miercuri, septembrie 16, 2009

CAPUL LUI DECEBAL VREM. LA TOPIT

O panaramă macrocefalică din bronz, care seamănă vag cu poza regelui dac Decebal pe care-o ştiu din cărţile de istorie, a fost cocoţată într-un spaţiu floral din centrul Municipiului european Bacău.
De cîte ori am trecut pe lîngă oroarea aia, m-am întrebat cine-i dobitocul care a aprobat amplasarea ei acolo. Mai întîi că nu e o statuie, nici măcar bust. E un cap. Ar putea fi al oricui, nimeni nu ştie cum arăta adevărat Decebal. E o copie după presupusul cap al lu Decebal de pe Columna lui Traian. Dar, să zicem. Decebal la Decebal.
Bacăul e un oraş fără mari repere identitare. În afară de Bacovia, de ruinele Curţii Domneşti de la Biserica Precista, şi de presupusa casă în care s-a născut Alecsandri ( de fapt, o gogoriţă inventată), oraşul acesta nu are decît o istorie recentă, preponderent legată de industrie, şi aceea pe cale de distrugere.
Iaca s-a gîndit cineva că n-ar fi rău ca Bacăul să şi-l asume pe Decebal. Mai ales, că, de vreo patruzeci de ani, avem şi un hotel frumos cu acest nume.
În loc să mai facă nişte trotuare, să mai asfalteze ceva stăzi, cu 30 000 de lei Bacăul a cumpărat capul lui musiu Decebal, de la un artist cică profesionist.
Numa că trebuia şi un soclu. Soclul, te-ai uitat la soclu? Cred că l-a conceput celebrul constructor Dorel. Este o capodoperă a prostului gust, o manea de faianţă pe care cocleşte o placă de bronz cu numele autorului, aproape la fel de mare ca opera în sine.
Ceva mai de cacao am văzut prin satele noastre unde tronează penibil cîte-un aşa zis monument înfăţişînd moaca vreunui erou al locului. Idioţii ăştia semidocţi care au puterea de decizie şi strică şi bruma de bun gust pe care o mai au românii, ar trebui împuşcaţi în cap. Pentru că ei nu fac un rău doar imaginii oraşului.
Ei atentează la bunul simţ al generaţiilor care vin.
Văd că azi e mare agitaţie, că capul (sic) a fost dat jos de către nişte muncitori care lucrau pe-acolo cu un excavator.
Nici nu-mi pasă. Ba chia am un motiv să mă bucur în ziua asta de după Marea Asumare, în care nu s-a întîmplat nimic.