CUM SA UITI ROMANIA ETERNA?

Si, daca jur ca poza e facuta in Sibiu, imi dati dreptate?
Este ca, oriunde te-ai afla, nu poti uita tarisoara noastra draga?

ELVETIA MEREU INCREDIBILA

Sper sa nu fiu exagerat de patetic vorbind despre Elvetia, mai ales ca l'ordinateur la care scriu nu are diacritice romanesti. Aseara am aterizat pe aeroportul Cointrin din Geneva, dupa trei ore de zbor intr-un avion nou-nout al unei la fel de nou-noute companii de aviatie elvetiene, dotat cu tot confortul dat de zimbetele, bunul simt si de grija stewardeselor. Am zburat la 10 000 de metri peste Europa, regasind o tara la fel de incredibila cum am lasat-o acum patru ani.

Din patru sticle cu Cabernet de Murfatlar pe care aveam voie sa le introduc la granita, trei s-au spart in geamantan si toate tzoalele mele au fost botezate in vin rosu. Dar sunt necazuri mai mari ca asta: cutremure, razboaie, inundatii.

Ma simt bine aici, imi prieste aerul, mincarea, oamenii, prietenii mei extraordinari, imi priesc autostrazile impecabile (chiar asa buchonate cum sunt uneori), ador ordinea si respectul regulilor in care traiesc elvetienii.

Am mai spus: sunt intr-o tara care nu exista si voi fi pentru doua saptamini pe lumea cealalta decit aia in care sunteti voi.

Dar n-o sa va las.

Tinem chipintaciul aproape.

PS: Nu inteleg de ce pozele s-au postat fix in ordine inversa, dar, sunt in acelasi timp constient ca in viata nu le poti avea chiar pe toate...

MÎNTUI-M-AŞ ŞI N-AM CUI

Ca să ne ajute să nu mai păcătuim, preoţimea ortodoxă română s-a gîndit că n-ar fi rău să ne bage spaima-n oase, sub forma fricii de Dumnezeu. Şi cum să ne îngrozească mai tare, decît arătîndu-ne viitorul sub forma unei oribile catedrale, care va uni cerul cu pămîntul fix din fundul monstruosului Parlament.

Am auzit şi m-am crucit: 2 hoteluri, restaurante, parcări, săli de conferinţe, magazine, totul lăţit pe unşpe hectare şi pe 110 metri înălţime! Să fie cea mai mare şi mai mare decît asta din Bacău (doar 78 de metri)! C-aşa a ajuns să se măsoare iubirea faţă de cele sfinte: prin grandoare şi făloşenie.

Patriarhul Daniel, multpreafericitul, zice că Catedrala Mîntuirii Neamului Prost, în frunte cu sfinţii slujitori ai Domnului, vor aduce pacea şi bunăstarea poporului nostru care, de multele jertfe la care a fost obligat prin cazne păgîneşti, n-a putut pînă acum să ridice Divinităţii lăcaşul pe care-l merită prea sfinţii şpăgari în sutană.

Băi, băgaţi capu-n butoiul cu agheazmă, daţi-vă cu crucile-n cap, tămîiaţi-vă şi treziţi-vă-ţi, nu băgaţi juma de miliard de euro în catafalcul bunului simţ şi al smereniei, cîtă mai e, din ţara asta!

Faceţi spitale, reparaţi bisericile, daţi la nevoiaşi, nu îngropaţi atîta bănet într-un loc în care să vă făliţi voi cu cît de mult îl iubiţi pe Dumnezeu.

Mîntui-v-aţi!

THE KING OF POP IS DEAD

A făcut mereu ALTFEL lucrurile.

La doar 11 ani era vedetă. Şi-a transformat faţa de negru borcănat într-una de alb asexuat. A scornit cîntece pe care le-au fredonat miliarde de oameni. A creat mode incredibile în muzica pop, în hip-hop, soul şi în R&B. A inventat mersul robotului şi moonwalk-ul. A dat mîna cu preşedintele Iliescu. A fost cîntăreţ, compozitor, producător, aranjor, dansator, coregraf, actor, om de afaceri, bancher. A ieşit nevinovat din numeroase procese în care a fost acuzat de pedofilie şi abuzuri sexuale. Figurează în Cartea Recordurilor cu numeroase menţiuni: 750 de milioane de discuri vîndute, cel mai lung turneu artistic - „Dangerous World Tour”, 13 premii Grammy şi tot atîtea single-uri number one.

