joi, iunie 09, 2016

CEA DE-A DOUA EDIŢIE A FORUMULUI DE ARHITECTURĂ DE LA BACĂU

Cea de-a două ediţie a Forumului zonal de arhitectură şi urbanism MOLDOVA REPER 2030 va avea loc în Bacău, în zilele de 10 şi 12 iunie 2016, în organizarea Filialei Teritoriale Bacău-Neamţ a Ordinului Arhitecţilor din România şi va fi dedicată continuării dezbaterilor referitoare la perspectivele posibile pe temen mediu ale dezvoltării teritoriului Moldovei.
Bunele ecouri ale primei ediţii în rândul arhitecţilor, ale mass media şi ale opinie publice au determinat organizatorii să păstreze structura iniţială a evenimentului, gândit drept o tribună dela care specialiştii să-şi expună viziunea asupra complexei problematici a organizării teritoriale,a căilor de comunicaţie, a stării demografice şi a condiţiilor de mediu specifice acestei zone geografice, considerată la ora actuală unul din polii sărăciei în Europa.
Temele propuse dezbaterii acestei a doua ediţii a Forumului MOLDOVA REPER 2030 vor fi susţinute de personalităţi recunoscute din domeniul arhitecturii şi urbanismului din România,Republica Moldova şi regiunea Cernăuţi-Ucraina care vor analiza posibile soluţii pentru viitorul dezvoltării echilibrate a teritoriului de pe ambele maluri ale Prutului în care trăiesc circa zece milioane de oameni.
Va fi examinat, cu spirit critic şi realist, contextul actual şi vor fi căutate idei şi viziuni constructive şi aplicabile pentru ca zona Moldovei să devină în termen scurt un reper al dezvoltării investiţionale într-un mediu curat, având ca obiectiv alinierea nivelului de trai al populaţiei, al gradului de confort şi al peisajului urban, la standardele regiunilor dezvoltate ale Europei.
Dorim să discutăm proiectele existente la ora actuală şi cum răspund ele dorinţei noastre de a crea urmaşilor condiţii de trai mai bune într-o infrastructură modernă, inteligentă, cu sisteme de transport eficiente şi economice, cu spaţii publice prietenoase, cu o estetică funcţională a clădirilor, demnă de mileniul trei.
Consecvenţi în afirmarea necesităţii implicării factorilor decizionali ai administraţiei locale şi centrale în abordarea unei atitudini percutante în faţa inerţiei, apatiei, mediocrităţii şi prostului gust care afectează peisajul urban şi nivelul de civilizaţie în multe spaţii publice din oraşele noastre, arhitecţi şi urbanişti vor detalia temele din Declaraţiei de la Bacău menită să pună în acţiune concretă formele anchilozate ale birocraţiei şi ale apatiei administrative.
Demersul organizării acestui forum este încă un pas în declanşarea unei emulaţii comune care să genereze şi să pună în practică un contract social între arhitecţi, politicieni, tehnicieni, constructori şi cetăţeni, printr-un tip de atitudine şi acţiune „smart” care poate face în scurt timp din zona estică a Europei un spaţiu dezvoltat armonios cu o înaltă calitate a vieţii.

miercuri, iunie 08, 2016

A LUAT FOC CIUPERCA DE PE BLOC



O cicatrice urâtă, cum sunt toate acoperişurile de pe blocuri, a luat foc în centrul Bacăului. Aflu că proprietarul nu e altul decât Iordache Ciupercă, preşedintele revoluţionarilor din Bacău, actualmente la puşcărie.  
Foto: Florin Popescu
Noul Consiliu Local TREBUIE să hotărască demolarea tuturor panaramelor construite pe blocuri, adevărate pericole în caz de furtună sau incendii. Văzut de sus, Bacăul arată ca o Baba Cloanţa. Şmecherii şi-au tras spaţiu locativ personal pe care nici impozit nu plătesc şi au distrus aspectul oraşului. Aprobări pe şpagă, pe relaţii, au făcut să apară peste tot aşa-zisele mansarde, din lemn neignifugat, inestetice, acoperite cu azbociment care conţine substanţe cancerigene. Expunerea pe termen lung la azbociment duce, în minim 10-15 ani, la cancer cu diferite localizări: pleurală, pulmonară şi peritoneană. În Uniunea Europeană, azbocimentul este interzis demult, iar România s-a conformat în acte din 2003.
Moarte groaznică, inevitabilă cauzată de prostie şi de lăcomie.
Foto: Cristian Ghingheş
Acu douzeci şi ceva de ani, când s-au "implementat" şarpantele şi mansardele, nu existau în România metode de izolare trainică a acoperişurilor. Se punea bitum (smoală) şi gata. 
În vremea în care, printr-o minune, încă trăim, sunt la îndemână tehnologii estetice şi eficiente care elimină infiltraţiile şi posibilitatea apariţiei mucegaiului la etajele superioare.

vineri, mai 20, 2016

CHER A FĂCUT-O DE 70

Mare aniversare, să ne trăiască fetili nebunele! Aici cu alta, de acelaşi calibru, acu vreo doi ani. Tina Turner (75!!! de ani).
Fimei adivarate, frati, nu glume.




miercuri, mai 18, 2016

TREI, DOAMNE, ŞI TOŢI TREI


Dan Petruşcă şi subsemnatul
Poeţii Dan Petruşcă şi Victor Munteanu sunt invitaţi la FIE - Festivalul Internaţional al Educaţiei, la ZILELE POEZIEI, organizat de Uniunea Scriitorilor din România Filiala Iaşi, care are loc la Iaşi, timp de o săptămână, începând de luni, 21 mai. La fabuloasa manifestare vor fi prezenţi mai bine de 111 scriitori - 74 din România (din care 33 sunt ieșeni) şi 37 de poeți din 13 țări:
Mexic: Gustavo Osorio
Brazilia: Marilia Garcia
Franța: Jacques Fournier, Sanda Voica, Florentin Palaghia, Fadwa Suleiman, Dinu Flămând
Germania: Christian Schenk, Francisca Ricinski, Andrei Zanca
Israel: Madeleine Davidson, Maria Găitan Mozes
Slovenia: Milan Richter
Serbia: Adam Puslojić
Cehia: Bernie Higgins
Ucraina: Vasile Tărâțeanu
Poetul Victor Munteanu
Republica Moldova: Arcadie Suceveanu, Leo Butnaru, Nicolae Spătaru, Valeriu Matei, Nicolae Dabija, Teo Chiriac, Grigore Chiper, Vitalie Ciobanu, Vitalie Răileanu, Vasile Gârneț, Vlad Zbârciog, Victoria Fonari, Maria Pilchin, Maria Sleahtițchi, Nicolae Popa, Irina Nechit
Federația Rusă: Serghei Biryukov
China: Xu Weifeng, Wang Mingyun, Shu Dandan, Lei Yuhua.
Şi, the last but not least, la invitaţia lui Cassian Maria Spiridon, eu însumi:)
Alături de cei de mai sus, băcăuanii noştri vor susţine în fiecare zi câte două recitaluri de poezie în universităţi, biserici, pieţe publice, teatre şi licee.

Cine credeţi că plăteşte? Primăria Iaşi şi mulţi, foarte mulţi sponsori.
Ştiţi de ce? Pentru că la Iaşi se poate!

duminică, mai 15, 2016

UZINA DE ARTĂ


Dragoş Burlacu, Simona Nastac şi Arh. Constantin Gorcea



Cea mai recentă expoziţie personală a pictoruluii Dragoş Burlacu, intitulată inteligent “Nu mă doare nimic, doar lipsesc”, vernisată la 13 mai în Centrul cultural “Uzina de apă” de curatoarea Simona Năstac, mi-a schimbat radical şi părerea despre fosta capitală moldavă. Într-un spaţiu insolit, lucrările dedicate programatic fenomenului DADA - care vor fi itinerate şi în Bacău cu ocazia celei de-a doua ediţii a Forumului de arhitectură MOLDOVA REPER 2030, organizat în 10-11 iunie de Ordinul Arhitecţilor din România Filiala Bacău - exprimă stări de spirit generate de creaţia lui Tzara. N-au fost prea multe vorbe. Nici nu era nevoie. Prea elocventă era relaţia între tablourile aşezate pe lângă zidurile gri şi subsolul unei fabrici de apă construite acu o sută de ani.

Mi-a devenit deodată foarte dragă Suceava, un loc pe care-l ştiam prăfuit, cu străzi şi clădiri anapoda, fără mari performanţe culturale. Îl cutreierasem în urmă cu cinci şase ani când mă grăbisem să-mi termin repede treburile şi să plec, dezamăgit de peisajul sărăcăcios şi neîngrijit, dar, mai ales de atmosfera de târg nenorocit în care nu se întâmplă nimic.

Mai întâi, pentru cine nu ştie, nu de mult, Uzina de apă, punctul nodal al conductului care dirija în oraş apa şi canalizarea încă din 1912, un ansamblu de clădiri neutilizate de prin 1960, dar cu o importantă valoare istorică, sentimentală şi arhitectonică, a fost transformată radical printr-un inteligent şi inspirat proiect, coordonat de Ordinul Arhitecților din România, filiala Nord-Est, în “Centrul de arhitecură urbană, cultură şi peisaj”. Ambiţia inimosului arhitect Constantin Gorcea s-a transferat tuturor celor care s-au zbătut să creeze, dintr-o clădire aflată într-o avansată stare de degradare și cu probleme de structură, practic o ruină uitată de toți, într-un spațiu expozițional sui generis, prevăzut la etajele superioare cu elegante birouri, sală de conferințe și documentare. Un obiectiv care păstrează linia clasică a arhitecturii industriale de la începutul secolului XX şi-i conferă alura culturală contemporană pe care multe din imobilele decedatei economii româneşti ar merita-o.

De altfel, conducându-ne prin oraş la ceas de noapte, dl. Gorcea mărturisea pasiunea de a pune în valoare tot ce merită să fie păstrat, iar asta am putut vedea şi la Muzeul excepţional renovat cu 17 milioane de euro (bani accesaţi), la Cetatea Sucevei, la Sediul Consiliului Judeţean, la modernul Iulius Mall (în clădirile unui mare combinat socialist, redefinite în mod radical prin soluţii arhitectonice unice în România) sau în proaspăt renovatul Centru Civic.

Arhitectul, nu degeaba presedinte al filialei Nord Est a Ordinului Arhitecţilor din România, tot vorbea despre “spaţiul social” şi, pe măsură ce descopeream cu uimire şi invidie cum s-a transformat peisajul urban sucevean în doar câţiva ani, îmi imaginam lupta lui cu opacitatea şi inerţia birocratică specifică administraţiilor româneşti, imensa energie persuasivă de care au nevoie visătorii ca să-şi impună proiectele şi să le asigure admisibilitatea la banii Europei.

Şi, ca să nu uit de unde-am plecat, Centrul de arhitectură cultură urbană și peisaj ”Uzina de Apă” este un spațiu dedicat creației artistice contemporane, găzduind frecvente manifestări plastice, literare, teatrale sau muzicale. Cu semnificaţii istorice, tehnologice şi arhitecturale deopotrivă, Uzina readuce rezervoarele în viața orașului și a regiunii, prin acțiuni, dialog și dezbateri de idei care recrează un spaţiu social care să inspire comunitatea. Acum, în loc de apă, “Uzina” debitează fluide de cultură.


 

duminică, aprilie 24, 2016

EXPERIENŢELE CASSIENE



Zice filosoful Cassian, obişnuit să ardă materia, să o topească şi s-o amestece cu visurile sale: Intregul este un tot fragmentabil. Din el se desprind părţile. Ele sunt strâns legate de esenţa întregului, dar, cu toate acestea, calitatea lor de a fi precis delimitate le face să devină la rândul lor întreguri. Partea nu există fără întreg, iar întregul încetează a fi ca atare dacă este privat de una dintre părţile sale. In raportul întreg-parte, întregul explică partea şi partea explică întregul.

