HEIMATFABRIK
E grasă şi roşie în obraji, râde tare şi povesteşte cu mândră însufleţire despre cum a reuşit ea în viaţă. E de şase ani în Belgia. S-a dus acolo chemată de fiică-sa, doctoriţa, s-o ajute să îngrijească o familie de bătrîni. A avut curaj, de-aia a reuşit. Şi multă voinţă.
- Ce, crezi că-i uşor să te rupi la patruşcinci de ani de casa ta şi de bărbatul tău şi să te duci printre străini? Mi-a fost greu la început, da’ acuma-i bine. Am camera mea cu pozele fetelor şi am de mâncare şi bani, nu trebuie să cheltuiesc nimic. Doamna îmi dă şi haine că ne potrivim la măsuri. În România mai vin doar o dată pe an să văd dacă mai am uşi şi ferestre la casă. Să mă mai întorc de tot? La ce? Să stau aplecată, să plivesc la ceapă şi la usturoi şi să n-am după ce bea apă? Aia-i viaţă?
Spune toate astea şi-i vedem şi ditamai casa cu etaj şi termopane pe care şi-a ridicat-o de fală pe terenul ei din satul Gâşteni, din banii câştigaţi în Belgia. Casa are centrală termică, hidrofor, fosă septică, pridvor de marmură şi e nelocuită.
Ţăranca grasă şi frumoasă plecată dintr-un sat de lângă Bacău îşi dezveleşte într-un zâmbet caninii din tablă galbenă povestind despre fiică-sa, doctoriţa, care s-a făcut om la cules de struguri şi la spălat pe jos în Europa. Mai spune că ar fi avut şi acum unghiile negre de pământ şi i-ar cânta greierii din crăpăturile călcâielor, dacă nu s-ar fi rupt de România asta nenorocită. Moldoveanca e plină de ghiuluri şi poartă o cruce de aur cât o palmă care-i bălăngăne între ţâţe.
O să mai vină ea înapoi, la găinile ei, la porcul ei, la discoteca privatizată de la căminul cultural? Nu-i păcat de casa ei nouă cu termopane că stă pustie?
- Ha,ha,ha, la ce m-aş întoarce? Nu mai am pe nimeni. Bărbatu-meu e în Grecia, mai am o fată la Paris, nepoţii prin Anglia. Toţi sunt arenjaţi, au de muncă. Maşini, case, bani…Aici? La România? Băsescu ăsta sau cine-o putea, să dea o bombă atomică, să cureţe locul. Scape cine-o putea şi-o avea noroc de la Dumnezeu.
O să fie pustiu o vreme, da’ o să se populeze din nou, că ţara-i frumoasă şi bogată…
La povestea femeii cu ghiuluri pe degete, cu dintii de tabla galbena(da' bine ca-i are pe toti), cu termopane la casa parasita, un comentariu decent ar fi: fara cuvinte.
RăspundețiȘtergereDar eu fiind un om umblat, care nu poate sa taca cu una cu doua, as adauga ca n-as fi ramas in strainatate nici atunci cand nu se gaseau portocale pe piata, daramite acum, cand se gasesc pe toate drumurile.
Este trist, alarmant şi adevărat ce se petrece în spaţiul geografic românesc. Sărăcie, neghiobie... mai poţi să zici ceva? Te poţi doar revolta degeaba.
RăspundețiȘtergereŞi mai observ că orice comentariu la cele scrise de dumneavoastră este de prisos, indiferent de temă. Articolele - cristal conţin şi concluziile şi morala. Noi, "comentatorii", suntem cam în plus. :)
Ce ne facem cu dumneavoastră? :)
Personal, cred că voi continua să vă citesc cu nesaţ, dar mai mult în tăcere, din respect... Sau nu?
Şi mai cred că blogosfera este pentru unii bloggeri prea jos, dar probabil că doriţi să menţineţi contactul cu Terra şi clima sau climatul ei... :)))
Nu ştiu dacă mi-este permis să fiu hâtră aici, să-mi spuneţi!
Cu stimă,
Doina
Doina: "Şi mai observ că orice comentariu la cele scrise de dumneavoastră este de prisos, indiferent de temă."
RăspundețiȘtergereBA NU, Doina! Nici un comentariu nu e superfluu.
Comunicarea ne dă curaj să mai fim.