duminică, ianuarie 20, 2019

PLOUĂ ŞI RÂD ÎN OGLINDĂ


Vede oricine că
fata Tinei Turner e mai mişto decât era Proud Mary
În tinereţea ei care acum e un cearcăn penibil
Inoperabil
Şi nu mi-e ruşine că lacrimile îmi desfundă sinusurile
agresate de nicotină şi discursuri
Şi-mi obosesc irişii de atâta noapte

Când plouă-n Bacău şi eu râd în oglindă
Răsar doar
Muguri sterili care nu vor zămisli niciodată
Plantă iubitoare de zei

Nu mă pot opri să prospectez Ultima izbucnire erotică
Şi să-i fac autopsia poetică
Nu-i decât o înşiruire de virgule şi de paranteze
Şi nici secolul nou nu-mi vindecă rana
În extremităţile boreale frigul se instaurează în
Carpienele anchilozate
Obişnuite cu gimnastica sentimentală
gresată cu
Excremente ale corectitudinii politice

Plângeţi planete
Sfâşiaţi-vă veşmintele albe
Iubite şi credincioase femei
Începeţi războaie bărbaţi cu armuri
Compătimiţi-mă cinstiţi cetăţeni
Eu râd în oglindă dacă plouă-n Bacău

Îmi urez bun venit în gaşca cea tristă
A poeţilor pensionari care încă mai speră
Să reprezinte un beneficiu major pentru eternitate
Deşi sunt mai multe cărţi pe lume
Decât cititori de iluzii

Oricât de departe aş fi de sinele meu
Chiar dacă plouă
râd în oglindă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu