De cîte ori asculta Bregovici, mai exact piesa In the death car, pe Dimitrie îl apuca plînsul. Îşi trîntea ochelarii pe birou, îşi punea mîinile la ochi şi hohotea aşa în neştire. Trompetele alea şi corul de gagici feromonale din backround, îl aduceau într-o stare pe care n-o mai simţise de printr-a zecea, cînd Lică Parizianu îi pusese Hei Jude. Şi atunci izbucnise în lacrimi, cu toată ruşinea, dar era altă treabă. Avea o scuză: era îndrăgostit de frumoasa poetă Lena, şefa cenaclului liceului, cea care umbla cu ciorapi albi pe pulpiţe şi căreia abia-i încăpeau ţîţele în sarafanul albastru. Şi care, pe deasupra, era secretară de utc şi, cică fusese dezvirginată de domnul profesor de educaţie fizică, nu i se mai ştie numele, ceva cu B.
Lică îi mai băgase nişte vişinată şi Dimitrie se trezi abia dimineaţă, cu ochii umflaţi de plîns. Plînsese şi în somn, aşa de tare îl împresionase refrenul acela de la Hei Jude, repetat de şapte ori. V- amintiţi: La, la, la, la-la-la-laaaa, hei Jude… Şi-l durea capul, ceva de speriat.
Dar cu Bregovici ăsta, era oarecum altceva. Ăsta venea cu un arsenal de sunete care-l trimeteau pe Dimitrie tocmai la dracu, în toată viaţa lui trăită, de la momentul cînd, pe la 6 ani, dăduse foc closetului vecinului Giuleto Negri şi pînă la amiaza zilei de azi cînd drăcoaica aia de Clara îi făcuse cu ochiul, pe cînd îl mîngîia pe căţel. Ah, ce n-ar fi dat să fie el în locul potăii!
Da, bine. Să fim serioşi. Oricum, nu e posibil.
Dimitrie dădu replay la In the death car numai ca să vadă dacă poate repeta plînsul. Dacă emoţia e aceeaşi. Iată că da, poate. Iar i se pişă ochii şi el nu-i în stare să controleze situaţia.
Da acuma, să vă spun o situaţie. Doamna Catrina tocmai de-asta îl acceptase drept consort. Era un tip sensibil care plîngea la filme şi la diferite melodii.
Iar dumneaei, care avea puterea să-şi stăpînească sentimentele, chiar de un bărbat ca Dimitrie avea nevoie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu