O CARTE BUNĂ. FĂRĂ VRĂJEALĂ

Am citit pînă la capăt romanul "Nu ştiu cîte zile" de Stoian G.Bogdan. Mi-a luat doar 4 ore să-mi dau seama că autorul e bun al naibii. După ce, în 2009, prin vară a lăsat critica cu gura căscată şi a făcut-o să-i dea un premiu serios pentru poezie, omuleţul sparge topurile cu "o carte despre vrăjeala de doi lei şi despre corupţia la cel mai înalt nivel...", cum scrie Mihai Vakulovski pe coperta patru. (Mihai Vakulovski e fondatorul şi realizatorul revistei web „Tiuk”, nu Alexandru Vakulovski care a scris memorabilul "Pizdeţ", o carte superbă, fără fasoane şi prejudecăţi despre, poftim, cum se iubeşte în mileniul 3.)
Ei, bine, Bogdan, comăneştean de-al meu, crescut pe strada Parcului - paralel cu strada Avram Iancu, care-mi va purta numele cît de repede, de vreme ce acolo m-am născut:)) - face dovada unui prodigios talent al naraţiunii. Mi-a produs, cum se zice prin cronicile literare, o revelaţie. Povesteşte acţiunea, faptele, întîmplările cu un limbaj fără scrupule, frust, tensionat, alert. Face mişto de tot ce înseamnă melodramatic şi ironizează fără milă orice. Dar, în sinceritatea sa funciară are şi curajul autoironiei.
Lectura îţi dă prilejul să descoperi că derbedeul pe care l-ai cunoscut în primele pagini e deştept, simpatic şi sensibil.
Uite că el e singurul care-a oprit şi te-a luat în maşina lui scumpă la autostop, pe vremea asta cîinoasă. Pare un cocălar abject, dar e un domn care ascultă muzică clasică, iar judecăţile lui sunt ale unui om de mare caracter. Eroul are voinţa de a-şi schimba cursul vieţii prin propriile puteri.Dar care nu-şi uită datoria de fiu.
Tratează cu aparentă detaşare scenele violente, prea realiste pentru ochii pregătiţi să verse lacrimi. Printre rînduri pluteşte o mare doză de încărcătură emoţională care-l face simpatic din prima.
Deseori şmecherul din el ne face complice cu ochiul, jucîndu-se cu vorbele de dragul vorbelor, greşind sensul, repetînd cuvinte, amuzîndu-se, odată cu de ce-i poate scorni creierul, odată cu ştiitorul de carte, cu degetul pe delete. Îl şi vezi amuzîndu-se de nedumerirea cititorului care se aştepta ca autorul să apese tasta backspace. Dar el nu apasă nici delete nici backspace. Lasă textul aşa cum îi iese din mintea-i ageră şi pusă pe şotii lingvistice. Natural. Hai, fie, să zicem firesc.
Nu vă zic mai mult, că nu-i cazul.
Iar pe Stoian G. Bogdan îl salut cu toată bucuria.

FOTO: agentiadecarte.ro