VINOVAT DE IUBIRE - FUTĂCIOSUL MILENIULUI DOI

Adrian Păunescu, dincolo de gravele sale erori existenţiale, este un poet care va rămîne în istoria literaturii române. Nu pot fi ignorate creaţiile lui şi, dacă ai citit o dată măcar Rugă pentru părinţi sau Da, mai avem, trebuie să recunoşti că le zice al nibii de bine. Talentul său inegalabil de versificator, metafora lui inspirată au dat naştere unor mii de pagini de poezie, multe dintre ele mustind de o sensibilitate bolnăvicioasă, deseori calofile, exhibînd o aplecare tragică spre amorul spiritual, subjugat de insticte primare sau, la antipod, un naţionalism gregar, specific ţăranului român. Nu pot să judec dacă drama afişată a acestui poet dedicat în tinereţea sa idealurilor irealizabile ale comunismului, izolat la jumătatea anilor 80 pentru excesele sale de imoralitate, dar şi pentru că faima lui devenise cel puţin egală cu a lui Ceauşescu, este o dramă cu adevărat sau este manifestarea histrionică a unui geniu funciarmente dedicat spectacolului. Poate i se poate ierta – deh, astea au fost vremurile! - că lingea cuplul prezidential de atunci si că îi ridica în slăvi. Dar am dreptul să pun la îndoială sinceritatea lui cînd e vorba de noţiunea de dreptate, la care face mereu referinţă în scrierile lui, pentru că soţia lui a scăpat de închisoare, la intervenţa senatorului Păunescu, după ce a omorît o familie cu maşina.
La douăzeci de ani după ce şi-a şters scuipaţii de pe obraz lîngă ambasada SUA, cel poreclit „bardul”, „bivolul”, „bufonul”, „porcul” scoate pe piaţă primul său roman, Vinovat de iubire. O naraţiune neaşteptat de dezlînată, la pretenţiile pe care le aveam, cunoscînd pasiunea autorului pentru literatura de calitate. Mi-a luat trei ore şi douăsprezece minute ca să constat că noua apariţie editorială e foarte aproape de romanele dulcege ale anilor interbelici, de cărţile Sandei Brown sau de scenariile telenovelistice care ne-au invadat. E un roman erotic. Acţiunea se petrece la un sanatoriu psihiatric, izolat în munţi, unde directorul încearcă terapia prin somn pe un pacient omonim. În timp ce acesta doarme, doctorul Andrei Ionescu îi citeşte jurnalul, constatînd că acesta i-a trăit propriile experienţe. Din păcate, aceste experienţe sunt exclusiv de natură erotică, povestite într-un mod entuziast şi adolescentin. Cele trei personaje masculine – în care, în fiecare, e uşor de recunoscut impetuosul autor – sunt mai mult decît nişte bărbaţi foarte potenţi. Obsedant, sexul e în prim plan, senzaţiile primare, surescitarea emoţională, diminuînd valoarea metaforei. Apar, în destul de schematicele planuri narative, cu poveşti care n-au nicio legătură cu subiectul: ministrul Ştefan Andrei, Nicolae Ceauşescu, inginerul Valeriu Popa, doctori şi inventatori renumiţi înainte de 89. Dar, mai ales, e prezent însuşi Adrian Păunescu, copiii acestuia, toate aventurile şi iubirile lui (cu alte nume, totuşi). El şi el, la fiecare două fraze. Mamă, ce bărbat!!!

Mă aşteptam să citesc o carte incitantă, cu dezvăluiri de fapte şi trăiri profunde ale unui mare scriitor care a iubit femeile şi am dat peste 190 de pagini pline cu descrieri de futaiuri, ba-n păpuşoi, ba-n garaje, ba-n vadra cu struguri. Din ele transpare un moşneag libidinos care se laudă că ce tare a fost el.
Şi, ca să avem de ce să-l compătimim, cuceritorul mileniului îşi dă singur sentinţa, etichetîndu-se drept vinovat pentru iubire. Nostalgii.