Eu nu cunosc nici o creaţie de-a lui Michael care să nu fi devenit hit.

L-am văzut în 1992 în concertul de pe stadionul din Lausanne. A coborît pe scenă de undeva din cer, cu o rachetă în spate, în mijlocul unor efecte scenotehnice uluitoare. Am avut senzaţia că atunci un zeu cosmic construieşte din sunete şi lumini o lume nouă în care fiecare suflet omenesc e important. În care muzica îţi dă puterea să fii propiul tău stăpîn. Pînă şi eu, un amărît de român rătăcit printre cei peste o sută de mii de spectatori, m-am simţit, pentru două ore, the master of the world.

Mulţumesc mult, Michael!

RIŢI PIŢI A CĂCAT-O

Doamna Ritzi, pretina Ebăi şi ditamai ministreasa tinerilor, deci o persoană competentă, deşteaptă şi frumoasă, numa ce-a dat 75 000 de euro din banii noştri, pe-o scenă de 35 de metri pătraţi, pentru un spectacol. Ştiţi povestea, bine că nu v-aţi prăpădit de rîs. Că-i de plîns.
Io am organizat la viaţa mea cam vreo sută de spectacole în aer liber pentru care am angajat firme specializate pentru asigurarea scenotehnicii ( scenă, lumini, sunet, jocuri de artificii). Ultimul a fost în 2004, a durat vreo şase ore, au fost cam 20 000 de spectatori şi a costat cu totul 25 000 de euro. Inclus gajul celor mai tari trupe şi solişti la ora aia. Spectacole tari de tot, de-mi dădeau lacrimile şi mie cînd vedeam spectatorii plîngînd la final.
Madama ori e hoaţă, ori e proastă. La foamea care e acum, şi la penuria de evenimente rezultată din criză, artiştii ar fi venit pe 2 mai la Costineşti şi la juma de preţ. Iar scena ar fi fost una profi, nu din scînduri, la cam cinci mii de euro.
Monica însă, nu m-a chemat. Fraiera. Pentru 500 de euro, îi spuneam cum să facă să fie bine pentru toată lumea.
Aşa, capul ei de pereţii DNA-ului.
Şi demisia.
Şi cine-i ia locul să apeleze la je. Că-s pretin cu Dan Măciucă.

Şah cu reporterul virtual

Numa ce-a descins în Bacău Tiberiu Lovin, marele bloger căruia ditamai Societate Romana de Radio îi trage replică pe http://www.reportervirtual.ro/.

Ajuns pe domeniul pe care-l stăpînesc, privirea lu blogerul cu barbişon i-a fost atrasă de masa de şah de pe terasă, care are ca suport un godin de fontă pe care l-am dezgropat cu plugul din brazdă. Şi m-a provocat să scot piesele, deşi l-am avertizat că ce tare mi-s.

Ei bine, deşi am încercat diverse tertipuri, mi-a tras-o cu cinci la doi. La şah. I-am făcut friptură la roabă, i-am dat palincă de Bistriţa, apă minerală de Borsec( o groază de bani!), ţigări, cafea, etc. Degeaba. M-a bătut fără milă, de-mi venea să-i rup şi mîna ailaltă.

N-a avut nici un pic de respect pentru o gazdă atît de ospitalieră. Că i-am permis şi să dea iama prin vişine şi l-am lăsat şi pe Cuchi să se joace cu el!

Sfat: mare grijă cînd vă calcă pragul reporterul virtual.

