miercuri, iulie 28, 2010

COMBATEREA EVAZIUNII PRIN INVAZIE

Puradei şi puradele fără număr au răspuns pozitiv chemării guvernamentale de a combate evaziunea fiscală. Ei s-au infiinţat prompt la ieşirea din supermarketuri unde solicită cumpărătorilor bonurile de casă.
Acu, din două, una: fie că adună bonurile ca să le predea unor granguri, aşa cum, acum cîţiva ani, adunau acţiunile, fie că le stochează pentru momentul în care Boc le va da parte din TVA, aşa cum a promis.
Dar, oare autorităţile nu se gîndi-vor să-i întrebe pe ţigani de unde-s banii din care făcură pretinsele cumpărături?
Sau mai bine nu.

COGEALACUL MAMII VOASTRE DE CRETINI

Se bagă unii cretini să investească în România. Într-un parc eolian. Să dea de lucru putorilor dintr-o zonă de care n-a auzit nici pulea. La Cogealac, în Dobrogea. Să dea impozite la primărie. Să le facă străzi şi canalizare. Să le-aducă apa-n case.
Boii din sat, în frunte cu boul lor şef care şi-a dat seama prea tîrziu c-a ratat şpaga tradiţională, dă-i cu huo, cu bîte şi furci, ca la nouăsute şapte, că ce le face lor capitaliştii cîmp eolian pe tarla. Unde să-şi mai pască ei vitile???
Mai aflăm că evreii fac antrenamente cu helicoiptere în ţara noastră care mai are nevoie de 15 miliarde de euro, că doar românii consumă mai mult decît produce.
Cogealaţi unde te-ntorci.

În Bacău, Preşedintele nostru, a avut încă odată dreptate: afară plouă.

miercuri, iulie 21, 2010

VINOVAT DE IUBIRE - FUTĂCIOSUL MILENIULUI DOI

Adrian Păunescu, dincolo de gravele sale erori existenţiale, este un poet care va rămîne în istoria literaturii române. Nu pot fi ignorate creaţiile lui şi, dacă ai citit o dată măcar Rugă pentru părinţi sau Da, mai avem, trebuie să recunoşti că le zice al nibii de bine. Talentul său inegalabil de versificator, metafora lui inspirată au dat naştere unor mii de pagini de poezie, multe dintre ele mustind de o sensibilitate bolnăvicioasă, deseori calofile, exhibînd o aplecare tragică spre amorul spiritual, subjugat de insticte primare sau, la antipod, un naţionalism gregar, specific ţăranului român. Nu pot să judec dacă drama afişată a acestui poet dedicat în tinereţea sa idealurilor irealizabile ale comunismului, izolat la jumătatea anilor 80 pentru excesele sale de imoralitate, dar şi pentru că faima lui devenise cel puţin egală cu a lui Ceauşescu, este o dramă cu adevărat sau este manifestarea histrionică a unui geniu funciarmente dedicat spectacolului. Poate i se poate ierta – deh, astea au fost vremurile! - că lingea cuplul prezidential de atunci si că îi ridica în slăvi. Dar am dreptul să pun la îndoială sinceritatea lui cînd e vorba de noţiunea de dreptate, la care face mereu referinţă în scrierile lui, pentru că soţia lui a scăpat de închisoare, la intervenţa senatorului Păunescu, după ce a omorît o familie cu maşina.
La douăzeci de ani după ce şi-a şters scuipaţii de pe obraz lîngă ambasada SUA, cel poreclit „bardul”, „bivolul”, „bufonul”, „porcul” scoate pe piaţă primul său roman, Vinovat de iubire. O naraţiune neaşteptat de dezlînată, la pretenţiile pe care le aveam, cunoscînd pasiunea autorului pentru literatura de calitate. Mi-a luat trei ore şi douăsprezece minute ca să constat că noua apariţie editorială e foarte aproape de romanele dulcege ale anilor interbelici, de cărţile Sandei Brown sau de scenariile telenovelistice care ne-au invadat. E un roman erotic. Acţiunea se petrece la un sanatoriu psihiatric, izolat în munţi, unde directorul încearcă terapia prin somn pe un pacient omonim. În timp ce acesta doarme, doctorul Andrei Ionescu îi citeşte jurnalul, constatînd că acesta i-a trăit propriile experienţe. Din păcate, aceste experienţe sunt exclusiv de natură erotică, povestite într-un mod entuziast şi adolescentin. Cele trei personaje masculine – în care, în fiecare, e uşor de recunoscut impetuosul autor – sunt mai mult decît nişte bărbaţi foarte potenţi. Obsedant, sexul e în prim plan, senzaţiile primare, surescitarea emoţională, diminuînd valoarea metaforei. Apar, în destul de schematicele planuri narative, cu poveşti care n-au nicio legătură cu subiectul: ministrul Ştefan Andrei, Nicolae Ceauşescu, inginerul Valeriu Popa, doctori şi inventatori renumiţi înainte de 89. Dar, mai ales, e prezent însuşi Adrian Păunescu, copiii acestuia, toate aventurile şi iubirile lui (cu alte nume, totuşi). El şi el, la fiecare două fraze. Mamă, ce bărbat!!!

Mă aşteptam să citesc o carte incitantă, cu dezvăluiri de fapte şi trăiri profunde ale unui mare scriitor care a iubit femeile şi am dat peste 190 de pagini pline cu descrieri de futaiuri, ba-n păpuşoi, ba-n garaje, ba-n vadra cu struguri. Din ele transpare un moşneag libidinos care se laudă că ce tare a fost el.
Şi, ca să avem de ce să-l compătimim, cuceritorul mileniului îşi dă singur sentinţa, etichetîndu-se drept vinovat pentru iubire. Nostalgii.

sâmbătă, iulie 17, 2010

ŢÎNŢĂRIMEA JURNALISTICĂ TRĂIEŞTE CU FURADAN

Mi-a mers la inimă comentariul lui Sebastian Bârgău (http://www.visurat.ro/2010/07/17/pe-cine-intereseaza/).
Şi cu asta pun punct subiectului Mădălina. Să se odihnească în linişte.

...daca esti vedeta, nu mai poti sa mori in pace. Trebuie sa-ti futa la cap televiziunile toate neamurile de la Adam incoa, trebuie sa ia interviuri prietenilor si vecinilor, trebuie sa cheme alte vedete care sa-si dea cu parerea despre gestul tau, trebuie sa faca rating. Asa si cu Madalina Manole. A avut femeia ceva in minte si a pus in practica. De ce nu poate nimeni s-o lase acum in pace sa zaca in sicriul pe care l-a ales? De ce trebuie sa bage toate televiziunile microfonul in fetele inlacrimate ale rudelor si prietenilor pentru aceleasi intrebari cretine care nu-si gasesc niciodata raspuns?

Pe cine intereseaza cum se simte acum sotul/tatal/mama Madalinei Manole, ce parere au popii despre suicid (normal ca e nasol, ca nu ia popa banul pentru slujba completa), ce motive de a-si pune capat zilelor avea Madalina Manole din punctul de vedere al lui Margineanu sau cine vinde Furadan?

PS: Lasati femeia sa se odihneasca in pace, nu va mai curviti atat sa faceti trafic/rating pe moartea ei… Ce dracu, oameni suntem toti si cu o moarte suntem toti datori. Si ne vom plati datoriile fiecare in felul lui. Ganditi-va si la parintii/fratii vostri si cum le vor baga colegii vostri microfoanele in bot sa-i intrebe cum se simt atunci cand ei nu mai vad de lacrimi si durere pentru ca voi ati dat coltul…

vineri, iulie 16, 2010

Exerciţii de supravieţuire

Acu cinşpe ani, primăvara, am am găsit printre bălăriile din grădină un pui de nuc. Avea cam 30 de centimetri şi frunzuliţe mici pe o tulpiniţă viguroasă. Era cît p-aci să-l tai, că retezam primele buruieni din an. Mi-am zis că e un semn divin, să dau peste un vlăstar de nuc în iarbă.
Casa era în proiect. L-am dezrădăcinat şi l-am sădit acolo unde-mi imaginam că o să fie terasa, ca s-o umbrească. Mereu mi-am zis că se înalţă ca ficior-miu. Frumos, drept şi puternic.
Nucii mi-s dragi, aproape la fel de tare ca şi căţeii. Sau caii. Sau femeile. Sunt viguroşi, verticali, decişi, utili, magici.
A crescut nucuşorul frumos, cu trunchi drept şi ramuri sănătoase. Prea sănătoase, încît nucuşorul cuceri acoperişul şi-l cam ameninţa. Dă-i cu drujba pe crăcile rebarbative. Dă-i anul trecut, dă-i anul ăsta. Tot am retezat ramuri. Ce zic ramuri, crengi groase, grele de zeci de kile.
Într-o zi, cînd mă sprijin de tulpină, constat că nucuşorul meu se clatină. Se clătina rău, de parcă n-ar fi avut rădăcină. Din ce ştiam, cît are coroană, tot atîta rădăcină are nucul.
Păi de ce să se clatine, dacă are aşa coroană superbă?
Păi de aia. Că e dezechilibrat.
Pun drujba pe crăcile în plus. Îl ajustez pe nuc geometric, îl ancorez cu şufe de oţel.
De viu ce e, nucuşorul plînge cu un lichid negru, lipicios, prin toate locurile de unde l-am amputat. Îi lipsesc braţele pe care i le-am tăiat. Îl doare, dragul de nuc.

Pe locul tăieturii, l-am uns azi cu o alifie cicatrizantă, cu care mă dau cînd mă rănesc.
Trebuie să-l aline şi pe el, dacă mie îmi face bine.

miercuri, iulie 14, 2010

DESTINDEŢI-VĂ DEFINITIV CU FURADAN

"De ce nu încercaţi cu cianură?" - era poanta unui banc de prin anii 80, ca răspuns la întrebarea Elenei Ceauşescu: "Ce să ne mai facem cu românii ăştia?"
Pe criză, bani de funie şi săpun nu prea sunt. Aruncarea de pe înălţimi (stîlpi, clădiri înalte, poduri, etc.) s-a dovedit, de cele mai multe ori, irealizabilă. Că vine poliţia şi te-amendează. Înecul e neplăcut şi imprevizibil. Pistoale n-au decît bogătanii care n-au motive să se omoare.
Românul de rînd simte că ieşirea din belea nu-i posibilă decît pe năsălii. Cum dracu să scapi mai repede?
Salvarea prin deces ne este oferită azi, cu incredibil cinism de către anchetatorii care cercetează cauzele morţii Mădălinei Manole. Ei au comunicat oficial metoda prin care sinuciderea e sigură: FURADAN pe bază de CARBOFURAN, lichidul care atacă enzima vitală şi face moartea rapidă, plăcută şi sigură.
Un păhărel înainte de culcare şi vă treziţi morţi. Şi veşnic fericiţi.
Hai noroc!

(CARBOFURAN, considerat una din cele mai toxice substanţe pentru om. Este un insecticid utilizat pe scară largă la culturile de câmp. Este un puternic inhibitor, neurotoxic. Pentru om este fatal un mililitru (un sfert de linguriţă) de substanţă. De aceea, în agricultură nu se poate utiliza decît sub strictul control al specialiştilor. În multe ţări, printre care SUA, acest insecticid este interzis, iar Canada, Olanda şi Kenia impun reguli extrem de severe pentru utilizarea Furadanului.În ţara noastră, Furadanul nu se poate comercializa, întrucât face parte din grupa unu de toxicitate. Şi totuşi, dacă ai nevoie, găseşti!!!)

IERI ERA O FEMEIE FERICITĂ


Aşa declara într-un interviu, cu ocazia aniversării a 43 de ani.

Azi dimineaţă, Mădălina a băut un pahar de otravă şi s-a stins ca un refren trist.

Păcat, mare păcat!


miercuri, iulie 07, 2010

COMENTATORII PULII

După ce au făcut, urlînd ca idioţii, cam trei dezacorduri la frază, s-au bîlbîit de sute de ori, au pocit numele jucătorilor cum le-a venit la gură şi au debitat la tîmpenii mai ceva ca aspiranţii la bacalaureat, i-auziţi aici:
"Nemţii au scăpat ca printre urechile acului!"
sau:
"Spaniolii au reuşit să facă ce n-au reuşit nici britanicii, nici englejii..."
"Doisprezece goluri..."
"Echipele se lungesc pe teren şi suprafeţele devin mai scurte."
"În ciuda fapturilor că..."
"Germanii nu au mai cîştigat Cupa mondială după unificare. Sunt foarte aproape sau pe cale să rateze încă o dată."
"Meciul e intens, dramatismul creşte."
"Două schimbări: un spaniol şi jumătate."

