PROBLEMA MEA CU FOTBALUL

Pentru că am mulţi prieteni microbişti care se miră că pe mine mă lasă rece fotbalul, cît se uită ei la Franţa - România, am să enumăr motivele pentru care îmi este indiferent acest sport, inventat pe maidanenele de la marginea civilizaţiei, lîngă gropile de gunoi.
1. Orice meci, la orice nivel e un prilej de afirmare pentru mitocani, o ocazie în care cocălarismul, lipsa de cultură şi prostia se manifestă plenar. Pare că nu poţi fi iubitor de fotbal dacă nu scuipi coji de seminţe, dacă nu urli din toţi rărunchii şi, mai ales, dacă nu ştii să înjuri. Valuri de răutate se dezlănţuie periodic. Violenţa pe stadioane şi în afara lor a ajuns un fapt divers. După modelul Becali, copii noştri învaţă de mici să bombănească măscări şi visul lor este să ajungă faimoşi, bogaţi şi proşti ca el, ca Mutu sau ca Bănel.
2. Deşi nivelul de performanţă este extrem de scăzut, fotbalul românesc a ajuns o cloacă mafiotă, oblăduită inclusiv de către clasa politică şi de către justiţie. Banii negri se învârt fără încetare, iar cei care ar trebui să-i bage la propeală pe specialiştii în şmecherii, se fac că nu văd.
3. Chiar acum îi aud pe aşa-zişii comentatori trimişi de TVR să-şi dea cu părerea despre meciul care tocmai se joacă. Sunt trei, n-au cuvintele la ei, se bîlbîie şi-şi suplinesc incompetenţa cu glumiţe de tarla. Sunt trei, Doamne, şi toţi trei, aleşi pe sprînceană. Se amuză, admirând simulările românaşilor care, cum se apropie vreun jucător advers de ei, cad pe gazon ca prunele putrede. Jucătorii noştri îşi reconfirmă faima de pomanagii ai Europei, iar comentatorii îi aplaudă în faţa naţiunii. Această complicitate cu laşitatea mă face să-mi fie ruşine că am paşaport românesc.
Cu toate astea, strig şi eu în gînd : Hai, ROMÂNIA!!!