MĂRŢIŞOARE ŞI TUTUN

Vă anunţ că mîine e 1 martie. Cu această ocazie n-am de gînd să dau şi nici să primesc mărţişoare. Frumoasa tradiţie mi-a făcut de fiecare dată movile de draci, începînd de pe la cinci anişori cînd maică-mea mă punea să împletesc şnuruleţe din fire de mătase sau lînică alb-roşii, ca să le dau lu tovarăşa educatoare Veronica Gurău, lu bunică-mea Amalia Silvestru Vidissoni şi lu Adina, prima mea gagică blondă pe care am pupat-o pe gură de s-a scandalizat toată grădiniţa, inclusiv grupa mare. Tovarăşa Gurău ne-a pus la colţ, în colţuri opuse, fireşte, unde am stat cu faţa la perete circa o oră, timp în care, nesimţiţii strigau la noi pupăcioşii şi pupăcioşii după uşă bate toba la păpuşă. Nu mult după această întîmplare m-am apucat de fumat, începînd cu vîrfuri de cocean de păpuşoi. Şi, de-atunci, o ţin tot aşa, de-am ajuns la cincizeci de ţigări pe zi.
Cam sîmbătă seara, cum fumam eu aşa, m-a apucat psihanaliza şi mi-am dat seama că înfiptul mărţişoarelor în pept şi pupatul, două chestii destul de dezonorante pentru un mascul alfa în toată firea, stau la baza nevoii mele de a fuma. Păi, se ştie, ca să reprimi nevoia, tre să ucizi în creier cauzele care, în copilărie, au creat acea obsesie.
Aşa că, odată cu apropierea primăverii, am decis să dau naibii tradiţia asta cu mărţişoarele şi, implicit, să încerc să mă las de fumat. Am început de ieri să mă las. Numa că am început cam într-o doară, deoarece am fumat şapte ţigări, şi alea de împrumut. Din cauza companiei unui fumător înrăit căruia n-am să-i dezvălui decît iniţialele: R.R. Un fel de Rolls Royce al tutunului combinat cu roşul de cabernet.
Azi, ocupat cu învîrtitul covrigului pe DN2, n-am aprins decît trei kentane din care nici n-am prea tras cu plăcerea altădată feroce.
Dacă reuşesc să nu mai fumez, ăsta o să fie mărţişorul meu.
Dacă nu, nu.

MI-A PLĂCUT

Am preluat de pe blogul Laurei Huiban un excurs care e pe inima mea. Dacă avea şi diacritice, era chiar româneşte.

Actorul Geo Popa: “In Viena sint peste 400 de teatre, cu 40 – 50, maxim 60 de locuri, pentru ca ei redescopera trairea comuna dupa mult timp de insingurare. Noi sintem in plin proces de insingurare si nu ne dam seama ca avem nevoie unii de altii, dupa boom-ul asta democratic pe care unii il inteleg si altii nu, cei mai multi, nu. Pentru ca ei simt nevoia ca actorul sa fie aproape, sa comunice cu spectatorul, sa intre in mintea lui aproape, sa traiasca trairile actorului”.

SURPRINZĂTOR? ÎN ROMÂNIA?

Salonul Nautic Internaţional de anul acesta se face în Bucureşti. La Pavilionul ROMAERO.
Salonul aviatic Internaţional de anul acesta se face sigur la Constanţa, pe Marea Neagră.
Că tot ne-a luat apa plajele.

SUBSTITUTIO IN INTEGRUM

În loc să legalizeze prostituţia, act care ar aduce turişti în ţară şi miliarde la buget, aleşii naţiei vor să interzică fumatul, măsură care va reduce drastic încasările.
În loc să dea avantaje patronilor care angajează şomeri şi investesc creind plusvaloare, guvernaciul taie pensii şi ajutoare sociale.
În loc să finalizeze dracu autostrada spre Constanţa, autorităţile renovează o cale ferată pe care, în 1970 ajungeam de la Bucale în trei ore. Şi-acu în şase.
În loc să trăim bine...

Sony şi Soni. CARE-I CURVA?

Un bun amic îmi arată ce căşti super şi-a luat el ca să i le dea lu fiică-sa cadou pentru empetreiul ei. Marca Sony, cu gulguţ de inox şi fir cu bringbrang de dai mai încet dacă te sună la mobil. Da să vezi cum se-aude, zice amicul. Juri că eşti în sală şi-l vezi pe digiraresh cum termină platanele. Sony, şi numa un milion. Brava, zic. Felicitările mele.
La fo două zile intru la chinezul de la Piaţa Sud să iau niscai bile de petancă, faine tare, n-am mai văzut pe altundeva. 25 de lei. Oţel, husă, tot. Lîngă bile, banghesc un vraf de căşti Soni. Ambalate la fel ca Sony-le lui amicu. Cu gulguţ de inox şi fir cu bringbrang. Fix la fel. 6 lei. Îl sun: bă, hai la chinez. Vine. Îi arăt marfa. Da, bă, da-s Soni, nu Sony. Şi nu sună ca alea.
Şase lei nu contează pentru amicu, aşa că, pentru comparaţie, cumpără nişte căşti Soni, made în China, tot bombănind că nu se poate să fie ca Sonyle alea de-un milion.
Mă sună după două ore: Mersi că m-ai dus la chinez. M-a pupat aia mică. Alea Sony se futuseră de ieri, da fiică-mea n-a avut curaj să-mi spună. De scumpe ce erau.

Te bucuri ca prostu

În copilărie, aveam un vecin care avea o filozofie proprie cînd venea vorba de bucurie. Moş Vasile Ercuţă avea o vacă răguşită care-şi etala calităţile vocale tot timpul şi care ne umplea curtea cu miros reavăn de balegă. Mirosul trecea printre leaţurile gardului şi, chiar cînd înfloreau cei zece salcîmi, tot îţi muta nasul din loc. Filozofia bucuriei se manifesta la moş Vasile în zilele cînd mingea cădea în curtea lui, lîngă cotineaţa lui Ursu, o javră fioroasă şi murdară pe care atîrnau laţele ca pe-o oaie netunsă de jdemii de ani. Noi băteam în gard şi strigam la el să ne dea mingea, dar moşneagul, ca să ne facă-n ciudă, venea alene dinspre grajd, lua beşica şi-o arunca în fundul coteţului lui Ursu. Şi-ncepea să fluiere un cîntec vesel. Găseam mingea în curte la noi, după două trei zile. Marghioala, femeia lui, era mai de treabă.
Pe atunci, echipa de fotbal Minerul Comăneşti era într-un război pe faţă cu Petrolul Moineşti. Meciurile din divizia C erau pe viaţă şi pe moarte. Cînd juca Minerul pe teren propriu, strada noastră se umplea de lume care se ducea spre stadion. Cu tobe, trompete, pocnitori, ţevi cu carbid, pancarte şi tămbălău. Dacă se întîmpla să cîştige echipa noastră, lumea aia parcă-nebunea. Era o explozie de bucurie despre care, moş Vasile, rezemat de poartă, zicea: Bă, nene, ia uite-te la ei cum se bucură ca proştii. Oameni în toată firea. De parc-ar fi cîştigat ei ceva! Şi mormăind, pornea şi el agale spre cîrciuma lui Paisa, să tragă o tescovină şi să rîdă de ăia care se bucurau ca proştii.

Mi-am amintit de filozofia lui Moş Vasile, deoarece m-am trezit şi eu bucurîndu-mă ca prostu că nu-i mai văd pe ecran pe Adrian Ursu şi pe agitata de Oana Stancu. Şi mai ca prostul o să mă bucur cînd n-o să-i mai văd nici pe Mădălin Ionescu, pe Creţuleasca, pe madamele Turcan, Pora şi Tatoiu, pe Dana Grecu, pe Brancu, Morar şi pe toate vedetele de carton gofrat care pervertesc bunul simţ şi dreapta judecată a naţiunii. Şi care compromit noţiunea de jurnalist de televiziune şi batjocoresc deontologia profesională.

TOUCH AND GO

Sună telefonul taman cînd cînd citesc factura de gaz. Patru milioane. Şi m-am trezit şi cu parbrizul spart. 5 milioane. Şi afară e-o vreme de cîine. Şi sîmbătă. Şi fumatul provoaCĂ CAncer pulmonar care este letal. Iar Pleşu zice că sunt oameni care, cînd se scoală dimineaţa, spun c-au încurcat-o. Dumnezei, cruci, sfinţi.
- Alo. Da.
- Bă, da tu nu mai scrii nimic pe blogu ăla?
- Cine-i la telefon?
- Eu, bă.
- Care eu?
- Iaca, eu. N-ai subiecte? Chestia cu AMURCO, nu-i subiect?
- Ba da.
- Şi de ce nu scrii?
- Am scris. Am semnat şi petiţia.
- Şi? Atît?
- Ce mai vrei?
- Închide dracului porcăria aia care ne omoară.
- Eu?
- Păi dacă tot te dai varanus.
Tuuu. Tuuu. Tuuu.
- Alo. Alo.
Şi mai cade şi scrumul pe tastatură. Asta, da zi.

Să-ţi dai cu tiribleaşca-n taste

Sub influenţa acestui minunat apus de februarie, m-am trezit apucat de un dor nebun de a face trafic. Pentru alţii, că pentru varanus nu-i cazul. Mi-am dat cu tiribleaşca-n taste şi s-a nimerit să se oprească la http://www.timesnewroman.ro. Îl găsiţi alături, în blogrol.

M-am rîs ce m-am rîs şi mi-am zis: asta e. Lu ăştia merită să le fac reclamă moca. Chiar dac-ar fi doar titlurile.

Articole recente - Life/Death

• Unei statui din Bacău urmează să i se amputeze un picior

• Alți 16 vameși corupți au fost reținuți în declarații: ei nu au declarat nimic.

• După ţigara electronică, pe piaţă va apărea şi sticla de alcool electronică

• Hingherii iau mită de la maidanezii pe care ar trebui să-i prindă

• Mascaţii au descins din greşeală la o adresă corectă

La titlul 3, m-am gîndit că dacă AMURCO ar polua cu alcool şi nu cu amoniac, toată lumea ar tăcea chitic. Hîc!

PS. Ghiciţi ce-i aia tiribleaşcă.

BANCUL LUNII FEBRUARIE - 100% AUTENTIC

Atunci când poliţiştilor şi vameşilor din Vama Siret li se părea că banii de care dispuneau traficanţii erau prea puţini, ei se mulţumeau şi cu prăjituri, usturoi. Cît mai multe din toate.

Cînd li se oferea votcă, vameşii deveneau mai înţelegători:

"Da’ aveţi mai multă? Să nu vă iau de la gura copilaşilor!"

SĂRIŢI, NE OMOARĂ

Niscai băcăuani s-au apucat să strîngă semnături pe o petiţie. Că cică îi sufocă amoniacul emanat periodic de la combinatul chimical a lui Nicolae. Ăla miliardaru pulii care-a cumpărat cu bani de unde mă-sa a avut toate combinatele chimice româneşti. Cam pe moca, da asta-i altă discuţie.
Acu vorbim despre prestaţia lu agenţia de mediu care e autoritatea plătită de mine să-mi apere plămînii de amoniacul care mi-i otrăveşte mai rău decît tutunul de Kent. Cum ar veni că respectiva agenţie, plătită din banii mei, în loc să interzică activitatea ucigaşa a lu domnu amurco, face fente de balerină. Ba că n-are referat de la Ape, ba că Direcţia Sanitară n-a făcut sesizare, ba că pizda măsii.
Ce ştiu io, e că sunt zile cînd e ceaţă. Şi că ceaţa mă face să tuşesc de-mi ies ochii din cap ca la melci.
Că are draci de amoniac în ea. Mai mulţi decît prevede legea.
Ce vorbim aici?
Vorbim că io cred că Agenţia ia şpagă de la boss Nicolae ca să nu-i închidă fabrica de tuse. Fabrica de boală. Şi de moarte, finalmente.
Poate nu ia şpagă Agenţia. Dar nici nu face nica să nu mai tuşesc.
Deşi io plătesc Agenţia ca să mă apere.

IACA, MĂ FUTE GRIJA

Grijile nu mi-au dat pace niciodată. Cum mă lasă una, mă ia alta. M-au făcut în toate felurile, de-am ajuns să cred că iadu-i aicişa, nu după ce-ţi dai duhul. Acu, stau la coadă alte griji, fremătînd în aşteptarea clipei cînd o să mi-o-nfigă pîn-la prăsele.
Prima-i Amurco ăsta care ne-mbată cu amoniac fix cînd i se scoală, sub oblăduirea agenţilor de mediu, ăi de-i plătim să ne apere de poluare. M-am înscris pe lista celor care-i vor pieirea şi aştept consecinţele.
Alta-i aia că bravii pesedeii îl apără pe baronul Nicolescu ca pe-un sfînt. De fapt, tot aşa cum pedeleii le apără pe Anastasoaica şi pe Ridzi, ca cum ar fi fecioare. Noroc că ăilalţi, sunt decenţi. Nici peneleii, peceii sau udemereii, nu apără pe nimeni. Se apără pe ei înşişi.
A treia grijă care mă pîndeşte, e că vameşii aflaţi în relaţii de şpagă cu AC/DC au fost reangajaţi. Tot la vamă, plătiţi tot din bănişorii mei.
A patra e că Jandarmeria Română dă 10 milioane de euro pe „echipamente de reprimare a revoltelor. Cine le-o fi dat ideea, şi de ce?
A cincea e cazul lui Marcel Ţundrea, care a stat 12 ani în închisoare pentru un viol urmat de moartea victimei, faptă pe care nu a comis-o.
Lista e prea lungă pentru un post.
Dar cea mai a naibii grijă, care mă mai lasă cinci minute, iar mă prinde iar mă fute, este ce-o să vă faceţi voi, ăştia de 20, 30, 40 de ani peste zece, douăj de ani, cînd io n-oi mai fi. Că io, una două, îmi pun palma-n fund şi-o şterg pe lumea ailaltă. Şi-o să mai trec pe-aici doar sub formă de strigoi, fîlfîind cu zîmbet de şmecher din aripioare.
Bă, voi ce-o să faceţi? Că Iuropa s-a fi umplut de români. Şi s-o fi săturat de ei. Parcă vă văd cu calabalîcu-n spate în drum spre Anzii Cordilieri.

CENZURA TELEVIZIUNILOR

Aţi avut vreodată prilejul să vedeţi emisiunea Envoye special pe TV5 Europe?

E vinerea la 0pt seara şi are subtitrare în româneşte. Cuprinde 3-4 subiecte arzătoare, ilustrate prin reportaje excepţionale şi comentarii scurte, exacte, la obiect. Azi, unul dintre subiecte a fost viaţa în Haiti la şase luni după catastrofalul cutremur. Relatat profesionist. Tulburător, fără ură sau părtinire. Realitatea pură. Viaţa, aşa cum e. Nici nu vă vine să credeţi ce oameni frumoşi trăiesc în Haiti. Şi în ce mizerie de sărăcie. Chiar mai mare decît la noi. Pentru reconstrucţie au fost trimise în Haiti patru miliarde de euro, evaporate instantaneu nu se ştie în ce buzunare ale oficialilor. Sună cunoscut.

BTW. Dacă aş fi CNA, bine că nu sunt, în grila de programe retransmise de cablişti n-aş lăsa decît: TV5, Animal Planet, Discovery, posturile care transmit muzică şi gata. Fără TVR, OTV, Antene, Realităţi, Căcaturi, Căcaturi 2, Căcaturi 3, etc.

MARILE VEDETE SE ÎNSCRIU LA CREDIDAM

În ultima lună s-au înscris la Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi nu mai puţin de 661 de formaţii şi 218 interpreţi străini.

Iată cîteva trupe tari, noi membre CREDIDAM: QUEEN, GENESIS, AC/DC, LED ZEPPELLIN, DIRE STRAITS, WHO, BEE GEES, IRON MAIDEN, DEPECHE MODE, JUDAS PRIEST, TAKE THAT, SWEET, SUPERTRAMP, STATUS QUO, BOYZONE. SUGABABES, SPANDAU BALLET, SEX PISTOLS, POLICE, MOTORHEAD, MORCHEEBA, EURITHMICS, CHEEKY GIRLS etc.

Şi cîţiva solişti, unu şi una: PAUL MC CARTNEY, ELTON JOHN, CELINE DION, CHRIS REA, ERIC CLAPTON, PAUL YOUNG, TINA TURNER, TOM JONES, GEORGE MICHAEL, NATALIE IMBRUGLIA, BONNIE TAYLOR, AMY WINEHOUSE, WILLI PRESTON, MIKE OLFIELD, KYLIE MINOGUE, SAMANTHA FOX, JAMES BLUNT, SHIRLEY BASSEY, JAMES ATKINSON şi tot aşa.

Dacă vreţi şi poze, pe goagăl cu voi. Fără autograf.