Semifinala Spania-Germania, TVR România, televiziunea naţiunii române, pentru cine nu ştie.

luni, iulie 05, 2010

O LUME FĂRĂ ROMÂNIA

Lipsesc multe şi mulţi din filmuleţul de la
http://video.google.com/videoplay?docid=3248980463358300047&q=&hl=en

pus pe internet de unul din miile de români care-l slugăresc pe Bill. Gates, ăla.
Dar merită văzut.

sâmbătă, iulie 03, 2010

COLAC PESTE PUPĂZĂ


În decembrie 89, ca să vază clasa muncitoare cum se ajunge-n paradis, am aprins cu bricheta carnetul de membru pcr, în balconul prefecturii. Apoi am plîns ca să mă iert eu însumi pentru cît de naiv am fost să cred în cele scrise în statutul pcr şi-am jurat să nu mă mai înscriu vreodată în vreun partid politic. Dezamăgit de comunism, am luat-o de zero, sperînd că economia de piaţă o să facă din România o ţară normală.
De douj de ani, îi desfid şi p-ăia ţi p-ăilalţi. P-ăia de-au călărit România pînă la istovire, băgînd în buzunar ce era al boborului, p-ăştia c-au furat ce mai era de furat pînă ne-au adus la sapă de lemn.
Scîrba aia cumplită, de te face să nici nu mai poţi borî, şi care mă stăpîneşte de ani de zile, m-a însingurat. Mă uit în jur şi, din cîteva zeci de prieteni ce-i ţineam la inimă, mai de-au rămas vreo doi, hai trei. Atîţia au rezistat să nu se ungă cu căcat pesedist, penelist sau pedelist.
Trist, dar nu despre asta-i vorba.
Iaca ce ştire se insinuează azi pe agenţii:
Partidul Alianta Socialista si-a schimbat denumirea in Partidul Comunist Roman, in cadrul unui Congres extraordinar ce a avut loc sambata. Liderii formatiunii sustin ca noul PCR este un partid modern, adaptat vremurilor noastre, si spera ca in 2012 acesta sa fie reprezentat si in Parlament.
Partidul Comunist Roman al anului 2010 intelege sa aiba o noua doctrina, in concordanta cu cerintele situatiei economice si politice din tara si din lume. Partidul nostru va fi partidul tuturor cetatenilor romani care inteleg sa fie buni patrioti, cinstiti luptatori pentru adevar, dreptate si demnitate.
Mă ia cu frig, la 30 de grade afară, cînd, după partidul poporului român al lui DD în direct, văd că scot şi comuniştii capul din mîl.
Nu mai e român Dumnezeu. Ne plezneşte de ne sar capacele cu criza economică , cu inundaţii, cu puliticieni analfabeţi şi incompetenţi, cu imbecili, şi-ncă nu şi-a terminat arsenalul de nenorociri.
Pentru că nu-i iubeşte pe proşti şi nici nu bate cu parul.

joi, iulie 01, 2010

AI DRACU COMERSANŢI

În Bucureşti, de 1 iulie, ziua naţională a teveaului de 24 la sută, pîinea de 1(un) leu se vindea cu 1,20 lei. Cu douăzeci la sută mai scump ca ieri.
În aceeaşi zi, Vodafone a micşorat preţurile la produse şi servicii cu 5 la sută. Cu alte cuvinte, cine cumpără de la ei, plăteşte acelaşi preţ ca înainte de majorarea taxei.
Na, bă românilor, comerţ!

miercuri, iunie 30, 2010

TREI FAZE CONCOMITENTE


În timp ce locuitorii comunelor Săuceşti, Schineni şi Siret, în aşteptarea momentului în care vor fi declaraţi sinistraţi, stau cu coatele pe gard sau la o berică pe terasa bufetelor, jandarmii şi armata patriei înalţă digul cu saci de nisip. În acelaşi timp, o căprioară ţîşneşte din lăstăriş, gonind din faţa apelor şi a oamenilor.
În dreptul Bacăului, viitura ucraineană ar urma să apară pe Siret în jurul orei 14.

marți, iunie 29, 2010

Vine sinistrul pe Siret

Azi la ora 18, locuitorii din Şerbăneşti şi Holt, priveau îngrijoraţi puhoaiele Siretului. Apele mai aveau circa doi metri pînă la nivelul digurilor care apără podul spre Vaslui. În aval şi în amonte de acestea, Siretul îşi depăşise matca. Dar viitura cea mare care vine din Ucraina ajunge în coasta Bacăului abia mîine în jurul prînzului.
În comuna Săuceşti din nordul oraşului (inundată catastrofal în 2008), armata şi jandarmii evacuează locuitorii. După inundaţiile de acum doi ani, s-au făcut planuri, s-au alocat fonduri, dar digul de apărare nu s-a mai făcut. Între timp, a fost campania electorală şi banii au dispărut.
Imbecilii, nu.

sâmbătă, iunie 26, 2010

VIITORUL GUVERN AL ROMÂNIEI

Deşi nimănui nu i-a venit ideea alcătuirii listei cu viitorul guvern din 2014, cabinetul care va instaura în România epoca bunăstării şi a dreptăţii s-a prefigurat aseară sub ochii telespectatorilor de oteve.
Deci,
Preşedinte – Dan Diaconescu, eroul naţiei (Caracal)
Prim-ministru – Aurelian Pavelescu (ţărănistul)
Ministru de Interne – Nicu Gheară (interlop)
Secretari de stat – Pavel Abraham (general al naibii de şmeker)
Ministru de Externe: Briana Caragea (prinţesa)
Ministrul Justiţiei – Gheorghe Mateuţ (avocatul lui DD)
Prim-secretar de stat – Corneliu Vadim Tudor (tribunul)
Secretari de stat: av. Victor Gafiuc, av. Cătălin Dancu, av. Daniel Fenechiu, av. Dan Năstruţ, av. Pompiliu Bota (eliberatori pro bono de-ai lui DD)
Ministrul Sănătăţii – dr. Bakir ( antivaricosul)
Ministrul Dreptăţii Sociale – Victor Ciutacu (transferat în interesul serviciului)
Ministrul Tineretului – Andrei Tinu (fiul lui Dumitru)
Ministrul Turismului şi al Cimitirelor – Oana Zăvoranu (brunetă)
Secretari de stat: Viorel Lis, Magda Ciumac, Elodia, Nikita (alte panarame de atracţie turistică)
Ministrul învăţămîntului – Prof. Lucian Iordănescu (metafizician)
Ministrul sportului şi al fotbalului: Gigi Becali (latifundiar de Bruxelles)
Ministrul culturii – Adrian Păunescu ( dacă nu mai apucă, atunci Gabriel Fătu – actor de farse)
Ministrul Presei: Victor Roncea (cavaler deontolog)
Secretari de stat: Dana Grecu, Roşca Stănescu (jurnalişti nepătaţi)
Ministrul Internetului : Tiberiu Lovin (neutralitatea personificată)
Ministrul Televiziunilor şi al Alimentaţiei Publice – Serghei Mizil (fiul lui Paul Niculescu-Mizil)
Secretari de stat: Gabiel Badiu, Andrei Stroe, Horia Ivanovici, Ovidiu Zarea (moderatori de campanie)
Administraţia Loteriei Naţionale – Stelian Ogică (şperţar cu niţel noroc)


În aceste condiţii, capitala va fi mutată la Caracal, cu tot cu Cotroceni.
Poporul român are un singur gînd: Doamne-ajută!

DAN DIACONESCU INTRĂ ÎN POLITICĂ

Azi e zi de sărbătoare. Minunata justiţie l-a eliberat din pîrnaie pe copilul minune al televiziunii. Deşi liber, apostolul dreptăţii a sosit la emisiune încătuşat şi însoţit de gardieni. Ca metaforă a suferinţelor îndurate pe nedrept. Zeci de angajaţi, colaboratori şi prieteni s-au regăsit în studioul plin de plasme, flori şi urale al oteveului şi i-au cîntat şefului de mulţi ani. Întîmpinat cu manele dedicate, cu urale şi poezii omagiale, DD e decis să devină preşedintele României.
Sub ochii înlăcrimaţi de emoţie ai naţiei, s-au consumat aseară momente apotropaice din care s-a născut Partidul Poporului Român. Sîmbolul lui va fi o pereche de cătuşe sfărîmate. Va fi partidul celor 95 la sută de oameni buni care va lupta să-i aducă pe calea cea dreaptă pe ceilalţi cinci la sută dintre români. Care nu se ştie cum au ajuns să ne conducă. Nu-i va împuşca, nu-i va schingiui, nu-i va băga la pîrnaie. Îi va convinge. Încă se lucrează la platforma politică a noii formaţiuni, dar un lucru e cert: zidul de la Cercetări Penale va fi ornat în prima zi de mandat a viitorului preşedinte cu o frumoasă placă comemorativă (sic!). Pe ea va scrie cu litere de aur: aici a făcut în direct 100 de ore de pîrnaie cel mai iubit fiu al poporului, Dan Diaconescu din Caracal.
În adunarea de constituire a Partidului Poporului Român, în ton cu ţunamiul celor 50 000 de semeseuri de susţinere şi mobilizaţi de cele peste un milion de aderenţi posibili, nucleul de salvatori ai naţiei, în frunte cu preaiubitul şi paşnicul DD, a decis să dea fiecărui român cîte 20 000 de euro şi cîte două plasme Panasonice de 127 cm cu montură neagră de familie, să editeze ziarul OTV, să desfiinţeze puşcăriile, să introducă juraţi în procedura judecătorească şi multe alte lucruri minunate pentru această naţie. Extazul mulţimii a atins cote halucinante în timp ce martirizatul din Caracal povestea despre colegii lui de celulă şi despre gardienii care, deşi le-a mers buhul de duri ce sunt, cu el s-au purtat foarte frumos, încurajîndu-l mereu cu vorbele: Lăsaţi, dom Dan, că ieşiţi dumneavoastră de-aici, că toată familia mea se uită la oteveu.
Dezbaterile s-au prelungit pînă ne-a luat somnul.
Revenim.

vineri, iunie 25, 2010

CC ÎŞI PREGĂTEŞTE IEŞIREA LA PENSIE

Na, c-am prezis greşit! Legile reformei propuse de Boc au fost respinse acum 30 de minute de Curtea constituţională! Pentru că s-au găsit ne-constituţionale două articole: reducerea propriilor pensii de serviciu şi reducerea pensiilor insoţitorilor de handicapaţi.
Sa mori de rîs: pensiile magistraţilor ajung la 37 000 de lei pe lună. Cum să se reducă?
În aceste condiţii, n-au judecătorii de la CC nevoie de însoţitori? Şi cine să-i plătească? Dacă nu noi, atunci cine?

joi, iunie 24, 2010

SĂ NU MAI MÎNCĂM CĂCAT DESPRE CSAT

Continuăm. Ziceam: Ce zi minunată de iunie! Ce oameni deştepţi! Da CSAT-ul ăsta, nu se ocupă de siguranţa naţională? De strategii, probleme, luări de poziţie? Nu tre să apere boborul dacă-i la o adică pac la războiu? Că, de pe cînd ieream şi io, chipurile, jurnalist, aşa ştiu: Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (hait, că-i CSAŢ, nu CSAT!) ie băieţii ăia care decide ce şi cum să facă România să se salveze cînd devine situaţia nasoală. Dau CSAT pe goaglă şi iaca, bă fraierilor, ia vedeţi voi care-i definiţia csaţului pe propriul sait:

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării - Structură de lucru permanentă, constituită distinct în cadrul Departamentului Securităţii Naţionale, destinată să asigure îndeplinirea atribuţiilor ce revin Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, potrivit Legii nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea acestuia.

Adecă CSAŢ e ceva care face ce trebuie să facă CSAŢ. V-aţi prins?
Zice CSAŢ că presa e pericol strategic la siguranţa naţională, în rînd cu terorismul, crima organizată, corupţia, evaziunea fiscală, contrabanda, drogurile şi extremismul?

Păi, dacă zice CSAŢ aşa, CSAŢ tre să ia neşte măsuri. Răpănoşii de ziarişti care zice mereu nu la orice vrea să facă şefu, să tacă dracului. Mogulimea să bage banii în drumuri şi-n turism, să lase presa, că oricum n-aduce bani. Să se interzică blogăreala. Să nu mai mănînce căcat care cum vrea despre guvernaşu nostru care numai el ştie cum se zbate cu gheara crizei în jugulară. Gata cu tolcşoaiele. Prea multă pălăvrăgeală. Naţia a ameţit complet. O singură televiziune ajunge. Labe. Laber. Laberwurşti. Hai ş-un ziar, s-aveţi cu ce-nveli gaura din covrig: Adevărul. Şi să revină la vechiul brand, căci din scînteia pixelului va ieşi adevărul.

Da, acuma, scuzaţi. Cum naiba, preasupremule CSAŢ, aţi omis pensiile, sugarii şi artiştii din lista riscurilor şi ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale?
Că doar e scris la articolul 53 den Constituţiune.
Ştie şi dom prim ministru!

O MINUNATĂ DIMINEAŢĂ DE IUNIE

M-am trezit, am băut cafeaua, plouă, Curtea Costituţională analizează azi legalitatea austerităţii propusă de Boc şi-ai lui. Îmi vine să casc de ce furtuni în ritm de dansul pinguinului or să vină în Piaţa Parlamentului. Ce-or să mai ţipe transpiraţii de pensionari şi ce de mai leşinuri de babe prin ambulanţe. Şi gata. Asta va fi tot.
Băi Dorele, dacă mai întîrzii la treabă, îţi tai ziua! Cum doriţi, dom şef. Am să umblu cu ea tăiată, dac-aşa vreţi dumneavoastră!
Cum doriţi dumneavoastră, dom Băsescu. Or umbla bugetarii cu salariile amputate, artiştii cu drepturile de autor impozitate, copii cu alocaţiile micşorate, moşnegii cu pensiile scurtate. Şi cu viaţa scurtată, dacă aşa doriţi dumneavoastră şi curtea dumneavoastră constituţională, cu tot respectul!
Cum căscam, aidoma întregii naţii, numai ce-mi cade sub ochi o frază:
Sintagma „în cauză există probe şi indicii temeinice” poate fi anvizajată ca avînd un caracter de generalitate numai privită izolat, desprinsă de datele privind starea de fapt ţi participaţia penală. Semnează: Procuror şef de secţie Lucian Papici, în pledoaria pentru arestarea lui DD în direct.
Mă frec la ochi. Mai citesc odată. Mă duc la baie şi mă mai spăl odată cu apă rece. Mai citesc odată.
M-apucă rîsul. Şi rîd.
Ce ţară minunată! Ce oameni deştepţi! Bravo mie că m-am născut aici.

marți, iunie 22, 2010

Restructurări la Cultură
Curentul - marţi, 22 iunie 2010

luni, iunie 21, 2010

De ce trebuie impozitate drepturile de autor

Dreptul de de autor trebuie impozitat deoarece el reprezintă recompensa unei munci, anume, a muncii de creaţie.
Iar pe muncă, statul tre să ia şi el ceva, că, dacă munceşti, poţi şi să greşeşti, iar greşeala, se plăteşte.
Creatorii ăştia, artiştii, au fost mereu privilegiaţi. Toate regimurile i-au cocoloşit. Din antichitate şi pînă acum. Şi tot s-au plîns că-s săraci, că-s bolnavi, că îmbătrînesc şi nu-i mai bagă nimeni în seamă. Dar că-i aplaudă lumea, mai ceva ca pe preşedinte sau pe premier, de-asta nu s-au plîns. E momentul să li se mai taie din corniţe. Artişti, inventatori, tehnicieni, scriitori, toţi trebuie să-şi revină naibii cu picioarele pe pămînt. Viaţa nu-i o continuă distracţie. Viaţa a devenit dură. E criză, dragi creatori, gata cu huzurul drepturilor de autor impozitate numai şaişpe la sută!

Experţii guvernamentali au constatat că acest tip de muncă, activitatea de creaţie, este practicată de indivizi care, în general pierd nopţile gîndindu-se cum să facă să fie mai bine şi mai frumos în ţara noastră. Cu alte cuvinte, ei n-au în cap decît o singură idee: să schimbe lumea şi, în acest fel, ei să devină un soi de idoli, de eroi ai naţiei. Păi, dacă se schimbă lumea, ce garanţie avem noi că lumea va fi mai bună şi mai frumoasă? Niciuna. Artiştii visează la cai verzi pe pereţi.
Pe de altă parte, a schimba lumea, este o activitate lucrativă, care produce profit.
De exemplu, cu ce e mai creativ pictorul X decît nea Ghiţă care creşte melci în ogradă? Sau compozitorul Y, decît nea Mitică de la volanul maşinii de gunoi? Şi unii şi alţii tre să ia sute de decizii - iar asta înseamnă creaţie! - în timp ce prestează munca. Este aberant să zici "muncă de creaţie", doar cînd e vorba de artă. E la fel de artist Ghiţă cînd învîrteşte destoinic volanul pentru a evita un accident, ca Beligan graseind rolul lui Henric al nuştiucîtelea. Iar Ghiţă, selectînd melcii standard pentru export, poate chiar e mai artist decît Gheorghe Zamfir.
Doar că, şi aici e problema, în timp ce Beligan şi Zamfir primesc drepturi de autor impozitate părinteşte, Ghiţă şi Mitică iau canci. Adică iau salariu, dar drepturi de autor, canci. Iar pe salariu dau la impozite şi ceaseuri de le merg fulgii.
Şi atunci, vin şi spun: da impozitării creaţiei. Da naţionalizării drepturilor de autor. Să creeze mai puţin artiştii, dacă nu le convine. Să mai stea pe-acasă. Ce tot atîtea spectacole, expoziţii, cărţi, poezele? Ce atîtea vise? Vor să schimbe lumea? N-au decît, da să plătească impozit!
Dacă nu, să-i lase pe politicieni să facă România mai bună şi mai frumoasă!

PS. Blogerii, nu-s cumva şi ei nişte creatori? Oare nu s-ar cuveni să dea şi ei un ce impozit la buget? Ceva donaţii obligatorii?
Iată încă o idee care merită studiată.

duminică, iunie 20, 2010

Let's change

Să luăm un exemplu. Complexul comercial Orizont. În spatele clădirii, construită acu să tot fie vreo 30 de ani, se dădea lapte. Cozile se făceau pe la două-trei dimineaţa. Te duceai cu două sticle de sticlă, de-alea largi la gură, şi te puneai pe listă. Şi pe aşteptat. În întuneric. Lista se scria la lumina vreunei lanterne chioare. Îmi plăcea laptele, dar nu prea apucam. Era pentru băieţelul meu. Docili, oamenii şi ţara aşteptatu să se schimbe ceva. În linişte se aştepta, picotind, aţipind, sprijiniţi de zidul igrasios. Unii veneau cu scăunele de pescar şi adormeau de-a binelea. Păream o adunătură de morţi. Umbre de nebuni într-o lume amorfă. Pe la şase venea gestionara. Venea Dumnezeu. Descuia lacătele de la uşa metalică. Ne alinia. Ne număra. Uneori eram o sută, alteori, în preajma sărbătorilor, băteam dublu. Pe la şapte, venea duba. Ajutam la descărcat lăzile, să meargă mai repede. Uneori era iarnă, alteori ploua, bătea vîntul. Era frumos. Eram tineri. Laptele era doi lei cincizeci. Unt nu era, decît cu pile. Şi mai era cu pile carnea chinezească la cutie. Bună tare. O fi fost de cîine, de pisică, dar era bună. Cu pile.
Complexul comercial Orizont, deci. Destinat iniţial unui magazin alimentar, iar la etaj, unuia de confecţii şi textile. După 90, vîndut şi revîndut, discotecă, club, expoziţie de mobilă. Acum, la parter o bancă, fireşte, şi magazin cu produse chinezeşti la etaj. Încă n-au adus conserve de carne.
N-am nostalgii decît după sentimentul de responsabilitate pe care mi-l dădeau cozile pentru lapte.

