L-am auzit pe Dinescu declarînd că Andrei Pleşu e cel mai deştept dintre români. Declaraţia poetului a venit ca o cataplasmă peste rana profundă pe care mi-o provoacă România zi de zi, prin tîmpeniile politicienilor, prin lenea constituţională a poporului meu, prin laşitatea şi lipsa de civism, prin imbecilitatea cretinoizilor care gestionează fluxul de ştiri, prin nesimţirea şi lipsa de logică a formatorilor de opinie. Nu-i punct, aici. Urmează beţivăneala, curvăsăreala, şantajul, piţipongismul, maneleala şi cocălăreala celor care ar trebui să fie stîlpii societăţii româneşti.
De peste o săptămână, toate gazetele şi televiziunile semnalează cârdăşii scandaloase între poliţişti, oameni de afaceri şi vedete ale lumii interlope. Şeful unui Inspectorat Judeţean de Poliţie plânge dostoievskian la moartea unui amic infractor. Se vorbeşte de complicităţi la nivel de minister, de mită, de cumetrii, năşii, averi inexplicabile, asocieri culpabile etc. Nu ştiu ce şi cât e adevărat. Dar asupra întregii situaţii pluteşte un damf sulfuros, din care instituţia iese desfigurată. Îmi amintesc, inevitabil, şi de demonstraţia poliţiştilor adunaţi la Cotroceni, gata să-şi azvârle însemnele peste gard şi să scandeze, adresându-se preşedintelui ţării, „Ieşi afară, javră ordinară!" Ştiu: au salarii mici, au viaţă grea, au o meserie riscantă. Au tot dreptul să fie nemulţumiţi şi s-o spună. Dar asta nu-i scuteşte de o anumită responsabilitate „stilistică". Aceea care derivă din „statutul lor special", din „definiţia" lor profesională, din rostul lor comunitar. E ca şi cum profesorii ar protesta în stradă cu lozinci pline de greşeli de ortografie. Dacă Poliţia ajunge să semene cu o adunătură de huligani şi inspectorii-şefi îi bocesc pe infractori în loc să-i aresteze, instituţia are o problemă. Şi primele victime ale acestei crize sunt tocmai poliţiştii buni, demni şi oneşti, ataşaţi de onoarea meseriei lor.
Dacă a zis Dinescu despre Pleşu că-i deştepul naţiei, io zic că are dreptate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu