DIMITRIE MELOMANUL

Lui Dimitrie îi plăcea mult să asculte muzică, deşi nu era un expert în materie. Luase, cînd era mic, cîteva lecţii de acordeon de la profesorul Mihart despre care îşi amintea doar că avea unghii foarte îngrijite, urla şi îi cam puţea gura. Asta e ce-şi amintea Dimitrie despre începuturile lui muzicale. Şi totuşi, muzica îl purtase mereu pe culmile satisfacţiei. Spre cer, cum se spune.
Ulterior experienţei acordeonistice, sub impulsul pieselor cu dedicaţie pe care le difuza duminica, la Europa Liberă, Cornel Chiriac, Dimitrie mai intentase să devină un mare chitarist, doar că această întreprindere nu i-a prea reuşit. Iar chitara a vîndut-o mai tîrziu, cînd, pe la 20 de ani a rămas odată fără bani de ţigări. Dar, pînă să se însoare, tot visa să nimerească o nevastă melomană şi, împreună să crească un copil care, de asemenea, să iubească muzica. Şi iată că soarta i-a făcut pe plac. Pe doamna Catrina o cunoscuse la un Cenaclu Flacăra, la Casa de cultură, unde cîntau unii viaţa noastră unde e, viaţa noastră ce-aţi făcut cu ea. Apartamentul lor se umpluse cu timpul de benzi de magnetofon şi de discuri cu muzică de diferite genuri. Bartolomeu, dragul lui de băiat se născuse într-o casă unde acorduri melodioase se auzeau de la răsărit pînă începea programul la TV, îndemnîndu-le sufletele să vibreze. Acum, Bartolomeu era ditamai bărbatul şi asculta manele, deoarece acest gen muzical îl purta pe dumnealui spre cer. Chestie de gust. Iar doamna Catrina era moartă după arii din opere, fie ele cîntate de madam Caballe, de musii Jose Carreras, Ludovic Spiess, Franco Bonisolli, Mario del Monaco, Franco Corelli sau prea cunoscutul Luciano Pavarotti. De multe ori o găsea cu ochii înlăcrimaţi de la o acută a Ciociosanei ori de la qui dove il mare luccica e tira forte il vento su una vecchia terrazza davanti al golfo di Sorrento, ştiţi dumneavoastră, te voglio bene ăla care cutremură şi stînca oarbă. Da ce zic io stînca oarbă, şi-un bou surd ar cădea răpus de-o asemenea minunăţie de muzică!
Cum ar fi, că dorinţa lui Dimitrie de a forma o familie de intelectuali, mari iubitori de muzică, se împlinise. Muzica-i muzică, domle, ce să mai vorbim. Te face să vibrezi, e muzică. Aicişa se vede cît de om e omul. Şi cine ce are cu manelele, e un prost şi-un insensibil.