duminică, octombrie 03, 2010

ŞMENOZELI DE POPĂ MORT

Ca să-nţelegeţi, mă duc uneori în tîrgul de maşini. Nu ca să cumpăr. Ci ca să mă consolez că sunt alţii cărora le merge mai rău decît mie. Curat cinism. Mă bag în rîndul nesfîrşit de tîrgoveţi, anonim care cască şi el gura la sărăcia de vînzare.

Cea mai mare îngrămădeală e la standurile cu obiecte recuperate de la gunoaiele colegilor noştri de uniune europeană. Maşini de găurit, rîşniţe, şaltere, centrale electrice şi multe fiare de călcat. Se vînd bine şi echipamentele pentru acvarii.

Obiectele care-i ajută pe români să iasă din criză sunt expuse pe ziare direct pe pămînt.

Pentru fiecare comerciant care-şi pune marfa în perimetrul tîrgului municipal, taxa e de 3 lei. O încasează, pe baza unor „bilete de intrare” două tipe cu voce mică, vai de capul lor. Ele sunt urmate la mică distanţă de doi miliţieni comunitari în uniformă care aplică legea.

Da di undi sî-ţ dau, mînca-ţi-aş, cî dacî faceam treijdimii, mai stătem io pi frigu ăsta? – zice o precupeaţă maronie care are de vînzare un şir de chei de yală, un alimentator de Nokia fără fir, un papuc de casă, pixuri şi o roată ruginită de bicicletă. Ia strînge-ţi marfa şi eliberează locul, se răsteşte sfrijita de perceptoare. Miliţienii se uită-n altă parte. Unul din ei, cu muşteaţă albă de blîndeţe, ia atitudine şi-i zice peste umăr: Hai, să nu te mai văd pe-aici. Ţiganca îşi aprinde o ţigară.

Tartorii tîrgului merg mai departe.

În viaţa mea n-am văzut mai mulţi oameni urîţi ca azi în tîrgul de maşini. Nu că io aş fi vreun minunat rupt din soare. Dar orşicît.

Printre sute de maşini ieftine, telefoane, cauciucuri, piese de dacie şi şmelţuri greu de închipuit, se-nvîrteau deampulea mii de boccii, cu capul mare, chilugi, mici şi rotunzi, nebărbieriţi, cu priviri de puşcăriaşi pe viaţă. În bermuzi. Cu picioare păroase, şlapi ori sandale din care se iveau unghii negre şi călcîie crăpate. Cei mai mulţi scuipau coji de seminţe. Una mi s-a lipit de ochelari. L-am atenţionat pe domnul care mergea în faţa mea mea, iar el s-a întors foarte politicos şi şi-a cerut scuze: Hai, bă şefu, c-o luat-o vîntu. Nu mai umbla cu şmenozeli de popă mort!

Ce dracu-or fi alea şmenozeli?