EFECTUL COANDĂ

Ovidiu Genaru povesteşte că, prin 1970, cîţiva scriitori din Bacău sunt invitaţi la un festival de poezie la vecinii din Piatra Neamţ. Vasile Sporici, Sergiu Adam, Calistrat Costin, George Genoiu, George Bălăiţă, Constantin Călin, şi cine-o mai fi fost. Tocmai atunci, Henry Coandă, sosit în România după zeci de ani de exil, făcea o vizită la mănăstirile Văratec şi Agapia, urmînd să treacă, firesc, prin oraş.
Festivalul se bucurase de succes, drept care, autorităţile judeţului îi invitară pe scriitorii-oaspeţi la un ospăţ, conform tradiţiei moldoveneşti. Numai ce primsecretarul închină păhărelul de ţuică de prună ce se bea înaintea mesei, că se arătă un trepăduş şi-i şopti la ureche, destul de tare să audă şi comesenii, că domnul Coandă a ajuns în Piatra Neamţ.
Curentat de veste, oficialul lăsă paharul pe masă: Mă scuzaţi cîteva minute, am ceva treabă. Da pînî terminaţi domniili voastri medicamentu, io-s înapoi. Şi plecă, urmat de liota de activişti prezenţi şi ei la întîlnirea cu intelectualii băcăuani să-l întîmpine pe marele savant.
În lipsa gazdei, liniştea pluttea peste adunare. Se golesc clondirele cu ţuică, una alta, dar haleul de bază nu venea. Căci tov. prim trebuia să fie prezent la sarmale.
Trec vreo două ore şi liniştea era tulburată doar de ghiorţăielile de maţe goale din ce în ce mai pregnante ale preacinstiţilor creatori de literatură. Cînd nimic nu mai era de spus decît mi-e foame, Sergiu Adam avu o revelaţie:
Băi fraţilor, ăsta-i efectul Coandă.