CAMERA MEA

Peretele de est - lumina

Un dulap cu şosete şi sentimente mucegăite

Se sprijină pe soba verde de teracotă marcată anul 1923

şi pe ea Un letcon fierbinte care o încălzeşte

ca să lipească unul de altul cuvinte de ură

Cu speranţe de dragoste

şi tablouri triste cu halogen

Mai strălucitoare decât ramele lor

cărţi de poveşti pe care nici copiii nu le mai cred şi

Pardon

poezie virală mai mult decât dublu incandescentă

Pe raftul de sus

Zac de ani buni Pleoapele ei clipind

încă în clinchet de diamant drăgălaş

Lângă benzile pe care nu le mai pot asculta

Pe aparatul vechi cu capul de redare tocit

Peretele de sud - căldura

Aici Este fereastra celui ce încă aşteaptă

În descompunere lentă

apoi raftul cu pedale din bronz

de la pianul incendiat al filarmonicii

Şi pictura unui naiv din care

Se simte putoarea de ţuică de prune  

În amestec cu mirosul coclit de

Carcase vechi de pendulă şi un cal cu roţi în loc de copite

Opintit să ducă într-o căruţă

Pixuri cu branulă pentru infarct

Care nu-mi vor folosi la nimic

Peretele de vest - răcoarea

Aici am angoase lirice trăite cândva

Alandala cu semne convenţionale anunţând

Mângâieri inovative cu efect intens fără comisioane

Direct pe prostată când simţi nevoia

Şi-n raftul de sus manuale de tehnologia istoriei

din care nimeni n-a învăţat vreodată ceva

Colcăind subliminal de microbi isterici

Construind un risc de ţară

Acceptat de inelul baronului

Peretele de nord - întunericul

Multe albume de artă fără comision de epuizare

maşina de scris Olympia ruginită de-atâtea senzaţii umede

Cărţi peste cărţi

autori aseptici peste autori tebecişti

(în spatele lor

ascunse de cenzura politică

vibratoare roz

pentru locurile dificile

riscul cel mai mic

Al treburilor bărbăteşti)

Lanterne cu becuri arse şi ceasuri cu ticăit ameninţător

De pus pe răni

Lângă flacoane cu şoricioaică pentru Vacanţe ratate

Care mi-or fi vreodată folositoare

Şi fotoliul jysk conform reclamei alternativă

spre un crăciun fericit Care nu se întâmplă niciodată

Conform cu urările din lista din ce în ce mai scurtă

Pentru oamenii buni

Sunt o mie şi ceva de obiecte prevăzute în declaraţia de avere

Ce nu-mi folosesc la nimic Decât să-mi umilească

partidele de amor la ore fixe

Reduse la Cioburi mimând ordinar fericirea

Pe tavan

Lipite cu aracet să-mi redea stima de sine

fotografii prăfuite cu morţii mei dragi

Care mă-ntreabă la trei dimineaţa

Cum mai merge

Arta improvizaţiei de a trăi

A

să nu uit

uşa prin care pot evada în oraş
Ca să fiu liniştit tot anul

Şi pe care o deschid din ce în ce mai rar

Aruncându-mă în nimic