI, DUPĂ O MANEA REUŞITĂ, S-AU EXTRAS ŞI ALEA ŞASE PENTRU 6 DIN 49: 16,4,17,38,46,36.

EMISIUNEA DEDICATĂ PROŞTILOR S-A ÎNCHEIAT CU RAOUL, CARE A INTERPRETAT CU MULTĂ EVLAVIE PIESA CU NECAZURI ŞI CU GREU MĂ ÎNCEARCĂ DUMNEZEU.
UN CÎNTECACI DE FLORII, FOARTE FRUMOS.

DE EXTAZ, AM SCRIS CU MAJUSCULE.

CE RĂU AM FĂCUT AZI

Am ţipat la Lup, asta am făcut rău.
L-am prins scormonind în grădină, fix acolo unde săpa şi anul trecut, lîngă gărduţ. Unde, în toamnă, am plantat iederă verde mereu. Mi-am zis că, dacă plantez ceva acolo, n-o să mai aibă chef să facă groapă. Dar, nu. El scormoneşte exact în locul ăla. Face o gaură de vreo juma de metru.
Ce-o fi în capul lui?
Asta i-am strigat: Lup, ce dracu ai în cap?
A luat-o la goană i s-a băgat la coteţ. Problema e că nu mai iese nici dacă îl chem. Semn că l-am jignit şi e foarte supărat. Nici salam nu mai vrea.

Poate iese la noapte, să-şi desăvîrşească gaura.

UN HUMMER LA NEHOIU

După un drum cu un milion de serpentine, montaigne russe curat, iată-mă în Nehoiu. Ce este Nehoiu? Este o aşezare în judeţul Buzău, plasată demenţial între munţi, pe coline cam ca la Lausanne. Dacă n-aţi văzut Lausanne-ul, hai la Nehoiu. Numa că, e niscai diferenţe. La Nehoiu avem miei care latră, o catedrală cît lumea, baruri care trag obloanele la ora 10 seara şi restaurante în care felul specific al zonei este ceafa la grătar. Şi n-avem taxiuri şi nici lumină pe stradă. Dar vrem să facem turism. Vrutu-i liber.

În drum spre, am dat de herghelia de la Cislău şi de tabăra de sculptură de la Măgura. La herghelie, n-am putut intra, că directorul nu era, iar gardianul n-avea voie. La Măgura am oprit într-o curbă-pantă şi am făcut ceva poze.

În oraşul Nehoiu m-am plimbat de la ora 8 la ora 11 seara. Am întîlnit trei oameni: o fată de vreo 12 ani alergînd şi două vînzătoare care măturau în faţa unui magazin. În faţa pizeriei din centru am văzut un Logan alb, foarte frumos tunat. Cu halogene şi bandouri argintate. Pe drumul care trece prin urbe de la Buzău la Braşov a trecut un camion încărcat cu lemne din care ieşeau scîntei. O să încerc să-mi ucid insomnia la pensiunea Roza.

Scleroza. Patronul are Hummer, c-avea Tuareg. Ce să-ţi mai doreşti la Nehoiu?

NU SE MAI NASC ROMÂNI

Nasol. Puneţi-vă pe futut, fraţilor. Statisticienii zic că populaţia României a scăzut, în luna februarie, cu 6.786 de persoane, după ce în luna ianuarie numărul românilor scăzuse cu 7.124 de persoane. În februarie s-au născut 14.917 de copii, cu 1.408 mai puţini decât în luna ianuarie şi au decedat 21.703 de români, cu 1.746 mai puţini ca în luna anterioară.
Şi din ăştia, nimeni nu ştie cîţi îs ţigani cu ceferticat de român.
Nasol cu aritmetica. După calcule, în 20 de ani românii devine rara avis.
Bine că n-apuc.

PHOENIX LA PHOENIX

La petrecerea de aniversare a maestrului Zamfir, am mimat bucuria că împlineşte 70 de ani şi tristeţea că împlineşte 70 de ani. Cam toţi cei peste 150 de invitaţi pe sprînceană (mulţi prieteni din străinătate şi ziarişti) au făcut acelaşi lucru, zîmbind cu lacrimi în ochi mai tot timpul serii. Printre ei am remarcat pe: George Stanca, Mihaela Tatu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Grigore Leşe, Gheorghe Turda, Paula Iacob, Nicolae Voiculeţ, Octavian Ursulescu, pictorul Horia Ghelu, dr. Talal Essa, Liana Stanciu, Ştefan Gheorghiu şi pe (!!!) Nicolae Ulieru. Singura televiziune prezentă a fost OTV, prin obraznicul de Horaţiu Tudor care i-a luat un lung interviu sărbătoritului.
Artistul a făcut un speech memorabil în care şi-a reafirmat valorile existenţiale, apoi s-a nuntit firesc cu nemurirea, într-un recital care a lăsat fără aer asistenţa, şoptind din nai mai bine de trei ore cum se trăieşte viaţa pînă-n prăsele. Renăscîndu-te mereu din propriul scrum.Evenimentul a avut loc în salonul mare al Clubului Phoenix (Cernica- www.phoenixcernica.ro), al cărui patron este un turc simpatic, domnul Kerim. Că un patron român simpatic care să susţină arta românească, mai rar sau de loc.

PLANETA ZAMFIR

Gheorghe Zamfir împlineşte pe 6 aprilie 70 de ani. I-a petrecut între agonie şi extaz, aşa cum stă bine unui om dominat de nelinişti existenţiale, de aspiraţia spre perfecţiune, de dorinţa de a descifra tainele absolutului.
Leonardo de Vinci, Michelangelo, Shakespeare, Mozart, Beethoven, Eminescu, Rilke, Dostoevski, Einstein, şi toate marile minţi pe care umanitatea le are ca reper, au trăit aidoma lui Zamfir: între agonie şi extaz. După aplauzele asurzitoare, după onoruri de care doar marile personalităţi au parte, au urmat mereu deziluzii şi perioade de depresie, alunecări rebele în tenebrele misticismului sau sincope politicianiste. Încercînd să schimbe lumea, să o îndrepte, geniile n-au avut parte mai niciodată de recunoştinţa contemporanilor. În orice caz, nu într-atît cît ar fi meritat.
Fericită omenirea care-l are pe Zamfir respirînd prin naiurile lui.
N-o să fac aici o notă biografică, deşi, poate mulţi s-ar uimi să afle cît de proteică a fost viaţa lui Gheorghe Zamfir şi cîtă vitalitate şi putere de creaţie are acum maestrul. Arată şi se poartă ca şi cum ar fi cu douăzeci de ani mai tînăr, exersează două ore pe zi la nai, pictează, construieşte o casă uriaşă, are grijă de zece căţei şi de nu ştiu cîte pisici şi găini, conduce maşina, dă spectacole.
Azi l-am întrerupt în timp ce lucra la o nouă simfonie pentru nai, vioară şi orchestră. De curînd, a încheiat imprimările la un disc pe care sunt piese interpretate de el vocal (incredibilă voce are!) şi la acordeon. E în pregătire pentru concerte în străinătate şi pentru un turneu cu piese în primă audiţie cu Simfonica din Oradea.
Mîine voi fi lîngă el să-l văd cu ochii mei, trăind tumultuos şi falnic, şi să-i urez nemurirea. De parc-ar mai fi nevoie.

VAI, A LEŞINAT PIŢIPOANCA

E bine ştiut că realitatea bate orice închipuire. A leşinat Zăvoranca, ce ne facem, popor? Iar mă-sa a recurs la forţă ca s-o vadă leşinată pe vedetă la spital! Vai de noi. Dar şi mai vai de capul nostru va fi cînd Irinel va da în vileag tarifele de curvă pe care le practica Monica înainte de a deveni doamnă.
Şi, chiar acum, cîteva măicuţe s-au pus contra la un excavator, că le deranja bîrîitul la rugăciuni.
Propun transformarea spitalelor care se desfiinţează în ospicii. De-alea bine păzite, cu gratii la geamuri. Şi bine aprovizionate cu sedative. Naţia asta a luat-o razna de tot.

PENTRU PRIKI

Pentru că am văzut un film uluitor al lui Nikita Mihalkov, mîine plantez un piersic şi un cireş de mai pe care i-am cumpărat de la Urziceni. Uite-aşa, ca să mai fiu. De-al dracului. Că mai sunt în stare.

Filmul se cheamă "Bărbierul din Siberia" şi deştepţii îl pot vedea pe http://www.youtube.com/user/SubtitledRusMovies#p/c/0/cKLC1KadGr8.

Welcome to my soul.

BACĂU - UN ORAŞ DAT NAIBII

De ce-i Bacăul dat naibii. Păi brandurile de falsificatori de carduri, fabrici de ţigări ilegale, trafic de femei, Bacovia, Alecsandri, Hrebenciuc, Monica, Sechelariu, le are orice urbe română?
Aud că azi s-a făcut Gala Învăţămîntului Băcăuan, o manifestare care se lasă cu bani din partea Primăriei pentru merituoşii ăi mai cool din şcolile, liceele şi universităţile din Bacău. Paraua o scoate primarele, aşa mic şi mult prea nevorbitor cum îl ştim, din buzunarul nu prea adînc al bugetului local. O face de mai mulţi ani, conştient că valoarea oraşului se măsoară în numărul de neuroni pe cap de locuitor. El însuşi e deţinător al cîtorva brevete de invenţii care fac bine oamenilor, fără ca ei să ştie cine-i autorul.
Revin la sujet. Cîteva sute de şcolari din Bacău au primit recunoştinţa comunităţii că au obţinut locuri fruntaşe la olimpiade şi la competiţii de deşteptăciune. Solomon Marcus, academician enciclopedic, născut în Bacău, le-a vorbit copiilor despre cît de important (şi de nasol) e să pui burta pe carte. Şi cît de tare îţi foloseşte în viaţă verbul a şti. N-am fost acolo, la cel mai nou şi mai modern Centru de Afaceri din România, dar am aşteptat cu sufletul la gură să mi se confirme că treaba a fost în regulă.
Inspectorul-şef al şcolarilor n-a onorat invitaţia, că-i din alt partid decît primarul. Şi dacă interesele partidului o cer, coane Fănică, dă-i în mă-sa pe copchii premiaţi de primar.
Cîinii latră, caravana trece.
Putea să mă doară-n cot de chestia asta.
Numa că, iaca, nu risc să mă doară-n cot de praful din Bacău nici cînd sunt departe. Şi, cu atît mai mult, de pepitele de spirit de-acolo.

ANONIMII, SALVATORII ROMÂNIEI

Io, unul, sunt mic. De-aia, nu comentez ce zice ăia mari. Pe principiul "Apa trece, peştele rămân." Adică un peşte - doi peşte. Wikileaks (http://ziarero.antena3.ro/1301242747-Telegrame_Ambasada_SUA_Top_cinci_oligarhi_din_Romania) bagă despre ce ştiam şi tăceam. Şi tot tăceam şi înduram. Şi la prezent la fel. E însă unii curajoşi care curge vorbe din ei. Şi ei vor fi salvarea naţiei. Simt eu în vezică. Romanul obisnuit, (A.I.)	27/03/2011 20:16
spune despre mortii din WikiLeaks,"rahat si iubire".Fosta securitate securista,asa zisa "buna",pentru a aburi romanii,au scos telegramele.De cand sunt scoase telegramele?Incepind din 2009.De ce ne aburesc basistii cu aceste telegrame acum?Ei zic de smecheri,noi spunem de prosti.Pai mai dobitocilor,dupa ce ati facut praf tara asta,acum veniti sa ne aburiti cu ceva care se stia mereu?Inseamna ca va meritati cuvantul dobitoc fara nici un echivoc.Asa cum esaloanele doi si trei ai pcr erau talambe si esaloanele doi si trei ai securitatii lui ceausescu erau jeguri.Deci ala e locul vostru si nu mai aburiti nimic cu WikiLeaks ca nu va baga nimeni in seama.Mirositi,a pute de la distanta,de atunci ca si acum.
PS: (baba ranga)	27/03/2011 20:12
asa ca o completare, informarea asta parca e scrisa de....lazaroiu. zau asa!
nimic extraordinar (baba ranga)	27/03/2011 19:31
un raport facut parca de un scolar care-a consultat presa si-a scris un eseu. un fel de top forbes romanesc. nu spune nimic nou sau secret. americanii au avut intotdeauna informatii bune privind romania, dar le-a lipsit o analiza profunda si corecta. n-au inteles niciodata felul de a fi al romanilor. s-au luat cand dupa unul, cand dupa altul si au gresit mereu.

NECAZ DE BELEA

Deci. Omuleţul şi-a făcut o firmă. S-a gîndit el că se caută electricele. Şi-a zis să-şi facă un depozit, da unde? Păi într-un spaţiu modern, la E85, să-l găsească clienţii. Nou nouţ, pe Calea Romanului, în Bacău. Numa că proprietarul cere chirie. Nu ştim cît. Dar destul. Omuleţul are lift transparent, căldurică, aer condiţionat, geamuri fumurii, apă caldă, confort, de, ca-n Europa.
Iaca începe omuleţul afacerile.
Da nu prea merge, că-i criză. Şi firma-i nouă şi nu prea ştie lumea de ea. Din ce în ce mai greu cu aprovizionarea, cu clienţii neserioşi care nu-şi achită facturile la timp, cu băncile, că na, cum să producă profit dacă n-are marfă? Şi cu ce s-o cumpere, dacă nu cu credite de la bancheri? Tanda pe manda, contabilitatea omuleţului e pe roşu.
Tre să facă economii: renunţă la doi oameni, nu-şi mai face reclamă, păstrează un singur telefon, benzinica cu ţîrîita, dar chiria ? Proprietarul, om cu suflet, îl amînă. Înţelege că nu-i uşor la-nceput. O lună, două, da cît frate, că are şi el belele cu afacerea lui. Ş-apoi, tre să-şi scoată banii investiţi în construcţia clădirii. Aşa că-i spune omuleţului să-i plătească ce are de plătit şi să-şi ia tălpăşiţa. Numa că omuleţul nu face nici una, nici alta. Nu că nu vrea, dar n-are cum.
Aşa că proprietarul schimbă yala de la intrare, pune sigiliu, şi-i comunică chiriaşului că marfa ce-o mai avea acesta pe stoc, plus mobilier, computere şi ce-o mai fi fost, intră-n contul chiriei.
Chiriaşul zice ia mai dă-l în pula mea, sparge yala, rupe sigiliul şi intră în fostul lui spaţiu, să-şi ia ce-i aparţine.
La firma de pază sună alarma. Vin băieţii şi-l prind pe omuleţ înăuntru. Vine şi Poliţiunea şi-ncepe ancheta.
Cît se dă la spargere prin efracţie? Dar la furt calificat?

PROGRAME EDUCATIVE LA TEMBELIZIUNI

Joi, 24 martie 2011, ora 17.25, zapping:
Labeunu e un film românesc vorbit în englezeşte. Ca să ne simţim ca-n America, nu e subtitrat. Eroul principal este cowboyul John Brad. Adică, m-am prins că e vorba de Ion Brad.
Pe Canal D e Oana care-l face de căcat pe fostul ei soţ din hotelul unde s-a cărat.
La PRO e Pepe care-o face de căcat pe Oana.
Pe Antena 1 e bîrfa cu d-na Columbeanu. Cică-i curvă.
Şi pe Antena 2 e bîrfoteca Pepe - Oana, dezbatere. Cică ar fi farsă toată panarama.
La Antena 3 se discută mita sindicală de 40 jdemii de euro cum că i-ar fi montat-o serviciile secrete, care nu mai au ce face, lui Petcu.
La OTV Dan Diaconescu îi trage tare în campania electorală, promiţînd să ne salveze ţărişoara.
Pe Acasă e un foarte frumos serial turcesc. Pe Naţional un foarte frumos serial indian.

Mai vreţi să zăboviţi pe-aici?

Elisabeth Taylor SIC TRANSIT GLORIA MUNDI

Sînt foarte trist cînd miturile se destramă. Cînd se duc dracului poveşti în care mi-am pus toată încrederea.
Azi a dispărut Elisabeth Taylor. Imaginea unei muieri dată naibii, frumoasă şi (destul) de talentată, diva anilor 70. A avut şapte soţi şi opt căsătorii (cu Richard Burton măritându-se chiar de două ori). Iubirea maximă a doamnei a fost însă Richard Burton, alt monstru al ecranului, mort în 1984, cu care s-a iubit cu pasiune şi s-a despărţit de cîteva ori. Artista avea ochi violeţi.
Ca să se împace cu nebuna, Burton îi dăruia dimante şi perle de milioane de dolari. Sigur, nu valoarea cadourilor conta, ci gestul, căci amîndoi erau temperamente vulcanice.
Doamna decedată azi a făcut peste 100 de operaţii de toate felurile, a trăit 25 de ani în cărucior şi a murit la 79 de ani.
Nu m-am topit după ea. Neg vehement zvonurile c-aş fi avut vreo aventură cu ea. Mi-am zis mereu că e prea pentru mine.
N-am pierdut, niciunul, nimic.
Cu toate astea, Elizabeth Taylor a câştigat Oscarul de doua ori în 1960 pentru rolul principal din Butterfield 8 şi în 1967 pentru rolul principal din Who's Afraid of Virginia Woolf.
Eu nu. Totuşi, sunt trist.
S-o odihnească Domnul!

Consumul de hârtie igienică s-a triplat

Păi, da. Fireşte. Că tre să ne ştergem la gură. Că Csibi Barna a zis că nu-i deloc mulţumit de România, de asta vrea un stat nou: Ţinutul Secuiesc. Că Băse o freacă din poziţia de aş băga-o da-i prea scurtă de groasă ce-i. Că parlamentarul european haşdoio nu-şi dă demisia. Că feroviarii şi-au amînat greva. Că Irinel nu-şi lasă Irinuca pe mîna unei prostituate, iar Monica nu-i de acord. Că parlamentarii nu-s de acord să le zicem ţigani la ţigani. Că, dacă n-o mierlim de la Fucushima, vine cutremurul de Vrancea. Că tramvaiele rămîn fără frînă cînd se ia curentul.

Se poate pune bază pe Boc şi pe Băsescu? Da, se poate. Da de ce nu-ncercăm cu acid?

ŞMEKERI DE ROMÂNIA

Am aşteptat cu sufletul la gură.
Acu vreo cîţiva ani, Severin Adrian, membru psdr, pdsr, psd, acuza puterea la putere că otrăveşte apa românilor băgînd în ea doi atomi de hidrogen şi doar unul de oxigen. Tipul, dat naibii de serios şi de titrat ce era, ne-a făcut p-ăi de-am fost corigenţi la chimie să ne căcăm de rîs. Că măcar atâta ştiam, după bac: apa e cu doi H şi un O. Da mi-am zis că bou ca ăsta s-ar da dracului la fund, cînd or vedea că-i prost, în sensul de dispariţie.
Noi ne-am rîs, da el a ajuns la Parlamentul Ioropii. Şmecher tare.
Acu, cic-a vrut şpagos. 12 miles euros ca să treacă şmenuri. Cu alt bovan, Bodu, la menotieră. Şi nu mă mir de loc. C-aşa-i românul, cînd se veseleşte la Strassbourg. Da baba Ioropa le are cu şmekerii. La ea nu ţine vrăjeala.
Nu-i mult pînă cad la năvod Eba, Becali, Vadim, cu alte şmenozeli.
Şmekeri de România, uniţi-vă. Şi aruncaţi-vă unde-i căcatul mai adînc.

PENURIA DE CUVINTE

Păi de-aia scriu rar. Că nu prea mai am cuvinte. Tot mă-ntreb de unde mi se trage penuria de vorbe, că de idei nu duc lipsă. Iar de guraliv, pînă-ntr-o vreme, mi se dusese buhul. Mă întreb, îmi vin în minte ceva răspunsuri, dar cum să le exprim dacă am cuvinte prea puţine? Şi s-ar putea nici să nu fie cele potrivite.
Încerc. Poate mi se trage de la bîlbîiala sindicală în lupta contra codului de muncă. Poate de la nenorocirea din Japonia. Poate de la Luna care stă să ni se prăbuşească-n cap. Poate de la moartea incredibilă a lui Poe. Poate de la întîlnirea bloggerilor cu Viorel Hrebenciuc. Poate de la atacul franco-englez asupra Libiei. Poate pentru că, pur şi simplu, nu mă slăbeşte răceala de vreo două săptămîni.
Poate astea-s cauzele pentru care am rămas mut.
Sau, poate, pentru că noaptea trecută am visat că muream asfixiat. Grozav, gîndeam eu în vis. În sfîrşit, am scăpat.
Din păcate, m-am trezit, am constatat că este ora 4.35 şi m-am apucat de fumat.

Go. Samurai. Kamikaze. Origami. Toyota. Gheişă. Jujitsu. Tsukahara. Sensei. Sushi. Akita. Ikebana. Kabuki.

Poate nu ajută cu nimic să mă rog pentru minunaţii de japonezi. Dar dacă totuşi?

Uimiţi-vă!
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:SbRmXEUPknEJ:japonia-departe-aproape.blogspot.com/+japonia&cd=7&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&client=firefox-a&source=www.google.ro

CUTREMUR LA SFÂNTU GHEORGHE

Aici m-a prins cutremurul din Japonia.

În capitala Covasnei, oamenii şi-au văzut de treabă. Mulţi poliţişti amabili pe străzi, dintre care doi mi-au indicat cum să ajung la hotelul Parc, pentru conferinţa de presă. Profesorii serbau ziua de 8 martie. Dă-l în mă-sa de Cod al muncii, ducă-se pe pulă reducerile de personal şi de salarii, cacă-te pe ele scumpiri. Să ne distrăm, fraţilor, că tot vine The Day After.

Eu mă las continuu de fumat.

Bravos, naţiune!

În Japonia, din ce văd pe ecrane, e mare dezastru. Valuri de zece metri mixează maşini cu clădiri, cu trenuri, cu cîmpuri de orez, cu autostrăzi. Cică turnul tv din Tokio s-a strîmbat, iar 80 de mii de oameni au dispărut. Cutremur uriaş de 8,9 grade.

Vox populi pe străzi: nimeni nu plînge, nimeni nu se precipită, nimeni nu-şi smulge părul din cap. Femei şi bărbaţi calmi şi, culmea, zîmbitori. Fără curent, fără apă, fără metrou, fără căi de comunicaţie, fără lamentaţii.

Iar yenul, ca să vezi, a crescut. Gălbejiţii care aveau bani în străinătate şi-au transferat banii în băncile de-acasă, conştienţi că reconstrucţia nu se poate face decît cu bani. Încă un paradox al Soarelui Răsare.

Bravo, popor japonez!

IO M-AM LĂSAT DE FUMAT

Da. Invidiaţi-mă. Am opt zile de cînd am decis. Gata. Duminica ailaltă n-am aprins nicio ţigară. Luni am vrut să văd dacă-i chiar aşa de simplu şi că m-am lăsat cu adevărat. De trei ori am vrut să văd şi am aprins, corect, trei ţigări. Am tras trei-patru fumuri din fiecare şi le-am aruncat. Ce uşor e să renunţi la acest mizerabil obicei. Marţi, eram deja fericit: nu simţeam nevoia. Miercuri m-am trezit ameţit, mă ardea ceva pe dinăuntru, mă clătinam. Mi-a trecut starea de rău după vreo două fumuri trase în plămîni. Seara am mai tras cîteva fumuri, de nervos ce eram.
Joi a fost nasol. Sevraj, cred. Rău, rău. Am zis să rezist. A trecut spre vineri. Sîmbătă, duminică, luni, cîte două, trei ţigări.
Luni, nervi, draci, laci, amintiri dureroase : patru kentane.
Azi e marţi. N-am fumat pînă la ora trei după amiază.
De la trei pînă acu, am tras cu osîrdie cam zece tutune, da de-alea mentolate. De ziua femeii. De supărare.
Se pune?

UNDE E SPERANŢELE MELE CARE LE-AM PERDUT

Bucureştiul m-a primit ostil. Dragul meu Bucureşti pe care-l purtam în inimă ca pe simbolul unui loc luminos şi vesel unde s-au adunat oameni puternici, capabili să zîmbească şi cînd sunt în necaz, mi s-a părut tern, foşgăitor, un furnicar murdar mişunînd de fiinţe anonime, anodine şi înfrigurate.

În plus, pe panourile de afişaj de pe Magheru (cel puţin), stau afişe sumbre, de doliu.

La toate astea s-a adăugat starea mea de amok.

Mi-a răsunat în minte romanţa aceea de demult pe care-o cîntam la mişto cu amicii de chef.

Dar cine mai are chef de chef dacă la fiecare pas citeşti că iubita ta nu are viitor?