Asistăm, cu reală emoţie la un veritabil asalt al avangardei abstracte asupra Bacăului: săptămâna trecută oraşul Moineşti a găzduit, timp de trei zile, un simpozion dedicat dadaismului, o manifestare cu un program cultural robust, concretizat prin expoziţii de artă modernă, expuneri docte şi spectacole care mai de care mai non-conformiste.
Apoi, nu mai departe de miercuri, chiar în această săptămână, artistul plastic George Zărnescu a vernisat, într-un memorabil tribut adus regretatei Danny, lucrări de artă modernă la Galeria Noua a Uniunii Artiştilor Plastici din Bacău.  
Iar acum, avem în mână, graţie Centrului de Cultură “George Apostu” din Bacău, elegantul album dedicat operei tânărului Emil Cassian Dumitraş, unul dintre exponenţii referenţiali ai noii generaţii de artişti plasticieni români. 
Minunatul album editat sub auspicii băcăuane, în condiţii grafice de excepţie, este un ghid în complicatul cosmos cassian şi propune, cu o perversiune care excită dorinţa de a privi din toate unghiurile, în trei dimensiuni, imaginea bidimensională a volumelor subjugate spaţiului de tânărul Cassian. Din fericire, prin efortul amfitrionului acestei manifestări, chiar avem ocazia să simţim vizual, în sala în care ne aflăm, forţa sugestiei spaţiale pe care o propune  Amarul lui Cassian. 
După ce am răsfoit atent cele o sută de pagini ilustrate ale albumului, mi-am zis că prezentarea lui echivalează cu o lucrare de doctorat. Doctorat în ceramică? O fi pe lume vreun savant exeget care are un doctorat în ceramică?
Am încercat să fac rapeluri cu ce ştiam, destul de vag, despre arta ceramicii, poate una din cele mai vechi arte de pe pământ. Dar lucrările lui Emil Cassian Dumitraş n-au deloc de-a face cu utilitarismul vaselor de uz casnic, al delicatelor porţelanuri în care japonezi, chinezi, saxoni sau flamanzi sunt maeştri incontestabili. Lucrările din Amar poartă mesaje misterioase, iar exerciţiul descifrării lor în logica şi maniera canoanelor clasice este sortit eşecului. M-am mulţumit aşadar să văd, să admir şi să simt masa de ceramică aparent informă, purtătoare de simboluri care strigă despre splendoarea universului în care respirăm: pământul, marea şi cerul, focul, nisipul sau vegetalul sălbatic. Şi să descopăr, incitat şi de textele lui Marin Mălaicu Hondrari, că în toate acestea, palpită măiastru şi coerent câte o fărâmă de suflet.


Fracturi de gând

Bănuiesc fervoarea care-l animă pe artist când omogenizează, într-o unică idee amestecul plastic, când modelează, decorează, smălţuieşte, usucă şi arde materia, dezvăluind conceptul după care actul de creaţie îşi urmează mişcarea concretă şi “everything he touched is broken, everything is damned” - tot ce atinge se sparge, totul e blestemat” -  (porţelan, oxizi, glazuri).
Cum dă concreteţe visului în străluciri de faianţă ca în lucrarea “wedge - pană” (porţelan, oxid) care nu alcătuieşte aripi, ci despică, în sensuri opuse, liniştea paralelipipedelor mult prea perfecte pentru lumea în care trăim. 
Cum construieşte o dureroasă intersecţie a lemnului cu ceramica în locuri inedite pline de piatră, păduri şi eternităţi în “pagini de stare” (porţelan, glazuri, răşină sintetică, lemn)
Cum, cu un gest decisiv, marmura iese din sine şi se înfige în trunchiul de arbore sfâşâindu-i structura în “time line”- graniţa timpului (lemn, argilă, oxizi, glazuri). Tranziţia magmei topite ia formă precisă când, la limita timpului, dragostea îţi sparge inima.
Cum îşi pune Cassian marca  pe lumea abstractă a singurătăţii “de după ziua în care pleci” (argilă, medium, oxid pe ţesătură), într-o risipă de forme rectangulare în tonuri calde, unde urmele căutării fără speranţă se intersectează aidoma unor linii de cale ferată într-o gară străină,  ca în momentul acela în care femeia iubită te părăseşte.
Cum agresează golul existenţial spaţiile pline, spaimele, umorile, iluziile topite în creuzetul fericiri personale, materializate în “avernus” (argilă, acrilic, oxid pe pânză). Seara în care ea întârzie, frământările aşteptării şi dificila decizie de a deschide sau nu sticla de vin. 

Am băgat de seamă cum evadează acrilicul din celuloză şi cât de tandru este conglomeratul calcaros cu fibra de arbore. Şi vlaga unei siluete feminine sfâşiată de linia frustă a sexului pasional, sugerat printr-o tandră dâră de smalţ roşu sangvin, viguros în “ You, adică TU din argilă, glazuri şi oxizi dramatici ca o noapte de iubire .
M-a încălzit  puterea absolută a focului demiurgic pe care-l stăpâneşte Cassian. Focul poate reduce totul la neant, dar, stăpânit de mâna maestrului, crează nu simple forme, ci trăiri topite în conglomeratul calcaros. Flacăra dă lemnului tenta nemuririi sau modelează metalul, într-o sfidare mândră a teoriei obiectelor sortite pieirii.
Ceramica fluidă contestă sugestia primordială că nu se poate. Contestă imposibilul. Da, totul se poate când gestul creator este animat de dorinţa de a reuşi să transmiţi starea de graţie a clipei divine, când inspiraţia este pusă în mişcare de o profundă meditaţie asupra locului şi timpului în care te afli.             
Inserţiile porţelanate cu care Cassian impresionează retina nu au doar rol decorativ. Siaje de glazuri în ceramica vitrificată separă părţile care susţin întregul, refăcându-l într-un echilibru celest, pour les connasseurs.
Aşa e, dragă domnule Cassian: idealul nu există doar în minţile noastre. Iar visul este absurd doar dacă nu învăţăm să-i vedem şi să-i simţim mesajul ludic.


 

duminică, aprilie 17, 2016

NETEZIREA RIDURILOR FĂRĂ OPERAŢII ESTETICE






Deviza “Nimeni nu scapă de DADA”, sub care s-au desfăşurat manifestările culturale de la 
Moineşti, prilejuite de aniversarea a 100 de ani de la inventarea dadaismului, 
este expresia aleasă să sublinieze impactul mişcării întemeiate la Zurich de Tristan Tzara 
alături de Hans Arp şi Hugo Ball, prin care tânărul nonconformist român a întemeiat, în 1916, 
 mişcarea care va răsturna definitiv supunerea formală în artă, la Cabaretul Voltaire. 
În spaţiul deloc convenţional al acestuia, avea să se desfășoare ceea ce s-a numit “dadaism”,
cea mai importantă mișcare de avangardă din epoca modernă a Europei. 
Cel puţin lăudabilă, dacă nu excepţională, este ambiţia municipalităţii moineştene 
de a-şi asuma sarcina să adune sub auspiciile curentului avangardist, într-o a cincea ediţie, 
o sumă de creatori de artă şi de oameni de cultură care să ilustreze şi să construiască 
noi teorii privitoare la greutatea moştenirii cu care Tristan Tzara, fiu al localităţii, şi-a înzestrat concitatidinii şi să construiască din asta un brand incontestabil. 

În cele trei zile ale manifestării  - 14, 15 şi 16 aprilie 2016 - organizatorii au invitat publicul 
la un adevărat maraton de evenimente culturale care au avut drept protagonişti o serie 
de artişti plasticieni, actori, elevi, regizori şi scriitori, într-un program complex de expuneri, 
spectacole, şi vernisaje, desfăşurate sub semnul marii revoluţii DADA.
Aproape ploua peste dealurile Osoiu şi Măgura (care încă mustesc de petrol), peste 
Parcul cu pini, peste esplanada din centrul oraşului bordurată elegant cu marmură 
şi peste piaţa civică populată cu foarfeci şi şerpi de cuvinte colorate, 
când prodigiosul artist vizual, ieşeanul Dragoş Pătraşcu, şi-etalat la moderna Bibliotecă a oraşului o fabuloasă expoziţie, 
Dragoş Pătraşcu şi dadaismul
sub genericul “Dada Land”Structurvolumetrică a exponatelor impresionează prin conotaţiile
magice pe care autorul le atribuie, într-o vervă scânteietoare, instrumentelor muzicale 
în combinaţie plastică cu obiecte comune, ready-madeCorporalitatea lor creează un univers 
Opere de Dragoş Pătraşcu
vizual absolut memorabil. Vernisată de colegul de şcoală al artistului, profesorul Ion Văsâi, 
în prezenţa inimosului primar de Moineşti, Viorel Ilie, precum  şi a unui numeros public, 
expoziţia rămâne un reper valoric remarcabil în seria simpozioanelor  
“Tristan Tzara şi cultura Dada”.
Norii se mai împrăştiaseră, dar aprilie încă era răcoros. La Moineşti, aprilie  are şi capricii 
rebarbative. 
Iar “Corpurile Dada” create de băcăuanul Ion Burlacu într-o altă expoziţie, invocă tocmai 
permanenta căutare a ieşirii artistului din dezordinea  criptată a naturii.
Revelator pentru spiritus rector DADA, “Aventurile îmblânzitorului de herghelii DADA”
recitalul actoricesc de mare inspiraţie - imaginat de Geo Popa, aflat într-o formă de zile mari, în compania actriţei Constanţa Zmeu şi a violoncelistului Liviu Mera - 
a rupt canoanele discursului clasic al interpretării creaţiei de avangardă şi a oferit noi 
conotaţii versurilor mai mult sau mai puţin cunoscute ale lui Tristan Tzara. 
Aprilie rămăsese afară, tremurul dispăruse şi, odată cu el, se estompaseră şi ridurile mele 
de expresie.
La capitolul prezenţelor inedite, s-a înscris şi prestaţia actriţelor   Firuța Apetrei, 
Florina Găzdaru, Daniela Vrânceanu (Teatrul Municipal Bacovia) care, într-un recital de mare 
virtuozitate, au avut prestaţii remarcabile în spectacolul  “Căldură mare, mon cher Vişniec, Dada”
Prima zi a mai cuprins şi elocventul expozeu susţinut de scriitorul Iulian Tănase care a evocat 
importanţa mişcării Dada în istoria mondială a artelor.
Adolescenţii pasionaţi de teatru, reuniţi în trupa In the Spot din Bacău, au adus o infuzie 
de prospeţime şi vigoare manifestărilor de la Moineşti. Work shop-ul în care băcăuanii 
s-au întâlnit cu tinerii din Moineşti şi au realizat împreună un happening despre creativitate,
interpretare, improvizaţie şi mişcare expresivă, a fost o premieră pentru public, precum şi 
pentru protagonişti. Iar spectacolul “Amuzanta maşină dialectică a unei cântăreţe fără păr”  
conceput de Ecaterina Lupu pe un text de Eugen Ionescu, a constituit o veritabilă provocare 
la bună dispoziţie pentru publicul moineştean. Iar eu n-aveam nici urmă de rid.
Fără a-şi asuma rolul de exegeţi ai mişcării dadaiste, remarcabile personalităţi ale literaturii 
contemporane, - şi numim pe exuberantul critic Adrian Jicu, pe doctul profesor conf. univ. dr. 
Ioan Dănilă şi pe seriosul poet basarabean Leo Butnaru - s-au referit în interesante aserţiuni, 
la avatarurile postbelice ale avangardei dadaiste, la toposul cultural reprezentat de comuna 
Gârceni, locul de naştere al lui Tzara, şi la “deparazitarea creierelor” clamată de exponenţii 
mişcării Dada, experţi în netezirea ridurilor. 

Eu însumi, dacă vă puteţi imagina, m-am produs pe scenă, într-un show actoricesc şi de 
grafică, interpretându-i pe Tristan, pe Picabia şi chiar pe mine. Lumea a zis că bravo, dar 
numai eu ştiu ce de riduri am căpătat căutându-mă pe Kosmos-ul altui avangardist notoriu, 
Eu însumi, alias Tzara, dar ceea ce se vede e ceafa mea
Isao Tomita. 
Interesante şi, cu precădere, laborioase, dar prea lungi, prea lungi, fraţilor, prestaţiile artistice 
ale elevilor de la Şcoala “George Enescu” şi de la Liceul “Spiru Haret” din Moineşti, care,
coordonaţi de profesorii Alina Pistol şi Adriana Căzănel, au impresionat prin abnegaţia 
cu care tânăra generaţie se străduieşte să reînvie spiritul reînnoirii, promovat atât de puternic 
de către exponenţii curentului artistic inventat de moineşteanul Samuel Rosenstock. 
Ceva riduri estompate de speranţa că est modus in rebus este o expresie pe care 
mititeii artişti şi-o vor însuşi repede, cât mai am de trăit.
La reuşita celei de-a cincea ediţii a Simpozionului “Tristan Tzara şi Cultura Dada”
gândit şi condus din umbră, cu delicateţe şi discreţie de Viorel Costea, au contribuit şi 
artiştii plasticieni din Bacău şi Iași: Ilie Boca, Dionis Pușcuță, Manuell Mănăstireanu, 
Felix Aftene, Bogdan Teodorescu, Mariana Popa, Carmen Poenaru, Sorin Purcaru, 
Ion Mihalache, Dumitru Macovei, Ovidiu Marciuc, Ovidiu Ungureanu, Cristian Diaconescu, 
Florin Petrachi - cu lucrări reunite pe simezele expoziţiei “Dada characters”, precum şi 
Explicaţii profesorului Constantin Nilă la DADA CHARACTERS
Mircea Bujor, Viorel Cojan şi Ion Văsâi - într-un remarcabil “Tribut Tristan Tzara”.  
Un film absurd care mi-a pus din nou ridurile pe frunte, Billion Star Hotel, realizat de 
Alecs Năstoiu în manieră Dada, şi un recital al celui mai non-conformist bluesman de pe 
planetă, inclusiv din Comăneşti, Sir Vali Răcilă, au încheiat en fanfare şiragul de provocări 
adresate îngerilor.    
       
Simpozionul de la Moineşti tinde să devină un fenomen cultural de importanţă cel puţin 
naţională, dacă luăm în seamă nu doar amploarea acestuia, ci, mai ales diversitatea şi 
calitatea momentelor care-l alcătuiesc. De la an la an mai complexă, manifestarea din oraşul 
lui Tzara, scoate la iveală mai multe elemente edificatoare privind importanţa contribuţiei 
dadaiştilor la cultura universală şi dovedeşte că, într-o lume cu o puternică tendinţă de 
uniformizare a mentalităţilor şi a gustului public, doar o gâdire deschisă spre inovaţie poate 
oferi rezolvări marilor dileme ale mileniului al treilea. Şi, the last but not least, spiritul modern
 al moineştenilor mai dovedeşte ceva: avangarda secolului XX are și puternice obârşii 
românești, pornite chiar de aici, din Moineştiul Moldovei. Asta ar trebui să ne şteargă 
complexele de natură culturală şi să ne facă mândri că marile momente culturale şi artistice 
ale Europei au la bază şi contribuţia valorilor originale româneşti. 
...Deocamdată, eu sunt bucuros că, după cele trei zile de simpozion, mi-au dispărut ridurile 
fără operaţii estetice şi mi-s mândru că am primit Diploma de “Dadaist de seamă” din mâna 
primarului de Moineşti.

Oooo, pardon! Am omis să menţionez că pozele aprţin lui Ovidiu Ungureanu, unul dintre vajnicii susţinători ai fenomenelor culturale din zonă. Mulţam, Ovidiu!