Chiar dacă nu părea, Dimitrie era căsătorit. Avea şi vîrsta. Se însurase mai de mult cu o distinsă doamnă pe nume Catrina, care, între timp, terminase jurnalismul la o universitate particulară. Dintr-acelea care apăruseră după revoluţie, ca ciupercile după ploaie. Doamna Catrina nu făcea politică. Nici Dimitrie nu agrea acest gen de activitate în slujba cetăţeanului. În schimb, doamna Catrina îi făcuse lui Dimitrie un copil. Odată cu trecerea anilor, copilul crescuse în mod firesc, dar acum era mereu plecat în delegaţie.
Ca s-o spunem pe-a dreaptă, nu prea dădea pe acasă. Iar ca să păstrăm sinceritatea tonului, nici Dimitrie nu prea se omora cu datul pe-acasă, mai ales de cînd administratorul schimbase codul la interfon cu unul cu multe cifre şi litere, imposibil de reţinut. Acum, codul avea nu mai puţin de 12 cifre în care erau intercalate literele X, W şi, colac peste pupăză, un d mic. Ca la draci.
Dimitrie ştia doar că începe cu cifra 3, şi asta pentru că era simplu: familia lui era compusă din trei persoane: el, fii-su şi doamna Catrina. A, mai ţinea minte că, printre cifre era şi un d de la Dimitrie, pe care, nu se ştie de ce, administratorul, de-al naibii ce e, îl pusese mic.
Ce nu ştia Dimitrie este că această metodă de memorizare se numeşte mnemotehnică.
Dar, foarte bine, putea trăi şi fără asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu