sâmbătă, octombrie 10, 2009

DIMITRIE DISTILATORUL

Dimitrie recunoştea în sine faptul că-i plăcea să aibă ceva de băut în casă. Nu pentru că l-ar fi obligat cineva, sau c-ar fi fost alcoolic. Ferească Dumnezeu. Pur şi simplu, realitatea era asta: un păhărel după o zi de muncă, îi făcea bine. Acum, după scumpirile în lanţ, după deprecierea a naibii de accentuată a leului şi după mărirea accizelor, o sticlă de stalinskaia ajunsese de-a dreptul inaccesibilă pentru Dimitrie care, cum spuneam, nici măcar nu era alcoolic, dar îi plăcea să tragă un păhărel seara, înainte de culcare. Era convins că tăria îl face să viseze şi că visele îi provocau anumite idei de care se folosea el a doua zi.
Într-unul din aceste vise, mai demult, îi apăruse manelistul ăla cu gura strîmbă, Salam, care-i cînta la ureche, în timp ce el, adică Dimtrie, o mîngîia pe domnişoara Clara. Aia cu nasul pe sus. Versurile cîntecului din vis erau cam aşa:

Mi-am făcut distilerie
Şi mă doare-n pălărie
Fac ţuică tare din boască
Şi mă doare drept la bască.
OOO, viaţa mea
Că tare-i bună ţuica.

Iubesc pe Cremona mea
Îi dau ţuică ca să bea,
Mă iubeşte şi mă vrea
Fiindcă îi place ţuica
Şi-mi mai dă şi altceva
OOO, viaţa mea.

Ţuica mea din mere pere
Duşmanii noştri să piere
Că n-are distilerie
Cremona-mi dă pup numai mie.
Fiindcă am distilerie
OOO fiindcă am distilerie.

Şi fac ţuică din borhot
Şi v-o dau la toţi în bot.

Nu se ştie cum de reţinuse Dimitrie acest cîntec care-i venea în minte oridecîteori o se întîlnea pe scara blocului cu domnişoara Clara. Cert e că, alaltăieri, observînd că aproape toţi banii lui de buzunar se duseseră pe factura la gaze, se decise să-şi facă singur alcoolul care să-l stimuleze. Mai avea doar vreo două sute de mii. Vechi. Ori îşi lua ţigări, ori o votcuţă. Şi-atunci, îi veni ideea.
Numai ce cumpără de la tarabele din piaţă un kil de portocale şi unul de banane. Profită că doamna Catrina era la maică-sa, chipurile s-o ajute că tocmai avea o criză de amnezie, şi tocănă fructele mărunt-mărunt pe fundul de lemn. O să iasă o ţuică exotică, poate chiar whisky, spera Dimitrie. Oricum, o băutură cu aromă specială.
Scoase din debara oala minune aia mare, pe care o primiseră cadou de botezul lui Bartolomeu, adăugă vreo doi-trei litri de apă şi tot zahărul pentru cafea din borcan. Deşi era să rămînă corigent la chimie, ca-ntr-o minune îşi aminti procesul de distilare. Căci despre distilare e vorba cînd vrei să produci alcool. Altfel nu se poate. Păi, ca să distilezi, trebuie să fierbi ceva organic iar aburul fierbinte să întîlnească un mediu cu temperatură mai scăzută şi să se transforme în lichid, nu? Ba da. Cică pe vremuri, ruşii făceau votcă din pufoaice pe care le îmbibau cu fecale. Substanţă organică. Le puneau la fiert, şi ieşea un trăscău pe cinste. Bine, vremurile alea s-au dus, nu mai sunt nici pufoaice şi nici closete în care să le îmbibi cu substanţă organică. Acu, avem slavă domnului portocale, banane, oale minune. E altceva.
Cu şurubelniţa în cruce – căci, gospodar fiind, Dimitrie se dotase şi cu o asemenea ustensilă - desfăcu furtunul de la maşina de spălat rufe, îl ataşă la orificiul oalei-minune şi-l afundă în chiuvetă. O să dea drumul la apă şi aburul se va transforma în lichid de 30-40 de grade.
Cum făcea de fiecare dată cînd îşi dovedea şieşi cît de inteligent e,(un moment în care Dimitrie ar fi fost extrem de fericit dacă domnişoara Clara ar fi fost în preajmă) Dimitrie se frecă la nas. OK. Iaca ce economie. Vreo trei-patru kile de ţuică exotică la preţ de nimic, asta da afacere.
Strînse bine şurubul care etanşa oala – asta era o condiţie obligatorie: sistemul de distilare trebuie să fie perfect etanş. Verifică încă odată branşamentul furtunului, care, de asemenea trebuia să fie extrem de etanş (cu sîrmele astea nu poţi fi niciodată sigur) şi aprinse aragazul..

Peste oraş se lăsase noaptea cînd doamna Catrina reveni la domiciliul conjugal. V-am spus că era plecată la maică-sa, suferindă de amnezie.Se miră că nu mai puţea de la ghenă, în schimb holul blocului era învăluit într-o mireasmă exotică. Nu-şi bătu capul prea mult, deoarece intră direct în baie. Avea o presiune încă din staţia de autobuz. De acolo auzi bubuitura, dar se gîndi că sunt artificiile de la Zilele Bacăului. Doamna Catrina nu-şi bătu capul nici cu asta, era obişnuită cu sărbătorile astea care parcă nu se mai terminau, aşa că se culcă fără să observe absenţa consortului din patul conjugal. Adormi instantaneu. Abia a doua zi constată că degeaba pusese detergent în maşina de spălat, pentru ciorapii şi chiloţii lui Dimitrie. Apă canci. Adică apa curgea şi la chiuvetă şi la baie şi la veceu, dar în maşină, not. Deşi tot blocul mirosea a portocale, nici guvernul nu mai avea mult, de vreme ce liberalii depuseseră moţiune de cenzură.
Era însă prea tîrziu ca să mai poată repara ceva. Dimitrie plecase în delegaţie. Iar mobilul lui era descărcat.