POST DE RADIO DE VÎNZARE

Sila de ziarişti făcuţi cu mîna şi criza îl împinge pe un entuziast patron să dea dracului marea lui pasiune: un post de radio.
Deşi e de meserie forjor-formator, tînărul băcăuan a pus pe picioare acum trei ani un post de radio în care a impus muzica românească la egalitate cu cea străină. L-au costat cîteva sute de mii de euro localul, licenţa, echipamentele. Programele erau vioaie, comentatorii aveau fler şi umor, reclamele aveau poantă, chiar era un post altfel, viu, viguros, haios, fără complexe, cu bun simţ.
Îl ascultam în maşină, şi, de bun ce era, mi-am tras şi un link şi eram on line cu urechea ciulită să nu scap vreo chestie mişto.
Asta era pînă acu vreun an. Cu timpul, redacţia iniţială s-a pulverizat şi au apărut alţi "jurnalişti" care mai fără haz decît altul. Bîlbîiţi, agramaţi, tîmpiţi. Audienţa a scăzut semnificativ. Publicitatea la fel. Pierderile patronului, nu mai vorbim. La pierderi a contribuit şi faptul că s-a ţinut mereu tare: nu s-a dat cu niciun partid. Deşi i s-a sugerat, aşa cum i s-a sugerat şi să treacă pe manele.
Dar el are principii de forjor-formator, de-alea solide. Ar vrea să fie ON AIR, dar îi place aerul curat.
Acum, postul e de vînzare.
Cine-l vrea şi are parale, vă spun că merită.
Adresaţi-vă aici pentru amănunte.

MOGULUL TRISTEŢII

A mai apărut o problemă în viaţa mea. Azi am constatat c-am luat-o razna de-a binelea, de vreme ce, în loc să mă tăvălesc pe jos de rîs, sunt atît de trist.

Că motive să fiu bine dispus am avut cel puţin trei:

1. Becali (în emisiunea lui Măruţă): " Îţi dau mieluconară!"

2. Definiţia şahului: Este cutia de lemn din care Băsescu scoate piesele ca să joace table.

3. La alegerile trecute am mîncat şi am băut. La astea prezidenţiale care vin, aş fute ceva.

ÎN RAI CU I !

Ei bine, sunt în rai!
Nici nu simt că e noapte, deoarece, pe unde trec se aprind halogene. Ori sunt senzori de prezenţă, ori Dumnezeu are grijă să-mi lumineze aleea ca să nu cad în gropi. De prost ce-am fost să nu cred prea tare în el. Cred că-i ceva aranjat, deoarece. cum ajung în dreptul vreunui copac, încep să se-audă triluri de păsărele, bineînţeles. Rîndunici, cintezoi, cotobaturi, poate şi vrăbiuţe, se întrec să-mi ciripească măiastre fluierături, de nereprodus aici. Un miliard de musculiţe înoată prin aer ca peştişorii ăia mici care trăiesc în bancuri. Ştiţi voi. Se aud şi vreo doi-trei cîini lătrînd, da mai departe, să nu mă streseze. Pe fundal, ca dintr-un stick, se aud empetreiuri cu piese Smokie, Dr.Hook, Supertramp, Abba, decînd eram eu proaspăt instructor artistic la Casa de cultură din Slănic Moldova. Iar primar acolo era tovarăşul Gheorghiţă, fost mecanizator agricol. Numa ce ne cheamă la primărie şi zice: Tovarăşi instructori (că eram trei), de ziua muncii, unu mai, care o sărbătoreşte toţi oamenii muncii din lume, aveţi o sarcină deosebită. Cum ştiţi, oraşul nostru staţiune va fi împodobit cu steaguri, flori şi lozinci, să vadă clasa muncitoare că ea conduce în ţara asta. Nu ştiu dacă sunt destul de clar. Voi, băi tovarăşi, ca intelectuali, tre să verificaţi ca lozincile să fie corecte, ca scris şi ca estetic, să nu fie ceva care să zică vreunu că nu se cunoaşte gramatică sau mai ştiu eu ce. Că asta ar fi sabotaj, şi nici nu vreau să mă gîndesc la asta. Clar băi tovilor? Să nu fie greşeli, adică. Nu ştiu dacă am fost clar. Zicem ba da tov primar. Băi tovărăşeilor, vreau să fiu foarte clar, dacă e vreo dumă pe lozinci, răspundeţi cu salariul pe-o lună şi cu capul. Clar? Clar tov primar, zicem noi, şi ne cărăm la bere.
Vine preziua lui 1 mai, asistăm la ridicarea lozincilor din pînză roşie pe frontispicii. Verificăm fiecare literă din polistiren alb. Ne uităm să fie bine lipite şi amplasate drept. Că răspundem în mod clar cu capul dacă ceva nu-i în regulă.
Dimineaţă însorită de armindeni la Slănic, 1975. Ne cheamă tov primar, urgent. E în faţa primăriei pe care scrie mare alb pe roşu : TRĂIASCĂ 1 MAI, ZIUA INTERNAŢIONALĂ A OAMENILOR MUNCII DE PRETUTINDENI!
Edilul îşi şterge cu basca transpiraţia de pe chelie, îşi drege vocea şi ia poziţia aia care-i adusese faima de-al dracului. Băi tovilor, v-am considerat intelectuali, v-am dat toată libertatea să vă arătaţi ca atare. Băi, să-mi spuneţi dacă nu-s clar. Şi voi ce-mi faceţi? Aicişa, la primărie, îmi proptiţi o lozincă cu greşeli? Vă bateţi joc de mine şi de munca mea?
Căscăm ochii la panoul de pînză, silabisind TRĂIASCĂ 1 MAI, ZIUA INTERNAŢIONALĂ A OAMENILOR MUNCII DE PRETUTINDENI! Totul în regulă.
Da unde-i, tov primar, greşeala? Că-i exact şi corect.
Pe dracu, doamne iartă-mă, ezact! - zice transpiratul. Cum corect ? Ce, pretutindeni se scrie cu doi de i? Aşa se zice? Pretutindenii? C-am întrebat-o şi pe fiică-mea, că-i într-a zecea la liceu, şi ea a zis că-i cu-n singur i.
Păi e cu-n singur i, tov primar!
Care bă, nu-s clar? Nu vedeţi că-s doi de i? Şi-ncă unu din i-uri nu-i corect, e cu curu-n sus! Băi, îmi vine să-mi dau cu pumnii-n cap c-am avut încredere în voi, intelectualii dracului. Ia treceţi în birou, să-mi dea fiecare notă explicativă.

I-am desenat lui tov primar semnul exclamării. Adevărul e că semăna al naibii cu un i întors. După aia, noi, instructorii artistici, ne-am resemnat pe o terasă cu nişte şpriţuri. Din boxe, băieţii de la Supertramp îi tot dădeau cu Breackfast in America, la duel cu Smokie divinizînd-o pe Angie. Şi cîntau păsărelele pînă se făcea noapte şi se aprindeau luminile. Ca să fie şi mai clar. Numai că nu erau halogene. Erau numai i-uri întoarse.

Meditaţie de sîmbătă

"Omul este o ruină invincibilă. Cine i-o fi turnat atît entuziasm în decepţii?". E.Cioran

Şi mă bag şi eu în treabă, remarcînd că domnul Cioran a trăit într-o lume mult mai puţin bezmetică decît asta. Ce văd acum că se întîmplă după un meci de fotbal, mă îngrozeşte. Aud că primul ministru e chiar acolo, pe stadionul în distrugere de la Tîrgu Jiu.

România. Ţara borfaşilor şi a huliganilor.

S-a mai dus dracului o seară de sîmbătă.

ELVEŢIENII CEI ÎNŢELEPŢI. Şi naivi.

Pe webul Ambasadei elveţiene am citit următorul comunicat, apărut săptămîna trecută, pe 5 iunie. Pentru că nu l-am aflat pe niciun flux de ştiri, îl reproduc, pentru cunoscători.

Communiqué de presse
Contribution à l’élargissement en faveur de la Bulgarie et de la Roumanie : le Conseil fédéral transmet le message au Parlement05.06.2009 Le 5 juin 2009, le Conseil fédéral a transmis au Parlement le message concernant le crédit-cadre pour la contribution à l’élargissement en faveur de la Bulgarie et de la Roumanie. La contribution de la Suisse à la réduction des disparités économiques et sociales se monte à 257 millions de francs au total, répartis sur cinq ans.
Le Conseil fédéral propose aux Chambres fédérales un crédit-cadre de 257 millions de francs répartis sur une période d’engagement de cinq ans pour la contribution de la Suisse en faveur de la Bulgarie et de la Roumanie au titre de la réduction des disparités économiques et sociales dans l’Union européenne élargie. 76 millions de francs sont prévus pour la Bulgarie et 181 millions pour la Roumanie. Le crédit-cadre s’appuie sur la loi fédérale sur la coopération avec les Etats d’Europe de l’Est, acceptée par le peuple le 26 novembre 2006.

Aţi înţeles că elveţienii ne acordă un credit moca de aproape 200 de milioane. Logica lor e că, dacă în România va fi mai bine, va fi şi în Eleveţia mai linişte. Ei speră, naivii, că ţiganii cerşetori şi hoţi care umplu acum frumoasele lor oraşe vor prefera să se facă oameni aici în ţară, dacă vor avea ce şterpeli.

Numai că, în România, piaţa e ocupată de hoţi oficiali, cu diplomă. Nu mai încap şmenarii mărunţi, care operează în Switzerland.

PRIMA SCRISOARE CĂTRE TATA

Dragă tăticule,
Nu ştiu dacă acolo unde eşti ai semnal. Dar cred din toată inima că îngerii ăia care au grijă de tine acolo, te-au învăţat ce-i aia explorer, google, blog şi toate chestiile astea prin care comunicăm noi acuma, în 2009. Şi cred că eşti la curent cu ce fac şi cum îmi merge. Ai văzut că de cîte ori am fost pe la Sfîntu Spiridon, am aprins cîte-o lumînare, două, să ai lumină. Ţi-am mai zis cîte una, alta despre mine. Nu ştiu dacă ai auzit, că eşti cam departe, dar am evoluat mult, mi-am luat şi GPS, ca să nu mă rătăcesc. Am şi hands free şi detector de radar, ca să nu plătesc amenzi la miliţie. Află despre mine că am să fiu bunic prin august şi tu străbunic. Te-ai fi înţeles oare cu şmecherul ăsta care acum e la clocit, în burta Norişoarei? Cum adică, tu credeai că-i fată? Păi, n-a fost vorba că noi, ăştia, din stirpea ta, facem numa băieţi?
Eu sunt tot în tabăra aia unde m-ai lăsat şi în care băieţaşii de ne conduc fac tot felul de experimente. În politică n-am intrat, că nu ţi-ar fi plăcut. Dar rezist, deocamdată.
Ca să schimb vorba, că tot n-am feedback, în ultima vreme mai tot timpul mă izbesc de tine pe-aici, pe pămînt. Ba că îndrept vreun cui ruginit, ba că mă trezesc plantînd vreo floricică mai la soare, ba că mîngîi gutuiul cel mic care anul ăsta a făcut vreo 12 fructe, mai tot timpul mă gîndesc la tine şi la ce-mi spuneai degeaba cînd eu nu înţelegeam nimic. Ieri am făcut un ferăstrău nou dintr-unul vechi. Am reparat hidroforul, am cosit livada, am făcut corectura la revista pentru Arşinel. Şi am mărit terasa cu forme curbe. Cam cum ai făcut tu la casa de la Comăneşti, fără să ştii că erai în normele lui Le Corbusier.
Şi, să mă scuzi, nu m-am dus să votez.
Cred că ai aflat, că doar voi acolo sunteţi sus şi vedeţi tot, că noi, aici, o vom duce foarte bine. O ducem într-o veselie. Păi dacă totu-i un pamflet, nu tre să rîdem?
De fapt, ne ducem de rîpă.
Mi-e tot mai dor de tine şi de mirosul de lemn. Abia aştept să ne revedem.
Fii tare. Totul e-n regulă.

Cu drag,
Băiatul tău.

Eba - PDL, viitorul nostru e!

Felicitările mele celor care au votat.
Bravo.
Aţi reuşit s-o trimiteţi pe Eba la Bruxelles. Şi lui Vadim şi lui Jiji le-aţi cumpărat bilete de avion din banii noştri. Eu cred că mai rău nu se putea. Dar optimiştii zic că ba da.
Primul impuls a fost să-mi caut geamantanul ăla mare, negru, cu rotile, să pun vreo două trei cărţi, izmenele şi antinevralgicele şi să caut pe internet o ofertă de dus undeva. Oriunde. De-acum nu doar România nu mai e o ţară de nelocuit. Proştii noştri au reuşit performanţa să facă Europa de nelocuit.
Pentru că mi-e greu să cred că poate cineva normal să trăiască într-un circ.

ABIA AM ÎNVĂŢAT SĂ MERG

Zilele astea varanus împlineşte un an.
Statistici nu fac. Le găsiţi pe blog sau pe blogger.
Ce mi-a plăcut în timpul ăsta a fost faptul că de la numărul 23800 în topuri, varanus s-a tîrît pînă pe la locul 1300 şi ceva, fără să recurgă la şmechereli. Bloggerii ştiu de ce. Uneori, nu-mi explic de ce, am trecut şi sub o mie:)
Vă mulţumesc tuturor.
Şi n-aveţi decît să trimiteţi cuvinte bune. Pentru voi o faceţi.
Salutări plăcute.