marți, noiembrie 30, 2010

UN DRAPEL DE CRIZĂ


La fiecare 1 decembrie, consider că-i de bun simţ să-mi înlocuiesc tricolorul de la poartă cu unul nou. E o chestie de decenţă, ca să nu spun patriotism şi să-mi sară supermenii anticomunişti la beregată. Ştim de la Caragiale că steagurile trebuie din cînd în cînd înnoite. Că se decolorează, se flenduresc şi arată ca nişte cîrpe nenorocite după ploile, vînturile şi ninsorile de peste an. Şi nu mai emană dragostea de patrie. Emană sărăcie, dezgust, lene, nesimţire, toate la un loc, ori cîte una, după caz.

Mă costă 27 de lei cadoul cel mic pe care mi-l fac pentru plăpînda scînteie ce mi-a mai rămas din mîndria de a fi român. Nu-i uşor de găsit un tricolor. Azi am avut noroc. Am intrat într-o librărie şi-am întrebat dacă au drapelul de stat, ăla din pînză. Vînzătoarea m-a corectat. Din mătase, zice. Bun, din mătase. Ca şi ăla de l-am avut. Da ce dimensiuni are? Păi, cam un metru, că pe eticheta de pe ambalaj nu scrie decît preţul.

Ajung acasă. Mă spăl pe mîini. Desfac steagul ponosit de pe catarg. Desfac punga ăstuia proaspăt şi am grijă ca drapelul patriei să nu atingă pămîntul, să nu se murdărească. Că nu se face. E destul de murdară România, măcar simbolul ei să fie curat.

Ridic pe catarg tricolorul cel nou şi mă trezesc că zic Doamne-ajută. Bate vîntul dinspre nord şi-l desfăşoară. Vine iarna. Am aşa, un sentiment care-mi umezeşte ochii, fix ca atunci cînd aprind lumînarea la mormîntul tăticului.

Mă uit cum flutură. Frumos. Dar parcă steagul ăsta nou al României e mai mic.

Măi să fie. Cobor steagul. Îl măsor cu ăla vechiul.

A dracului criză. Ăsta nou, e mai îngust cu 12 centimetri decît cel vechi.

La mulţi ani, România, vai de capul tău.