Varanus alias Murphy

Mi s-a întîmplat de trei ori la rînd. Dacă se-ntîmplă de trei ori la rînd, devine lege.
Uite cum a fost. Am fugit duminică de-acasă, ca de obicei, la Piatra Neamţ, de data asta. Unde să te duci în Piatra? Vezi Muzeul de artă de două ori, te tragi cu telegondola lui Pinalti, caşti gura la ce pîrtie olimpică va fi cîndva, te dai cu colacul pe zăpadă, intri la biserica lui Ştefan şi poate ai vrea să vezi şi un spectacol la celebrul teatru. Dar, la ora aia, în jurul prînzului, canci spectacol.
Aşa că, hai la vale.
Piatra e un oraş special, în cafenele la Mall, se fumează !!! Alături e piaţa. Mişto piaţă. Totul mai ieftin cu 10-20 la sută decît în alte oraşe. Într-un pavilion cu termopane, elegant. Mai alături, o hală mai mică pentru ruşi. Adică moldoveni de peste Prut. Cu bunătăţi. Halva cu cacao, scrumbii grase afumate, jeleuri, Marlboro la 5 lei pachetul, prune uscate afumate, dulceaţă de nuci.
Vasile Popa - Căruţaşu (tipu ăla cu doi cai care, cînd nu mai pot trage căruţa cu trei tone de lemne, îi dezhamă, îi pune peste lemne şi trage el căruţa) zice că n-a mai mîncat prune uscate decînd era plod. Şi cumpără un kil cu 9 lei. Eu vreau halva cu cacao, 7 lei jumatea de kil. Cît ne mai învîrtim pe-acolo, dăm peste o urîtă moldavă care vinde prunele cu 5 lei kila şi halvaua cu 6 lei jumatea. Asta e!
Intrăm în hala mare. Ia să iau nişte hrean. Cică 10 lei borcanu. Cam mult. Hai, dă opt şi-l iei. Dau banu. Bag borcanu-n buzunar ( că mi-e cam nasol să umblu cu borcanu-n mînă). Ei, ce să vezi? La trei tarabe mai încolo, borcanul e numa 7 lei!
Să-ţi bagi piciorul.
Atunci mi-a venit ideea:
La piaţă, de oriunde ai cumpăra, la o tarabă mai încolo e mai ieftin.
Da ne-am răzbunat. Ne-am întors la ruşi şi Vasile mi-a făcut cadou o pălărie şi eu lui una. Apoi am făcut poze cu vînzătorul de pălării şi cu vînzătorul de scrumbii.
Toţi ca cauboii, cu pălării negre.
Ai dracu nemţi!

AM MAI VĂZUT O PIŢURCĂ

Cu sarcina clară de a reface încrederea şi patriotismul românilor, comentatorii antenişti ai meciului România - Serbia s-au agitat, au zbierat, s-au rîs de glumiţele lor de tirişti, s-au lamentat şi au dat vina pentru înfrîngere pe: terenul prea tare, mingea prea umflată, ghinionul specific naţiei şi, finalmente, pe arbitri. Dacă erau inspiraţi şi aveau umor, i-ar fi adăugat pe: Decebal că s-a sinucis, pe Hitler că n-a cîştigat războiul, pe Ceauşescu că n-a înfometat cît trebuie naţia şi pe părinţii merituoşilor futibalişti români şi, în fine, pe Elena Băsescu, că n-o pasionează fotbalul.
La conferinţa de presă, o fătucă l-a întrebat pe Piţurcă dacă-şi dă demisia. Antrenorul cu nume predestinat de joc de maidan a răspuns fără să clipească: E treaba fiecăruia să ia astfel de decizii cînd crede că e cazul. Ziariştii şi publicul au rămas cu gura căscată.
Chiar şi eu, care mereu iau decizii fix cînd nu e cazul, fi-r-ar decizia mea a dracului.
Dar cea mai groasă e următoarea decizie de muist ordinar, obişnuit cu poziţia de îngenuncheat: ŞI CE DACĂ AM LUAT TREI BOABE? AM MAI LUAT ŞI DE LA LITUANIA!

Râd şi curcile

Dar curcanii plâng. I-au ajuns blestemele.

Ăia mari AU DAT DE BELEA. Nu mă bucur niciodată de răul altuia, dar de data asta, dau din coadă. Ăştia şi-au făcut avere din banii mei. Şi-ai voştri. Au dat peste mişmaşuri de fentat legea şi le-a mers. Pînă acum, sper.

Dar mai vreau să-i ia şi pe alţii la dat cu subsemnatul. Mai ales p-ăia de-au montat camere radar pe DN 2, singurul drum civilizat din România. Mă frec Bacău-Bucureşti şi invers cam o dată pe săptămână. Anul trecut am dat 1.800 de lei pe amenzi pentru 5-15 km la oră mai mult decît zice legea.

Ştiţi cum e? Ai 300 de Km de făcut. Îi faci din sat în sat. Cu 50 la oră. Şoseaua e cît un cîmp, vezi cioara pe marginea drumului la cinci sute de metri. Te-apucă somnul. Pişti un pic acceleraţia. Eşti futut. În două secunde, ai 70 la oră. 3 puncte penalizare şi 300 de lei amendă.

Pînă acu vreo doi ani, făceam 3 ore jumate pînă la Bucureşti. Ieri am făcut 5 ore, respectînd la sînge mizeriile restrictive.

O mare porcărie.

Am cinci 5 somaţii de la MAI să le trimit numele şi cenepeul celui care a condus Zekul la data şi ora cutare, că circula cu 62, 67, 61, etc, prin localitatea cutare. Acu patru luni!!! N-am primit nimic. Nu-mi amintesc.

Dacă-i ia la anchetat DNA-ul p-ăştia care-mi trimit porcăriile astea, o să fac febră musculară la coadă.

TRISTA CULTURĂ ROMÂNĂ

Nimeni n-o să-mi dea în România nici juma de ban pe ce postez acum. O fac moca. Am făcut "Cîntarea României" pe gratis, vreo cinşpe ani. Şi după 90, din inerţie. Sunt obişnuit.

Aşadar, l-am cunoscut azi pe scriitorul Laurian Stănchescu. Domnul respectiv m-a invitat în biroul lui Varujan Vosganian, vicele Uniunii Scriitorilor Români. Mi-a arătat cartea unui poet kuweitian talentat, pe care-o va lansa la Festivalul "Nichita Stănescu", şi un album despre Săpânţa. Apoi mi-a destăinuit că a trecut de Senat hotărârea ca Ministerul Culturii şi Cultelor să devină un departament la Ministerul Învăţământului. Direcţiile de cultură judeţene dispar şi prerogativele lor vor fi preluate de UN consilier judeţean, numit politic. Ducă-se dracului cultura română. Avem nevoie de dobitoci, ţîţe, pizde şi cururi, nu de poezie, teatru, literatură, filme, sau pictură. Ăi de nu pot trăi fără asta, să plătească. Boborul vrea manele, telenovele, bere şi mici. Aşa că, ducă-se pe pulă restul!

Apoi, asistentul vosganian mi-a spus că Varujan e curtat şi de PSD şi de PDL, deşi e PNL. Şi că a fost solicitat să participe la negocierile cu FMI. Totodată, am aflat că vicele US i-ar fi recomandat lui Pogea să nu scoată pianul din biroul ministrului finanţelor, că se va întoarce foarte curînd acolo.

Cînd am ieşit în holul uneia dintre cele mai minunate clădiri din România (sediul US de pe Calea Victoriei, dacă nu v-aţi prins), am făcut cîteva poze. Marmura, coloanele şi stucaturile au fost puse acolo acum 150 de ani şi sunt de o nobilă perfecţiune. În Casa Scriitorilor plouă. Tavanele stau să cadă. Cupola, superbă, e fisurată, la fel cum e tot edificiul.

Ca România noastră.

Şi încă ceva: restaurantul celebru al scriitorilor, unde s-a făcut, timp de decenii, marea literatură română, are preţuri modice, pentru membrii US, pînă la ora 16. Apoi, se dublează.

BANCUL LUNII MARTIE

Nu cred că am să aud luna asta un banc mai bun decît cel primit azi de la Azul. De aceea, mă risc să vi-l propun.

Ion se uită peste gard la Vasile în curte şi-l vede jucînd tenis.
- Băi Vasile, domnul ăla cu care joci tu, nu-i Agassi?
- Ba da, Ioane, e domnul Agassi!
- Da de cînd ştii tu tenis de joci cu ditamai campionii???
- Iaca ştiu, na! Mai bine n-aş şti!
- Da cum dracu ştii tu tenis, că nu te-am văzut niciodată jucînd...
- Băi Ioane, ia du-te tu în fundu grădinii şi-ai să dai peste un broscoi. Ei, broscoiul ăla îţi îndeplineşte orice dorinţă. Numa vorbeşte tare cu el, că-i cam surd.
...Se duce Ion, găseşte broscoiul şi-i spune că ar vrea mult aur.
Cînd ajunge acasă, constată că în bătătură avea un taur.
Strigă iar peste gard, la Vasile:
- Vecine, surdă tare broasca dracului! I-am cerut aur şi mi-a dat un taur!
- Da ce crezi, că eu mi-am dorit să fiu tare-n tenis???

NEURONUL TREPIEDULUI ÎN ACŢIUNE

Un netot de cameraman local, dar şi corespondent al unui trust media cu acoperire naţională care-i dă 25 de lei pe ştire, e în pană de subiecte. Că doar în provincie nu se-ntîmplă în fiecare zi catastrofe. Şi ce s-a gîndit, cameramanul cu creier de trepied? Ia să creeze el un subiect. Şi dă telefon la un amărît dintr-un sat pierdut în noroaie şi sărăcie de la margine de judeţ şi de lume. Care amărît are şase copii şi n-are ce le da de mîncare. Nici serviciu nu are nenorocitul din cătunul unde cea mai mare afacere e o cîrciumă cu trei mese, în schimb, ca tot românul, are mobil. Deci, trepiedul îl sună pe rodnicul tată şi-i spune că vine din Anglia şi că ar vrea să înfieze un copil că nevastă-sa nu-i poate face. Da copchilu să fie sănătos, că vrea să-i ia un rinichi să-l vîndă, ca să-şi scoată cheltuiala. Iar ţăranul, ce făcea? Se scărpina sub căciulă şi se gîndea că plodul o să trăiască fericit în Anglia şi fără un rinichi, c-o să aibă ce mînca, un pat cald şi, oricum, o să-i fie mai bine decît în cocioaba de lut în care abia încap şapte suflete. Şi zice ţăranul da, bine, cu 12 000 de euro ţi-l dau. Trepiedul nostru frige un apel la DIICOT, îşi ia camera-n spinare şi face ştirea: monstrul din judeţul Bacău îşi vinde progenitura! Flagrant într-o staţie de benzină: puliţia pune laba pe tăticul amoral, îi numără miile de euro, ăla recunoaşte tranzacţia şi România e, din nou, stupefiată! Făptura inumană e băgată la zdup, trepiedul îşi ia cei 25 de lei pe marea ştire, copilul e preluat de autorităţi, iar românaşul mai mestecă o dezbatere cu madam Tatoiu pe post de expertă în drame lacrimogene.
Care te pricepi la Codul Penal, ia zi-i, INSTIGAREA nu-i o faptă incriminabilă?
Că eu, unul, nu mai pricep nimic.

MIRCEA ALBULESCU despre LINIŞTE

Spre deosebire de linişte, care este un haos ce nu mă interesează şi mă înfricoşează, tăcerea este ceva minunat. Tăcerea înseamnă acele pauze care potenţează deopotrivă cele spuse înainte şi cele ce urmează a fi spuse. Teatrul este o lume fascinantă, cu oameni absolut fantastici, capabili acum să urască şi mîine să iubească acelaşi subiect. Şi asta e un foarte mare lucru. Sunt oameni care nu păsztrează ranchiună, ei nu pot spune: futu-l în cur pe mă-sa, a murit de zece ani, dar eu am să mă duc să-i împuşc oasele putrezite încă o dată! Nu. Artiştii adevăraţi nu vor spune niciodată asta. De asta-i frumoasă această îndeletnicire: îmbrăcăm atîtea caractere într-o stagiune. D-apoi într-o viaţă? Am îmbrăcat haine şi suflete de oameni buni, de oameni răi, de deştepţi, de proşti. Asta mă face ca să fiu înţelegător cu toate cele ale lumii şi să iubesc deopotrivă muntele şi prăpastia. Deşi nu întotdeauna sunt "iubibile"...

LICITAŢIE DE PROTEST

În semn de mare protest că niciunul dintre blogerii mei preferaţi (Reporter Virtual, Năvălitorul, liarebelyell, FYT - doar Cherry cea deşteaptă abia a prins un amărît de loc trei la Cea mai sexy miniblogeriţă!!!) n-a luat un premiu răsunător la ROBLOGFEST
şi
deoarece, cu o zi înainte, un pizmaş mi-a şterpelit cu toată cruzimea emblema de Chevrolet Lacetti - desenată, după cum ştiţi, de Georgione Giugiaro,


Declar deschisă prezenta
LICITAŢIE DE PROTEST

Pun la bătaie una bucată tricou ROBLOGFEST - ediţie limitată 2009 (300 exemplare în tot universul) + un tatoo pentru gleznă subţire (de-astea s-ar putea să fie mai multe în univers).



Strigarea începe de la 10 euro, cu pas de 5.

Obiectele se adjudecă pe loc în cazul în care se propune troc cinstit cu emblema aurie Giugiaro.

Atenţiune, începem!

12 martie - BILANŢ LA BLOGĂREALĂ

Numa ce mă invită Tiberiu Lovin, proprietarul blogului Reporter Virtual la Roblogfest, să vedem cu ochii noştri care-s cei mai cei mai scîrţa-scîrţa pe displayurile patriei. La 7 fix începe. Ne-aruncăm într-un taxi, să nu-ntîrziem la festivităţile de la Fabrica, o locantă foarte trendy-flendy de pe strada Izvor - de fapt un remake inspirat a ceea ce a mai rămas din ceea ce a fost pe vremuri celebra fabrică de bere Griviţa. Zvonul e că ar aparţine unuia dintre caţavenci sau, în cel mai rău caz, însăşi Academiei. Cînd să intrăm, în perfecta tradiţie românească, hop, stop, băieţi, staţi pe loc, că nu-i sala gata. Preţ de patru ţigări (Tiberiu, că eu m-am chiar lăsat de fumat, na!) am aşteptat să se facă 19.25 ca să ne zică unii hai, poftiţi. Ne-a căutat duduia drăguţă pe listă, ne-a dibuit, ne-a dat tricouri inscripţionate şi bonuri de bere moca.
Da, i like it insaidul. Găsim locuri la o masă, găsim berea ursus de 330, căscăm gura la diverse figuri de blogeri şi blogeriţe. Multe fete poartă rochii sac, ca prin anii 50. Reporterul Virtual se salută cu unii, cu alţii. Şi cu altele, deşi verigheta-l cam încurcă. Eu mă salut cu Marele Han, prezent la evenement cu jumătatea sa, ca să aibă cui să închine premiul cel mare:) . Se pare că în Fabrica, la ora asta, cam 75 la sută din cei prezenţi sunt modoveni!
Brusc începe muzica, bună şi atît de tare, cît să nu mai poţi comunica cu cel de-alături decît prin semne.
E viermuială şi sunt aşteptaţi marii moguli ai blogosferei: Zoso, Visurît, Elena Udrea şi Adrian Năstase. E posibil să apară şi Jiji Becali.
Deoarece, nu ştiu de ce, urăsc aglomeraţia şi zgomotul, am profitat că RV s-a-mprietenit cu Năvălitorul şi-am şters liniuţă o pe la 8 juma, preferînd o plimbare solitară prin pustietatea Bulevardului Libertăţii. Premiile se vor striga după ora 22. Le ţin pumnii celor pe care-i citesc zilnic: LiaLia, Cireşica, Veronica, RV, Marele Han, Dono, FYT, Dushuleţ...Eu nu m-am înscris, n-am să mor dac-o să aflu mîine care-s cei mai cei.
Nici voi.

MICROCIPURI NATURALE

Mereu am fost fascinat de gîndul că macroorganismul meu e populat de microorganisme care se bagă-n el neinvitate şi, de multe ori vin cu intenţii neprietenoase. De exemplu să ne roadă globuliţele roşii. Sau pe-alea albe. Sau, pe-ambele. Să le slăbească, să le-ameţească şi, anticorpuşoarele noastre de ne apără imunitatea, să cadă ca proastele închinîndu-se la microorganismele alea cu denumiri antipatice.

Am aflat că starea mizerabilă pe care o duc cu eroism de cîteva zile se cheamă pneumo­cistoză ( o prelungire a stării de gripă, manifestată prin slăbiciune, tuse seacă, dispnee). Şi că e o infectie a plămînilor provocată de un microorganism, denumit, ţineţi-vă bine, Pneumocystis carinii!!!

Vă spun asta, deşi nu prea aveţi cum să vă ţineţi departe de animalul ăsta, total lipsit de maniere şi, în consecinţă, nemilos, din simplul motiv că cică el trăieşte în noi, bine mersi, şi-l găseşte activitatea taman cînd rezistenţa la microbi a macroorganismului nostru e deficitară - cînd te simţi nasol, adică!:)

Vedeţi în poza de sus, armatele de Pneumocystis carinii, surprinse în plin atac, decimînd celuliţe albe, deja slăbite de începutul ăsta de criză.

Ce nu-mi spune nici un manual e cum naiba ne procopsim cu musiul ăsta în noi? Şi cîţi or mai fi ca el!

Microcipuri ne mai lipsesc.

În fine, pe chituci

Am ajuns pe chituci. Pentru non-connaisseurs, explic: cînd se hotărăsc să te lase fără roţile de la maşină, hoţii pun sub caroserie bucăţi de lemn. Aceste dispozitive poartă denumirea de chituci. Punerea pe chituci se produce din două motive: din respect pentru proprietar (să nu-i lase bibiul direct pe caldarîm) şi, doi, să rămînă automobilul la aceeaşi înălţime ca atunci cînd avea roţi, ca să se observe cît mai tîrziu că nu le mai are.
În cazul meu, hoţul a acţionat cam de luni după-amiază. A venit pe nesimţite. Îl cheamă - scrie doctorul Şendrea pe reţetă - "viroză respiratorie". Mi-a stîrnit toţi dracii din mine, mi-a declanşat frisoane de parcă eram pus în priză şi dă-i tuse seacă, dă-i ceaiuri, dă-i polidine, dă-i aspirine, tot tacîmul. Pînă ieri, cînd, de nervi, mi-a provocat şi-un puseu de tensiune!
Aşa că, fără roţi, la pat, înfofolit, ciufut, urît şi fraier, n-aţi vrea să mă vedeţi.