SFÎNTUL DUMITRU CONTEMPORANUL NOSTRU

Dimitrie se trezi cu gîndul că e ziua lui, deoarece era Sfântul Dumitru. Sau Dimitrie. De fapt, zilele lui, deoarece, în România, aceşti sfinţi sunt onoraţi de către credincioşi timp de cinci zile. Ei, aşa da sărbătoare. În felul acesta, este suficient timp ca Dimitrie să primească zeci de telefoane şi de felicitări de la toată lumea care-l cunoaşte. Păi da. Moaştele tizului său sanctificat sunt pupate oral de zeci de mii de cetăţeni care fac cozi imense şi-şi sacrifică zile şi nopţi ca să ajungă la racla sfîntă şi să se închine. Dimitrie a văzut la televizor imensa dovadă de credinţă şi de veneraţie creştină a poporului simplu, român. Oameni cît vezi cu ochii, foşti muncitori şi ţărani, şomeri, babe duhovnicesc frumoase, tineri şi tinere plini de evlavie, ologi, ba chiar şi intelectuali cu diplomă, cu toţii alcătuiesc un cortegiu infinit de spirit la poarta patriarhiei, dornici să sărbătorească prin rugăciuni şi supuşenie faţă de sfînta învăţătură. Indiferent de clasa socială de care aparţin. Indiferent de culoare. Şi indiferent de sex. Dar, totuşi însă, politicienilor, fiind mai evlavioşi decît restul neamului care i-a ales, domnul prea fericit Daniel le-a creat un culoar special ca să nu stea la coadă la moaşte cu lumînărica în mînă.
Chiar şi Calapod, fost activist de partid, lipseşte de două zile de la asociaţie, fiind la coadă la sfînta raclă, încît doamna Catrina este exasperată că nu are cui plăti datoria la întreţinere. Dimitrie nu s-ar mira s-o vadă într-un reportaj de la faţa locului chiar pe domnişoara Clara care, între noi fie vorba, numai sfîntă nu e, acordînd un scurt interviu despre importanţa pupării moaştelor. De-aia şi urmăreşte Dimitrie cu mare atenţie programele de ştiri de la Realitatea, de departe cea mai profi televiziune din România.
Dincolo de toate acestea, Dimitrie este foarte de acord că această manifestare spontană de iubire făţă de pilda dumitrească este foarte folositoare ţării noastre, mai ales în această perioadă de criză. Şi înţelege că, fiind sfînt, Dumitru e alcătuit din moaşte pe care e bine să le pupi dacă vrei să ai noroc în viaţă.
Dar dacă mierleşte el, un om normal, şi, peste o mie de ani i se descoperă resturile, oasele alea vor fi tot moaşte? Dimitrie crede că nu, avînd în vedere că el n-a fost, nu este şi nici nu există perspectiva să fie, in vivo sau post mortem, sanctificat.
Problema lui Dimitrie e, în aceste zile de măreaţă sărbătoare, că nu poate, nicicum, să găsească singularul de la moaşte.