joi, decembrie 01, 2016

EU ROMÂNIA

nu contează că scrie la pagina-ntâia că sunt pe primul loc
la toate testele pentru bătăliile lumii
pentru cucerirea frumoaselor femei şi a neantului
pentru creşterea celor mai puternici fii
sau la concursurile de inteligenţă şi îndemânare
realitatea e alta când prima pasăre îşi ia zborul
speriată de leneşa explozie a sângelui de românia
când frumoasele fete şi frumoşii bărbaţi
cei mai deştepţi şi mai puternici copii ai inimii mele
se duc aiurea ca şi când n-ar fi fost românia
şi ţara mea devine cu timpul ea însăşi glorios neant

mai ales noaptea când sunt adâncit în românia mea
văd unduind viruşi stupizi pe ecran pe linoleum
în păduri şi câmpii în computer în tramvaiele goale
în ceaşca de cafea în rugina locomotivelor
din inerţie împinse la vale de vagoanele goale

dimineaţa la prânz şi seara mă doare că românia
se mişcă în jocul de gleznă al continentului
cu privirea ei de animal rănit care se târăşte mut
să-şi dea sfârşitul la uşa stăpânului
pe care atât de mult dedemult l-a iubit

de aceea eu cer ţigara din urmă şi în lumina luceafărului
fumul creează efectul de tricolor
efectul placebo pentru dezamăgire
să las măcar adâncă şi mirositoare urmă de om
privind oblic spre nori
definitiv condamnat la românia mea
atât de aproape de dureroasa tragere pe roata istoriei
când urmează să i se presare pe răni sarea din fundul munţilor ei
iar lamentaţia e drog pentru prevenirea uitării

în războiul cu mine se-ntâmplă lucruri teribile noaptea
când sunt adâncit în românia mea care naufragiază
cu o pungă pe faţă în genunea zilei de mâine
şi casa mea se scufundă în fosa cea mai adâncă
trasă-n uitare de greutatea fabuloasei comori românia
  
  
caut înţelesuri nebănuite în această sinucidere
aşteptând fără teamă pe calea romanului
să se oprească inima mea
până să se consume lumina
din secţia de neurologie politică românia
Şi strivesc ţigara de adio

numai că îngerul meu păzitor deodată zice Nu
nu acum Nu N-ai să mori înainte să mărturiseşti tuturor
de ce rana din ochii tăi românia nu se mai vindecă
de ce rana de sub tâmpla ta românia nu se mai vindecă
de ce rana din dedesubtul adânc al inimii tale românia
sângerează mereu sânge de românia

marți, noiembrie 29, 2016

Tatiana Navka şi Andrei Burcovski, spiritul slav


Eu sunt european convins, dar bine că n-am murit înainte să-i văd pe ăştia doi e x t r a o r d i n a r i artişti. M-au făcut mândru că încă respir pe aceeaşi planetă cu ei. Deşi mi-au tăiat respiraţia. Fabuloşi. Înţeleg acum de ce profesorul meu de rusă https://www.facebook.com/virgil.mihai.142?fref=ts de la care am învăţat 100 de cuvinte, spunea, în 1970, că poporul rus este abisal şi nu va putea fi cucerit nciodată. Tatiana Navka şi Andrei Burcovski, campioni mondiali, pur spirit slav.
PS PS Doamna Tatiana, campioană mondială, este soţia purtătorului de cuvânt a lui Putin. Dar n-are nicio importanţă...   









sâmbătă, noiembrie 26, 2016

CARMEN POENARU - PATA DE MOV


Vineri, m-a dus Geo Popa cu o Alfa Romeo abia scoasă din service, la Moineşti, la vernisajul unei expoziţii cu tablouri scornite de Carmen Poenaru. Pe serpentinele de la Scorţeni, m-am declarat plictisit de avalanşa de abstract care domină arta contemporană, acoperind orice urmă de gând normal despre viziunea artistică. Domle, de la Jackson Pollock încoace, care mai de care artist plastician se trezeşte că pictura figurativă, - aia prin care artistul transfigurează realitatea, arătându-ne-o aşa cum o vede el, prin prisma educaţiei şi a visului său, în peisaje, portret, naturi statice sau grafică, cu tuşe de penel sau pensulă sau poantilism sau chiar cu unghiile lui - e un mare nimic, un rahat depăşit de gustul epocii. Am fost amândoi de acord că abstractizarea ficţională, non-figurativul, post şi hiper-modernismul nu sunt decât rezultatul întâmplării, similare cu gestul inconştient al maimuţei care, având la îndemână culori şi pensulă, mâzgăleşte aşa-zise tablouri. Cuvântul snobism s-a auzit de câteva ori în discuţia noastră, apăsat, cu obstinaţie. Simple păreri, chestiuni de gust, care, din eleganţă, nu se discută.  
    
În nou-nouţa galerie, impecabil modernizată, a Centrului Cultural Lira din Moineşti, ne-am amestecat cu o lume bună şi multă care îşi clătea cu bucurie ochii obosiţi de cenuşiul zilei de noiembrie cu spectrul solar împrăştiat pe pereţii albi, în armoniile lui complementare, rareori văzute în oraşul lui Tzara.
Evenimentul plastic prilejuit de vernisajul expoziţiei de pictură Rezonanţa culorii semnată de Carmen Poenaru, mi-a dat senzaţia că mă aflu într-un spaţiu destinat revelaţiei: de pe simeze, din tablouri de dimensiuni generoase, izbucneşte lumina cu toate culorile ei, întrepătrunse ca într-un captivant şi excitant joc al dragostei.
După ce a experimentat cu fervoare şi curaj diferite domenii ale artei utilitare - fashion design, mobila pictată, icoana pe sticlă, plastica decorativă - artista abordează într-un personal spectru poetico-filosofic, subiecte dintr-o tematică proprie, ilustrate printr-o juxtapunere de tonuri armonice, în savante ritmuri secvenţiale.
Amurguri, grădini exotice, lagune, veri fierbinţi, ritmuri, rezonanţe şi reflexii sunt câteva din zonele pe care artista le explorează în expoziţia Rezonanţa culorii (reiterată de la Complexul Muzeal Iulian Antonescu, instituţie care a finanţat şi elegantul album al expoziţiei), invitând privitorul să-i descopere duioşia şi revolta, tandreţea şi energia. Atingerea pensulei de pânză, în aparenţă rebelă, în profunzime tandră, capătă corporalitate şi rafinament, dând la iveală nuanţe insolite care dezvăluie un spirit descătuşat de convenţii şi conformisme.
Imaginile abundă în mişcări nervoase, controlate de un afect pe care-l poţi bănui puternic, capabil să combine poetic nuanţe nocive cu dulci miresme conceptuale, în care sensibilitatea sparge proteic canoanele clasice.
De obicei, pictorul preferă să asculte părerile altora despre creaţia lui. Dar, Carmen nu e o simplă zugrăviţă care lasă în urmă semne cromatice, ea are o proprie filosofie a creaţiei pe care o exprimă şi verbal, cu noşalanţă, convingere şi pasiune, ajutându-te să înţelegi logica rezonanţei culorilor care invadează pânza tablourilor. Aşa că, a vorbit, iar speech-ul ei a fost pe înţelesul tuturor, explicând şi pentru neofiţi mecanismele care declaşează în om nevoia de frumos.
A fost un altfel de vernisaj, lipsit de discursuri conformiste preţioase, de volute lingvistice pentru care trebuie să faci apel la dicţionar. Ad hoc invitat la cuvânt, profesorul moineştean Ion Văsâi, el însuşi pictor, a subliniat, amical, spiritul liber al artistei şi forţa cu care seduce ea, prin culoare, ochiul privitorului.
 


La final, într-un gest firesc de gazdă îndatoritoare, inginerul Ilie Viorel, edilul Moineştiului, a oferit artistei cinci trandafiri, ireal de mari şi de albi, şi a rostit o frază de mulţumire: Poate ar fi trebuit să fie roşii, în semn de preţuire, dar sunt albi, pentru că albul cuprinde toate culorile universului.

Scenariile de lumină născocite de Carmen au o constantă: mirosul discret de lavandă care umple galeria. Izvorât din misteroasa şi senzuala pată de mov, nelipsită de pe nicio pânză.




joi, noiembrie 24, 2016

Am fost speaker

La invitaţia fundaţiei BookLand, am vorbit vrute şi nevrute ( am depăşit cu 5 minute timpul acordat) în faţa a circa 150 de tineri (foarte educaţi, de vreme ce nu m-au fluierat) despre prostie şi inteligenţă. Am vorbit, dar m-am pregătit pentru asta vreo trei zile şi m-am ajutat de textul pe care-l aveam scris. Îl public (e un eseu cam lung) şi pe cuvânt că am fost sincer până la sânge.  Am  măcar curajul să recunosc că am fost, de-a lungul vieţii, de multe ori mai prost decât deştept. Abia aştept fiu contrazis:)

PROST SAU DEŞTEPT? ALEGEREA TA

Vă salut!
Cu peste 2500 de ani în urmă, Siddhartha Gautama Buddha a atins iluminarea prin meditaţie şi a întemeiat budismul, una din principalele religii ale lumii la care are în prezent peste un miliard de credincioşi. Că prostia e veche decând lumea, o dovedeşte şi acest aforism izvorât din marea înţelepciune a lui Buddha:
Este mai bine să fii prost şi să ştii asta, decât să fii prost şi să te crezi înţelept.  Numai că tre să-ţi meargă mintea ca să-nţelegi cât eşti de prost. Şi asta-i ceva mai dificil...Depinde de câteva noţiuni antipatice, inventate de psihologi, sociologi, filosofi şi alţi draci cu doctorate pe bune, ca să ne tulbure existenţa. Am depistat 8 cuvinte care fac diferenţa între prostie şi inteligenţă: Educaţie. Principii.
Atitudine. Implicare. Performanţă. Bun gust. Eleganţă. DEMNITATE.
De cele mai multe ori, a fi prost este similar cu a fi mitocan. Mai nou, cocălar sau piţipoancă. Hai să vedem cum se recunosc!
E destul de simplu: vorbesc tare şi necontenit, se cred superiori, se bagă inaintea altora la rând, râd strident, ca să-i convingă pe ceilalţi că-s veseli, se pricep la orice şi, dacă-i contrazici, ţi-ai dat foc la valiză!
Nimeni nu s-a născut învăţat, dar n-ai nicio scuză dacă mori prost…din păcate, lumea e plina de oameni care, pare-se ca au găsit scuze. Una din vorbele bunicului meu pe care-am înţeles-o mult mai târziu, era: N-are rost să fii prea prost! 
Educatia e generatorul care mână o societate spre prosperitate. Pe cei actualmente "proşti" cu greu îi mai schimbi. Din păcate, umanitatea a dat mai puţine genii fără studii şi mult mai mulţi idioţi cu diplomă. Şi, după cum se observă, mama proştilor e mereu gravidă...
 Un mare scriitor, Umberto Eco, a constatat că Prostia este infinit mai fascinantă decât inteligența. Inteligența are limitele ei. Prostia, nu. 
Iar un profesor de-al meu spunea că „Diferenţa dintre un om prost şi un om inteligent este că prostul face mereu aceeaşi greşeală iar deşteptul tot timpul alta.
Tot el zicea: Fii deştept, că ţara geme!
A fi deştept, înseamnă să ai idei, să fii creativ. Nu neapărat să reinventezi roata, ci să găseşti soluţia optimă ca să ieşi dintr-un impas. Creativitatea vine din capacitatea de a conexa informaţii din domenii diverse. Cu cât circumvoluţiunile noastre sunt mai populate cu informaţii, cu atât mai mari sunt posibilităţile de a ieşi inteligent din situaţii imprevizibile.
Specialiştii afirmă că majoritatea oamenilor folosesc doar 10 % din capacitatea cerebrală. Vă imaginaţi că într-un creier uman există între 85 și 100 miliarde de neuroni, fiecare dintre ei având cam 10.000 de conexiuni?
E o minunăţie a naturii partea cea mai de sus a corpului nostru şi, oricât de mult ai utiliza-o, nu faci febră musculară! Din fericire, gândirea nu doare! Dar trebuie să admiteţi că sunt mulţi, chiar printre cei pe care-i cunoaşteţi, care parcă se feresc să gândească, de frică să nu sufere. Aşadar, gândeşte! Nu doare! Şi nici nu-i ilegal...încă!
Am auzit cu toţii, de multe ori, expresia: E deştept, domle, îi merge mintea! 
A fi deştept înseamnă să fii cu ochii deschişi tot timpul, gata să observi, să analizezi, să-ţi explici ce, de ce, cum se întâmplă în jurul tău. Cu cât o faci mai temeinic şi mai profund, cu atât mai repede poţi găsi rezolvarea problemelor cu care viaţa nu conteneşte să te provoace.
Dar, ca să devii deştept, trebuie să vrei să ştii. Nu poţi şti dacă nu citeşti, dacă nu te informezi. Informaţia face puterea, îţi conferă abilitatea de a vedea clar lucrurile cu adevărat importante cărora merită să le dedici timpul tău. Şi, poate acum nu vă daţi seama, sau nu vă prea interesează, dar, credeţi-mă, odată cu trecerea anilor, TIMPUL devine din ce în ce mai scurt şi mai preţios.   
În ce mă priveşte, din cea mai fragedă tinereţe, am fost un curios. M-a interesat orice. Mi-aduc aminte cum cotrobăiam prin sertarele bunicii şi dădeam peste câte-un obiect care avea povestea lui, şi cum mă jucam cu un camion de lemn, încercând să pricep de ce-i dispare umbra când intră soarele-n nori.
M-au urmărit o sumedenie de pasiuni care, în aparenţă, n-au aproape nicio legătură una cu alta: muzica, şahul, electronica, tâmplăria, călătoriile, grădinăritul, handbalul, sculptura, pictura, scrisul, arhitectura, mecanica, chimia, fizica, teatrul, şofatul, limba română, franceză, rusă, italiană şi engleză, televiziunea, jurnalismul. Am învăţat să trag la ţintă, ştiu să bat un cui şi să folosesc şublerul sau lera.
Ştiu cum se face betonul, lucrez pe computer încă de prin anii 80, ştiu ce face ambreiajul unui automobil şi care-i deosebirea dintre sirocco şi mistral. În fine, ştiu să sudez şi sunt capabil să repar aproape orice aparat electric sau instalaţie sanitară.
Sunt, dacă-mi permiteţi, o comoară la casa omului !!! Băgaţi de seamă că nu mă dă modestia afară! Dar eu zic că modestia-i pentru proşti!
Nu chiar tot ce fac îmi ies ca la carte şi, de multe ori recurg la improvizaţii deloc ortodoxe care, culmea!, o vreme funcţionează. Până se strică definitiv! Dar n-am ezitat niciodată să încerc să fac ordine în dezordinea lumii şi să consider problemele care se ivesc drept provocări ale destinului. În calitatea mea de om mă simt obligat să le înfrunt cu toată priceperea. Şi cu plăcere, pe cât e posibil. Oricum, vă asigur că nu mă plictisesc niciodată.
Nu mi-a fost niciodată frică de moarte, dar vă spun că m-a urmărit mereu teama că o să trăiesc o viaţă în care n-aş fi în stare să fac ceea ce trebuie, cât mai corect şi mai benefic pentru mine şi pentru ceilalţi.    
Am fost şi sunt un norocos, am putut să mă dedic, din curiozitate şi cu plăcere multora din aceste pasiuni, şi, cu timpul, unele dintre ele şi-au pierdut caracterul de hobby şi au devenit meserii de pe urma cărora mi-am câştigat existenţa.
Ce satisfacţie uriaşă: să faci ce-ţi place şi să fii şi plătit pentru asta! Vă garantez că nu mulţi oameni au parte de-o asemenea fericire.
Viaţa mi-a dăruit enorme satisfacţii, toate motivate de pasiunea cu care am vrut şi vreau să ştiu cât mai multe.
Pentru că am fost fascinat de principiile mecanice, ani la rând mi-am reparat singur bicicleta şi, mai târziu, maşina. Geometria m-a ajutat să-mi fac singur planurile casei în care locuiesc. Pentru că am fost curios să aflu tot ce se poate despre forţele ascunse ale electronilor, am înţeles repede cum lucrează un calculator şi cum va schimba internetul relaţiile umane. Pentru că mi-a plăcut gramatica, literatura şi teatrul, am putut să mă adaptez uşor la fascinanta muncă de presă şi televiziune. Şi, uite, , pentru că am citit cândva Arta oratoriei a lui Cicero, am curaj acum să vorbesc în faţa voastră...
Nici nu mai ştiu cum s-au cuibărit în mintea mea Moctezuma şi legenda lui Ariel, aselenizarea lui Amstrong pe lună, Marea revoluţie socialistă din octombrie şi limbajul Cobol, istoria României şi expediţia lui Magellan, genialele invenţii ale lui Leonardo da Vinci şi minunile lui Picasso sau Brâncuşi...
Din experienţă, vă spun că nicio informaţie nu trebuie s-o consideraţi inutilă. Odată şi-o dată vă va folosi în viaţă. În liceu, pasionat de poezie, de chitară şi de-o blondă superbă din clasa a douăsprezecea D, nu prea mă omoram cu chimia. Cât pe-aci să rămân corigent pe vară. La ultima oră de curs, profesoara m-a întrebat care-i formula zahărului. Dac-o ştiam, îmi punea o notă de trecere. Ei bine, n-o ştiam! A scos o pungă de zahăr şi m-a pus să-l mănânc cu linguriţa aia de laborator, după care m-a trecut la tablă, unde am scris de o sută de ori afurisita de formulă.
C12 H22 O11. Ce să zic? Eram extrem de ofuscat şi mă simţeam umilit pe nedrept. La ce naiba să-mi trebuiască mie să ştiu formula zahărului? Eu eram Poetul, Artistul liceului, ce dracu!
Ei bine, peste vreo zece ani, la Constanţa, în concediu, un hoţ m-a uşurat de portofel. Eram disperat, mă lasase lefter. Cu ultimii cinci lei, am intrat într-o cafenea şi am cerut o cafea. La o masă de vizavi, doi bătrânei discutau aprins despre diabetul zaharat.  La un moment dat, unul dintre ei, zice: La urma urmei, tu nici nu ştii formula zahărului!...Ba o ştiu, răspunse celălalt. Punem pariu? Pe două sute! Fii atent: e C22 H12 011! Mă scuzaţi, domnule, zic eu, e C12 H22 O11! Na, ţi-am zis ? Hai, scoate banii şi dă-i tânărului, el a câştigat pariul!
Aţi înţeles: tânărul ăla eu eram.
  
Şi acum o să vă rog să fiţi foarte foarte atenţi! Pentru că o să vă dezvălui care este secretul unei vieţi în care să nu vă plictisiţi. Mai ales, să nu vă plictisiţi de voi înşivă. Pentru că plictiseala este preludiul nepăsării, iar nepăsarea este preludiul urii. Iar ura duce la moartea sufletului, a simţirii.
Ia fiţi atenţi! Nu uitaţi niciodată că înaintea voastră, de la omul descins din maimuţă şi până în clipa asta, pe planeta asta au trăit miliarde şi miliarde de fiinţe umane. Toţi, dar absolut toţi, au avut de înfruntat provocări dure, mai mari de la o epocă la alta. Am constatat pe pielea mea, şi cred că şi voi la fel, că viaţa extrauterină e plină de probleme. Ei bine, nu există problemă umană pe care o poţi avea şi despre care să nu fi scris cineva într-o carte! Cititul este fundamental! Face bine creierului! Îl alimentează cu idei, îi dă rezolvări pentru dilemele tale, îl luminează. Iar pe tine, ca fiinţă, te învaţă să judeci corect şi te conştientizează că eşti om cu puteri nebănuite. Şi că nu eşti singur.  
Lăsaţi telecomanda şi tableta pentru două ore pe zi şi citiţi! Orice carte a fost scrisă pentru că autorul a vrut să vă înveţe ceva. Ceva util pentru viaţă. Cine a văzut măcar un episod din Las Fierbinţi? V-aţi amuzat de cât de limitate sunt personajele? Câtă prostie bubuitoare sufocă satul acela, din fericire imaginar. Dar aţi văzut vreo carte în vreo secvenţă?
Cine n-a petrecut o după-amiază întreagă cu urechile încinse şi cu părul zbîrlit aplecat deasupra unei cărţi, citind şi iar citind, şi uitînd de lumea din jurul său, şi nebăgînd de seamă că-i e foame sau frig? Cine n-a citit niciodată pe ascuns sub plapumă, la lumina unei lanterne de buzunar, fiindcă tata sau mama sau vreo altă persoană grijulie a stins lumina pe motivul bine intenţionat că acum trebuie să dormi, căci mîine te scoli devreme? Cine n-a vărsat niciodată lacrimi amare, fie pe faţă, fie în ascuns, fiindcă o poveste minunată se sfirşea şi urma despărţirea de personajele alături de care luaseşi parte la atîtea aventuri, fiinţe iubite şi admirate ce îţi stîrniseră îngrijorări şi speranţe, şi fără a căror prezenţă viaţa părea dintr-o dată goală şi lipsită de sens? (Never ending story - Michael Ende)
 Din prima clipă când îţi apleci privirea pe un text scris, creierul se pune în funcţiune. El trebuie să descifreze simbolurile grafice ale literelor. Simultan, pe măsură ce decriptează cuvintele, mintea crează prin sinapse, asociaţii cu realul. Citeşti Ana are mere şi-n mintea ta se iveşte o fată cu braţele pline cu mere. Citeşti “Zăpada s-a aşternut peste oraş” şi ai imaginea iernii, în toată splendoarea ei. Fotograma capătă viaţă, vezi oameni zgribuliţi, fulgi mari şi pufoşi, un brad încărcat, copii cu patine.
Confucius, unul din marii gânditori ai lumii precreştine, afirma, acum două milenii şi jumătate: “Cel care este stăpânul minţii sale, este stăpânul universului”...
Cărţi de citit până la 25 de ani. Ca să fii om întreg.
Poveşti - Creangă, Ispirescu, Fraţii Grimm,
Aventurile lui Habarnam -  Nikolai Nosov
Alice în ţara minunilor - Carroll Lewis
Marile legende ale lumii
Cărţile lui Mark Twain, Jules Verne şi Fenimore Cooper
Aşa s-a călit oţelul - Nikolai Ostrovski
Eneida şi Odiseea - Homer
Adam şi Eva - Liviu Rebreanu
Opera lui William Shakespeare
Science fiction
Feodor Dostoievski
Fahrenheit 451 de Ray Bradbury
Civilizaţia aztecă - George Vaillant
Principele şi Caietele Principelui de Eugen Barbu
Al treilea val - Alvin Toffler
Un veac de singurătate - Garcia Marquez
Romanele lui Ernest Hemingway
