marți, aprilie 14, 2009

SIBIU. GUNOIERI. FÎS.




Cînd era să scriu că aşa un oraş civilizat n-am mai văzut decît înafara Românicii, că oamenii sunt zîmbitori şi amabili, că luceşte de curăţenie, că se cunoaşte că-n vîrful urbei e un neamţ, hop! Numa ce nimeresc în spatele unui echipaj de la salubrizare, pe una din străduţele cu sens unic din Oraşul de Jos. Gunoiera înaintează doi metri, fîsîie şi se opreşte. Cei doi salubrizatori apucă lent, dar lent!, pubela şi o ataşează unui soi de elevator. Fîsîie şi ăsta, ridică lent, dar lent!, recipientul şi varsă, la fel de lent, gunoiul în măruntaiele hardughiei. Apoi, pubela coboară fîsîind agale, cei doi o apucă delicat de margini şi o depun pe trotuar. Aha, zic, acu o să pornească şi o tragă mai pe dreapta să-mi facă loc să trec naibii şi eu. Şi celelalte cinci şase maşini care s-au adunat în spatele meu.


Gunoiera se mai mişcă trei-patru metri, fîsîie şi se opreşte tot pe mijlocul străzii. Scot capul pe geam şi strig la una din salopetele verzi: domnu, zi-i şoferului să dea niţel mai lîngă trotuar. Salopeta-şi aprinde o ţigară, apucă pubela următoare şi, din mers îmi zice că ştie el şoferul mai bine ce face. Asist calm la încă două ritualuri. Între timp, în spatele meu nu se mai vede coada maşinilor. Unii claxonează. Alţii înjură. Nea şoferul, un negricios gras şi asudat, e de neclintit. Vrea doar pe mijlocul străzii. Se uită în retrovizor şi zîmbeşte sadic. El e şeful de stradă şi, cu nici un chip n-ar da gunoiera cu juma de metru mai pe dreapta. Nu-i pasă de înjurături şi de claxoane. Dă maneaua mai tare şi ridică geamul de la portieră. Nici cînd i-am făcut poză din faţă, ca să se vadă ce cretin e, nu s-a sinchisit.


Pînă la prima intersecţie mai sunt 50 de metri pe care-i parcurgem în douăzeci de minute.


Ce să-i faci, şeful e şef!