CENTRUL APOSTU ACUM DOUĂZECI DE ANI

Locul era mai mult decît misterios. Puţini ştiau ce se află dincolo de zidurile înalte şi groase, acoperite cu ţiglă roşie. Din stradă, dinspre oraş nu se vedea nimic. Trecătorii se fereau să meargă pe lîngă peretele antipatic de beton zgrunţuros, care separa, şi fizic, nomenclatura de plebea muncitoare. Dintr-un turn ciudat, terminat cu o gheretă de observaţie desenată parcă de Le Corbusier, veghea o santinelă, înarmată cu un AKM la vedere. Altfel, arhitectural, tot ce se afla acolo, era foarte modern pentru imaginea generic anostă a peisajului urbanistic pătrăţos, cenuşiu şi inexpresiv al epocii. Clădirea avea linii curajoase, combinaţii inspirate de beton, sticlă şi lemn masiv, în vreme ce, oraşul se dezvolta liniar, cu blocuri anoste, lipsite de cea mai mică urmă de imaginaţie.

Copiilor curioşi li se spunea că aia-i Casa de oaspeţi şi că acolo dorm Tovarăşul şi Tovarăşa, cînd or veni în Bacău.

Nici dinspre lac nu vedeai mare lucru. Aleea asfaltată de pe dig era inaccesibilă publicului. Nu mai ţin minte dacă erau porţi, sau un gard de sîrmă înalt de doi metri care bloca accesul pe faleza lacului. În dreptul clădirii, din dig, ieşea un, să zicem, garaj acvatic pentru şalupa din care tovarăşul ar fi admirat măreţele cuceriri ale socialismului pe plaiurile băcăuane, dacă ar fi avut chef. Numai că n-a avut. N-a fost niciodată la Casa de oaspeţi de pe Bistriţa şi, cu atît mai puţin, nu s-a plimbat cu barca pe lac.

După ce s-a terminat revoluţia în Bacău, (las-că mulţi susţin că nici n-a fost, dar Geo Popa şi cu mine şi cu încă vreo sută de visători fără de brevet o să-i spunem mereu Revoluţie, ştim noi de ce), prin toamna lui 90, aud că misteriosul parc împrejmuit cu ziduri inaccesibile, a devenit Centrul Internaţional de Cultură şi Arte „George Apostu”. Şi că a fost uns ca director chiar şeful revoluţionarilor din Bacău. Ei, na, mi-am zis. Asta da. N-am făcut revoluţia degeaba. În sfîrşit, un intelectual, şi nu un activist, conducea o instituţie de cultură în Bacău. Şi nu orice instituţie, una internaţională. Şi nu oriunde, ci în fosta înfricoşătoare casă a lui Ceauşescu. Bravă schimbare. Fie şi numai pentru asta, a meritat să riscăm să murim în nopţile acelea de nesomn, teamă şi teroare pe care le-am petrecut în sediul comitetului judeţean PCR.

Centrul este unul dintre puţinele cadouri durabile pe care ni le-a dat „schimbarea”, în afară de libertatea perisabilă de a spune ce gândeşti şi de cea de a călători.

Au mai fost ceva daruri ale revoluţiei. Care, din prea mult şi naiv entuziasm, au dispărut repede: ziarul Pur şi Simplu – desfiinţat de întreprinzătorii Haritonovici şi Cercasov - televiziunea Symbol – falimentată de propriul patron, participarea la congresul Casa dEuropa (în 1990, la Bari, Italia, se discutau premizele Uniunii Europene, aşa cum este ea acum!), turneele în străinătate – compromise de mineriade.

Chiar de la începuturi, Centrul a fost simţit de intelectualitate şi de iubitorii culturii din Bacău, drept spaţiul ideal în care spiritus loci, vibraţia ascunsă a vocaţiei spre mai bine, mai frumos, mai adevărat, aveau o valenţă pe care nici o altă instituţie culturală a oraşului nu şi-o putea asuma: libertatea deplină, lipsită de canoane impuse – politice sau administrative.

Principiul pe care l-a impus Centrul programului său cultural a fost exclusiv axiologic. Asta cerea Geo Popa ca să accepte să fie gazda unui spectacol, a unei expoziţii, colocviu sau a unui festival: să aibă valoare. Estetică, educativă, documentară, informativă. Şi mai avea o pretenţie: să se implice. În stilul său noncomformist, paradoxal, uneori şocant, dar cu profunzimi de coerenţă şi cu subtilităţi conexe pour les connaisseurs, descoperite de unii după stingerea reflectoarelor, prin meditaţii impuse. Dacă expresia ”omul sfinţeşte locul” are vreo sămînţă de înţelepciune, asta se poate proba cu programele celor douăzeci de ani de nelinişte metafizică care pluteşte peste grădina de pe malul lacului Bistriţa 2.

Negarea prin absorbţie pare să fie o a doua direcţie a politicii de program cultural a Centrului. Nu poţi adăuga valoare unei culturi, ştergînd secole de mărturii spirituale ale românilor. Nu poţi clădi edificii ideatice rezistente în timp fără să ai rapel în creaţia înaintaşilor. Nu poţi lăsa urme în devenirea conştiinţei naţionale, fără să ţii seama de toţi paşii făcuţi de cei care au creat fiinţa spirituală a neamului, înaintea ta.

În articolul programatic care figurează în primul număr din februarie 1992 al revistei proprii a Centrului, Geo Popa defineşte esenţa combustibilului care continuă să anime mecanismul instituţiei: „Pornind de la ideea că arta nu trebuie să slujească unei forţe politice sau alteia, noua instituţie…urmăreşte să desfăşoare o activitate pluridisciplinară care să îmbine în mod fericit diferitele manifestări ale artelor, punînd astfel în valoare şi demonstrînd eternitatea prin cultură – pilonul de rezistenţă al neamului.

Vom rămîne noi înşine numai prin cultivarea valorilor autentice, numai fiind solidari întru făptuirile de spirit. Acesta este adevărul pe care îl susţinem. În numele lui am înfiinţat aici, la Bacău, Centrul Internaţional de cultură şi arte „George Apostu”. Şi acum un periodic cultural căruia i-am zis VITRALIU – dorit a fi memoria vie a lucrurilor semnificative care se întîmplă în acest loc. Ni l-am imaginat deci, în primul rînd ca pe o mărturie a faptei, dar şi ca o formă de rezistenţă la ignorarea voită, la desconsiderări brutale, la nonşalante, „nevinovate” aprecieri meschine, atotnivelatoare, şi, poate, un leac pentru vindecarea acestora.”

Centrul leagă fără prejudecăţi, într-un lanţ firesc şi inteligent, moştenirea culturală şi tradiţiile de expresia modernă, imaginativă, nelimitat insolită a mileniului trei. La invitaţia Centrului, care, refuzînd compromisul şi veleitarismul, s-a dovedit un protector energic al spiritului liber, dar nu a trădat niciodată principiul tutelar al valorii, au trecut prin Bacău şi au lăsat urme toţi marii intelectuali, toţi marii artişti cu care ne mîndrim că suntem contemporani.

Prin 1993, am primit propunerea de a participa la editarea revistei VITRALIU. Am simţit-o ca pe-un comandament suprem. Apăruseră deja 3 numere şi urma să găsim împreună formule grafice şi editorială cît mai originale, mai apropiate de spiritului novator care se impusese ca element sinequanon în tot ceea ce emana din Centru. Cîţi eram acolo, în nopţile cînd zămisleam noua faţă a Vitraliului? Erau Constantin Donea, Carmen Mihalache, Octavian Voicu, Victor Eugen Mihai, Sergiu Adam, Viorel Cojan, Florin Stanca. După dispute democratice, argumentate pentru locul fiecărui semn, pentru forma ideală a gîndurilor şi a imaginilor postate în paginile Vitraliului, după nesfîrşite discuţii, Geo Popa a dat bun de tipar unei publicaţii care rămîne peste ani semnul neperisabil al renaşterii noastre spirituale.

În anii aceia de început, am avut onoarea – şi n-o spun din complezenţă – să propun o serie de manifestări care au fost incluse pe afişele Centrului. Mereu altfel de manifestări, care să vibreze cu aşteptările unei epoci aflate în permanente căutări, nici acum terminate. Ceva titluri dau aici, din cele care mi-au mai rămas prin memorie: Zilele cărţii, cărţile zilei, Măcar o dată pe an, Masca – o sărbătoare continuă, Festivalul Naţional al Filmului Etnofolcloric, Tabăra Olarilor. Acestea toate, şi încă altele, s-au adăugat în mod firesc sutelor de manifestări culturale şi artistice de nivel european care s-au păstrat în memoria culturală a Bacăului şi a ţării.

Fie ca lumina din ferestrele Centrului, care înnobilează un cer prea deseori bacovian, să ne apropie şi pe mai departe pe noi de noi înşine şi pe noi de valorile autentice ale ideilor şi formelor cu care această instituţie culturală europeană ne-a obişnuit în cele două decenii de existenţă.

DIPLOME ŞI MEDALII

Au început manifestările aniversare la Centrul Apostu din Bacău.
În fosta popicărie a fostei Case de oaspeţi a PCR, acum o elegantă sală de expoziţii şi festivităţi, complet renovată, au încăput cu greu mai bine de patru sute de invitaţi. Dacă pica, Doamne fereşte!, vreun Mig peste clădire, dispărea cel puţin o jumătate din intelectualitatea Bacăului. Dar ce zic eu, s-ar fi declarat doliu naţional, la cîţi academicieni s-au aflat pe metrul pătrat. Şi din Iaşi, Bucureşti şi din Republica Moldova. Inepuizabilul, necontenitul şi unicul director al instituţiei, actorul Geo Popa, foarte emoţionat, a ţinut un speech, ne-a dat un film cu personalităţi culturale premiate în anii anteriori, apoi ne-a lăsat o vreme să ascultăm muzică medievală cu grupul Archaeus. Fără pauză, după, a început să înmîneze Diploma şi Medalia aniversară celor care au contribuit cumva la manifestările oganizate de Centru de-a lungul a două decenii. Artişti, savanţi, colecţionari, teologi, universitari, cercetători. Un gest de preţuire a valorii, talentului şi dăruirii pentru cauza actului cultural de cea mai înaltă speţă.
Care mai patetic, care mai cu umor, care mai reţinut, cei chemaţi la rampă au ţinut să se exprime. Toţi cei peste 150 de medaliaţi ar fi avut ceva de spus, majoritatea, mulţumind şi urînd cele cuvenite. De aceea, asistenţa a apreciat cu precădere mesajele verbale scurte, dar consistente (Mihai Oroveanu - critic de artă, scriitorul Mihai Cimpoi - Preşedintele US din Republica Moldova, regizorul Dumitru Lazăr Fulga - Bacău, actorul Dionisie Vitcu - directorul Teatrului Naţional Iaşi). Peste patru ore a durat festivitatea. Cam lung, dar mai scurt şi mai bine nu se putea. Şi, la urma urmei, se întîmplă o dată la douăzeci de ani, cine ştie cîţi or mai prinde-o pe următoarea...FOTO SUS: Pictorii băcăuani Mircea Bujor, Mihai Chiuaru, Ioan Lăzureanu

FOTO SUS: Poetul Victor Munteanu şi criticul Alex. Dobrescu



Poetul Dan Petruşca.

MICA OLANDEZĂ VREA SĂ ŞTIE

Marit e în România de cîţiva ani şi are de scris un referat cu tema COMUNISMUL ÎN ROMÂNIA. Mi-a solicitat răspunsuri la cîteva întrebări. M-am străduit să fiu corect cu viaţa mea. Dacă am greşit, aştept observaţii. Şi completări. Azi, prima întrebare şi primul răspuns.

Cum era viața de zi cu zi in timpul comunismului ?

Ca şi în Olanda, sau oriunde în lume, oamenii se străduiau să le fie bine. Atît cît se putea, material şi spiritual.

Din punct de vedere material, a fi bine pentru un român în România comunistă, însemna:

- să ai un loc de muncă (dreptul la muncă era consfinţit în Constituţie!)

- să ai o casă ( locuinţele erau proprietatea statului şi doar cei cu venituri foarte mari aveau case proprietate personală)

- să ai televizor color şi aparat video

- să ai relaţii (pile) la magazinele alimentare ca să poţi duce acasă unt, carne, pîine, salam, lapte.

Supremele realizări pentru un roman simplu care nu era activist politic sau securist, erau să poţi să-ţi cumperi autoturism şi să obţii aprobare să faci excursii în străinătate.

Pe vremea aceea, se spunea că Partidul Comunist Român, prescurtat PCR, e forţa politică conducătoare (sic!). Dar, cu umorul care caracterizează naţiunea noastră (haz de necaz), oamenii se amuzau, spunînd pe şoptite că trăim sub regimul PCR. Adică Pile – Cunoştinţe - Relaţii.

Ca să fii în rînd cu lumea, trebuia să ai PCR la spital, la librărie, la magazinele de haine şi cosmetice, la şcoala de şoferi, la Miliţie, peste tot. Cu cît aveai mai mult PCR, cu atît o duceai mai bine.

Vara oamenii mergeau în concedii la mare sau la munte. Oficial, Crăciunul nu exista ca sărbătoare, dar toată lumea sărbătorea naşterea lui Isus. La noi, official, se sărbătorea Anul Nou, Revelionul, şi copii norocoşi puteau mînca banane şi portocale care erau foarte greu de procurat.

Nu ştiam, pur şi simplu nu ştiam că există copii handicapaţi sau în orfelinate. Am aflat uluiţi de nefericiţii cu SIDA sau cu sindrom DOWN, după 1990. Nu trebuia să ştim, nu aveam voie să ştim. Cu toate că Partidul decisese că toţi românii sunt perfecţi, Ceauşescu vorbea despre “omul nou, multilateral dezvoltat care construieşte comunismul, viitorul de aur al omenirii!”

Toţi muncitorii aveau un plan de producţie. Se numea normă. Nimeni nu se omora cu munca, iar produsele româneşti erau foarte rar de calitate. Ce se producea de calitate mergea la export, pentru ca să se achite datoria externă a ţării care era de 20 de miliarde de dolari. Muncitorii spuneau – tot în şoaptă! – că “ei se prefac că ne plătesc, noi ne prefacem că muncim”.

Erau multe bancuri şi vorbe de duh cu care ne amuzam, riscînd libertatea, căci Securitatea avea urechi peste tot. Dar, poporul ăsta e un popor ciudat, care preferă să facă haz de necaz, în loc să încerce să înlăture cauzele necazului. Să-ţi mai dau un exemplu despre paradoxurile acelor timpuri:

Deşi nimeni nu munceşte, planul se face.

Deşi planul se face, magazinele sunt goale.

Deşi magazinele sunt goale, toată lumea are.

Deşi toată lumea are, e nemulţumită.

Deşi românii sunt nemulţumiţi, totuşi aplaudă.

(Ultima frază e o aluzie la faptul că toate discursurile lui Ceauşescu erau aplaudate furibund.)

Se citea foarte mult pe atunci, iar cărţile de literatură bună, erau foarte căutate. Nu erau prea multe posibilităţi de distracţie. Televiziunea avea doar două ore de program pe zi, iar radioul difuza mai ales cîntece cu versuri despre Ceauşescu. De aceea, sălile de spectacole de teatru (unde se prezentau şi spectacole subversive, cu aluzii la absurdităţile la care ne obligau comuniştii. Şi cinematografele erau întotdeauna pline la puţinele filme occidentale care se prezentau.

Cultura a fost cea care ne-a făcut să rezistăm terorii pe care ne-o insufla Securitatea, poliţia politică a comuniştilor. Puteai să fii arestat dacă spuneai ceva critic despre Ceauşescu sau vreun banc. Cu toate astea, circulau mii de glume subversive, unele foarte subtile. Mai dau un exemplu:

Nu gîndi.

Dacă totuşi gîndeşti, nu spune.

Dacă totuşi spui, nu scrie.

Dacă totuşi scrii, nu te semna.

Dacă totuşi semnezi, nu te mira! (De ce o să ţi se întîmple.)

Mihail şi Gavril

Zi de luni, zi de căcat, nici iarba nu creşte. De frunze ce să mai zic. Le-am şi ars . Ce să mai crească, e noiembrie. Se spulberă visele, speranţele se reatrag în mare viteză într-un cotlon neştiut, vine vremea să aştepţi ca prostu primăvara, de parcă ai şti că iei premiul cel mare. Iuhuuu.
Pun nişte nori frumoşi. Care din ei o fi Mihail şi care Gavril?
Poate vine războiul. Să ne cureţe. Să ne rărească. Suntem prea mulţi. Şi toţi deştepţi. Da deştepţi tare. La naiba.

IŞTENEM ŞI DOAMNE AJUTĂ

În noua lege a învăţămîntului românesc, UDMR vrea ca etnicii maghiari să înveţe în limba maghiară nu numai geografia şi istoria României, chimia şi matematica, dar şi limba română şi, dacă se poate, şi limba engleză.

Parlamentul european a decis că, în caz de epidemie, nu vor mai fi sacrificaţi toţi porcii dintr-o ţară, ci doar cei din zona afectată. Pentru România e valabilă şi zona parlamentului.

Pizeriile chinezeşti din România vînd shaorma turcească.

În locul pe care se afla campingul din Slănic Moldova, tronează o groapă uriaşî undi un întreprinzător din Republica Moldova o vrut sî facî un hotiel cu enşpi etajî. Numa c-o dat di mîl. Şî nu-l ţîni pămîntu.

Păunescu s-o înmormîntat. În aplauzele mulţimii. Aplauze la îngropare. Aşa ceva vesteşte sfîrşitul lumii.

PARADOXUL ADRIAN PĂUNESCU

Inutil mi se pare să scriu cuvinte acum. Inutil, ca şi cum aş scrie cu litere negre pe o pagină neagră. Ca şi cum aş lasa semne ale nimicului pentru posteritate. Mă întreb dacă un vulcan se poate stinge definitiv, după ce, în existenţa lui, a aruncat şuvoaie de lavă fierbinte.

Văd, prin fumul şi cenuşa care anunţă moartea Poetului, flacăra aceea de care ne amintim din ce în ce mai vag, tinereţea noastră. Tinereţea noastră în care ce ne mai plăcea să-l vedem pe Poet cum luptă el cu analfabeţii. Cu nedreptatea. Cum ne-nvăţa să cerem o altă ordine de zi. Cu ce curaj îi întreba el pe mai marii vremelnici ai vremii Viaţa noastră unde e?Viaţa noastră, ce-aţi făcut cu ea? Tinereţea noastră, cînd, atei cu carnet, ne era interzis Dumnezeu şi Poetul ne aducea de Crăciun miros de cozonac şi sărbătoare. Văd, prin fumul şi cenuşa care anunţă moartea Poetului, milioane de ochi înlăcrimaţi, rugîndu-se pentru părinţii care ştiu dureros ce e suta de lei. Totuşi iubirea, fără blestem. Văd procesiunea unui popor destinat sacrificiului, sărăciei şi durerii, urmînd Poetul pe drumul iluzoriu al speranţei. Văd apoi cum îl scuipă şi-l batjocoresc ce-i ce-l adulau. Cum încearcă să-l facă să dispară ca pe un martor al propriei trădări. Al laşităţii naţionale. Uitînd voluptatea cu care sorbeau adevărurile Poetului, el însuşi definiţia paradoxului iubire şi blestem.

Gaudite, cives! Bucuraţi-vă, cetăţeni! Sunt din ce în ce mai rari Poeţii care îndrăznesc să ne spună în faţă cît de proşti şi de răi suntem.

Bancul lunii noiembrie (prima săptămînă)

DOUZECI DE ANI CA UN FULGER

Centrul de cultură George Apostu din Bacău, împlineşte pe 10 noiembrie două decenii de acivitate. Aniversarea va fi marcată de o serie de evenimete culturale şi artistice ce vor fi, fără îndoială, la cel mai înalt nivel.

Miercuri, 10 noiembrie, începînd cu ora 17, la sediul Centrului, Simpozionul
Naţional de Estetică are ca temă firească o rememorare a celor 20 de ani de existenţă. Cei care au fost implicaţi în activităţile instituţiei vor primi Diploma şi Medalia aniversară a Centrului. Apoi, Ansamblul ARCHAEUS, condus de minunatul muzician băcăuan Liviu Dănceanu, va susţine un concert de muzica bizantină.

Joi, 11 noiembrie, ora 10.30, la Universitatea „George Bacovia” Bacău, importante personalităţi în domeniul esteticii vor susţine în faţa studenţilor prelegeri privind “Estetica vietii cotidiene”, iar la ora 17.30, sala Ateneu a Filarmonicii Mihail Jora va fi gazda ceremoniei de decernare a Diplomelor de Excelenţă şi Premiilor Centrului de Cultură „George Apostu” pentru anul 2010. Seara se încheie, cum altfel decît cu un Concert aniversar, susţinut de orchestra Filarmonicii.

Vineri, 12 noiembrie, la ora ora 11.00, la Centru, pe lîngă lansări de carte şi a ediţiei aniversare a revistei "VITRALIU", Geo Popa propune o discuţie cu tema "Cultura, încotro ?".
Seria manifestărilor se va încheia la ora 17.00 cu vernisajul expoziţiei de sculptură a artistului plastic Aurel Vlad.

Cum se vede, Centrul ne propune nu doar o simplă retrospectivă marcată de interesante evenimente culturale, dar şi un prilej de a măsura ce preţuire mai are spiritul după douăzeci de ani în care banul a ajuns să reprezinte (aproape) suprema valoare umană.

SFÎRŞITUL LUMII NU SE AMÎNĂ

Un aspirant la aureola de sfînt s-a căţărat la mai bine de 20 de metri pe un versant stîncos din apropiere de Târgu-Ocna şi a scris cum s-a priceput mesajul biblic care ne avertizează o dată în plus nu numai că vine sfîrşitul lumii, dar şi că e foarte aproape. El ne îndeamnă să fim înţelepţi dar şi să veghem în vederea rugăciunii finale. Cred că mesajul vine din partea celui de sus. Iar cel de sus are dreptate. Doar atît ne-a mai rămas de făcut.

SISTER'S STORY

Cumpără soră-mea două kile de miere de albine, cică polifloră. Într-un bidon de plastic. Cînd să-şi pună peste unt, pe pîinea prăjită niscai miere, constată că poliflora, fiind de calitate, s-a cristalizat şi nu mai poate fi extrasă din recipient. Decît dacă o aduce la starea iniţială de agregare: lichidă. Pune bidonul pe aragaz, să se încălzească, avînd în vedere că un peştiuc barosan se odihnea în cuptor, scăldat în ulei, într-o tavă. Vine vremea să scoată înotătorul de la prăjeală. Îşi trage mănuşa pe mînă să nu se frigă, trage tava de fontă din cuptior, da tava, grea. Dă să se ajute şi cu mîna cealaltă care era neînmănuşată. Se frige. Scapă tava din mînă. Peştele o ia razna prin bucătărie, face cîteva tumbe şi se repede fix în bidonul cu miere. Care se răstoarnă. Curge mierea din el ca la balamuc, după aragaz, printre conductele de apă. Catastrofă.

Acuma, ştim că e imposibil să cureţi impecabil spaţiul dintre ţevi, oricît ai vrea.Doar că sisterica e neastîmpărată şi norocoasă.A doua zi îi vine ideea, cică hai să schimbe ea ţevile de prin casă. Şi-aşa erau cam vechi. Se-apucă meşterii să taie, să mufeze, să sudeze, naiba să-i ia.

Hai să facă proba. Să curgă apa. Curge? Curge. Chiar prea multă. Şi-i dulce. Uite-aşa se duce dracului şi ce-a mai rămas din industria noastră de prelucrare a zahărului.

DE CE MOR ARTIŞTII SĂRACI

Toată lumea sare-n sus de trei metri cînd moare cîte-un artist. Plînge lumea de mila lui, ce păcat c-a murit, săracul de el, ce talent, şi-a murit în sărăcie, da ce frumos cînta.
Iată, de fapt, ce se întîmplă: în baza legii drepturilor de autor, CREDIDAM adună de la cei care utilizează creaţii artistice în scopuri comerciale (adicătelea bagă muzică în difuzoarele din magazine, restaurante, baruri sau discoteci ca să se simtă bine clientul şi să-i cumpere marfa, ori să bea în loc de-o bere, două, trei, patru.).
După un algoritm stabilit prin lege, CREDIDAM împarte banii ăştia de-i adună de la utilizatori pe cardurile artiştilor - cîntăreţi, actori, instrumentişti, etc.
Dacă utilizatorii n-au licenţă de la CREDIDAM, vine poliţia şi-i amendează, vai de capu lor, cu pînă la 300 de milioane.
Dacă au licenţă şi nu plătesc facturile, CREDIDAM n-are bani să dea la artişti.
Artiştii fac scandal. Că doar le-au cîntat comercianţilor care şi-au umplut buzunarul şi datorită ambianţei create de muzică, nu?
CREDIDAM îi dă în judecată pe rău platnici. Aceştia pierd procesele, că legea e lege. Sunt condamnaţi să achite cheltuieli de judecată şi penalităţi, başca sumele datorate. Plus timpul pierdut, banii pe avocat, belea mare.
Tocmai am primit lista cu societăţile din Bacău care au facturi restante. Altfel spus, care-au comandat muzica, dar n-au plătit-o. Îi rog pe prietenii mei bloggeri s-o publice. Să se vadă cine nu dă bani la artişti şi să-i fie ruşine, ca la gazeta de perete. Datoriile sunt în lei noi, şi nu sunt mari. Dar, se-adună.

ALFA COMERT SRL 404
ASCOMA S.A. 1 287

ARENA CITY CENTER 650
CLUBUL DE DANS SPORTIV AUTENTIC 556
CAMELEON SRL 756
CLUBUL SPORTIV FIESTA 1 796
COMLIV INVEST 1 998
COMPLEX TRADITIONAL SRL 3 707
CORNEL & VLAD SRL 902
DECEBAL BACAU SA 2 356
DUNCOST PROD SRL 473
DUO CONSULTING SRL 1 214
ELCOPET IMPEX SRL 372
LOCADO COM SRL 1 297
LOVNIC SRL 1 267
MALLEX VIS SRL 830
MOTO STYLE SRL 1 258
PIAZZETTA SRL 1 097
PLESUVU COM SRL 1 949
PRODBAC SECURITY S.A. 714

RELIAS TRADING SRL 350
SMART AUTOMOBILE SRL 297
SOCKER SRL 1 023
TINEL IMPEX SRL 357
TREVI SRL 1 658
TROPICO TRADE SRL 240
VERTCON SA 360
VESTIMENT EVOLUTIV SRL 642
YAMY YAMY SRL 143

Chestie de obraz, pînă la urmă.

UPDATE

Voi reactualiza lista la fiecare final de zi, pe măsură ce utilizatorii nominalizaţi îşi achită datoriile. Deocamdată, din listă dispare AS Club Karting care a plătit în contul CREDIDAM sumele datorate în valoare de 3 906 lei.

UPDATE 2 la 10 nov 2010
Au mai plătit artiştii REBOST ARTS SRL , GABIRINA SRL şi DUNCOST PROD SRL.

SĂRBĂTOARE

Cu ocazia aniversării a 15 ani de la înfiinţare

Asociaţia BETANIA din Bacău

invită reprezentanţii mass media la o

Conferinţă de presă

cu tema

OMENIE – RESPECT - IMPLICARE

Evenimentul va avea loc luni, 25 octombrie 2010 la sediul organizaţiei

din

Bacău, str. Nordului 19 bis.

Vor fi abordate următoarele subiecte:

Scurta istorie a unui lung deceniu şi jumătate.

Un bilanţ din ce în ce mai pozitiv, cu mijloace din ce în ce mai modeste.

Rezistenţa la vreme de criză.

Semnele de întrebare ale viitorului.

Răspunsuri la întrebări

Pentru confirmarea participării şi pentru informaţii suplimentare

vă rugăm să ne contactaţi la

tel. 0234206016 sau pe email office@asociatiabetania.ro

Asociaţia Betania este o organizaţie umanitară de sprijinire a tuturor categoriilor defavorizate ale comunităţii, prin derularea de proiecte sociale, medicale şi educative.

Asociaţia Betania a devenit personalitate juridică la 24.10.1995, conform Sentinţei Civile nr. 70 din 1995 şi este constituitã în baza O.G.R. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Asociaţia este persoanã juridicã românã, apoliticã, de caritate, misiune şi ajutor; îşi desfãsoarã activitatea în conformitate cu prevederile cuprinse în legislaţia românã si acţioneazã în spiritul moral creştin.

Asociaţia Betania a fost recunoscută ca fiind de utilitate publică, prin Hotărârea de Guvern nr. 1481/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 848 din 15 septembrie 2004 si este prima organizaţie din judeţul Bacău care a obţinut acest statut.

VREAU ŞI EU LEGITIMAŢIE DE CRETIN

Că sunt cretin, ori ba, nu mai contează. Dar vreau să mă bucur şi eu de drepturi, ca orice cretin.

Să-mi fie şi mie bine, cum le e lor.

Vreau să mă trag cu maşini faine, cu girofar, să se dea deoparte pulimea care n-are.

Vreau să halesc bunătăţi ieftine de la bufet.

Vreau apartament la hotel, moca.

Vreau imunitate.

Vreau birou de şmecher la mine-n oraş, cu secretară şi consilieri.

Vreau salariu ţeapăn şi pensie după ce nu mă mai votaţi.

Vreau gratis cu trenul, cu avionul, cu transatlanticul, cu naveta spaţială.

Vreau diurnă-n valută.

Vreau să votez cum vreau, la cerere.

Vreau să mă scuz cum îmi convine.

Vreau să mă cac pe ideologii, pe principii, pe voinţa naţiei.

Vreau legitimaţie de Oltean, de Lazăr, de Botiş, de Ialomiţianu, de Vreme sau de Borbely, să pot spune: M-am opus, dar am votat deoarece n-am ştiut. Care-i problema? Mă mai opun odată şi mai votez odată.

SUFLET DE 14 MILIOANE DE EURO

Betania împlineşte luni 15 ani de chinuri. Şi tot mai vrea. De cînd s-a stabilit în România, Andrei Maut, preşedintele asociaţiei, a băgat în Bacău peste 14 milioane de euro, ca să scoată din nenorocire mii de defavorizaţi. Copii, bătrîni, săraci, sinistraţi. Organizaţia s-a constituit ca un model pentru români de cum trebuie să fii responsabil pentru cei mai loviţi de soartă decît tine. Şi, după o vreme, să-i lase în grija românilor. Numai că subvenţiile administraţiei locale sunt de la an la an mai mici. Nici vorbă să poată prelua serviciile sociale pe care olandezii le-au pus pe picioare.

Banii ca banii, au fost atraşi din străinătate.

Dar ce luptă se dă în continuare cu birocraţia, asta ştiu doar angajaţii organizaţiei umanitare.

Şi eu. Dar spun altădată.

BANCUL LUNII OCTOMBRIE

Elena Băsescu, se cazează la un hotel din Luxembourg, unde se află în calitate de europarlamentar.

Ridică receptorul către oficiu: TU-TI-TU-RUM-TU-TU-TU!

Recepţionera: - Can you repeat that please?

EBA: - TU-TI-TU-RUM-TU-TU-TU!

Recepţionera îl cheamă pe administrator pentru că nu pricepe ce spune distinsul europarlamentar. Dar nici administratorul nu întelege, aşa că-l cheamă pe securistul care o păzeşte pe mezina preşedintelui.

Acesta, mirat:

- Cum, nu ştiţi engleza!? Domnişoara a zis clar : Two tea to room 222 .

E un banc pozitiv. Recepţionera e cretină că nu ştie englezeşte. Iar eu, mă scuzaţi, am primit asta pe mail, domnu colonel.

TEMPORIZAREA NAŢIONALĂ

Io zic că nu trebe să intri în panică. O perdut Steaua, ei şi? Puneai mai multe gogonele la murat dacă perdea Dinamo? Nu. Boc o zis că le dă-napoi stimulentele la leprele finanţiste, nea caisă ministru, cică nu, doar unora, după prinţip, coane Fănică. Şi, dacă le dă, plăteşti mai puţin gazele? Şi, dacă nu le dă, n-or să mai fie 30 de grade la minus în decembrie? Nu.

Iaca na, ca să justifice bugetul de la secrete, o bagat stenfogramele la presă. L-or ascultat pe Sssorinel şi pe jurnaliştii lui cum puneau ei la cale strategia de belire a lui Băse. Lasă că nu l-or belit, pînă la urmă, decît de-o bucăţică de sub pieptu-i de aramă. Şi, dacă am aflat şi noi cum stau lucrurile în presa de mogul, ce-am cîştigat? Avem autostrăzi pîn-la primăvară? Te absolvă banca de rate? Scade implozitul? Nu.

Acu, cică stau pe ciuci şi meditează cadavrele didactice să intre au ba în grevă. Şi, dacă intră, ce? Ferice de copchii, că au motiv oficial să umple barurile. Iar, dacă nu intră, ce? Caca. N-au decît să-şi pună diplomele la fiert, să aibă de-un ceai, o să le zică puterea.

Tu, citoyen europeen, ce cîştigi din zarva asta? Nica, na. Numa dacă eşti hipocondru, te trezeşti cu infract ori cu colesterilu la 180, gratis.

Deci, pretine, nevuzajitepas. Stai să vedem.

ETERNITATEA DE SÎMBĂTĂ

SVEJK

Înainte de a-i lua,

Moartea le face recruţilor săi

O vizită medicală foarte minuţioasă.

Le controlează cu nişte ciocănele de lem

Articulaţiile genunchilor,

Îi pune să spună 33,

Îi întreabă dacă au avut vreo măsea cariată

Şi cum doresc să moară:

De sabie ori de cancer?

Le mai pune şi alte întrebări.

La toate întrebările morţii

Svejk a răspuns aşa:

„Să mă pupi în fund”.

După ce i-a admis la vizita medicală,

Moartea le spune tuturor

Să se prezinte pe lumea cealaltă

Bărbieriţi proaspăt

Şi cu hrană rece pe trei zile.

Acolo le dă echipament şi arme noi,

Le ţine un discurs

Despre interesele vitale ale morţilor

Şi-i pune să lupte pentru ele.

…Numai bravul soldat Svejk

Stă deoparte,

Rezemat de puşca sa ruginită

Încă din primul război mondial,

Şi la toate argumentele foarte solide

Ale morţii

Răspunde şi acum stereotip:

„Să mă pupi în fund”.

(Marin Sorescu, din volumul UNGHI, apărut în 1970, la editura Cartea Românească, preţul 15 lei)

Aţi avut vreo clipă impresia că versurile astea au fost scrise acu 40 de ani???

CE I-A SPUS VÂNTU LUI CIUTACU

- Nimic.
- Să trecem.
- Nu dau soluţii politice. Eu sunt om de afaceri.
- La ora asta nimeni nu mă împrumută nici cu 200 de euro.
- Guvernul a făcut bine că a trecut la echilibrare bugetară.
- Guvernul trebuie schimbat, că e incompetent.
- Nu am băgat mîna în buzunarul nimănui.
- FNI era al statului român, prin Banca Agricolă şi CEC. Eram şi eu pe-acolo, cu SOVINVEST.
- Parlamentul poate şi trebuie să-l demită pe Băsescu.
- Îmi este simpatic Băsescu.
- Geoană a venit la mine să se relaxeze. Sînt un tip simpatic.
- Nu am spus niciodată că sunt miliardar. Eu nu am bani. Ştiu să fac bani.

INCIDENT PENTRU UN PETEC DE SPERANŢĂ

La una din cele 290 de tonete instalate de Patriarhia Iaşi, s-a iscat astăzi un conflict care tindea să degenereze într-o adevărată luptă de stradă, dacă n-ar fi intervenit prompt forţele de ordine.

Incidentul a fost declanşat de doi credincioși din Onişcani, soţ şi soţie, care, după ce au stat cu smerenie mai bine de o oră la coadă pentru un petic din veşmîntul Ocrotitoarei, au constatat că, pe lîngă bucăţica sfîntă de diftină, trebuiau să achiziţioneze, la pachet, un prezervativ pentru buze şi o mică iconiţă pictată pe coajă de nucă, deasemeni sfinţită.

Li s-a explicat că prezervativul este sterilizat şi aseptic şi-i fereşte de hepatita C de care s-ar putea molipsi pupînd racla cu moaştele sfinte, iar iconiţa îi apără de secetă, cutremure, scumpiri şi impozite. Totul la ofetă: 17 lei. Cum nu aveau decît 10 lei, cei doi au solicitat călugăriţei care vindea la tonetă să desfacă punguţa de plastic şi să le dea doar produsul dorit. Fiica Domnului i-a refuzat, pretextînd că are instrucţiuni clare şi că nu are voie să desigileze punguţa de plastic, deoarece e sfinţită. Atunci, cumpărătorii, aflați sub imperiul Necuratului, au început să profereze înjurături la adresa Preafericitului şi i-au strigat : "Stai în altar, nu ne-nşela ca un măgar!"

Sloganul a fost preluat şi de alți mireni care i-au adăugat şi binecredincioase huiduieli. Jandarmii patriarhali, aflaţi la datorie, i-au scos imediat pe recalcitranţi din cortegiul unde ocupau locuri fruntașe, între primele două sute de mii. Li s-a permis, însă, cu bunătate creştină, să se aşeze din nou la coada care, la ora respectivă, ajunsese la circa un milion de creştini disciplinaţi, cu frică de Dumnezeu.

Sosiţi la faţa locului în cîteva minute, comisarii Gărzii Financiare Ortodoxe a Patriarhiei au constatat că peticele sfinte nu aveau un centimetru pătrat, ci maximum 0,9 cm2. "Aşa le-am primit, împachetate, de la Maica Stareţă, asta mi-i crucea!" - a declarat maica Anastasia.

La rîndul său, PreaÎnaltul Ierarh de la Registrul Comerţului Creştinesc (RCC) a afirmat că se va verifica autorizaţia de funcţionare a tonetei, şi că vor face cercetări, iar cei vinovaţi vor fi pedepsiţi, conform canoanelor şi vor fi daţi ca exemplu negativ la Radio Trinitas.

MINUNI LA PROCESIUNEA SFINTEI PARASCHEVA

În timpul manifestărilor de pioşenie prilejuite de expunerea moaştelor multpreacuvioasei Prascheva, un apel la 112 a anunţat că unei doamne din comuna Coceni Vaslui i s-a făcut rău. În cîteva minute, un echipaj SMURD a ajuns la faţa locului şi a constatat că cetăţeanca în vîrstă de 51 de ani se prăbuşise după ce, pentru a-şi manifesta credinţa, parcursese circa două sute de metri în mîini spre racla sfîntă. Lipsa exerciţiilor fizice şi greutatea corporală, i-au provocat femeii febră musculară. La aceasta s-a adăugat şi voma sarmalelor de pomană, plus cele trei pahare de Cotnari de împărtăşanie avalate la încadrarea în cortegiu.

În timp ce ambulanţa îşi făcea cu greu loc prin mulţime, îndreptîndu-se spre Spitalul de Urgenţă din Iaşi, mai multe sute de credincioşi care aşteptau smeriţi de două zile să-şi manifeste sfioşenia înaintînd în genunchi spre moaştele Sfintei Parascheva, au luat-o la fugă după vehicul.

Şoferul salvării a intrat în panică şi a frînat brusc, închipuindu-şi că mai sunt şi alte cazuri de transportat spre unitatea spitalicească.

Din fericire, nu. Urmăritorii nu doreau altceva decît să pupe crucea. Crucea de pe ambulanţă.

După cîteva minute, echipajul a putut să-şi continue drumul, lăsînd în urmă mulţi oameni fericiţi.

Doctorii declară că femeia din Coceni este acum în deplinătatea facultăţilor fizice.

Şi credincioşii la fel.

FĂ-ŢI VIAŢA MAI SUPORTABILĂ

"Nu cred că scrie undeva că nu e voie să cînţi cu picioarele la pian", s-a scuzat chinezul de 23 de ani, după ce a cîştigat concursul China's Got Talent.

La vîrsta de zece ani, Liu Wei şi-a pierdut într-un accident amîndouă braţele. A fost clipa fatală în care şi-a dat seama că destinul lui s-a schimbat. Nici nu poate spune cîte zile şi nopţi a plîns, simţindu-se inutil şi devenise deodată o cumplită povară pentru familie. Avea de ales între două variante: să se sinucidă, sau să facă orice ca să-şi trăiască viaţa şi să-i bucure pe ai lui. Cu o voinţă ieşită din comun, s-a apucat să înveţe să cînte la pian cu degetele de la picioare. Juriul concursului internaţional China's Got Talent, desfăşurat în Shanghai şi la care au participat artişti de pe tot globul, inclusiv finalişti ai concursurilor din Anglia şi Statele Unite, i-a acordat marele premiu.

Vedeţi-l pe com/watch?v=X9DilOIZMu4

Merită. Viaţa în România vi se va părea mai suportabilă.

(foto: SCM NEWS)

BALCONUL, ACEST PUŢ AL ÎNŢELEPCIUNII

De cînd s-a inventat balconul, excrescenţa edilitară a devenit simbolul şi apanajul puterii. Ieşeau mai marii în balcon şi rezolvau problemele mulţimii de jos. Madam Marie Antoinette s-a arătat în balconul de la Versailles şi le-a zis-o revoluţionarilor: N-aveţi pîine, mîncaţi cozonac! După care ăia i-au tăiat capul. Ceauşescu îşi ţinea discursurile din balcon. Nu vă mai spun ce-a păţit.Revoluţia din 89 s-a făcut din balcon. Şi-a ieşit ce-a ieşit. Ce să mai spun de balconul Universităţii. Numai ce-aud că, zilele trecute, o doamnă a mierlit după ce, dintr-un balcon, i-a căzut un porc în cap şi că Alex Ştefănescu s-a trezit pe scăfîrlie cu un ficat crud, aruncat dintr-un balcon. De-aia-şi fac oamenii balcoane, ca să fie deasupra omenirii.
Pesemne că Opoziţia a reflectat la numeroasele exemple ale valenţelor nebănuite ale balconului şi a hotărît azi să-şi manifeste puterea, mutîndu-se in corpore în balconul Parlamentului.

Brava, băieţi. Cocoţaţi-vă şi mai sus, cît mai sus. Naţia o să vă vadă şi mai puţin.
Asta-şi şi doreşte.

CEVA VESEL PENTRU PROSTIME

A doua ediţie a Festivalului Artelor care ar trebui să se deruleze în Bucureşti, între 10 si 15 octombrie a debutat cu stîngul. Două spectacole au fost deja anulate: cel în memoria lui Ştefan Iordache şi concertul "Inima

mea, Moldova", care ar fi trebuit să aibă loc luni şi, respectiv, miercuri. Un comunicat al organizatorilor anunţă că au fost nevoiţi să ia această măsură din cauză că au fost vîndute prea puţine bilete.

Preşedintele onorific al manifestării este maestrul Radu Beligan.

La Memorial – STEFAN IORDACHE urmau să fie prezentate imagini video surprinzatoare ale celor mai apreciate momente cuprinse in filmografia artistului, comentate de Dorel Vişan,

Maia Morgenstern, Mitica Popescu, Mircea Albulescu, Tora Vasilescu si Mircea Diaconu.

SOMNUL NAŢIUNII GENEREAZĂ MONŞTRI

Legea pensiilor a trecut de parlament fraudulos, sub ochii adormiţi ai naţiei. A trecut şi de judecătorii CC, boşorogii ăia cu ochii împăienjeniţi de aburul propriilor lor băşini. O să treacă şi de ochii înlăcrimaţi ai crocodilului Băse.

Iar el nu va fi suspendat, pentru că Ponta şi Crin au ochi de cîine pervers, abia fătat. Iar poporul doarme liniştit, că tot vine iarna aia nasoală.

Prieteni, toţi mierlim. S-o facem demn. Ca-n Mioriţa.

LA SHOPPING, ÎNTRU SLAVA CEREASCĂ

În chiar Mall-ul din Bacău, cineva a avut ideea să edifice o biserică. Foarte bună idee, pentru ca Bacăul să intre din nou în cartea recordurilor, la categoria "Hai să ne facem de cacao". Noua Casă a Domnului a fost tîrnosită, adică sfinţită, de către însuşi Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Zic, o idee bună, dacă nu chiar genială, pentru ca pitzipoancele şi cocalarii să poată face duminica, la slujbe, o mică pauză duhovnicească la bere, cafele şi tutun.

Enoriaşii roagă onor conducerea Mall-ului să difuzeze serviciul religios prin instalaţia de amplificare, pentru a beneficia de sfintele învăţături şi în timpul cumpărăturilor. Deasemeni, pentru mai buna înţelegere a sensului misionar, să fie sistată comercializarea desuurilor, chiloţilor tanga şi prezervativelor cît timp preotul se află în altar. În timpul serviciului religios, îşi pot continua activitatea comercială magazinele de apă sfinţită, icoane, budigăi şi mîncare de post. După programul liturgic, urmează spectacole de house, trance şi heavy metal, parade de modă intimă, filme cu Dracula şi concursuri de cine ştie să bage mai multă tărie după nafură. În curînd, şi celelalte religii vor beneficia în spaţiul generos al complexului, de o capelă catolică, de o sinagogă şi de o moschee. Acestea vor fi dispuse pe etaje diferite, pentru evitarea disputelor religioase.

Aşa că, dragi credincioşi, năvăliţi de vă cruciţi!

SFÎRŞITUL LUMII E FOARTE MIŞTO

Nesfîrşită e imaginaţia capitaliştilor pe timpul crizei. Ca să li se baloneze conturile şi la vremi de restrişte, băieţaşii deştepţi aruncă-n prostime ştiri care mai de care mai înfiorătoare.

Cum duma cu încălzirea globală n-a prea prins, cu vreo lună-n urmă, au băgat-o pe-aia cu furtuna solară, de care-or să crape toate sistemele energetice, internetul şi toţi blogerii rămaşi fără curent. După aia, cică un asteroid uriaş o să ne facă chisăliţă cît de curînd. Văzînd că apatia-i generală şi nu se repede nimeni să cumpere acumulatori şi nici să-şi sape adăposturi de 10 milioane de euro bucata, săptămîna trecută, ne-au livrat cele cinci cauze ale apropiatului sfîrşit de lume:

Invazia roboţilor sau a extratereştrilor (ca să-şi cumpere lumea arme cu laser)

Armele biologice si epidemiile (ca să crească vînzarea de medicamente)

Holocaustul nuclear (luaţi echipamente de protecţie la ofertă, fraţilor)

Erupţii vulcanice devastatoare (de achiziţionat case şi terenuri pe unde n-au treabă vulcanii)

Schimbarea axei Pamîntului (asta-i ca să ne-ameţească de tot şi să credem că suntem în America).

Nici la pericolele astea evidente, animalele astea care cică-s oameni, n-au prea sărit cu banii. Aşa că, doua zi, au invadat presa cu viitoarea iarnă apocaliptică, cea mai cea de o sută de ani, ca să năvălească guvidul la standuri, avid să-şi facă provizii de lemne şi haleu.

Azi mai apăru una toxică: cică la anu se inversează polii magnetici ai planetei. Parcă şi văd cozile nesfîrşite la busole noi, alea de-arată nordul la sud şi sudul la nord.

ŞTIRILE DE DUMINICĂ

13:53 Mexic. 22 de turişti au fost răpiţi de un grup de indivizi înarmaţi. Apoi au fost duşi la hotelul Amarande şi au fost obligaţi să facă faţă la 44 de mexicance focoase aflate în criză, ca noi toţi.

13:52 Alegeri generale în Bosnia. În sfîrşit, bosniacii îşi vor găsi naşul.

13:49 China investeşte cinci miliarde de dolari în marina comercială elenă. Dacă ştia Băse, n-o mai vindea pe-a noastră acu douăj de ani.

13:35 Zarul matematic te umple de bani. Mersi mult, eram corigent la mate.

13:29 Marea sărbătoare a unificării Germaniei. Toată lumea se bucură. Mai ales ţiganii.

13:00 Târgu-Jiu: Taximetrist lovit cu pumnii de clienţi : „Puteau să-mi omoare copilul pentru cinci lei“. La cît iei pe kilometru, nu mă miră.

12:53 Irvine: „Revenirea lui Michael Schumacher, un dezastru”. Da de revenirea lui Iliescu, ce-aţi zice???

12:47 Crin Antonescu: Guvernatorul BNR face afirmaţii generale şi promisiuni. Nu susţin o eventuală candidatură a sa la preşedinţie. Cui îi pasă de ce susţine Crina?

12:25 Ruşii dau 4 milioane de euro pe an pentru educaţie patriotică.Nici ăştia nu mai au bani. Se duce dracului şi Armata Roşie.

12:23 Antonescu: Parlamentul nu e un șantier unde se face pontajul. Mai are cartelă de pontaj Antonescu?

12:22 Liderul Sanitas Iaşi, amendat cu 5.000 de lei pentru incidentele de la miting. Io zic că ar trebui amendat pentru lipsa incidentelor.

12:20 Japonezii au inventat robotul care te spală pe cap. Pe care cap?

12:14 Magazine Mic.ro cu preţuri macro. Ce să te mai mire?

12:13 Sorana Cârstea, în finala de la Las Vegas. Ete, na. La ce finală? Aia finală?

11:30 Premieră în Franţa. Integrarea unor familii de romi în România, finanţată parţial de autorităţi. Proştii mereu inventează ceva.

11:29 Rugby: CSM Baia Mare, din nou campioana! Bravo, bravo! Şi la ce i-a folosit?

11:25 Vezi lotul Romaniei pentru partida cu Franta! Iaca nu vreau să cunosc alţi labagii.

ŞMENOZELI DE POPĂ MORT

Ca să-nţelegeţi, mă duc uneori în tîrgul de maşini. Nu ca să cumpăr. Ci ca să mă consolez că sunt alţii cărora le merge mai rău decît mie. Curat cinism. Mă bag în rîndul nesfîrşit de tîrgoveţi, anonim care cască şi el gura la sărăcia de vînzare.

Cea mai mare îngrămădeală e la standurile cu obiecte recuperate de la gunoaiele colegilor noştri de uniune europeană. Maşini de găurit, rîşniţe, şaltere, centrale electrice şi multe fiare de călcat. Se vînd bine şi echipamentele pentru acvarii.

Obiectele care-i ajută pe români să iasă din criză sunt expuse pe ziare direct pe pămînt.

Pentru fiecare comerciant care-şi pune marfa în perimetrul tîrgului municipal, taxa e de 3 lei. O încasează, pe baza unor „bilete de intrare” două tipe cu voce mică, vai de capul lor. Ele sunt urmate la mică distanţă de doi miliţieni comunitari în uniformă care aplică legea.

Da di undi sî-ţ dau, mînca-ţi-aş, cî dacî faceam treijdimii, mai stătem io pi frigu ăsta? – zice o precupeaţă maronie care are de vînzare un şir de chei de yală, un alimentator de Nokia fără fir, un papuc de casă, pixuri şi o roată ruginită de bicicletă. Ia strînge-ţi marfa şi eliberează locul, se răsteşte sfrijita de perceptoare. Miliţienii se uită-n altă parte. Unul din ei, cu muşteaţă albă de blîndeţe, ia atitudine şi-i zice peste umăr: Hai, să nu te mai văd pe-aici. Ţiganca îşi aprinde o ţigară.

Tartorii tîrgului merg mai departe.

În viaţa mea n-am văzut mai mulţi oameni urîţi ca azi în tîrgul de maşini. Nu că io aş fi vreun minunat rupt din soare. Dar orşicît.

Printre sute de maşini ieftine, telefoane, cauciucuri, piese de dacie şi şmelţuri greu de închipuit, se-nvîrteau deampulea mii de boccii, cu capul mare, chilugi, mici şi rotunzi, nebărbieriţi, cu priviri de puşcăriaşi pe viaţă. În bermuzi. Cu picioare păroase, şlapi ori sandale din care se iveau unghii negre şi călcîie crăpate. Cei mai mulţi scuipau coji de seminţe. Una mi s-a lipit de ochelari. L-am atenţionat pe domnul care mergea în faţa mea mea, iar el s-a întors foarte politicos şi şi-a cerut scuze: Hai, bă şefu, c-o luat-o vîntu. Nu mai umbla cu şmenozeli de popă mort!

Ce dracu-or fi alea şmenozeli?

APELAŢI 112

Mi s-a reproșat că postările sunt prea-prea, foarte-foarte implicate în politic. Io credeam că-s în social, dar, dacă îţi spun doi că ești beat, treci şi te culcă o vreme.

Aşa că, n-am să mai comentez ce se-ntîmplă în acest plan, deşi, poate, celor zilnici 60-100 de cititori fideli ai mei le vor lipsi comentariile cu care s-au obişnuit pe varanus.

Aşadar, de-acuma, chestii minore cu grad de generalizare.

Iaca:

- Lup a răcit. Tuşeşte. Veterinarul m-a pus să-i iau medicamente de 100 de lei. Sirop homeopatic (bun şi pentru tusea mea) şi pastile pe care i le pun în salam. Sper să nu se molipsească şi Cuchi. Deşi, e posibil să nu fie răceală, deoarece lui Lup îi plac nucile. Ele cad din copac, iar Lup le sparge şi hăpăie miezul. Poate a înghiţit coajă.

- De cînd fumez Marlboro Gold superlong, îmi ajunge doar un pachet pe zi. Oricum, după cum scrie pe pachet, e posibil să mor mai tînăr, sau să-mi scadă potența, sau să-mi îmbătrînească tenul.

- La intersecţia Bacovia cu Bradului, s-au buşit două maşini. N-am fost implicat, deoarece am ajuns cu zece secunde mai tîrziu.

- Prietenul meu Romeo a băgat 170 la oră prin Germania şi a luat o amendă de 75 de euro. Nazistul care l-a oprit i-a cerut documentele, i-a tras amenda şi n-a vrut să audă nici o explicaţie. N-a fost impresionat nici de faptul că la volan era cel mai tare fotograf din Bacău.

- La cel mai mare tîrg de aparatură foto din lume, Photokina, la Koln, poţi să iei pliante informative în toate limbile europene. Sunt pe standuri, în ordine alfabetică. Cele în limba romanes sunt fix deasupra celor în limba română.

- Premiul OSCAR românesc se atribuie din 1998 de către Fundaţia Tineretului din Teleorman. Teleorman e un judeţ din Oltenia. Anul ăsta, pe 11 octombrie, festivităţile vor avea loc la Opera Română. Lista nominalizaţilor care alcătuiesc juriul însuşi este impresionantă, dar prea lungă pentru postul ăsta.

- Ăştia de la UPC au externalizat serviciul de recuperare a sumelor facturate. Drept pentru care o duducă bîlbîită te sună din partea unei firme cu care n-ai nici o treabă, înainte cu o zi de scadenţă, şi te fute la cap că ai de plată douăzeci şi ceva de lei.

- Urmînd îndemnul patriotic al Ceauşeascăi, am mai pus o haină pe mine. Că n-am curaj să pornesc centrala.

Mai am şi altele. Dacă vă interesează cum fraudez fiscul, cu cine fac dragoste, ce pastă de dinţi folosesc, ce beau, cum tund iarba, de ce nu dau şpagă, apelați 112.