joi, octombrie 01, 2009

O NOUĂ ZI DE MUNCĂ

Care mai de care dintre musculiţele astea are un suflet, îşi zise, căscînd, Dimitrie.
Fiecare se naşte, trăieşte şi moare, întocmai ca omul. Probabil că, totodată, fiecare are senzaţii şi, poate chiar sentimente. În fond, de ce nu, de vreme ce am stabilit că posedă suflet? S-or mai fi şi îndrăgostind, continuă Dimitrie raţionamentul, cu voce tare, de astă dată. Pînă şi panarama asta de Vanghelie are un suflet. Care şi-l pune în slujba poporului avid de almanahe. Mai mult ca sigur că şi Eba are un suflet. Şi dacă are suflet, cine ştie cît a suferit, auzindu-l pe fostul viitor socru pîrîndu-l la televizor pe Băse că-i alcoolic. Da şi Băse ăsta, ce om, ce hal de tată, nu se gîndeşte cît rău îi face fiică-sii că-l ştie lumea cu şpriţu-n nas? Dimitrie s-ar lăsa imediat de băut dac-ar avea un boboc de fată ca ea, parlamentar european şi manechină pe deasupra.
Un muscoi gras tocmai fugărea o muscă verde pe deasupra paharului cu lapte. Aici e momentul să precizăm că, aşa cum iubeşte natura, lui Dimitrie îi place şi gustul laptelui Dorna, acela la cutie cu o vacă fericită desenată cu măiestrie pe ambalaj.
Măi să fie, ce ţi-e şi cu imaginea asta! - mai zise Dimitrie ca pentru sine însuşi.
Apoi se încălţă şi plecă la slujbă.