Mie-mi place că ditamai vedetele au încredere în capacitatea unei organizaţii româneşti de a le plăti ceea ce merită pentru că sunt difuzaţi de zor prin defuzoarele cluburilor şi barurilor din ţărişoara noastră. Doar că unii utilizatori dau din colţ în colţ cînd e vorba să-şi achite licenţele CREDIDAM, considerînd că Legea 8 e futilă.

CREDIDAM este unica organizaţie acredidată de guvern să colecteze de la televiziuni, radiouri şi de la utilizatorii care difuzează muzică sau imagini în spaţiul public remuneraţia cuvenită artiştilor români şi străini. Numărul artiştilor înscrişi la CREDIDAM a atins în luna ianuarie 2011 impresionanta cifră de 10545.

38 de angajaţi alimentează şi administrează conturile celor 10545 de membri.

Să v-aud comentînd, cîrcotaşilor.

HALUCINANTA ROMÂNICĂ la 26 IANUARIE 2011

• O babă din Prahova a vîndut terenuri de două milioane de euro, na, a cheltuit pentru mici necesităţi jumate din ei, na, şi restul de un milion l-a pus întro valiză pe care-a ascuns-o sub pat. Niscai hoţomani au aflat şi i-au şutit geamantanul, na. Cică i-a prins poliţiunea la graniţă, dar nu mai aveau la ei decît vreo 10 000 de euroi. Na. Şmecherii au declarat că i-au găsit într-o balastieră. De mîine îmi fac program de scotocit prin balastiere.
• Peste 70 de parlamentari au afaceri de peste 258 de milioane de euro cu statul, conform ultimelor declaraţii de interese ale acestora. S-o creadă mutu că-s numai atîţia.
• Blonda naţională l-a sunat pe domnul preşedinte al românilor în interes de serviciu ca să-l sfătuiască să nu se ducă la Iaşi de ziua Unirii. Băse i-a zis ba pe-a mă-tii, stai tu acasă, dacă ţi-e frică. Na.
• La Mioveni, loganii şi dusterii s-au înfuriat şi l-au ridicat pe Traian Băsescu la rangul de erou al naţiunii, comparîndu-l cu Ceauşescu. Na. Dar noi nu putem fi atît de cruzi.
• Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului primeşte două MIG-uri care n-au apucat să se înmormînteze singure. Parcă văd ce capele drăguţe vom avea curînd în faţa marii catedrale din Bacău, gata să-şi ia zborul spre ceruri, alimentate cu aghiasmă sfinţită în combinaţie cu ceară de lumînărică şi praf de anufură.
  
• De ziua naţională a procesului lui SOV, subiectul se operează la gioale, na. Şi va lipsi, cu tot regretul, din sala de judecată.
• Băsescu şi PDL au lăsat justiţia română în haos, zice Victoraşul pontos. Ai lui au lăsat-o în ceaţă şi nu s-a mai supărat nimeni.
• Marişica Aştefănoaie, tînăra de 26 de ani care tot face horă cu preşul nostru cel măreţ, zice că şefu a ieşit din horă mai repede ca de obicei, ca să ajungă la Focşani. Să-l fluiere şi ăia, na. Cam masochist şef avem.
• În timp ce ungurii din Ungaria le-au oferit nemților de la Mercedes terenul gratis, pentru a construi o fabrică de mașini, ungurii din România au pretins ceva mangoţi. Lu grupul Daimler-Benz i s-a părut egsagerat, na. Ecsagerat, dacă n-aţi înţeles, na. Ai dracu nemţi.
  

SĂ HUIDUIM BINE

De parcă s-ar uita Dumnezeu la noi. Şi-ar face deodată o minune să ne scape de sărăcie, de umilinţă, de golănie, de răutate. Şi-ar da pensiile nenorocite înapoi. Şi-ar ieftini medicamentele. Şi-ar întinde autostrăzi de-a lungul şi de-a latul patriei. Şi i-ar întoarce din străinătăţuri pe românii deştepţi care trăiesc fără România.
De parcă s-ar uita Dumnezeu la noi. Aşa şi-au huiduit românii de ziua Unirii preşedintele cel ales să-i reprezinte şi să-i apere. Cel ales. Cel mai bun, mai cinstit, mai deştept şi mai vizionar dintre noi. Cu lacrimi în ochi şi-au huiduit preşedintele, pe ritmul plîngăcios al imnului naţional. Disperaţi că preşedintele lor ales e dualist, mincinos, neputincios.
De parcă Dumnezeu n-are altă treabă decît să se uite la noi. După ce l-am ales pe Traian Băsescu drept cel mai bun, mai cinstit, mai deştept şi mai vizionar dintre noi.

MOTORUL CU ARDERE INTERNĂ

Motorul meu cu ardere internă s-a supraturat pînă s-au înroşit pistoanele cînd, la provocarea unui cititor de la postarea cu actorii masculi, m-am apucat eu plin de avînt să fac şi un clasament al actriţelor adevărate. Alea care mi-au dat dulci fiori pe şira spinării, trăind pe ecran personaje suficient de credibile ca să mă facă să le iubesc. La bărbaţi, a fost simplu: zece vrei, iaca zece şi pa. La sexul femenin opus, treaba s-a complicat rău de tot. Păi, constat că-s douăzeci de muieri date dracului, nu neapărat în ordinea asta. Facem podiumul mai mare şi gata.
1. Meryl Streep
2. Jodie Foster
3. Nicole Kidman
4. Goldie Hawn
5. Barbara Streisand
6. Sophia Loren
7. Lisa Minelli
8. Sigourney Weaver
9. Jessica Lange
10. Julia Roberts
11. Ingrid Bergman
12. Catharine Hepburn
13. Marion Cotillard
14. Shirley Mac Laine
15. Jane Fonda
16. Isabella Rosselini
17. Simone Signoret
18. Gwyneth Paltrow
19. Sandra Bullock
20. Hilary Swank

Din păcate, prostul ăsta de blogger a făcut upload în ordine alfabetică. Dar, cum ele sunt unice, pot fi lesne identificate. Bagi clik pe image.
Crăp de ciudă că bătrîneţea urîţeşte femeile într-un hal fără de hal. E o nedreptate strigătoare la cer că bărbaţii mai arată a oameni şi la 70 - 80 de ani. Chiar dacă se scapă pe ei.

ARTIŞTI CARE TREC ECRANUL

Am avut o plăcută discuţie cu un tip de 17 ani - eminent aspirant la o carieră în cinematografie, cu un arsenal impresionant de informaţii din domeniu, cu o memorie prodigioasă şi, mai ales, cu o minte lucidă de analist critic şi de bun simţ. Se numeşte, reţineţi, Mădălin Hâncu şi e elev la Colegiul Naţional Alecsandri.

Respectînd criteriul valorii decelate din totul a ceea ce înseamnă film (mesaj, idee, interpretare, emoţie, etc.), am stabilit lista mea de artişti mari, în ordinea de mai jos.
1. Jack Nicholson 2. Robert De Niro 3. Anthony Hopkins 4. Al Pacino 5. Tom Hanks 6. Dustin Hoffman 7. Harrison Ford 8. Morgan Freeman 9. Edward Norton 10. Jean Reno.

Da, sigur, subiectiv.
Pentru că eu am mai impus o noimă: să treacă prin ecran pînă-n mine.













Ia să vă văd care din ei nu s-a băgat în voi.

O CARTE BUNĂ. FĂRĂ VRĂJEALĂ

Am citit pînă la capăt romanul "Nu ştiu cîte zile" de Stoian G.Bogdan. Mi-a luat doar 4 ore să-mi dau seama că autorul e bun al naibii. După ce, în 2009, prin vară a lăsat critica cu gura căscată şi a făcut-o să-i dea un premiu serios pentru poezie, omuleţul sparge topurile cu "o carte despre vrăjeala de doi lei şi despre corupţia la cel mai înalt nivel...", cum scrie Mihai Vakulovski pe coperta patru. (Mihai Vakulovski e fondatorul şi realizatorul revistei web „Tiuk”, nu Alexandru Vakulovski care a scris memorabilul "Pizdeţ", o carte superbă, fără fasoane şi prejudecăţi despre, poftim, cum se iubeşte în mileniul 3.)
Ei, bine, Bogdan, comăneştean de-al meu, crescut pe strada Parcului - paralel cu strada Avram Iancu, care-mi va purta numele cît de repede, de vreme ce acolo m-am născut:)) - face dovada unui prodigios talent al naraţiunii. Mi-a produs, cum se zice prin cronicile literare, o revelaţie. Povesteşte acţiunea, faptele, întîmplările cu un limbaj fără scrupule, frust, tensionat, alert. Face mişto de tot ce înseamnă melodramatic şi ironizează fără milă orice. Dar, în sinceritatea sa funciară are şi curajul autoironiei.
Lectura îţi dă prilejul să descoperi că derbedeul pe care l-ai cunoscut în primele pagini e deştept, simpatic şi sensibil.
Uite că el e singurul care-a oprit şi te-a luat în maşina lui scumpă la autostop, pe vremea asta cîinoasă. Pare un cocălar abject, dar e un domn care ascultă muzică clasică, iar judecăţile lui sunt ale unui om de mare caracter. Eroul are voinţa de a-şi schimba cursul vieţii prin propriile puteri.Dar care nu-şi uită datoria de fiu.
Tratează cu aparentă detaşare scenele violente, prea realiste pentru ochii pregătiţi să verse lacrimi. Printre rînduri pluteşte o mare doză de încărcătură emoţională care-l face simpatic din prima.
Deseori şmecherul din el ne face complice cu ochiul, jucîndu-se cu vorbele de dragul vorbelor, greşind sensul, repetînd cuvinte, amuzîndu-se, odată cu de ce-i poate scorni creierul, odată cu ştiitorul de carte, cu degetul pe delete. Îl şi vezi amuzîndu-se de nedumerirea cititorului care se aştepta ca autorul să apese tasta backspace. Dar el nu apasă nici delete nici backspace. Lasă textul aşa cum îi iese din mintea-i ageră şi pusă pe şotii lingvistice. Natural. Hai, fie, să zicem firesc.
Nu vă zic mai mult, că nu-i cazul.
Iar pe Stoian G. Bogdan îl salut cu toată bucuria.

FOTO: agentiadecarte.ro

De doi bani presari

După ce şi-a luat zborul cu elicopterul de pe autostrada pe care n-a vrut-o, preşedintentele nostru, supremul, a dat azi explicaţii la Legea învăţămîntului. Adică a grăit naţiunii motivele care i-au declanşat promulgarea. Corect.
La final, a întrebat dacă ziariştii au întrebări, niciunul n-a avut, aşa că, şi-a luat pa.
Iar eu stau în poziţia de mirare, căci de vreo cinci luni de cînd e în discuţie viitorul învăţămîntului, tot felul de specialişti chestionează chestiunea, din toate poziţiile. Şi zic că legea asta e nasoală pentru viitorul naţiei. Numa că, în faţa ochiosului, pupezele cu douăşpe clase la seral pe post de întrebăcioase, trimise de moguli să-l ia la refec pe primul om, nu au întrebări.
Coioşii din presă se uită la tv. Şi comentează, cu sperma supremului scurgîndu-li-se pe buze.
Vreţi conclusion?
Aveţi grijă de copii!

