sâmbătă, iulie 03, 2010
COLAC PESTE PUPĂZĂ
În decembrie 89, ca să vază clasa muncitoare cum se ajunge-n paradis, am aprins cu bricheta carnetul de membru pcr, în balconul prefecturii. Apoi am plîns ca să mă iert eu însumi pentru cît de naiv am fost să cred în cele scrise în statutul pcr şi-am jurat să nu mă mai înscriu vreodată în vreun partid politic. Dezamăgit de comunism, am luat-o de zero, sperînd că economia de piaţă o să facă din România o ţară normală.
De douj de ani, îi desfid şi p-ăia ţi p-ăilalţi. P-ăia de-au călărit România pînă la istovire, băgînd în buzunar ce era al boborului, p-ăştia c-au furat ce mai era de furat pînă ne-au adus la sapă de lemn.
Scîrba aia cumplită, de te face să nici nu mai poţi borî, şi care mă stăpîneşte de ani de zile, m-a însingurat. Mă uit în jur şi, din cîteva zeci de prieteni ce-i ţineam la inimă, mai de-au rămas vreo doi, hai trei. Atîţia au rezistat să nu se ungă cu căcat pesedist, penelist sau pedelist.
Trist, dar nu despre asta-i vorba.
Iaca ce ştire se insinuează azi pe agenţii:
Partidul Alianta Socialista si-a schimbat denumirea in Partidul Comunist Roman, in cadrul unui Congres extraordinar ce a avut loc sambata. Liderii formatiunii sustin ca noul PCR este un partid modern, adaptat vremurilor noastre, si spera ca in 2012 acesta sa fie reprezentat si in Parlament.
Partidul Comunist Roman al anului 2010 intelege sa aiba o noua doctrina, in concordanta cu cerintele situatiei economice si politice din tara si din lume. Partidul nostru va fi partidul tuturor cetatenilor romani care inteleg sa fie buni patrioti, cinstiti luptatori pentru adevar, dreptate si demnitate.
Mă ia cu frig, la 30 de grade afară, cînd, după partidul poporului român al lui DD în direct, văd că scot şi comuniştii capul din mîl.
Nu mai e român Dumnezeu. Ne plezneşte de ne sar capacele cu criza economică , cu inundaţii, cu puliticieni analfabeţi şi incompetenţi, cu imbecili, şi-ncă nu şi-a terminat arsenalul de nenorociri.
Pentru că nu-i iubeşte pe proşti şi nici nu bate cu parul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
...ironia sortii - fostul FSN parca a interzis infiintarea partidelor considerate reactionare, nominalizand pc si partidele naziste ...
RăspundețiȘtergereNu stiu ce spune prin Constitutie ...
Oricum, este o stire de prima marime, mascata de rosiile incasate de boc, care viziteaza sinistratii ...
Vrabia malai viseaza, adica sa ajunga in parlament si sa renasca vlajnicul PCR la un procent de 99%
RăspundețiȘtergere