Dimitrie îşi zise că, decît să doarmă iar la hotelul acela de pe Griviţei la care trăgea de fiecare dată cînd venea cu treburile lui în Capitală şi care era destul de scump, mai bine să se culce pe o bancă, în parcul Kiseleff. O noapte, n-o muri. Căută aşadar o alee mai lăturalnică şi se întinse pe leaţurile ei, fix cu cîteva minute înainte ca umezeala nopţii să se depună.
Cum aţipi el aşa, învelit pe jumătate cu geaca lui roşie, visă că-l striga maică-sa ca să-i dea plăcintă cu vişine. După ce dormi vreo cîteva ore, Dimitrie deschise ochii exact cînd un nenorocit de paznic era pe punctul de a chema poliţia comunitară să-l legitimeze.
Dimitrie porni spre oraşul care abia se trezea şi zîmbi imperceptibil. Situaţia era sub control: economisise o grămadă de bani, fusese martor la naşterea unei noi zile şi abia aştepta să vadă ce-i mai rezervă viitorul.
Doar că îl cam durea spatele.
Ce frumos e să fii copil !
spune-i lui dimitrie asta al tau sa nu se mai cace pe el atat si, cand mai vine la bucuresti, sa sune un prieten, sa nu mai doarma in parcuri, pe bancute neergonomice.. :)
RăspundețiȘtergereCare prieten, ce prieten? un bou ca ăsta are prieteni? Şi de căcat, tot se cacă, că aşa face orice fiinţă, fie ea şi umană...
RăspundețiȘtergere