sâmbătă, octombrie 30, 2010

SISTER'S STORY

Cumpără soră-mea două kile de miere de albine, cică polifloră. Într-un bidon de plastic. Cînd să-şi pună peste unt, pe pîinea prăjită niscai miere, constată că poliflora, fiind de calitate, s-a cristalizat şi nu mai poate fi extrasă din recipient. Decît dacă o aduce la starea iniţială de agregare: lichidă. Pune bidonul pe aragaz, să se încălzească, avînd în vedere că un peştiuc barosan se odihnea în cuptor, scăldat în ulei, într-o tavă. Vine vremea să scoată înotătorul de la prăjeală. Îşi trage mănuşa pe mînă să nu se frigă, trage tava de fontă din cuptior, da tava, grea. Dă să se ajute şi cu mîna cealaltă care era neînmănuşată. Se frige. Scapă tava din mînă. Peştele o ia razna prin bucătărie, face cîteva tumbe şi se repede fix în bidonul cu miere. Care se răstoarnă. Curge mierea din el ca la balamuc, după aragaz, printre conductele de apă. Catastrofă.

Acuma, ştim că e imposibil să cureţi impecabil spaţiul dintre ţevi, oricît ai vrea.Doar că sisterica e neastîmpărată şi norocoasă.A doua zi îi vine ideea, cică hai să schimbe ea ţevile de prin casă. Şi-aşa erau cam vechi. Se-apucă meşterii să taie, să mufeze, să sudeze, naiba să-i ia.

Hai să facă proba. Să curgă apa. Curge? Curge. Chiar prea multă. Şi-i dulce. Uite-aşa se duce dracului şi ce-a mai rămas din industria noastră de prelucrare a zahărului.