De-ar fi ultimul

Dialog azi la o masă într-o benzinărie. Doi servesc o cafea şi fumează. Unu, Sobranie.
- Băi, decît să vină revelionu ăsta, îmi bag picioarele!
- Ce-ai bă, eşti depresiv?
- Depresiv pe pizda măsii. Da iar tre să-mi pun pantofii de la nunta lu fi-miu. Şi mă strîng.
- Păi, pune-ţi alţii.
- Care alţii,nu ştii că-s şomer de vro trei ani?
- Zău mă Gelu? Şi cum de-ţi permiţi Sobranie?
- Îmi permit io sex on ză bici, şi orice, bă, că-s revoluţionar.
- Bravo, bătrîne!
- Cum bătrîne? Nici n-am făcut 55 de ani.
- Scuze! Păi atunci, de ce te plîngi?
- Hai, bă, că sărbătorile astea-s de căcat. Iar îmi pune soacră-mea ventuza pe obraz, iar o să beau ca să uit, iar o să mă plictisesc de-o să mă ia dracu şi sigur o să-mi uit ochelarii...
- Da ce-ţi doreşti pentru viitor?
- Să fie ultima oară.

30 Decembrie - Ziua Republicii

Cine mai aniversează azi ziua proclamării republicii române?
Cred că nimeni, şi între nimenii ăştia intru şi eu. Patria republicană a ajuns o povară pe care-o simt zi de zi mai grea pentru umerii mei tot mai bătrîni. Port în spate, ca şi voi, taxele pe care le plătesc din muncă pentru salariile preşedintelui, parlamentarilor, partidelor şi pentru indemnizaţiile şomerilor, ajutoraţilor social şi ale, ceeace mă intrigă pînă la enervare, celor cîteva sute de revoluţionari care au carnet de membru la Asociaţia revoluţionarilor 22 decembrie din Bacău. Aud că aceştia au primit terenuri, spaţii comerciale şi iau ceva parale lunar, în limita a 1 7oo de lei.
Merită menţionat că primul ales al băcăuanilor după căderea comunismului, Geo Popa, dar şi mulţi care s-au agitat în acele zile sperînd că fac bine naţiei, nu lor personal, s-au retras din asociaţie, ori au refuzat livretele de revoluţionar, din cauza avalanşei de impostori care se pretindeau "participanţi la revoluţie".
Cînd totul a devenit o afacere în România, nu-i de mirare că avantajul celor cu carnet e ceva de invidiat. Sau de repudiat. Depinde de nivelul de bun simţ, de condescendenţă şi de respectul fiecăruia..
Eu nu-i invidiez. Nici nu-i judec.
Numai că nu-mi convine că banii pe care-i dau eu la bugetul de stat, se duc în buzunare de şmecheri şi profitori.
A fi tare bucuros să intru în posesia unei liste cu membrii activi ai acestei asociaţii şi să o comparăm cu PRIMA listă oficială a PRIMULUI Consiliu al Salvării Naţionale din Bacău din 22 decembrie 1989, pe care o deţin în original.
Sunt sigur că vom avea ceva surprize.

Pînă atunci, intraţi aci:

Breaking news

Dacă şi Şerban Huidu e în comă, ce dracu să mă mai mire?
Fără dumă, ştirea asta-mi face rău tare.

O AMBULANŢĂ LA PATRIARHIE, DACĂ SE POATE

Popii noştri au stabilit că, de la unu ianuarie, săptămîna la români trebuie să înceapă cu duminica.
După ce m-am crucit, am rîs, am bătut cîinele şi era cît pe-aci să arunc cu piatra într-un tir fără tobă de eşapament, am stat, ca un ardelean ipotetic ce sunt şi m-am gîndit.
Păi, mare-i înţelepciunea Consiliului ecumenic şi al mult preafericitului Daniel, că au decis că săptămâna românilor tre să înceapă cu o zi de odihnă. Normal. Şi noi, poporul, sperăm ca biserica să ne împlinească mereu dorinţele, căci doar de aia ne rugăm şi stăm la pupat moaşte. Propunem ca, după duminică, să urmeze la calendar sărbători bisericeşti sfinte, în toate celelalte zile ale săptămînii. Să stăm, să mîncăm şi să bem. Şi să se mai împuţineze zilele de post, dacă se poate. Ca să avem voie la (de) toate.
Trăiască şi înflorească înţeleapta noastră patriarhie!
Un sincer bravo mai ales din partea liber-cugetătorilor: Bravo!

GÎNDURI BUNE

Toate felicitările de sărbători pe care le-am primit anul trecut, multe din ele replayuri stupide, nu s-au împlinit. A fost un an de căcat, în pofida urăturilor de belşug, fericire, lumină, factură mică la gaze, amenzi anulate, chermeze fără sfîrşit, etc. Anul ăsta, s-au repetat, bip cu bip.
Totuşi, prietenilor trebuie să le răspund, că mi-s dragi, iar celorlalţi care mi-au dat atenţie, din politeţe.
Tuturor, la grămadă, dar personalizat, le trimit gînduri bune de sărbători.

