miercuri, decembrie 15, 2010

BOTOŞANI - UN POST FĂRĂ POZE

Cui naiba îi spune ceva interesant cuvîntul Botoşani, în afară de cei care s-au născut şi trăiesc acolo unde se-agaţă harta-n cui? Hai să zicem şi celor care au rude în locul respectiv. De cîte ori auzeam Botoşani, îmi imaginam un fel de comună mai mare, cu oameni botoşi, burtoşi, bosumflaţi, cu pălării, păşind în relanti pe uliţe, atenţi să nu dea vreo droşcă peste ei. Da, bine, ştiam că în zonă s-au născut de-alde Eminescu, Luchian, Iorga, Antipa, Băncilă, Enescu şi, hai să-l pun şi pe Teoctist, dar deştepţii părăsiseră demult clădirea ca să devină celebri în alte locuri, mai urbanizate. Mai auzisem că au un teatru lipsit de glorie şi un liceu cu nume haios: August Treboniu Laurian. Şi că însuşi ministrul Flutur are un verişor care-i propitar al celui mai mare hotel din urbe.
Aşa gîndeam pînă ieri, cînd am călcat pentru prima oară-n viaţă în Botoşani.
Era o iarnă botoşăneană, că altfel n-am cum să-i zic. Dar, bulevarde la greu, clădiri vechi şi frumoase o grămadă, trotuare placate şi curăţenie. Băi, şi au tramvai! Electric!
M-am cazat la Hotel Maria, construit de curînd, dar decorat impecabil în stil clasic, cu mobilă Louis XV şi tablouri măiastre prin camere. Cald şi bine mi-a priit baia fierbinte după şase ore de condus prin nămeţi şi viscol.
Am luat-o pe pietonalul Unirii şi-am dat de magazine elegante, cu vitrine de bun gust şi mărfuri de firmă. Universitatea de fotomodele moldoveneşti îşi scosese absolventele la plimbare, profitînd că ninsoarea se domolise. Wow, am zis în gînd de nu ştiu cîte ori pe vreo cinci sute de metri. Longiline, elegante, cu ochi de fosfor care mai de care mai scînteietori, fetele din Botoşani au zîmbetul acela misterios şi privirea plină de promisiuni ardente, care-ţi intră-n aortă. Şi-i scump stentul, mai bine să nu le vezi.
Da io, om serios, m-am ferit să casc gura la ţinuta lor mlădioasă şi nici că aveau picioarele de doi metri n-am văzut.
M-am uitat numa-n sus, de unde, printre ornamentele de sărbători începuse să cearnă din nou cu fulgişori bineînţeles albi. Dar, parcă fosforescenţi.
Şi n-am pozat decît clădiri. Ceea ce nu vă interesează.