Ţţţţţ! Trebuia să vină sfîrşitul lumii azi şi n-a venit.
Mă aşteptam ca ultima zi a manifestărilor aniversare de la Centrul Apostu să fie marcată de oboseala maratonului cultural în care ne-am înscris voluntar, cu voie de la Banul Popa:)
Azi, abia după cafea, s-a umplut din nou sala Centrului. Cu spirit s-a umplut, căci şi elevii aduşi de poetul, întîmplător profesor, Dan Petruşca, sunt spirit. Embrionar. Ei au ocupat niscai scaune din fundul sălii, dar spaţiul era bine populat de boieri ai literei şi ideilor. Nu dau nume, le veţi găsi prin cronici.
Mă aşteptam ca măcar pe Geo Popa să-l văd cu cearcăne la ochi, răguşit, istovit şi mişcîndu-se mai în ralanti după ce, timp de două zile, a făcut faţă la mii de întrebări, a distribuit sute de zîmbete, sute de diplome, sute de mulţumiri. Rostind un milion de cuvinte, Popa a oficiat iar încă o slujbă închinată creaţiei. Toate la locul lor, împletind natural, fără excese consemnabile şi fără pic de cabotinism, boema artiştilor cu rigoarea ştiinţificilor, curiozitatea publicului mirean cu savantele peroraţii specifice celor deja aleşi. În sensul de mulţi chemaţi, puţini aleşi.
După "Cultura încotro?" - întrebarea retorică a mesei rotunde din dimineaţa asta, şi după speech-urile (unele prea lungi, altele prea scurte) ale celor care şi(-au) prezentat o sumă de cărţi, mi-am zis că era corectă o formulare cu efect audio şi mai puternic : "Culturo, încotro?". Căci, direcţia pe care-o urmează cultura n-a desluşit-o nici un vorbitor. Doar scriitorul Pavel Şuşară şi eminentul renascentist C.D.Zeletin - în discursuri cuceritoare, presărate cu fin umor şi susţinute de asociaţii de idei imprevizibile - au demonstrat că firul creaţiei umanistice nu are sfîrşit, chiar dacă, în istorie, e acoperit temporar de văluri ideologice.
Seara am asistat la un vernisaj al unei expoziţii de sculptură. Autorul, Aurel Vlad, a fost prezentat de rectorul Academiei de Arte din Bucureşti. Doamna Ruxandra Demetrescu a avut un discurs despre care Gică Băltăţescu, ziarist cu diplomă, mi-a şoptit la ureche că l-a mai auzit de cîteva ori, la alte vernisaje, doar numele autorului era altul. A glumit, fireşte. Dar, pe bune, limba de lemn era foarte vizibilă.
A venit la rînd criticul de artă Valentin Ciucă, cu o prezentare tip ieşean, adică fluvială şi exhaustivă, pe care am resimţit-o pînă în tendonul lui Ahile pe care-l am, după o oră de ascultat în picioare.
La final, numitul deja Pavel Şuşară, bravo lui, a fost încă o dată scînteietor. După altă aproape o jumatate de oră de comparaţii, impresii şi decrete despre cît este de genial autorul, era cît p-aci să aprindă lemnul lucrărilor expuse.
Mă gîndeam la non multa sed multum. La est modus in rebus. Dar mi-a trecut. Totul a fost frumos şi nimic nu m-a durut.
Ca să mă dau mare, în timp ce mă plimbam prin expoziţie,în sfîrşit, am întrebat un artist plastic ce-ar zice de-alde Michelangelo, Rodin, Brâncuşi despre cele de le vedeam. Păi, zice,totul în artă s-a spus de-acu 100 de ani. Dar sculptorii trebuiau să facă sculpturi. Că de-aia-s sculptori. Şi pentru că nu puteau să-i imite p-ăia dinaintea lor, le-au făcut altfel. Cît mai altfel posibil. În clipa aia, s-au ivit pe lume criticii de artă. Ca să le explice artiştilor ideea care le-a generat opera. Deşi miraţi descoperind ce-au gîndit şi ce-au simţit în momentele de graţie divină ale creaţiei graţie analizei criticului, artiştilor le-a convenit. Ete, domle ce-am simţit io şi nu ştiam. Noroc de nea criticul care m-a psihanalizat şi mi-a găsit resorturile interioare.
De aici vine misterul creaţiei, genialitatea artistului şi, mai ales, că el trebuie să moară neînţeles.
Şi criticii trebuie să trăiască, nu?
Dincolo de aceste consideraţii, manifestarea la care-am fost martor timp de trei zile constituie o emblemă a valorii. Nu spun mai mult, că nu mă plăteşte nimeni.
Mai spun doar că se pune la cale turnarea lui Geo Popa în bronz. Durează cam o juma de ceas pînă se răceşte şi se întăreşte. Apoi o să-l avem etern, la fel de energic, encombrant, greu de ucis, spre bucuria noastră de a respira, măcar o dată pe an, aerul de la Centrul Apostu care ne face mai deştepţi, mai frumoşi, mai adevăraţi.
La vernisaj a fost prezent chiar şi fashion men în persoană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu