Stop la Codlea. Un oraş pe care-l ştiam renumit prin serele lui. Un oraş al florilor, cum se zicea pe vremuri. Medieval, edificat de nemţi, aproape distrus de comunism, distrus de-a binelea de capitalism.
Te plimbi pe centru şi-ţi vine să plîngi de paragina şi prost gustul care înconjură Cetatea Neagră - cum era cunoscuta in trecut. Aflu de pe Ropedia că a fost construită iniţial între 1211-1215 de cavalerii teutoni colonizaţi în Ţara Bârsei în 1211. Că a suferit stricăciuni importante cu ocazia incursiunilor tătare şi turce în Transilvania şi că a fost reconstruită in 1432 de breslele de meştesugari ce activau în aceea perioadă în cetate.
Nimic nu-ţi indică informaţiile astea primare în oraş, dar dacă vrei să vizitezi Cetatea, poţi, pe dinafară. Că e închisă. În schimb, lîngă zidurile de şapte secole s-au aciuat puzderie de baruri, cafenele şi magazinaşe care vînd haine second hand. Se aud manele la greu. Pe latura nordică, într-o piaţă care-ar putea fi cochetă, sunt pregătiri de petrecere. Scenă, boxe, probe: unu doi zece, unu doi zece, zece, zece, zece. Întreb despre ce-i vorba pe fata de la care cumpăr o brichetă europeană. Rîde frumos şi-mi zice că-i sărbătoarea puturoşilor. Adică a românilor. Nu insist, deoarece mi-e cam foame şi n-nici n-am nici un chef să fiu român. Dar n-apuc, amîndouă restaurantele din urbe sunt închise fără explicaţii, iar maşina are număr de România.
Mă mulţumesc cu imaginea Trabantului de închiriat, o idee bună pentru vremurile astea de căcat.
Sic transit...gloria sasilor.
RăspundețiȘtergere