vineri, octombrie 01, 2010

APELAŢI 112

Mi s-a reproșat că postările sunt prea-prea, foarte-foarte implicate în politic. Io credeam că-s în social, dar, dacă îţi spun doi că ești beat, treci şi te culcă o vreme.
Aşa că, n-am să mai comentez ce se-ntîmplă în acest plan, deşi, poate, celor zilnici 60-100 de cititori fideli ai mei le vor lipsi comentariile cu care s-au obişnuit pe varanus.
Aşadar, de-acuma, chestii minore cu grad de generalizare.

Iaca:
- Lup a răcit. Tuşeşte. Veterinarul m-a pus să-i iau medicamente de 100 de lei. Sirop homeopatic (bun şi pentru tusea mea) şi pastile pe care i le pun în salam. Sper să nu se molipsească şi Cuchi. Deşi, e posibil să nu fie răceală, deoarece lui Lup îi plac nucile. Ele cad din copac, iar Lup le sparge şi hăpăie miezul. Poate a înghiţit coajă.
- De cînd fumez Marlboro Gold superlong, îmi ajunge doar un pachet pe zi. Oricum, după cum scrie pe pachet, e posibil să mor mai tînăr, sau să-mi scadă potența, sau să-mi îmbătrînească tenul.
- La intersecţia Bacovia cu Bradului, s-au buşit două maşini. N-am fost implicat, deoarece am ajuns cu zece secunde mai tîrziu.
- Prietenul meu Romeo a băgat 170 la oră prin Germania şi a luat o amendă de 75 de euro. Nazistul care l-a oprit i-a cerut documentele, i-a tras amenda şi n-a vrut să audă nici o explicaţie. N-a fost impresionat nici de faptul că la volan era cel mai tare fotograf din Bacău.
- La cel mai mare tîrg de aparatură foto din lume, Photokina, la Koln, poţi să iei pliante informative în toate limbile europene. Sunt pe standuri, în ordine alfabetică. Cele în limba romanes sunt fix deasupra celor în limba română.
- Premiul OSCAR românesc se atribuie din 1998 de către Fundaţia Tineretului din Teleorman. Teleorman e un judeţ din Oltenia. Anul ăsta, pe 11 octombrie, festivităţile vor avea loc la Opera Română. Lista nominalizaţilor care alcătuiesc juriul însuşi este impresionantă, dar prea lungă pentru postul ăsta.
- Ăştia de la UPC au externalizat serviciul de recuperare a sumelor facturate. Drept pentru care o duducă bîlbîită te sună din partea unei firme cu care n-ai nici o treabă, înainte cu o zi de scadenţă, şi te fute la cap că ai de plată douăzeci şi ceva de lei.
- Urmînd îndemnul patriotic al Ceauşeascăi, am mai pus o haină pe mine. Că n-am curaj să pornesc centrala.

Mai am şi altele. Dacă vă interesează cum fraudez fiscul, cu cine fac dragoste, ce pastă de dinţi folosesc, ce beau, cum tund iarba, de ce nu dau şpagă, apelați 112.


2 comentarii:

  1. Foarte hazlii chestiunile astea minore, cum le zici tu; las' sa nu ne mai gandim atata la politica, ca tot asa ramane, nu rezolvam noi nimicuta; ei fac tot cum vor si cum stiu- adica prost de tot! Si ai grija de Lup, mai bine dai banii pe medicamentele lui decat pe tigari :)

    RăspundețiȘtergere
  2. frumos. imi pare doar rau ca nu pot intra zilnic sa te citesc, val. sanatate la caini :) si renunta la fumat. si eu am facut-o si e mult mai bine pentru plamanii mei

    RăspundețiȘtergere