miercuri, iunie 16, 2010

DAN VORNICELU A PLECAT LA ÎNGERII LUI

A murit Dan Claudiu Vornicelu.
Avea 37 de ani şi era considerat un artist de mare viitor.
Comparat cu George Enescu.
Prin 1980, medicul Dan Vornicelu a bătut la uşa studioului de teatru şi poezie pe care-l înfiinţasem la Casa de cultură. şi mi l-a prezentat pe fiul lui de şapte ani. Mă ruga să-l ascult şi să-l programez să cînte în spectacolele “JOCUL”.
Chiar dacă debutase deja pe scena Ateneului din Bacău sub bagheta Maestrului Ovidiu Bălan, cutuma cerea să-l audiez pe băieţelul brunet, sfios, cu puţin mai înalt decît vioara pe care a scos-o din cutie. Ţigara a ars uitată în scrumieră cît a durat “Balada”. I-am adunat pe toţi care erau prin căsoaie şi l-am rugat pe Dănuţ să mai cînte odată. Pe scenă. Fără reflectoare şi sonorizare, sunetele se năşteau din arcuşul copilului într-un fel misterios, calde, încărcate de patimă. Era, în mod cert, un fenomen.
Am fost martorul unui timp din creşterea lui ca artist. Nu lipsea din nici un spectacol. Singur în faţa sălilor pline sau la Cenaclul Artelor, în prezenţa elitei intelectuale a vremii, Dan îşi susţinea recitalurile cu un profesionalism ieşit din comun. Părea că îngeri cît tot atîtea note populau spaţiul. Repertoriul îi devenea din ce în ce mai bogat, mai surprinzător, abordarea din ce în ce mai personală şi mai curajoasă. Publicul pleca de fiecare dată minunat de acurateţea interpretării, de profunzimea trăirii, de desăvîrşita exprimare artistică a unui atît de tînăr violonist. La urma urmei, în mizerabila, sumbra existenţă a băcăuanilor din anii 80, prezenţa lui Dan Claudiu Vornicelu era o lumină.
A făcut cîţiva ani Şcoala de Muzică în Bacău, apoi s-a mutat în Bucureşti. Copilul minune al muzicii clasice româneşti a avut o carieră strălucită, încununată cu cele mai prestigioase premii internaţionale, solist concertist, membru al Filarmonicii George Enescu, titlul de doctor, universitar la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, membru al Orchestrei de Cameră a Asociaţiei Europene a Conservatoarelor - AEC, Paris…
L-am mai întîlnit prin anii 90, la Festivalul de Muzică Contemporană. Se făcuse un bărbat adevărat, dar iubea muzica la fel de mult şi era la fel de respectuos.
Luni, s-a sinucis din dragoste.
Un gest fatal, năucitor şi pentru îngeri. Să-l aibă în paza lor.

marți, iunie 15, 2010

MORŢIUNEA CU PETE DE CĂCAT

Naşterea şi parascovenia pîrţului scremut al opoziţiei, numit pompos moţiune, au trecut. În urma lor a rămas canicula, doar-doar om avea şi noi motiv să ne enervăm de-adevăratelea. Cum ne-am enervat la revoluţiune, acu doujde ani.

Şi a mai rămas un miros de putoare parlamentară cam cum puţea pe vremuri cînd treceai cu trenul pe lîngă fabrica de clei de oase de la Mărăşeşti. Bine c-a venit capitalismul luminat şi, din mîndreţea pestilenţială de lîngă mausoleu n-a mai rămas decît un peisaj cu schelete de beton, cam cum vedeţi în imaginile alea de la Hiroşima, după ce-a trecut Enola Gay pe deasupra. Şi cam cum o să se vadă toată Românica noastră cît de repede.

Că altă scăpare, nu-i. Decît dispariţia, după ce-am văzut azi în Palatul Poporului. Cîtă mizerie s-a adunat acolo, de toate culorile, din toate spectrele puliticianiste, nu-mi venea să-mi cred organelor de simţ. Ce panglicari, ce mitocani, ce ţaţe, cîtă derbedeime, ce mincinoşi şi cîtamai făţărnicie! Cu tot respectul faţă de neam, ăştia-s reprezentanţii ţărişoarei mele pe care am fost învăţat s-o iubesc ca pe mama? Cum dreacu-au ajuns nenorociţii ăştia să facă legi pentru un popor şi-aşa nenorocit de soartă?

Putere şi opoziţie, aceeaşi miasmă.

Îi văd p-ăi bătrîni cum au albit în Parlament din 90 încoace de grija lor, nu a naţiei care i-a făcut. Îi văd pe ăştia tinerii care nu mai încap în hoteluri, avioane, vuitoane şi-n propria lor piele, cum se zbat să roadă ciolanul de să nu mai rămînă nici praful din el. Îi văd pe analfabeţi cum se screm să lege trei vorbe, pe mincinoşi cum se îneacă în propriile lor minciuni şi pe hoţi cum se dau în gît unii pe alţii. Şi nu vin domle jăndarii să mi-i lege pe toţi şi să-i care cu camioanele la dracu-n praznic, şi să-i pună la săpat tuneluri pentru autostrada din Carpaţi. Păi nu vin jăndarii, că mi-s ocupaţi să se bată cu pensionarii la porţile de fier de pe Izvor. Cu pensionarii ăia de au 300 de lei pensie. Din care-o să le mai rămînă cît pentr-un ferpar.

.

M-am tot uitat azi să văz vreun puiandru politic de Doamne-ajută. Cu mintea la cap. Cu vreun plan, ceva. Cu vreo sclipire în ochi care să dea măcar speranţă. Am văzut venin. Circăraie.Discursuri fără argumente. Miştocăreală de gang.

Iar cînd s-au sfîrşit de băgat bilele, din televizor m-a izbit un damf. De ou clocit. De băşină. De cîine mort. De pucioasă. De curvă nespălată.

Pe care n-o fut decît beţivii. Dacă nu vine furtuna.

joi, iunie 10, 2010

CINE TE REPREZINTĂ, ROMÂNE?

Azi 10 iunie 2010.
Afară ninge. Minus 25 de grade la soare. Nuţu Cămătaru plînge la ieşirea de la pîrnaie. Peste exact o lună şi opt zile împlinesc 24 de ani. Voi fi primit în rîndurile pionierilor. Sau în curte. Curtea constituţională. Preşedintele s-a dus în piaţa Universităţii, dar n-a venit nimeni. Pensiile se vor mări cu 24,5 la sută, iar salariile profesorilor cu 50 la sută, deoarece ei trebuie să educe viitoarele degeneraţii de cocălari, drogaţi, alcoolici, piţipoance şi handicapaţi. România nu va fi afectată de criză.

Gogoriţe. Minciuni. La naiba, realitatea se alcătuieşte din cu totul alte adevăruri.
De fapt, azi 10 iunie 2010, e cald al naibii. Nuţu călăreşte ca Iancu Jianu, băgîndu-şi meseria în gîtul justiţiei. Eu fac 57 de ani (!!!). Nu voi fi primit nicăieri, nici măcar la pionieri. Preşedintele nu s-a dus şi nici nu se va duce în Piaţa Universităţii, în schimb, a solidarizat cu nenorociţii care se tîrăsc cu 400 de lei pe lună, donîndu-şi salariul la fondul Solidaritatea. Ceaşcă le-a oferit protestanţilor 100 de lei. După trei zile a mierlit-o. România e în criză. Cu C de la căcat.

Nu c-aş fi ungrofil, dar, totuşi:
Ungaria va aplica un set de 29 de masuri pentru reducerea deficitului bugetar, printre acestea fiind taxarea bancilor, renuntarea la masinile de serviciu si telefoanele mobile gratuite acordate functionarilor, scaderea impozitului aplicat companiilor de la 19 la 10% si plafonarea salariilor angajatilor bancii centrale Salariile angajatilor din sectorul public, inclusiv pentru angajatii bancii centrale, vor fi plafonate la 7.092 euro pe luna.. (http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles|displayArticle/articleID_20356)

Ţara mea mai are doar un pic şi devine cea mai mare putoare mondială.
Afară ninge.

joi, iunie 03, 2010

Călugăria de piaţă şi încă o întîmplare din viaţă

Mi-ar fi foarte uşor să vă mint în continuare, nu numai şase luni, şase ani, şaisprezece, şaizeci. Să vă spun, cum fac Dono şi Lia, cît de bine-mi pare că sunt viu şi că porcăriile care-mi amărăsc zilele vin şi se duc. Să vă arăt faţa luminoasă a lucrurilor, să fiu pozitiv, cum ar veni, să mă cac pe mine de exuberanţă că, uite, a venit vara, că soarele străluceşte, iarba înverzeşte, mă duc în Grecia, zbor la nuşce spectacol, extazul mă inundă în faţa unei margarete, vai, ce film grozav am văzut, ce carte-am citit. Etc.
Mi-ar fi foarte uşor să vă mint în continuare. Ca să nu faceţi grevă Ca să fiţi fericiţi şi în număr mare să veniţi pe blogul meu, unde să găsiţi doar bucurii, mii şi mii.
Numai că, eu nu fac parte din clasa pulitică şi azi m-am dus la piaţă, la baba cu ochi albaştri de la care iau deobicei verdeaţă. De data asta o ajuta şi moşul ei la vînzare. Moş tot cu ochi albaştri. Baba dădea niscai piersici unei caţe care aia nu-i bună, aia-i prea coaptă, aia-i prea pe pizda măsii.
Îi zic moşului că vreau niscai roşii şi el se pune pe ales, nici prea mari, dar nici prea mici, cum am solicitat. Dar repede, c-am parcat maşina cam naşpa.
Se-nfige-n tejghea o călugăriţă la vreo douăşcinci de ani şi-ntreabă dacă numai căpşunile alea le mai au. Fără bună ziua.
- Da, măicuţă, numai pe astea, zice moşul cu ochi albaştri şi cu roşiile mele-n pungă.
- Da cu cîte le dai? - întreabă măiculiţa.
- Ce, roşiile?
- Nu, căpşunile, că io de căpşuni am întrebat.
- Aha. Cu 70. Da, pentru că-s ultimele, facem reducere.
- Cît?
- Păi cît? - se-ntorce moşul către baba cu ochi albaştri care tocmai număra nişte bani.
- Cît ce?
- Cît e căpşunili la reducere?
- Aaaa, se dumireşte baba. Păi, 50 de mii.
- Da io pentru dulceaţă vreau - zice fiica Domnului, mireasa lui Cristos, sau cum le-o mai fi plăcînd să se numească.
- Păi, v-ar trebui mai multe...
- Da, mai multe.
- Cam cît, aşa? Vreo zece kile? - moare de curiozitate moşul, balansînd punga mea punga mea cu roşii.
- Ce zece kile? Vreo treizeci, că facem pentru toate măicuţele.
- Iaca, numa astea mai sunt. Da de la ce mănăstire sunteţi? Că şi noi avem o vecină care s-a călugărit.
În timpul acestui interesant dialog, pe mine mă frîmîntau cu totul alte întrebări: da mă-ta n-o fi fost călugăriţă? Da tat-su lu gulerata asta, n-o fi vreun sfînt, ceva? Da io, nu cumva am apărut pe lumea asta la momentul nepotrivit? Mă uitam la cei doi cu priviri ucigătoare, dar, spre uimirea mea, pe gură mi-a ieşit doar atît:
- Oare sunt invizibil?
Moşul şi fătuca se uită la mine ca la o minune. Uluiţi. Amîndoi cu expresia aceea extrem de grăitoare: Ia uite-l şi p-ăsta, are glume-n program!
Da este că sunt educat?

La două ore după asta, mi-am zis că-i momentul să rezolv problema frînei. Apăsam frîna şi becurile de la spate nu se aprindeau. Oricine putea să-mi spargă curu, pe motiv că n-a văzut lumina roşie.
Hai la service. Dedicat pe Skoda, ca să meargă repede. Dau peste fiul unui cunoscut. hai că treaba-i bună, se rezolvă cît ai zice peşte. Îi dau certificatul de înmatriculare încep să-i spun ce vreau, şi, hopa, îi sună telefonul. Omul se scuză, vorbeşte vreo cinci minute, după care pleacă în hală de unde revine după vreo alte douzeci. Cam dădeam în clocot. Se adunaseră dumnezeii şi paştii şi cristoşii şi pizdele mamii lui la epiglota mea, de numa-numa.
Şi-i zic:
- Da cine v-a sunat? Şefu, Băsescu, Obama?
- Nu, dar era o obligaţie.
- Domnu, am io faţă de prost?
- Nu, domnu, dimpotrivă.
Am dedus că, dacă aveam faţă de prost, ar fi lăsat telefonul să sune, sau i-ar fi spus ăluia să revină. Că l-o fi învăţat tac-su că cu proştii să nu te pui.
Da este că sunt deştept?

Ei, uite de-aia n-o să vă mint, pentru că, în continuare, mi se întîmplă în Românistan să dau peste Tutipide şi peste Sătrăici. Pe care, va trebui să-i recunosc drept majoritari. Şi să-i respect. De la cei de la piaţă, pînă la ăia care ne conduc. Deampulea. Cu nesimţire şi tupeu.
Dacă n-o fi pleonasm.

miercuri, iunie 02, 2010

Pe 2 iunie despre 1 iunie


Ar fi trebuit s-o postez de Ziua Copilului. Ziua Internaţională a Copilului. Dar n-am vrut să-mi mai amintesc că, din păcate, nu mai sunt copil.

Cântec şoptit
de Zaharia Stancu

Odată am ucis o vrabie
Am tras cu praştia-n ea şi am lovit-o
Pe urmă o zi
Şi-o noapte întreagă
Am tot plâns-o şi am tot jelit-o

Nu m-a bătut mama, nu m-a certat
În mână ţineam o bucată de pâine
Degeaba mi-a spus
Degeaba mai plângi
Ce-ai omorât omorât rămâne

Mai târziu am crescut flăcăiandru
Şi m-am îndrăgostit nebuneşte de-o fată
Dar nu ştiu de ce
Într-o zi a murit
Şi-n altă zi a fost îngropată

Demult nu mai trag cu praştia-n vrăbii
Demult nu mai merg la nici o-ngropare
Când soarele-apune
După nişte măguri
Şi răsare în flăcări din mare.

duminică, mai 30, 2010

OMUL ŞI BICHONUL


Decînd nu mai erau împreună, se gîndeau amîndoi unul la celălalt ca şi atunci cînd erau împreună.

Acum, ea trăia singură. Nu-i lipsea aproape nimic. Avea un job bine plătit, era frumoasă, deşteaptă şi rîvnită, iar după-amiezele o scotea pe Kalida la plimbare în părculeţul din faţa blocului. Kalida e o căţeluşă bichon, elegantă, albă, zglobie şi inteligentă care-i încălzeşte nopţile.

Şi el trăia singur. Nu-i lipsea aproape nimic. De curînd, fusese avansat şi-şi schimbase maşina cu una din care să nu-i fie ruşine cînd coboară. Noaptea, în somn, zîmbea, simţindu-l pe Smoc dormind la picioare. Smoc e un mascul bichon, deasemenea zglobiu şi inteligent dar cam instinctual. La prima întîlnire cu Kalida, s-a purtat ca un derbedeu.


Cît timp fuseseră împreună, ea aflase de la el că viaţa-i făcută din mici compromisuri şi că fericirea ţi-o dă Dumnezeu cu linguriţa, cînd îşi face timp să-şi amintească de tine.

El aflase de la ea că nimic nu-i pe gratis şi că trebuie să te baţi ca să ai ce-ţi place.

Iubirea lor era fără de margini, deşi nici ea nu era dispusă la compromisuri, nici el nu prea avea chef de bătaie.


Cînd nu-i răspundea la telefon, ea credea că el e în vreo reuniune importantă, sau că face dragoste, sau că, pur şi simplu, e la un chef cu băieţii. Şi se oftica, de geloasă ce e.

Cînd nu-i răspundea la telefon, el credea că ea o fi la vreun spectacol, sau la mama ei, sau că face dragoste, sau că, pur şi simplu, i s-a descărcat telefonul. Şi era distrus.


Ea credea despre el că e fericit aşa, cu micile lui succese, cu maşina lui cea nouă, cu cărţile lui, cu Smoc al lui.

El credea despre ea că e fericită, cu munca ei de mare răspundere, cu admiratorii ei cărora le răspundea pe rînd la cele trei telefoane, şi cu drăgălaşa ei de Kalida.

Fiecare îşi mîngîia cîinele în somn, visîndu-l pe celălalt.


Cu toate acestea, timpul trecea şi ei mureau, în fiecare zi mai îndureraţi.

joi, mai 27, 2010

PATA DE CULOARE NU MAI ESTEM


Aţi aflat, desigur. Jean Constantin nu mai e. Dumnezeu să-l odihnească. Inima lui, mare şi veselă, s-a oprit ieri şi zîmbetul i-a îngheţat pe buze. În filme (peste 50!), pe scenă, n-a avut roluri mari. Dar a făcut roluri fabuloase, stîrnind valuri de rîs. Îmi pare rău, al naibii de rău.
Luni, cu doar două zile în urmă, avusese spectacol la Adamclisi, iar cu o seară înainte de marea plecare, fusese văzut plimbîndu-se singur pe faleza Constanţei.
Oare simţise că era ultimul lui rămas bun de la Marea Neagră?

marți, mai 25, 2010

EUROVISION 2010

Tot felul de şmecherii la Eurovisionul de anul ăsta. Vorbim despre ele. Savante lumini. Costumaţii care mai de care.
Înainte să fie votaţi primii 17 concurenţi din seara de debut a concursului, iaca preferinţele mele:
Finlanda
Serbia
Albania
Lituania
Polonia
Grecia
Rusia.
Dar Moldova, nu c-aş fi moldovean, a fost cea care mi-a ridicat părul, ăl de-l mai am. Excepţionali. Voci, prezenţe, mujeres, cojones, tot ce trebuie pentru o piesă care să radă topurile.
Om vedea.

UPDATE, după vot: Na că n-am avut aceleaşi gusturi cu 50 la sută dintre votanţi.
Ar fi fost culmea să fiu de aceeaşi părere cu toţi cocălarii Evropii.