Marii scriitori ai lumii şi ai literaturii române
Vieţile şi operele marilor pictori, muzicieni, scriitori, actori ai lumii.
Văd că, de curând, a apărut o teorie nouă care defineşte tineretul cuprins între 13 şi 20 de ani drept generaţia Z, şi vă caracterizează drept grăbiţi, încăpăţânaţi, independenţi şi pragmatici, respirând într-o perfectă armonie cu universul digital. Vă recunoaşteţi în această descriere? Înafară de chestia cu universul digital care nu exista pe vremuri, totate celelalte atribute mi se potriveau mănuşă şi mie, când eram de vârsta voastră. Aici mi se pare mie că generaţia voastră are o serioasă bătălie de dat între uşurinţa cu care poţi obţine din mediul virtual orice informaţie şi necesitatea construirii unei culturi generale proprii care să te servească oricând, mai ales când nu dispui de un computer. Informaţiile captate din mediul virtual nu au timpul necesar să se depoziteze. Viteza uluitoare cu care eşti bombardat de informaţiile de pe display şi diversitatea acestora, nu dau timp creierului să le asimileze. Nu se fixează în memorie. De aceea, nu sunt transformate în cunoştinţe şi nu-ţi îmbogăţesc un fond cultural. Cultură înseamnă să păstrezi informaţia în minte, printr-un efort răbdător şi îndelung, prin lectură.
Personajul biblic Solomon, fiul lui David, este recunoscut in istorie ca unul dintre cei mai întelepti oameni. Pilda lui Solomon despre sensul vieţii şi împlinire.
„Cand regele Solomon s-a intors din munti, dupa apusul soarelui, cei adunati la poale l-au intrebat:
— Eşti sursa noastră de inspiraţie. Cuvintele tale ne ating inima. Iar înţelepciunea ta ne luminează mintea. Suntem flamânzi să te ascultăm. Spune-ne: Cine suntem noi?
El le-a zâmbit şi le-a răspuns:
— Voi sunteţi lumina universului. Voi sunteţi stelele. Voi sunteţi altarul credinţei. În fiecare dintre voi este un univers. Grămădiţi înţelepciunea în inimă, ascultaţi-vă inima, ascultaţi prin dragostea voastră.
Care este sensul vietii?
— Viaţa  este un drum, un scop şi o victorie. Viaţa este un dans al iubirii. Misiunea voastră este să infloriţi. Să FII e un dar pentru toată lumea. Viaţa voastră – este istoria omenirii. De asta viaţa este mai frumoasă decât orice teorie. Creează din viaţa ta o sărbătoare, pentru ca asta este adevarata ei valoare. Viaţa este compusă din prezent. Iar sensul prezentului este să trăieşti in prezent.
— De ce ne urmareşte necazul?
— Ceea ce ai semănat, aceea vei culege. Nefericirile sunt alegerile noastre. Sărăcia este creaţia omului. Iar nemulţumirea este fructul neglijenţei. Învinovăţind pe cineva, îţi pierzi puterea. Nefericit este acel care nu se cunoaşte pe sine. Sărac devine acel care pierde timpul in zadar. Nu permite mulţimii să-ţi omoare sufletul.
— Cum sa trecem peste nefericiri?
— Nu te analiza. Nu te compara si nu te impărţi . Mulţumeste pentru tot ce ai. Bucură-te, pentru că bucuria crează minuni. Iubeşte-te, pentru că, pe cei care se iubesc pe sine, îi iubesc toti. Roagă-te când eşti fericit şi ghinionul te va evita.
— Care este drumul către fericire?
— Fericiţi sunt cei care iubesc, fericiţi sunt cei care mulţumesc. Fericiţii trăiesc în armonie. Fericiţii văd adevărata frumuseţe a lumii. Fericiţii se bucură de soare. Fericiţii sunt gata sa primească soarele în braţe. Fericiţii sunt liberi. Fericiţii iartă.
— Şi cum să trăim în lumină?
— Savuraţi fiecare picatură a vieţii, o viaţă traită in zadar va da naştere nefericirii. Şi să ştii că ceea ce se află in interior, aceea se află şi in exterior. Lumea este sumbră pentru că inima este sumbră.
— Cum putem să trăim în armonie?

— Trăieşte simplu. Nu fă rău nimănui. Nu invidia. Lasă indoielile sa treacă si nu căuta altele noi. Dăruieşte-ţi viaţa frumosului. Crează pentru artă, dar nu pentru recunoaştere. Dă viaţă trecutului, uitându-l. Adu in lume ceva nou. Umple-l cu iubire.
Traieşte in armonie! Fii tu însuţi!”- a încheiat regele Solomon.
Şi parcă mă roade pizma că a spus asta înaintea mea.
Cu toate astea, am să-nchei şi eu la fel: Trăiţi în armonie! Fiţi voi înşivă!
Şi nu uitaţi nicio clipă: N-are rost să fii prea prost!

Fotos: Ioan Bâscă
 



Ăsta mi-s!




duminică, noiembrie 20, 2016

Ridicolul realităţii

Ce se mai poate face cu lumea asta întoarsă pe dos, mişunând de caricaturi umane cocoţate în jilţurile puterii, de naivi care mai cred în valoare, de gogomani inculţi care dau lecţii şi rezolvări marilor dileme? Castigat ridendo mores, numai prin râs mai poate fi salvată omenirea, doar ironia sarcastică ne mai poate scoate la liman.
Expoziţia de caricatură a lui Victor Eugen Mihai, excelentul album lansat cu acest prilej, printr-un insolit şi încărcat de surprize spectacol-eveniment, realizat cu expresivitate de actorul Matei Bogdan - şi punctat fulminant şi apoteotic într-un final semnat inconfundabil de Geo Popa - mi-au întărit convingerea că e nevoie de înzestrări speciale ca să reuşeşti să faci ceva unic, să extragi extraordinarul din banal, să impresionezi prin simplitate inteligentă.  


De pe simeza Centrului de cultură “George Apostu” din Bacău, grafismele lui VEM tac cu umor,  ridiculizând metehnele umane, nu neapărat cu hohote stridente de râs, ci îndemnându-ne la meditaţie: oare nu cumva şi despre mine-i vorba în povestea asta? Printre liniile trasate cu fermitate, se distinge o undă de tristeţe generată de melancolia după o lume imposibil de perfectă. Cinicul VEM născoceşte figuri deformate de egoism, zgârcenie, incultură, corupţie, nesimţire, hoţie sau incompetenţă. El comentează grafic viciile societăţii într-o manieră care-i defineşte şi felul propriu de a fi, sclipind ghiduş şi hâtru din penumbra modestiei sale. Ne face cu ochiul de după colţ şi-i îndeamnă pe cei care nu au mintea în colţuri să-i fie complice în ţintuirea la zidul infamiei a metehnelor umane.

A fost un vernisaj altfel, un eveniment cu nostime profunzimi, pe care protagoniştii l-au abordat cu o amuzantă seriozitate. Că nimic nu e mai hilar decât realitatea, a dovedit-o şi numerosul public prezent care şi-a afirmat fără ezitare simţul umorului, pozând cu veselie îndărătul unor rame goale, în rol de caricaturi vivante.
 

luni, noiembrie 07, 2016

ONOR EXCELENŢELOR MAJORE

În această toamnă, s-au împlinit 21 de ani de când, cu o consecvenţă remarcabilă, Centrul Internaţional de Cultură şi Artă “George Apostu din Bacău organizează ”Simpozionul Naţional de Estetică”. Programul propus de Geo Popa,
Geo Popa
directorul instituţiei, a cuprins şi de această dată o surprinzătoare serie de manifestări care au atras un public numeros
, de la elevi şi studenţi şi până la elita intelectuală a Bacăului. Cu certitudine, întâlnirea anuală a celor mai cunoscute personalităţi din domeniul esteticii, filosofiei şi cercetării din România, a devenit, prin conţinut, tematică şi participare, un reper care-şi merită un loc de cinste în topul dezbaterilor de interes naţional privitoare la trecutul şi evoluţia naţiei române.
Uvertura oficială a evenimentului a avut loc sub semnul interogativ al unui gând care macină pe mulţi în aceste vremuri teribile: Cine (mai) suntem. Despre trecut, prezent şi viitor, despre români ca naţie şi despre personalitatea şi caracterul românilor ca indivizi, s-a referit, într-o aleasă şi incitantă alocuţiune, admirabilul Cătălin Turliuc,
Prof. Univ. Cătălin Turliuc
profesor universitar, doctor în istorie  şi cercetător ştiinţific al Institutului “A.D. Xenopol” din Iaşi. Cu o simpatică dezinvoltură, documentat cu argumente irefutabile, Domnia sa a adus în discuţie controversele savanţilor istorici privitoare la dacism, latinism sau slavism şi a combătut teoriile neoprotocroniste contemporane care susţin antecedenţa limbii străvechilor daci faţă de limba cuceritorilor romani.
Poetul Ovidiu Genaru
A urmat un substanţial “Spectacol al cărţii”, care, în obiceiul casei, a adus în prim-plan noi apariţii editoriale ale scriitorilor băcăuani. Poetul Lucian Vasiliu, directorul Editurii “Junimea” din Iaşi a prezentat cu un umor serios şi tandru, “Terapia cu îngeri”, cea mai recentă carte a lui Ovidiu Genaru, afirmând despre acesta că este “un poet cu stea în frunte”, unic şi original.
Adrian Jicu
Cu verva binecunoscută, Adrian Jicu, redactor al Revistei “Ateneu” şi-a asumat apoi dificila partitură a prezentării ultimei apariţii editoriale a profesorului Gheorghe Iorga, care ne conduce prin “Ispitele textului şi demonii interpretării”, cuprinse într-o incitantă culegere de eseuri literare. În volum, vom descoperi “un autor erudit, lucid, un polemist de mare rafinament, un artist, un artist al expunerii ideilor, al valorilor imuabile ale umanităţii”, a asigurat criticul Adrian Jicu. 
Prof. Gheorghe Iorga
În fine, profesorul Gheorghe Iorga, de astă dată în calitate de sobru referent, a prezentat “Democraţia prin încercări şi erori, o viziune analitică şi documentată a dr. Octavian Opriş asupra ultimelor două decenii şi jumătate de democraţie a tranziţiei româneşti.

Trio Syrinx
Seara a fost pigmentată cu intermezzo-uri armonice cu parfum arămiu de toamnă, susţinute de Trio Syrinx, un grup muzical din care fac parte, de mai bine de 35 de ani, Pavel Ionescu, Dorin Gliga si Dorel Baicu, virtuoşi instrumentişti ai Filarmonicii “Mihail Jora” din Bacău.

În ziua a doua, în Aula Universităţii “George Bacovia”, academicianul Alexandru Boboc
Acad. Alexandru Boboc
, univ
ersitarul dr. Marin Aiftincăi şi profesorul universitar dr. Petru Bejan şi-au disputat, cu excursuri libere, ideile despre valoarea şi specificitatea categoriei filosofice de “frumos” în câteva reprize inedite de “Controverse cordiale, iar seara, Filarmonica “Mihail Jora” a oferit participanţilor un excepţional concert din creaţia compozitorului englez Edward William Elgar, dirijat de Roberto Salvalalo (Italia) şi cu participarea violonistei Alda Dizdari (Albania).

În ultima zi a reuniunii, prestigioşii invitaţi ai Simpozionului au onorat generoasa propunere a conducerii Societăţii de Investiţii Financiare Moldova de a dezvolta “Conexiuni amicale”, la noua Sală de festivităţi “Nicu Enea” a instituţiei, într-un colocviu marcat de interesante schimburi de idei pe teme artistice şi culturale. Seara, după vernisajul expozitiei de imagini şi lansarea albumului Impermanences”, (apărut sub auspiciile generoase ale instituţiei gazdă) aparţinând buhuşeanului Leonard Răchită, artist român stabilit la Paris, a avut loc festivitatea de decernare a Diplomei de Excelenţă şi Marelui Premiu “George Apostu” - menit programatic să creeze “o punte de trăinicie şi continuitate între nemurirea spirituală a lui George Apostu şi valorile culturale contemporane”.  De peste două decenii, distincţia se înmânează an de an celor mai importante personalităţi ale culturii româneşti. De-alungul timpului, au primit laurii Bacăului Radu Beligan, Ion Caramitru, C.D. Zeletin, Răzvan Theodorescu, Solomon Marcus, Constantin Călin, Ovidiu Bălan sau Eugen Simion - ca să numim doar pe câţiva dintre premiaţi. Onoarea excelenţei a revenit strălucitorului scriitor Ovidiu Genaru - antrenorul spiritual care ne-a învăţat exerciţiile de supravieţuire în vremuri nefaste -, şi profităm de ocazie să-i salutăm cu afecţiune fiinţa insolită de adolescent de 82 de ani -, şi filosoful Alexandru Boboc, membru titular al Academiei Române, al cărui discurs luminat, metodic, şi nonşalant, presărat cu strălucitoare butade a cucerit asistenţa.
Cvartetul Passione
Cvartetul “Passione” (Diana, Cristina, Mădălina, Violeta), din Bucureşti,  a punctat maiestuos, printr-un rafinat, elegant concert de gală, finalul acestei ediţii a Simpozionului Naţional de Estetică - Bacău 2016.
A fost un regal de elevaţie spirituală care pune urbea lui Bacovia pe un loc respectabil în ierarhia locurilor din România care produc pepite de spirit la umbra agresiunii vegetaţiei subculturale care ne sufocă epoca.