BANCUL CU ORGANIZAREA

Acu 21 de ani, exact la ora asta, adică 23.30, în actuala Prefectură era o zarvă cumplită. Cam vreo trei sute de indivizi făceau revoluţia, care cum ştia el că tre să fie o revoluţie. Unii vorbeau patetic la microfon, chemînd românii la revoluţie, alţii scriau liste cu ăi prezenţi, alţii cărau persane sau casetofoane sau dracu ştie ce mai găseau prin birourile activiştilor, iar cei mai mulţi zbierau ca apucaţii unii la alţii. Eram cu toţii de plîns de căcaţi pe noi de frică ce eram.
În piaţă se adunaseră cam vreo douăjdemii de oameni care căscau gura la televizorul color al primului secretar, pe care-l pusesem pe balcon. Se dădea revoluţia de la Bucureşti în direct. Din cînd în cînd, cei din piaţă strigau jos dictatorul, libertate, armata e cu noi, vrem mîncare sau vrem benzină. Avîntul revoluţionar al maselor lua amploare şi, cu greu, armata care apăra revoluţia reuşea să stăvilească oamenii din stradă care voiau cu toţii să intre în sediul noii puteri. Să o ia de guler şi să o întrebe: bă, da cine sunteţi voi ca să reprezentaţi poporul?
În acele clipe pline de tensiune, cei din sediu se simţeau responsabili pentru cauza revoluţiei, pentru soarta naţiunii şi, implicit, pentru viitorele patriei. E de precizat că, în urmă cu 21 de ani, exact la ora asta, adică 23.30, nu se ştia ce-i cu Ceauşescu, că teroriştii trăgeau cu foc prin Bucale şi că ăi care eram în fostul sediu al PCR nu ne mai gîndeam la viaţă şi la moarte. Gîndul nostru era să schimbăm ceva în România aia, că nu se mai putea.

Băi, alo, domnilor, dragi concetăţeni, alo, linişte, alo, nu se-aude?
Uite care-i treaba. Dacă nu ne organizăm, ăia de-afară or să intre peste noi şi-or să ne strîngă de gît. Ce suntem noi? O adunătură de nenorociţi, sau noua putere revoluţionară?
La aceste vorbe, revoluţionarii au făcut linişte.
Şi ce să facem? - a zis unul cu căciulă de-aia rusească.
Păi să ne organizăm, să alegem un comitet, să formăm comisii, să dăm responsabilităţi. Şi asta am făcut noi, acu 21 de ani, exact la ora asta, adică 23.30.

Şi acum, bancul.
Chef serios, cu gagici, cu şpriţuri. Se bea, se dansează, bulăneli, chestii de-astea. Da, de la o vreme, cam plictiseală. Unu vine cu ideea: ia hai să stingem lumina şi ne futem la întîmplare. Ura, ura, trăiască revoluţia.
Se face întuneric, care pe care prinde, lumea se simte bine.
După zece minute de foşgăială, se aprinde lumina. Tipul cu ideea: Bă, io zic să ne organizăm, că aşa nu-mi convine! Că de cînd am stins lumina, numa cu puli în cur m-am ales.

Asta e. Ne-am organizat şi noi cum am putut. Fiecare s-a ales cu ce-a avut noroc.

CALIFORNIA

Am vrut să scriu despre California. Căci, şi eu, vorba cîntecului, dreaming California.
Să scriu ce? Că visez, că aş vrea, că aoleo, ce bine-ar fi?
Uite, miss California. Blondă. Vreo piţipoancă de-a lor. Talie, canci. Privire uşor poncişă. De ce să fie asta miss California? Dacă era brunetă, hai, mai zic. Nu vi se pare cunoscută de prin cluburile din Bacău?
Dar ce-i aia California? O fi mai bine ca aici?
Iaca, eu beau vin de California. Şase lei stecla. Da californienii beau ei vin de Răcăciuni? Ori de Podu Turcului?
Îndoi-m-aş.

MÎINE, 21 DECEMBRIE

De douăzecişiunu de ani, cînd văd 21 decembrie venind, îmi vine plînsul şi m-apucă rîsul.
Asta ar fi trebuit să fie ziua libertăţii poporului român. Şi de aia.
Chiar credeam că, dacă am fi liberi, am fi şi fericiţi. Ce însemna asta atunci?
Păi, însemna să-l poţi înjura pe Ceauşescu şi pe tot neamul lui, fără să-ţi fie frică de securişti. Să ai mai multe programe la televizor. Să poţi face turism cînd vrei, oriunde. Să fie carne, lapte, pîine, unt, benzină la liber, fără cartelă. Să fie apă caldă şi calorifere fierbinţi iarna. Să nu se mai ia curentul.
Chestiile astea şi le dorea tot românul. De-aia s-a făcut revoluţia. Sincer, din tot sufletul.
Acu le are.
Revoluţia a izbîndit. Ura, ura, ura!!!

Cine a cîştigat?
Citiţi şi vă cutremraţi pe
http://ziarero.antena3.ro/1292811665-Corneliu_Stoica_Am_ucis_la_revolutie

ELVEŢIA, CE ŢARĂ PLICTICOASĂ

Întîmplări de azi, duminică, de regulă o zi fără mari evenimente:
- Cînd să facă o poză pe Transfăgărăşan, într-o zonă interzisă publicului, unui turist i-a căzut un ţurţure fix pe căciulă. Căciula a rezistat, iar dumnealui se simte bine, definitiv.
- Dacă ajunge primar al Bucureştiului, Vanghelie o vrea pe Udrea parteneră. Udrea, cică nu.
- Patru pacienţi care erau transportaţi la spital să li se aplice tratamentul săptămînal contra diabetului, au ajuns la morgă. Graţie unei tinere care conducea cu prea multă graţie un merţan pe care l-a pupat cu ambulanţa.
- România încheie anul cu o evoluţie negativă a PIB, de 2,5%. Suntem, în sfîrşit, ultimii din Europa.
- Un interlop litoral a fost dus cu elicopterul la Bucureşti, după ce a fost împuşcat bine în gîtlej.
- Criza îi face pe români să-şi reducă cheltuielile - titrează presa. La Real, Metro, Billa, Arena Mall, Kaufland şi în toate pieţele din Bacău, trebuia să te-nvîrţi de două-trei ori ca să găseşti un loc în parcare. Şi nu găseai un căruţ de marfă în rastele nici să dai şpagă.
- În Vaslui, orzul se umflă-n maţe. Pentru că nu a acordat prioritate, un şofer a primit de la un amic lecţii de conducere cu şişul.
- La Europa FM, campania pentru o Românie sănătoasă cere să dăm afară porcii din ţară.
Nu te saturi rîzînd cu lacrimi în ţărişoara noastră.

