Iar muşcă pisica asta verde şi hămesită din mine de parcă aş fi o piersică zemoasă cu pieliţa fragedă şi crocantă ca un abajur răscopt. Uite la ea cum se repede şi înşfacă bucăţele mici din omoplat! Şi din ţeastă smulge porţiunea în care viaţa de până acum a pus grijulie la păstrare straturi groase de grăsime, ca la şinpei. Stai mâţo, lasă-mi anii de pensie în pace, am şi eu un program, mi-am făcut nişte planuri, chiar dacă-ţi par aerian şi neajutorat. Doar n-oi fi porumbiţa aia aurie pe care-ai înhăţat-o ieri din corcoduşul de la poartă, tocmai când visa la frumosul ei plecat cu treburi în Guatemala. I-ai rupt gâtul după ce-ai prins-o de sub axila stângă şi, cu tot cu vise, ai sfâşiat-o, nici n-ai băgat de seamă că începuse să plouă. Ai tăvălit-o prin balta de sânge până-ai scăpat de pene şi-ai ajuns la inima ei pe care-ai smuls-o şi-ai mursecat-o ca pe un pui de şoarece. Mă uitam la tine de la geam, din lucarnă, era prea târziu şi eram prea departe ca să mai pot face ceva. Te-am văzut cum te lingeai pe bot şi-n urma ta rămăsese un boţ însângerat şi te-ai retras sub streaşină şi ţi-ai curăţat blana cu tot timpul din lume.
Numai tu şi eu ştim cine eşti. Acum am să-ţi spun numele, să te ştie toţi: pisica Vanada, m-a muşcat de creier, pisica Vanada. Feriţi-vă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu