BRAŞOV DUS ÎNTORS

N-am poze. Am scăpat fujiul pe beton şi s-a dus naibii. De-aia nu puteţi vedea nebunia de frumuseţe a Văii Trotuşului de la Bacău la Comăneşti şi de acolo la Tîrgu Ocna şi peste munţi, în secuime. Da vă jur că, măcar o dată în viaţă, merită să faceţi drumul ăsta. E cel mai frumos din lume.
Bun. Gata cu reclama travel in.
Poiana Sărată, han, grătar, popas, cam la 100 de Km de Bv. Juma de drum, foame, necesar de potol, cafea, altele. Cum parchez bolidul meu negru de mafiot ( desenat de Giugiaro!!!), mă întîmpină cu semne prietenoase un bărbat grăsuţ, bruneta de nevastă-sa cu cei doi copii între 8 şi 11 ani. Toţi cu gurile pînă la urechi şi ţopăind de bucurie, de parcă eram unchiu cel bogat din Canada. Săru mîna, zic plozii, doamna zîmbeşte complice, bărbatul îmi întinde mîna ca unui prieten de-o viaţă: Domnu, avem o mare rugăminte. Ne daţi puţin cheia de la maşină, că la noi s-au blocat uşile şi cheia e-n contact.
Da cum să nu, zic io, poftim.
Chevrolet la Chevrolet. Omul bagă cheia, suceşte, o scote puţin, o suceşte, o gîdilă, trece la portiera din dreapta, forţează. Pauză. Nu merge. Nu-i Dacia. Domnu, zic, sunt vreo zece mii de variante de cheie la modelul Giugiaro, şi la loto nimereşti mai uşor. Dar puteţi încerca cu o riglă de plastic, am văzut în filme cum fac spărgătorii.
A, da, cum de nu m-am gîndit, zice grăsunul tată. Da de unde să ia o riglă?
Ei, na, de la şef, tre să aibă o linie pe-aici.
Vine victorios cu o riglă, în timp ce îmi eu beau cafeaua, decis să nu mă implic prea tare, conştient că facerea de bine-i futere de mamă.
Mă uit cu cîtă neîndemînare potriveşte scula între geam şi cheder, cum o apasă şi-o bagă cît mai mult în portieră, cum o mişcă înainte şi înapoi.
Urmarea mîine, că mi-e somn.