DIMITRIE ÎL ACUZĂ PE BĂSESCU DE PLAGIAT!!!

Dimitrie iubea poezia încă din copilărie. Cînd avea cam doisprezece ani şi visa să se facă marinar să colinde mările lumii şi să aducă blugani, cafea şi kentane, Dimitrie compusese o poezie. Era dedicată Zilei Internaţionale a Femeii, 8 Martie. A lucrat la ea cam vreo două săptămîni, căci era greu să-l detronezi pe poetul clasei, pe Traian. Cu această poezie, părinţii lui Dimitrie, muncitori fruntaşi în întrecerea socialistă la fabrica de încălţăminte care acum se transformase într-un mall, s-au mîndrit foarte tare la vremea respectivă şi, ca să fim drepţi, chiar şi acum o recită de Crăciun şi de Paşti, cînd au musafiri. Ca să vadă ei ce băiat extraordinar au, ce om cu suflet ales şi ce talentat era încă de cînd era mic.
Dimitrie, în schimb, luase şi premiul întîi la festivalul „Cîntarea României şi mai avea şi acum tinicheaua galbenă de aluminiu pe care o ţinea în sertarul lui secret, lîngă şuviţa blondă din părul primei iubite, sub clasorul cu timbre străine.
Dar iată capodopera care l-a consacrat şi datorită căreia a simţit că viitorul este luminos, cum zicea Tovarăşul, ca al întregii omeniri, mai ales că, în vacanţa de vară, urma să plece în tabără la Năvodari, în calitate de pionier şi poet fruntaş :

Titlul: MAMA MEA IUBITĂ

Mama mea iubită cu ochi de cleştar,
Care face totul să nu-mi fie amar
Şi mă pregăteşte să fiu marinar,
Mi-a luat o caschetă cu pamblici în dar.

Cînd mă voi întoarce eu de pe mare
Voi aştepta ţărmul cu înfiorare
Fiindcă acolo-i mama, mama mea iubită
Cît am fost plecat fu nefericită.

Şi-am să-i strig din proră înfruntînd furtuna
Mamaaa tu eşti soarele şi luna!
Tu mai învăţat să mănînc alviţa
Iar ca preşedinte să îmi tund şuviţa.

Numai cînd vaporul nostru ancoră,
Primii o veste proastă de la a mea soră.
Mama noastră scumpă brusc a decedat
Cu ceva probleme la ficat.

O ce jale mare, ce poştaş infam
Care îmi aduse telegrama ca pe un firman.
Coborîi pe dană, ameţit de veste
Căci nu puteam a crede asemenea poveste.

Lacrimi curgea din ochii-mi înceţoşati de dor
Şi valurile mării mă-ndemna să mor
Să mă arunc în ele hrană pentru rechini
Decît s-o ştiu pe mama sub rădăcini de crini.

Acum văd iar chipul mamei fericit.
Căci a plecat in Cer, spre cimitir,
Că să aşeze în ţărîna proaspăt răvăşită
Un trandafir, trei lacrimi ş-un sărut.

Poezia mai avea zece strofe, dar Dimitrie nu şi le mai amintea, era prea mult de atunci. Dar ţinea minte bicicleta Pegas, cu cadru roşu, pe care ai lui i-o dăruiseră cînd revista pentru pionieri şi şcolari „Cutezătorii” i-a publicat capodopera. Şi, în consecinţă, a luat şi medalia la Cîntarea României.

Acum, iacă însă că Dimitrie avea o nouă problemă. Colegul lui Traian de la Şcoala 19, ajuns între timp marinar şi şef peste întreaga ţară, a făcut publică o poezie din tinereţea lui. Care cam seamănă cu a lui Dimitrie. Mai ales ultima strofă, e chiar aidoma.

Strofa Preşedintelui e aşa:

Să vezi iar chipul mamei fericit.
Şi ai plecat în Cer, spre cimitir,
Ca să aşezi în ţărîna proaspăt răvăşită
Un trandafir, trei lacrimi ş-un sărut.

Iar Dimitrie nu prea ştie care-i treaba cu dreptul de autor.