BOTOŞANI - UN POST FĂRĂ POZE

Cui naiba îi spune ceva interesant cuvîntul Botoşani, în afară de cei care s-au născut şi trăiesc acolo unde se-agaţă harta-n cui? Hai să zicem şi celor care au rude în locul respectiv. De cîte ori auzeam Botoşani, îmi imaginam un fel de comună mai mare, cu oameni botoşi, burtoşi, bosumflaţi, cu pălării, păşind în relanti pe uliţe, atenţi să nu dea vreo droşcă peste ei. Da, bine, ştiam că în zonă s-au născut de-alde Eminescu, Luchian, Iorga, Antipa, Băncilă, Enescu şi, hai să-l pun şi pe Teoctist, dar deştepţii părăsiseră demult clădirea ca să devină celebri în alte locuri, mai urbanizate. Mai auzisem că au un teatru lipsit de glorie şi un liceu cu nume haios: August Treboniu Laurian. Şi că însuşi ministrul Flutur are un verişor care-i propitar al celui mai mare hotel din urbe.
Aşa gîndeam pînă ieri, cînd am călcat pentru prima oară-n viaţă în Botoşani.
Era o iarnă botoşăneană, că altfel n-am cum să-i zic. Dar, bulevarde la greu, clădiri vechi şi frumoase o grămadă, trotuare placate şi curăţenie. Băi, şi au tramvai! Electric!
M-am cazat la Hotel Maria, construit de curînd, dar decorat impecabil în stil clasic, cu mobilă Louis XV şi tablouri măiastre prin camere. Cald şi bine mi-a priit baia fierbinte după şase ore de condus prin nămeţi şi viscol.
Am luat-o pe pietonalul Unirii şi-am dat de magazine elegante, cu vitrine de bun gust şi mărfuri de firmă. Universitatea de fotomodele moldoveneşti îşi scosese absolventele la plimbare, profitînd că ninsoarea se domolise. Wow, am zis în gînd de nu ştiu cîte ori pe vreo cinci sute de metri. Longiline, elegante, cu ochi de fosfor care mai de care mai scînteietori, fetele din Botoşani au zîmbetul acela misterios şi privirea plină de promisiuni ardente, care-ţi intră-n aortă. Şi-i scump stentul, mai bine să nu le vezi.
Da io, om serios, m-am ferit să casc gura la ţinuta lor mlădioasă şi nici că aveau picioarele de doi metri n-am văzut.
M-am uitat numa-n sus, de unde, printre ornamentele de sărbători începuse să cearnă din nou cu fulgişori bineînţeles albi. Dar, parcă fosforescenţi.
Şi n-am pozat decît clădiri. Ceea ce nu vă interesează.

RADU BELIGAN - DOI ANI DE NONAGENAR

Pentru cei care au uitat - luaţi de valurile cotidiene de nămeţi, inundaţii, deconspirări, îndoieli prezidenţiale - menţionez că azi, uluitorul Maestru al teatrului românesc, domnul Radu Beligan, împlineşte 92 de ani.
E o vârstă care nu-l împiedică să urce pe scenă şi să stăpînească magic săli arhipline cu talentul din care se hrăneşte incredibila lui vitalitate.

Să aveţi zile bune, Maestre!

Pun din http://actori.acasa.ro, spre reamintire o scurtă biografie.

S-a născut la 14 decembrie 1918, într-un sat de lîngă Bacău Galbeni. Pseudonimul Beligan care l-a făcut celebru este anagrama denumirii localităţii natale.

Radu Beligan a studiat Dreptul si Filosofia la Bucuresti, folosind bursa oferită de Facultate, pentru a-si plati taxele la Conservator. Conservatorul ramane pe locul doi atunci cand Radu Beligan devine actor de comedie.
A jucat in peste 80 de roluri pe scena, 30 in film si peste sase decenii pe scena.
Este societar de onoare al Teatrului National I.L.Caragiale din 2001.

Profesor la Institutului de Teatru şi Film (1950-1965)
Director al Teatrului de Comedie (1961-1969)
Director al Teatrului Naţional (1969-1990)
Ales Preşedinte activ (1971) şi apoi Preşedinte de onoare pe viaţă (1979) al Institutului Internaţional de Teatru
La 27 martie 1977, Radu Beligan este autorul mesajului internaţional pentru Ziua mondială a Teatrului, difuzat in intreaga lume.
Co-preşedinte, cu Yehudi Menuhin, al Festivalurilor Internaţionale de Teatru si Muzică organizate de UNESCO (1971-1978)

Printr-un decret al Ministerului Afacerilor Culturale al Frantei, semnat Andre Malraux, Radu Beligan a fost numit membru in Consiliul Superior al Teatrului Naţiunilor de sub preşedinţia lui Pierre Moinet, directorul general al artelor şi literaturii din Ministerul Afacerilor Culturale al Franţei.
Membru al Academiei LE MUSE din Florenţa
Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte George Enescu
Semnatar al Apelului Artiştilor pentru Securitate şi Cooperare in Europa (Helsinki,1985), alaturi de Woody Allen, Simone de Beauvoir, Harry Belafonte, Leonard Bernstein, Friedrich Durrenmatt, Dario Fo, Gunther Grass, Norman Mailer, Alberto Moravia, Meryl Streep, Liv Ulman etc
Cetăţean de onoare al municipiilor Bucureşti, Iaşi si Bacău.

Dacă vreţi mai multe despre vizita mea la dumnealui acasă, citiţi la
http://varanus-varanus.blogspot.com/2008/12/vrem-i-noi-n-beligania.html