Nu trăiesc din amintiri, pentru că multe dintre ele mă întristează. Dar au fost şi momente care merită memorate. Am dat în lada cu fotografii peste poza pe care o vedeţi şi care mi-a gîdilat - în mod plăcut, fireşte - orgoliul.
Era în vara lui 1984. În timp ce la radio şi la tv. auzeai numai muzică patriotică (populară sau uşoară, tot versuri mobilizatoare avea), Bacăul era primul oraş din România care avea tupeul să organizeze un festival de muzică rock.
Deoarece pălăria era prea mare pentru autorităţile locale ( nici n-ar fi interzis o astfel de manifestare capitalistă, dar nici curaj să dea aprobare n-aveau), am fost nevoit să mă duc la Ministerul Culturii şi Educaţiei Socialiste, la tov. Hegheduş să avizeze festivalul. Mi-a tăiat de pe proiectul de afiş cuvîntul "festival", că nu era admis să existe un alt festival decît "Cîntarea României". A spus să găsim alt termen. Am zis "Gala muzicii rock" şi a fost de acord, dar să scriem pe afiş rock fără kapa, că-i literă cosmopolită! L-am întrebat: kilometrul şi kilogramul de ce se scriu cu k? Mi-a răspuns că nu-i treaba mea, c-aşa e din moşi strămoşi.
Cum se vede, pe afiş a apărut scris cum trebuie, un cuvînt capitalist în plină epocă de avînt pentru construirea "omului de tip nou, comunist". Trăiam şi noi cum se putea...Dar ne zbăteam cu sinceritate să fim în rînd cu lumea şi să facem Bacăul fruntea. De aceea, nu putea lipsi din program numele uriașului Mircea Florian, creator și interpret de muzică folk, electronică și experimentală, pe care l-am invitat să susțină excepționalul său recital OMUL, care era un strigăt de libertate cutremurător pentru vremurile de restriște spirituală ale anilor 80.
Gala muzicii rock a fost la început o manifestare judeţeană. În anii următori ideea a fost preluată de Florin Lupancu şi a devenit un festival de talie naţională, la care erau invitate cele mai tari trupe româneşti. După 89, s-a stins.
Poate-i recunoaşteţi în foto pe Octavian Ursulescu (prezentator), pe membrii trupei Rockada cu Puiu Dabija , pe nea Zighi (ilumistitul Casei de cultură), pe Vasile Verigeanu (sunetist), pe Dan Ivanovici şi Ghiţă Vlase (unchiul senatorului Vlase), sau pe celebrul Dan Măciucă.
În prim plan e Trofeul Galei, pe care l-am făcut dintr-o tobă de pionieri şi un paralelipiped de stejar lăcuit.
Pentru necunoscători: eu sunt cel din stînga, cu veşnicii ochelari şi cu păr!!!
