Nesimţitul are cîteva calităţi care-l impun în ochii proştilor. Impertinenţa, neruşinarea, tupeul au efect paralizant. De cînd e lumea, obraznicul mănîncă praznicul. Lui nu-i pasă unde şi cînd, cu cine şi ce şi cum vorbeşte. El nu are nevoie de răspunsuri, căci e atoateştiutor şi de aceea, nu-şi pune niciodată întrebări. Egoist pînă la moarte, nu-i pasă de ceilalţi şi de părerea lor. Ia pe oricine peste picior, batjocoreşte orice cu ironii de prost gust, e isteric şi strident. De la mamă la Dumnezeu, pentru Nesimţit nimic nu este atît de sfînt ca să merite să fie respectat. El scuipă, gîrîie, hrăpcheşte, hohoteşte, se scarpină-n cap, la subţiori, în fund. Are opinii personale despre orice. Rage, nu vorbeşte. Nu citeşte cărţi, le dispreţuieşte. Maică-sa acoperea cu ele borcanele cu murături, iar murăturile erau întotdeauna acre şi sărate. Ce dracu’ să-ţi placă la o carte? Cărţile sînt scrise de imbecili ca să dea de lucru fabricilor de hîrtie. E convins că hîrtia de scris e un deşeu rezultat din procesul de producţie al hîrtiei igienice. Nesimţitul are nenumărate feţe, toate enervante, nu se deosebeşte de semenii lui prin rasă, sex, religie, vîrstă sau culoare politică şi e lipsit total de noţiunea valorii.
Exemplarele pot fi văzute peste tot. Pe şosele, în Parlament, la televizor, ce mai, peste tot.
Unul din exemplare traversa strada ieri, fără să-l doară în fundul pijamalei. Lumea îl ignora, aşa cum e preferabil cînd dai peste un nebun. Dar el este doar nesimţit. Ca toţi pacienţii Spitalului Judeţean care se tămăduiesc pe banii noştri şi care ies la cumpărături în haine de bolnavi, contribuind la înfrumuseţarea peisajului urban al municipiului european de pe E85.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu