vineri, octombrie 09, 2009

DIMITRIE ŞI PREMIUL NOBEL

Ce bine e să să iei premiul Nobel! Aproape un milion de dolari!

Dimitrie trage din kentan – de două zile o dăduse din nou pe Kent, că Marlboro avea crengi în tutun, cum aveau carpatele pe vremuri – şi se-njură singur că nu-i în stare să se lase de fumat. Cum să ia premiul Nobel unu care nici de fumat nu-i în stare să se lase? Herta Muller asta sigur nu fumează. Mai trage ea vreo bere nemţească, poate vreun uischian mic, seara, da de fumat sigur nu fumează. Că-i nemţoaică. Nu ca el, pîrlitu dracu de românaş. Sau ca Bartolomeu al lui care trage şi el din ţigară ca şerpoii!

Auzi, un milion de dolari!

Prin fumul ţigării, Dimitrie zări maldărul de verzişori.

Ai dracu nemţi. Păi le convine să nu fumeze, dacă iau premii de-astea. Şi mai trăiesc şi-n Germania! În Germania, nu-n România, unde ăştia au distrus comunismu-n cincizeci de ani, iar capitalismu l-au pus pe chituci în doar douăzeci! Cum să nu fumezi? De-al naibii fumezi! Kent, ca doctorii! Îi plăcea că au filtrul alb şi lung şi nu-ngălbenea deştele.

Dimitrie strivi ţigara în scrumieră. Fumul se risipi, iar teancul de dolari se prefăcu la loc într-o grămadă de facturi.

Intră doamna Catrina, în capotul ei movuliu, cu moaţele prinse-n păr:

Ai auzit, Dimitrie, cică o româncă a luat premiul Nobel! Iar io am rămas fără ţigări.

Tu mai ai?