duminică, octombrie 18, 2009

DIMITRIE SCENARISTUL

Nu prea-l futea grija pe Dimitrie de politică. Avea el problemele lui pe care dumneavoastră nu le cunoaşteţi decît într-o foarte mică măsură.
De aproape douăzeci de ani, indivizii care făceau politică îl convinseseră că el îi depăşeşte cu mult ca inteligenţă, că e mai cinstit decît săracul de Iliescu, mai intelectual decît docentul de Constantinescu şi mult mai de lume decît şpriţangiul de Băsescu. Dimitrie refuza să se compare cu de-alde Hrebe, Becali, sau Vadim, ca să nu mai vorbim că femeile politician ar fi trebuit, după opinia sa, să treacă urgentamente la cratiţă. DE fapt, în sinea lui, Dimitrie era convins că Udrea, Riţi, Roberta, sau alte pupeze de gen, sunt mult mai bune la pat, decît la învîrtit politichia. Cum vedem, Dimitrie avea multe motive să nu mai asculte ştirile despre acest domeniu.
Cum însă, repet, viaţa e plină de surprize, într-o bună zi, doamna Catrina îi înveli sendvişul într-un ziar. Şi cum muşca Dimitrie din fleica dintre cele două felii de pîine în trenul care-l purta spre Băicoi, în delegaţie, Dimitrie citi anunţul care invita pe oricine să participe la un concurs de scenarii. Cîştigătorul primea 5oo de euro, plus drepturi conexe.
Cum se instală în camera rezervată la pensiune, undeva la marginea Băicoiului, pe Dimitrie îl apucă brusc cheful să cîştige ăia cinci sute de euroi. Aşa că, uitînd datoria faţă de instituţie şi faţă de societate (care-i plăteau cheltuielile de deplasare, Dimitrie hotărî să-şi depăşească condiţia prezentului şi se puse pe scris.
Pe dosul proceseleor verbale pe care ar fi trebuit să consemneze contravenţii, el aşternu scenariul denumit CATASTROFA:


Interiorul unei cabine de locomotivă diesel electrice. Manete, butoane, cadrane. Zgomot specific de tren în mers. De o ramă de geam atîrnă un aparat de radio cu tranzistori din care se aude muzică. Mecanicul desface cu un briceag o cutie de pateu. Şi fluieră începutul cîntecului „Lasă-ne, lasă-ne”.
Salonul unui vagon de călători. E cald şi e jeg. Mamă cu doi copii neastîmpăraţi de 5-6 ani. Un ochelarist cu laptop, se chinuieşte să prindă semnal. Un bărbat între două vîrste, sforăie într-o poziţie imposibilă, cu o sticlă de „Rachiu de Jieni” lîngă el. O gîscă şi două găini stau înghesuite într-un paner. O piţipoancă vorbeşte la telefon, rozîndu-şi o unghie roşie decorată cu cristale Swarovski false.
Panoramare de-a lungul căii ferate. Mult înaintea trenului, un individ în blugi şi cămaşă cadrilată desface cu o cheie buloanele care ţin şina pe traverse. Buloanele se lasă desfăcute cu greu. Omul e transpirat, priveşte deseori în jur, atent să nu-l surprindă cineva. Atunci îl recunoaştem pe Traian Băsescu.
În depărtare, trenul se iveşte dintr-o curbă. Pe unul din vagoane scrie „ROMÂNIA EXPRES”.
Mecanicul, nebărbierit, termină de mîncat şi aruncă pe geam cutia de pateu. Cutia se rostogoleşte pe calea ferată paralelă. Mecanicul începe să fluiere distrat, privind în zare.
Acul vitezometrului arată 120 Km pe oră.
Mecanicul încetează brusc să mai fluiere şi pe faţa lui se întipăreşte o e expresie de groază. La doar o sută de metri, şina este întreruptă. Trage violent de manete, acţionează sirena, frînele scîrţîie, dar catastrofa nu mai poate fi evitată. Trenul deraiază.
Vagoanele se rostogolesc pe terasament.
În vagonul de călători se produce învălmăşeală. Cad bagajele, copii urlă, laptopul alunecă pe culoar şi se izbeşte de panerul cu păsări, pitzipoanca ajunge într-un tufiş unde continuă să vorbească la telefon: Lasă-ne, lasă-ne.
Şpriţangiul, mecanicul, omul cu laptop, bătrîna cu păsările, mama copiilor şi copiii, cu hainele în dezordine, murdari, plini de vînătăi, cîntă cu jale: Lasă-ne, lasă-ne.
În spatele lor, pe un vagon răsturnat, se vede inscripţia colorată: ROMÂNIA EXPRES.
Băsescu fuge printr-un lan de porumb, gîfîind, privind din cînd în cînd înapoi, în vreme ce corul călătorilor se aude din ce în ce mai puternic: Lasă-ne, lasă-ne!