CEA MAI MIŞTO

INTRU ÎN FURTUNĂ CU 150 LA ORĂ

Pocnesc picături mari pe parbriz. ZEK se clatină sub rafale frontale de vînt. Apăs acceleraţia pînă-n podea: 135. 140. 145. 150. Pizda măsii, a la guerre comme a la guerre!!! Cică la 90 la oră acvaplanezi. Un căcat! Stăpînesc fără probleme Matizul la 150, pe peliculă de apă de 1 cm.
Ba mai am şi tupeul să fac poze. Şi mai şi fumez, Kent superlong, ca doctorii pe vremuri, dintr-un pachet pe care scrie: Fumatorii mor mai tineri. Iaca, eu am scăpat!
Asta a fost acum două ore. Acum bag pe blog, n-am murit, deci!
Să-mi dea cineva adresa tîmpiţilor de la Mithbusters, please! La distrugerile pe care le fac, poate le scriu un poem, să rămînă şi ei în istorie cu ceva indestructibil .

TOTUL A FOST FRUMOS ŞI NIMIC NU M-A DURUT

Mîine la 6, cînd mă trezesc ca să plec spre Bucureşti, tre să fiu tare. Nici un muşchi de pe faţă să nu-mi tresară şi ferească Dumnezeu să mi se umezească colţul de ochi cu care zece zile am văzut orizontul drept şi albastru dintre mare şi cer. Orizontul e fix la 27 de kilometri, pentru că asta e curbura planetei ăsteia. Dincolo de ea nu mai vezi ce e, decît dacă te caţeri pe ceva. Pe Marte, orizontul e de vreo (hai că nu mai ştiu exact!) cîteva ori mai departe. Diametrul lui Marte (hai că asta ştiţi!) e de cîteva ori mai mare decît al Terrei.
Am pus ceva Celentano şi cîteva Abba pe stick, ca să mă facă mai optimist la drum.
Cînd oi mai vedea Marea, oi vedea.
Una peste alta, a fost bine pe Litoral. O adiere de schimbare se simte. E mai curat, mai puţină mîrlăneală, ceva interes pentru civilitate. Şi nici nu m-am insolat, deoarece n-am avut timp să fac plajă. Nici răbdare.
Cîteva anomalii:
- Skijet-urile sunt interzise. Şi orice ambarcaţiune cu motor!
- Şuşaneaua cu manele e singura formulă de spectacol prezentă.
- Băieţii deştepţi trag suvurile sub umbrelele de pe plajă.
- Comercianţii au pînă la 14 controale pe săptămînă. (Unii dintre inspectori încep controlul cu fraza: " Ştiu că eşti în regulă, da de-un douăj de milioane, tot tre să facem un proces verbal!")
- Seara, terasele sunt absolut GOALE! Dar nici ziua nu dau pe-afară de clienţi.
- Am văzut pe plajă un tip care citea dintr-o carte, la ora 14. 30, sub un soare torid. Titlul era în nemţeşte şi era ceva despre viitorul Uniunii Europene. Nu le prea am cu germana, dar asta am am înţeles. Volumul avea vreo 250 de pagini.
Asta ar fi.
Vorba lui Petru Cimpoeşu: TOTUL A FOST FRUMOS ŞI NIMIC NU M-A DURUT!
Spre noi aventuri, cu Căpitanul Val Vîrtej, înainte!

DIN ZIARELE DE ASTĂZI

Prima pagina » Jurnalul de bucatarie » Reţetă de vedetă » Un poet român în Alpi

Un poet român în Alpi

30/07/2008

de Gabriela Boeriu

Prima mea întîlnire cu scriitorul şi jurnalistul Val Mănescu a fost "la o frunză". De fapt, la o cafea. De ce zic "la o frunză"? Pentru că în ziua aceea m-a întîmpinat cu o… frunzuliţă. Din aceea care se roteşte atunci cînd cade, uscată, din copac. "Tu ştii ce e asta?" Zic: "O frunzuliţă…" "Cine mai admiră o plăntuţă care zboară? Cine să se mai gîndească la ea? Poate prea puţini. Nu e ciudat? Ce lucruri frumoase ne înconjoară, dar nu le acordăm atenţie?" L-am aprobat.

Val Mănescu a debutat în literatură cu un... delict. Un "Delict de memorie" (e titlul cărţii sale). A dovedit însă că în poezie – ca şi în jurnalism, ca şi în viaţă – nu este un... infractor. Este un om care scrie şi vorbeşte într-un chip absolut savuros. Rîndurile şi replicile lui te lasă mut, firav..., indiferent că vorbeşte despre viaţă, despre mîncare sau că scrie o poezie. L-ai asculta (l-ai citi) ore în şir şi tot nu te-ai sătura. Însă de ce să ne limităm doar la discuţiile care îţi formează "v"-uri de riduri ascuţite pe frunte? Aşa că... ne proiectăm dialogul spre lucruri mai "ne-gri". Tradiţii, amintiri, gusturi bune, arome şi... Elveţia. Locul în care a trăit şi a lucrat cîţiva ani ca jurnalist.

Rösti şi fondue

"Cum noi îi îndopăm cu sarmale şi mămăligă, cînd ne sînt oaspeţi, aşa m-au îndopat ei cu rösti şi fondue. Ce să zic, mai vreau! Acolo m-am obişnuit să-mi placă salata. Fac salate uriaşe, în care, în afară de legumele obişnuite şi la noi, pun de toate: banane, brînză, mere, nuci. Fiecare salată e o creaţie gastronomică şi, mereu, o altă simfonie

de gusturi. Pun miere de albine sau frişcă, sau maioneză. Ei mănîncă salata ca aperitiv. Dar, înainte de salată, ai de băut un degetar de appero, un vin sec, de regulă din regiunea în care te afli. Cam 50 ml într-un păhărel ca de ţuică. Se duce pînă-n unghiile de la picioare şi dezleagă limbile. La mesele elveţiene nu se mănîncă. Se comunică. A mînca nu înseamnă deloc, acolo, a te hrăni. E un prilej de schimb de impresii, informaţii şi păreri. Ce fac prietenii, familia, ce spectacole mai sînt, ce-ai mai făcut, ce-ai mai văzut. Poveştile sînt mereu plăcute, favorizează digestia, te fac să simţi «le gout de la nourriture» (n.r. – gustul mîncării) şi, ce-i mai important, să-ţi rămînă în amintirea papilelor gustative momentul în care Remy îţi mai toarnă cincizeci de grame de vin «Caves de Rommanel sur Morges – origine controlée» şi ce spunea atunci, fără nici pic de emfază: «Catargul de inox de 45 pe care flutură drapelul Naţiunilor Unite la sediul din Geneva eu l-am făcut aici, în atelierul meu!»."

Întrucît de fiecare dată vrem să aflăm ceva nou despre locuri îndepărtate, îl întreb despre "ciudăţeniile" ce îţi "gîdilă" papilele gustative în Elveţia... "Recunosc, cele mai interesante experienţe culinare în Elveţia le-am avut. Într-o zi, colega mea de redacţie, Martine Rochat – expertă într-ale gastronomiei –, mă întreabă ce mi-ar plăcea să mănînc. Asta după ce mă purtase prin Restaurantele (trebuie scris cu R mare, fireşte!) de pe malul lacului Geneva şi gustasem rasol de crocodil (are gust de peşte), steack de cal (cam sîngeriu-dulceag), struţ (cam aţos) cu legume la cuptor, melci, scoici, raci şi nu mai ştiu cîte alte ciudăţenii pentru un român. Pus pe glume, i-am răspuns că ar fi interesant dacă am găsi undeva supă din trompă de elefant. Ei bine, după programul de la ziar, la un «resto» cu zece mese, aburea în faţa mea, dulceagă, cu arome misterioase, dichisită cu cîteva frunze de pătrunjel, supa de trompă în care pluteau şapte cubuleţe milimetrice de carne de elefant... Martine s-a amuzat copios cînd i-am spus bancul cu indianul care vindea cutii de conservă pe care scria: «Conservă de elefant». Cutii goale, pentru că în ele se nimerise... gaura din trompă."

Căluşarii şi dansurile elveţiene

Est şi Vest. Carpaţi – Alpi, căluşarul şi dansul specific Elveţiei. Cum stau elveţienii cu tradiţiile? "În regiunea romandă, pe care o cunosc mai bine, se regăsesc cutume cu rădăcini comune cu ale noastre, provenite din riturile antice ale Imperiului Roman. În Valais se perpetuează obiceiuri cu măşti, foarte asemănătoare cu cele din Moldova, iar în satele izolate din Alpi, cultul fertilităţii e simbolizat extrem de asemănător ca la noi prin jocul ursului. Cultura de tip german, mai cazonă, s-a impus însă într-o mare parte a Elveţiei. Dansurile lor sînt sacadate, în costume-uniforme, acompaniate de muzică dominată de alămuri. Tradiţia cavalerească se păstrează din tată-n fiu şi la festivalurile lor vezi familii întregi îmbrăcate ca acum cinci-şase sute de ani, întrecîndu-se în mînuirea steagurilor cu însemne heraldice medievale. Am organizat în Elveţia cîteva turnee cu formaţii folclorice româneşti. Cred că nu mai trebuie să spun ce succes au avut."

Ca să nu trăiţi degeaba...

Vreţi o reţetă savuroasă? "Păstrăv la grătar (cu mere, morcov, ceapă, roşii, ardei şi ţelină în burtă), cu sos de muştar şi portocală – aţi mîncat vreodată? Dacă nu, încă n-aţi trăit! Nu-i complicat, dar trebuie să faceţi focul la grătar cu vreo trei sferturi de oră înainte, să fie cărbunii încinşi. Cît ard lemnele, curăţaţi şi spălaţi peştii, le băgaţi în burtă ce-am zis şi... Şi? Îi înveliţi în folie de aluminiu! Îi aruncaţi pe grătar cînd se-ncinge şi-i întoarceţi pe-o parte şi pe alta cam un sfert de oră. Ce se întîmplă în punga de staniol vă puteţi imagina. Fierb toate în sucul lor şi, cînd desface musafirul pachetul, aromele îl înnebunesc. V-aţi mai asigurat de-un prieten pe viaţă dacă nu-i şofer şi poate trage şi-un Riesling alb, rece, sec, fireşte."

Iubirea nu e condiment!

Cu Val Mănescu poţi să vorbeşti aproape orice, pare să fie genul de om care îţi oferă răspunsuri la toate. Iubirea... dacă ar fi să fie un condiment? Iată ce l-am întrebat noi, iată ce ne-a răspuns...

"Cu ce aş asemui-o? Cu orice condiment, după gustul fiecăruia! Dar cine crede că iubirea este un biet ingredient care se adaugă la viaţa noastră aşa cum pui mirodenii în mîncare, ca s-o faci mai gustoasă, poate emigra liniştit pe Marte, singur, într-o capsulă."

"Prohodul spiritului naţional nu e departe. Trăiască hip-hop-ul, maneaua şi MP3-ul! Trăiască Mc-ul şi chipsurile! Vivat caserola cu mazăre congelată! Trăiască singurătatea asumată!"
Val Mănescu

"Mi-aduc aminte de cozonacul pufos cu rahat de cacao şi nucă şi stafide... pe care îl făcea maică-mea. Luai o îmbucătură şi te trezeai în seraiul lui Harun al Raşid."
Val Mănescu

Ciudăţenii la mare

Neptun. Debarcaderul construit de Nicolae Ceauşescu pentru Iliescu, Constantinescu şi Băsescu. L-am văzut prima oară de aproape şi m-am gîndit la ce-a simţit Băse cînd l-a întîmpinat pe Bush chiar pe digul prin faţa căruia trecea, cu douăzeci şi cinci de ani în urmă, uitîndu-se prin binoclu dacă nu-i cumva Tovarăşul pe-acolo, ca să strige de pe covertă: Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!!!




Păuni într-o superba grădină de vară, tot la Neptun.
Am pozat şi o păuniţă cu doi puişori.
Păuniţa avea o delicată coroniţă. De cald ce era,
păunul n-a vrut cu nici un chip să se înfoaie.













Un ness caffe frappe demenţial cu ingrediente italieneşti
şi o îngheţată "Diplomat", pe
terasa Delfinul din Olimp, la 150 metri de gardul vilei
prezidenţiale. Îngheţata arată atît de bine, că-ţi vine
s-o mănînci. După aia, mai vrei una.









În fine, la micul dejun, pe masă, am găsit un pix.
Emil Bodnăraş, important om politic român, membru al
Partidului Comunist, general al Armatei Române şi spion
al Uniunii Sovietice, vrea să fie primar nu ştiu unde.
Slavă Domnului că din 1976 nu e decît o stafie...

Diferenţa între TARE şi ÎNTUNERIC. Întuneric e toată noaptea.

Imagine de cîine tricolor

Eforie Nord, azi dimineaţă. Un foarte drăguţ căţel stradal care mi-a amintit de vestitul cîine Şpriţ (mort accidentat după o partidă prelungită de sex cu cine nu trebuia), făcea plajă ca tot omul pe la ora 10, în parcarea hotelului Mirage. M-am gîndit să-l pozez în ipostaza de fiinţă care ştie ce înseamnă viaţa şi cît de important e un moment de relaxare. După primul clic, s-a uitat la mine cu reproş şi l-am auzit spunînd: Ce-ai cu mine, fraiere? Dacă-mi dai poza pe blog, te dau în judecată. Am şi eu dreptul la imagine!


Totuşi, am să risc. Poate înţelege că reclama pe varanus îi aduce două-trei oase în plus la fiecare prînz. Şi, cine ştie, chiar consacrarea...

AM LAPTOP!!!

Un pusti vine revoltat de la scoalã şi îi spune tatãlui sãu cã acolo îl pun sã învete numai inutilitãti.
Tatãl îl întreabã uimit:
- Cum adicã?
- Pãi la istorie ne pune sã memorãm niste ani: 1848/1877-1878/1907/1944/1989. Cicã sînt importanti!
- Altceva...
- Pãi la geografie tot asa trebuie sã retinem tot felul de denumiri, ca de exemplu: Carpatii Scurburii, Strîmtoarea Fosfor si Dardanele, de parcã mi-ar folosi la ceva chestiile astea ! Dacã mã întreabã careva, merg repede la un Internet Cafe, dau search pe Google si aflu... simplu, nu?
- Da, fiule, da' sã zicem cã iesi si tu cu o fatã, si cum vã tineti voi asa, de mînã, ea te întreabã ce înãltime are vîrful Chomolugma ?
- Nu-i problemã! Dau fuga la un Internet Cafe, cã-i deschis non-stop, dau search pe Google, aflu si mã întorc sã-i spun...
- Da, da' pînã te întorci tu sã-i spui cã are 8848m s-ar putea sã o gãseşti ocupatã !
- Cu cine?
- Pãi, tot cu un prost aşa ca tine, da' care are laptop !

NA, C- AM SPART SCRUMIERA!

Am mutat laptopul mai la dreapta, că bătea soarele-n el, şi, poc, scrumiera hotelului s-a făcut ţăndări pe gresie. La dracu. Shit! Merde!
Fac un apel cetăţenesc la cei care ştiu care-i semnificaţia faptului. Aduce ghinion? Cîţi ani? Sau e de bine?
Deasemeni, rog pe cei care lucrează în domeniu să-mi spună cît mă costă: o plătesc de trei ori, de cinci ori, cît?



Acum pun scrumul în cupa de cristal foarte elegantă din care ieri am băgat în mine o îngheţată bunicică. (Ciocolată şi vanilie, deh, ca vara, la mare, nu???)
Mă paşte şi pentru asta vreo sancţiune?

Un interviu prea lung

Simona Lazăr şi Gabriela Boeriu mi-au cerut să le răspund la cîteva întrebări pentru Jurnalul Naţional. Cum răspunsurile mele au fost prea lungi (ca tot rahatul ăsta de viaţă) , iar spaţiul drămuit, am fost anunţat -cu scuze- că o parte din interviu nu va apărea.
Vine weekend-ul, marea-i colea, aşa că, luaţi de citiţi. Altceva mai bun, mi-e lene să scriu.

Ce ati fi vrut sa faceti si n-ati facut si ce ati facut si n-ati fi vrut sa faceti?

Aici pot să vă dau un răspuns sibilinic, îl am pregătit, pentru că în fiecare seară mă gîndesc la asta: am vrut să fiu bun şi de multe ori n-am reuşit, am fost cîteodată mai rău decît aş fi vrut să fiu. Adică, neiertător cu păcatele altora şi prea îngăduitor cu defectele mele. Aşa, ca să extind, mi-e ciudă că n-am vorbit cu toţi oamenii pe care-aş vrea să-i cunosc, că n-am fost în multe locuri pe care–aş vrea să le văd, că n-am stat cît mi-ar fi plăcut la poveşti cu fiul meu, Dragoş, cu tatăl meu…

De ce impediment v-aţi lovit cel mai tare in România pe parcursul intregii cariere?

De gropile în care stau grămadă proştii şi urlă la unison că nu-i nici o problemă!

Mă ia groaza cînd aud expresia asta. Pentru că românii o rostesc cu o nonşalanţă îngrijorător de inconştientă. Mereu ies lucrurile anapoda cînd ţi se spune că nu-i nici o problemă. Poţi fi sigur că urmează merge şi aşa! Şi, de aici, rezultatele se văd: superficialitate, lucru făcut prost, de mîntuială, dar, nu-i aşa?, NU-I NICI O PROBLEMĂ! În România mereu sunt probleme capitale care cer rezolvare. Cînd n-o să mai fie probleme? La doi metri sub pămînt, atunci poţi spune că nu mai e nici o problemă!

Intr-un articol va adresati Romaniei ca unei iubite. Pentru ce calitati i-ati ierta tarii defectele desi in acest articol dumneavostra va cereti “ei “iertare?

Am scris Stimată Doamnă într-o zi de 2 decembrie, cînd mi-am dat seama că trecuse ziua naţională a României fără să bag de seamă. Mi-a fost ruşine. Să-mi iert ţara? Dar pentru care fapte? Că-i frumoasă de-ţi vine să plîngi? Pe “băieţaşii” ei, ăia şmecheri şi hoţi şi proşti care-o fac de rîs pe Doamna, ar trebui să-i iert. Dar ce-s eu? Dumnezeu?

Aţi adus primele ONG-uri elvetiene in sprijinul copiilor de defavorizati. E un lucru extraordinar faptul ca unii oamenii nu uita de semenii lor mai putin norocosi…

Nu, nu le-am adus, elveţienii au venit ei singuri, într-un fel emoţionaţi de starea de increat, de început de lume din România lui 1990. Am avut şansa extraordinară – care mi-a schimbat viaţa – să-i întîlnesc şi să le fiu prieten unor oameni care atunci păreau din altă lume. Argelia Ledermann din Yens, Marcelle Bandelier din Bellevue, Helene Knobell şi Martine Rochat din Morges, Josee Jetzer din Lausanne, Remy Lambelet din Romanel sur Morges, olandezul Andre Muit, şi despre cîţi alţii, ar trebui să se scrie cîte o carte. Au creeat asociaţii, au strîns bani, alimente, paturi de spital, haine, au organizat zeci, sute de transporturi de ceea ce numim « ajutoare » pentru defavorizaţii României. Nu despre generozitate ar fi vorba aici. Abnegaţia, seriozitatea, felul profund uman în care să dai o pîine celui care nu are, dar mai ales, să-l înveţi cum să facă s-o aibă prin munca lui, despre asta-i vorba. Şi despre cum să-i ajuţi, fără să-i faci să se simtă scoşi din rîndul lumii, pe cei care chiar nu au putere, din cauza bolilor sau a vîrstei înaintate. Ne-au învăţat că orfanii sunt tot români. Că şi ţiganii, şi bătrînii, şi cei cu handicap, tot ai noştri sunt. Europa luptă din 90 cu mentalitatea românească, cu autorităţile congelate în birocraţie, cu gestul nostru obişnuit de a întoarce capul cînd un om e în necaz.

Poate că abia asta e revoluţia aceea în care am crezut şi de care se tot vorbeşte ca s-ar fi întîmplat acum aproape două decenii.

Deficit de comunicare

Văd că mă citeşte cineva din China şi că Varanus-Varanus e accesat şi din EU şi din Helesteni Harmaneasa, Bucureşti, Bacău, Timişoara, şi din multe alte locuri. E o constatare, nu e o luadă.
Ce să zic, îmi place, îmi dă sentimentul că sunt un cetăţean al lumii, unul dintre cei globali...
Ce mă nedumireşte e că feedbak-ul la ceea ce propun spre lectură şi meditaţie nu mă satisface. Prea puţine comentarii!
Ce să fie, ce să fie?
O fi coada calului?
O fi vârful dealului?
O fi limita de jos a nevoii de a spune ceva?
Nu e de înţeles sau e prea de înţeles, adică subânţeles, ceea ce aveţi sub ochi???
BTW. La Eforie, plajele sunt pline. Iată dovada: poze de azi de la ora 11.30, cu exact zece minute înainte de a începe un fel de ploaie care de-abia de-a udat nisipul. A fost un sfert de oră break de bronz, apoi aceleaşi 35 de grade de pus negreală pe piele.
Primiţi şi azi salutări de pe Litoral. Să ne citim sănătoşi, că de văzut...

SUNT LA MARE

Chiar dacă ÎN INTERES DE SERVICIU, sunt la mare!
Alţii, sunt acasă, în concediu...
Pe Litoral e o stare de început de război. Unii se refugiază, alţii pleacă definitiv, e o continuă zvârcolire de oameni şi de maşini care migrează de undeva spre altundeva. De la Constanţa la Eforie, 8 Km, am făcut azi fix 90 de minute. Pentru că mai mult am stat, am putut să fac poze pe podul de la Agigea. Marea Neagră e anormal de albastră, iar valurile îşi fac treaba : vin şi pleacă unul după altul, uneori încălecându-se. Plajele dau pe-afară de-atâta omenire.
Prin toate staţiunile, aceeaşi mişcare şi aceeaşi mizerie, în tumult. Cineva aplică un plan odios: cum să facem ca România litorală să fie cât mai respingătoare. Singură, Mamaia şmecherului de Mazăre, deşi dominată de manele, arată, cât de cât, mai civilizat.
Îţi vine să plângi, să înjuri, să pleci şi să te întorci peste 50 de ani. Dacă mai speri.

GENIUL CARPATIN

Pînă la urmă, am ieşit din casă, după ce m-am dumirit că nu era ora 5, cum arăta lumina de afară, ci 10 jumate, cum arăta ceasul. M-am trezit într-un Bucureşti pustiu. Eu şi sâmbăta asta post festum, la fel de inutili.
Am văzut Sala Tezaurului la Muzeul Naţional de Istorie. Cloşca cu Puii de Aur şi cele nouă brăţări de cîte un Kg de aur.Multe din exponate era absente din vitrine, împrumutate pentru expoziţii tematice la mari muzee ale lumii.
Ce să zic? Orfevrãria de mare fineţe pare că nici n-a existat vreodată pe teritoriul românesc. Obiectele preţioase făcute la noi parcă sunt lucrate cu toporul sau hârleţul. Tot ce e spectaculos, artistic, minuţios făcut, este confecţionat în Vest. Filigrane de aur, geometrie impecabilă, intarsii cu pietre preţioase, arhitectură elaborată, linie perfectă, au doar minunile produse de marii bijutieri occidentali.
O ultimă privire la ieşirea din Sala Tezaurului României mi-a păstrat mărturia amară a geniului carpatin: platoul de aur de peste 7,5 kg de aur, spart în patru bucăţi de ţăranii Ion Lemnar si Stan Avram care l-au descoperit în 1837, la Pietroasele, Buzău.
Ca să vândă aurul tracic la târg!

"BONNE ANNIVERSAIRE"

Luaţi-o aşa cum e, nu mă plâng!
La ora 11 fix am orăcăit prima oară, acu 55 de ani!
Tata spunea că s-a îmbătat de fericire. Eu urlam, şi el bea!
Trec şi peste asta, erau alte vremuri: războiul se terminase abia de opt ani. Dar ce război începeam eu cu viaţa, he he, dragii moşului!
Să revin la azi. 18 iulie 2008.
Am avut o sumedenie de bucurii:
1. M-am trezit viu şi nimic nu m-a durut.
2. Am ras de la ora 5 pînă la şase, două ceşti mari de Jacobs solubil fără zahăr şi am fumat 8 kentane lungi.
3. M-am bărbierit şi am făcut duş.
4. La şapte, am plecat spre Bucale cu Zekul meu norocos. (Zek de la "zevzek" e Matizul meu).
5. Au fost cu mine Becaud, Aznavour, Mathieu, Led Zeppelin, Quinn, Lara, toţi trişti că s-au dus naibii 55 de ani din existenţa Universului. Pe toţi i-am dus, cînd s-a putut, cu 150 km la oră.
6. M-au sunat Cătălin, Marina, Claudiţa, Anda, Francisc, Ana-Maria, Ciprian, Gogu, Claudiu, Ştefan, ca să mă compătimească de ziua mea. M-au felicitat şi Mariana şi Diana, soţia lui Dragoş. Mai tîrziu a sunat şi Dragoş, fiu-meu, care a zis că nu ştia ce zi e azi.
7. La serviciul meu, greu cu viaţa asta. Nervi. Nervi. Nervi. Pînă la urmă, Ştefan, şeful, deşi aşezat pe ghimpi, şi-a făcut timp să demarăm festivitatea. A fost happy end.
8. Tiberiu vine acuş să-l cinstesc de ziua mea.
Una peste alta, a fost o aniversare.
Eu îmi dăruiesc un buchet de flori. Sau mai multe. Deşi nu merit.
PS: Urăsc ziua de 18 iulie.

Ieri, acum 55 de ani, într-o sâmbătă

Iar e sâmbătă şi iar muşcă pisica asta verde şi hămesită din mine de parcă aş fi o piersică zemoasă cu pieliţa fragedă şi crocantă de abajur răscopt. Uite la ea cum se repede şi înşfacă bucăţele mici din omoplat! Şi din ţeastă îmi smulge porţiunea în care viaţa de până acum a pus grijulie la păstrare straturi groase de grăsime, ca la şin pei. Stai mâţo, lasă-mi anii de pensie în pace, am şi eu un program, mi-am făcut nişte planuri, chiar dacă-ţi par aerian şi neajutorat. Doar n-oi fi eu porumbiţa aia aurie pe care-ai înhăţat-o ieri din corcoduşul de la poartă, tocmai când visa la frumosul ei plecat cu treburi în Guatemala. I-ai rupt gâtul după ce-ai prins-o de sub axila stângă şi, cu tot cu vise, ai sfâşiat-o, nici n-ai băgat de seamă că începuse să plouă. Ai tăvălit-o prin balta de sânge până-ai scăpat de pene şi-ai ajuns la inima ei pe care-ai smuls-o şi-ai mursecat-o aa cum faci cu puii de şoarece. Mă uitam la tine de la geam, din lucarnă, era prea târziu şi eram prea departe ca să mai pot face ceva. Te-am văzut cum te lingeai pe bot şi-n urma ta rămăsese o pată mare de sânge şi te-ai retras sub streaşină şi ţi-ai curăţat ghearele şi blana cu tot timpul din lume.

Asta era ieri, acum 55 de ani, pe 18 iulie.

Azi, cum a dat soarele – încă dormeam – ţi-am simţit iar muşcătura de fiară înfometată.
Muşti din mine, pisică verde şi hămesită, de parcă aş fi un pui de şoarece …

Noi, europenii

.

Salariul minim din România, de circa 140 de euro, este printre cele mai mici din Uniunea Europeană. Doar Bulgaria stă mai rău la acest capitol, cu un salariu minim de 112 Euro. Aproximativ 100 de sindicalişti s-au adunat, joi dimineaţă, pentru a doua zi consecutiv, în faţa sediului Guvernului, pentru a cere Executivului majorarea salariului minim pe economie la 600 de lei.

De la 1 mai 2008 valoarea salariului minim in Franta a fost fixata la 1308,88 euro brut lunar pentru 35 de ore de lucru saptamanal

Mai comentăm ceva???

Unde ne sunt visătorii

Cercetătorii români dintr-un domeniu de vârf - aplicaţiile fibrei optice - sunt, bine mersi, în Anglia. Noi n-avem nevoie de asta.

Şeful grupului este Adrian Podoleanu, un tip eminent cu care s-a întâmplat să copilăresc, fiu al familiei de la fel de eminenţi profesori de liceu Podoleanu din Comăneşti, judeţul Bacău. Băiatul care m-a molipsit de pasiunea de a construi aparate de radio ( cu galenă şi mai apoi cu tranzistori), cu care jucam şah şi cu care am fost în prima excursie la Budapesta, împinge lumea înainte cu nenumărate invenţii în domeniul comunicaţiilor, medicinei, criminalisticii şi în cine ştie câte alte domenii în care fibra optică revoluţionează regulile. Ultima oară ne-am văzut în 1992, m-a recunoscut - după 20 de ani!!! - în expresul de Geneva. Te salut, Adriane!

Cu nostalgie, dragoste şi mândrie pun pozele experţilor români din Canterbury, pe blog, ca să vă fie clipa mai luminoasă. I-am găsit pe site-ul Universităţii Kent.

Welcome to the Applied Optics Group at the University of Kent school of physical sciences.

Optical sensors, Optical fibre sensors, Medical sensors and imaging, Optical coherence tomography, Adaptive optics, Components for optical communications and sensors, Theory, Electro-optical and acousto-optical micro-structures, Forensic Imaging Group.

Prof. Adrian Podoleanu ^[1]
Professor of Biomedical Optics, Head of Applied Optics Group
Phone: 3272 Email:a.g.h.podoleanu
Dr. George Dobre ^[4]
Lecturer in Applied Optics
Phone: 3234 Email: g.dobre

Dr. Radu Cucu
EPSRC Research Fellow
Phone: 3772 Email: r.g.cucu
Project: Eye Tracking for 3D OCT

Dr. Adrian Bradu
Research Associate
Phone: 3772 Email: a.bradu
Project: OCT for embryology

Dr. Ramona Cernat
Research Associate
Phone: 3772 Email: r.cernat
Project: Spectroscopic OCT

Liviu Neagu
EST Marie Curie Researcher
Phone: 3778 Email: ln37
Project: OCT imaging of the choroid


Lucian Plesea
External PhD
Project: Distortions in OCT
Project: Multple delay en-face OC

Slogane

1. Firmă de servicii funebre: “ Doar la noi clientul arată mai bine mort decît viu”.

2. Altă firmă de servicii funebre:“De la firma noastră clientul pleacă întotdeauna mulţumit cu bani puţini”.

3: Altă firmă de servicii funebre:”Muriţi liniştiţi, de rest avem noi grijă!”

4. Altă firmă de servicii funebre: “Morţi sau vii - satisfacţie garantată pentru cei dragi!”

5. Firmă de servicii de prim ajutor: “Transport rapid, comod, profesional, la cel mai apropiat spital…“

6. Firmă de fotograf din oraşul Huşi: “Dacă nu ti foto, ti Fuji!”
7. Fabricant de biciclete din Bacău: “Cu mic, cu mare, cu totu-ntre picioare”

Brainstorming la 40 de grade

...Ne-am gîndit şi ne-am răzgîndit. Fumul de ţigară pluteşte în straturi groase. Mai sunt cinci minute pînă la deadline şi n-avem slogan pentru numărul unu al ziarului care trebuie să apară mâine.

Canicula face ravagii. Cică un vasluian a murit în somn din cauza căldurii, un doljean a decedat pe stradă, iar 30 de oameni au apelat la Salvare. Ca să nu mai vorbim de Bucureşti, unde s-a dat cod galben de caniculă.

Deodată, un redactor mic, chel, cu ochelari şi barbişon, pe care încă nu ştiu cum îl cheamă, sare şi strigă: “Noi vă facem banii! Noi vă facem banii! Noi vă facem banii! Ei, ce ziceţi, şefu’, nu-i beton?“

Mai sunt 30 de secunde şi o mie de grade în birou. Mimăm cu toţii gîndirea şi ne place. Canicula a toropit bursa şi afectează circulaţia trenurilor. Crăcănează şinele. Dacă temperatura ar fi mai mică, n-ar fi atît de cald, iar dacă mercurul din termometre n-ar urca atît de sus, ar fi ceva mai răcoare…

Poate mai cool ar fi “Noi NU vă facem de bani“… Cine ştie!

Ia dă-l fără slogan ! E cald al naibii, mon cher…

Sunt deprimat, deci exist

Încet, cu voinţă, te lepezi de toate obiceiurile care-ţi fac rău şi te pot îmbolnăvi de moarte. De fumat, e simplu să te laşi, totul e să nu mai fumezi. La fel cu mîncărurile picante, iubirea, drogurile, carnea de porc, şomajul, sărăcia, băutura, boala, singurătatea. La toate, e un singur leac: renunţarea. După ce le-ai dat dracului pe toate, cu multă răbdare şi cu multă voinţă, ai şansa să mori sănătos.
În timp ce alţii vor muri bolnavi.
Like me.

Cu Domnul Cireş pe mess

Domnul Cireş este un cetăţean onest din oraşul Moineşti, judeţul Bacău. L-am cunoscut cu ocazia campaniei electorale în care, fiecare în felul său, a luptat să se schimbe ceva în oraşelul altădată al petroliştilor.
Şi s-a schimbat. Omul nostru a ieşit primar. Azi l-am găsit pe mess pe Domnul Cireş şi am zis că-i frumos să-i dau bineţe. Iată dialogul, reprodus exact, cu aprobarea Domniei sale:

val: Te salut, Domnule!
Eduard Cires: Salut!
val: Cum stau trebile? Aveţi apă caldă? Dar curcubeul s-a văzut azi la Moineşti?
Eduard Cires: Eu nu am vazut curcubeul azi. posibil ca a fost. am avut de lucru
Eduard Cires: Apa calda ne/o facem singuri acu'
Eduard Cires: Nu mai cerem
val: Păi la ce-aţi mai schimbat primarul?
Eduard Cires: Sa ne lase sa ne facem treaba asa cum stim
val: Şi vă lasă?
Eduard Cires: Apreciem dupa primele 100 de zile...
val: Cînd e scadenţa?
Eduard Cires: La toamna..
Eduard Cires: Vad ca primarul de la buc. da cu maturoiu...
val: Nu depinde de recolta de struguri?
Eduard Cires: daca si asta va avea curaj inseamna ca am ales bine
Eduard Cires: Cu strugurii e alta poveste...
Eduard Cires: mai avem de anu' trecut
val: Zeamă, frate, zeamă...
Eduard Cires: Doar zeama a mai ramas...
val: Dacă n-a prins floare, e bună!
Eduard Cires: k
Eduard Cires: Ai scris bine articolul cu americanii..
Eduard Cires: putini gandesc asa
val: Mda.
Eduard Cires: si care mai gandesc nu spun
val: De-s proşti...Comunismul n-a reuşit să mă-nveţe să tac.
Eduard Cires: Si nici americanii nu cred ca apreciaza slugarnicia...
val: Aşa că halesc căcat la greu, cînd mi se pune pata.
Eduard Cires: Cred ca pe sus e o mare imbecilitate...
val: Eu-l fac, eu-l măninc!
val: Interese, interese, frate!
Eduard Cires: Posibil
Eduard Cires: Eu ii vad pe desteptii astia faliti maine
Eduard Cires: Pt ca sunt f. vulnerabili
val: Casa din Mihăileanu, Parcul Bordei, Elena Udrea, ce, crezi că-i uşor?
val: Dacă pică, o ia mai nasol ca Bombonel!
Eduard Cires: Si societatea evolueaza spre un anumit echilibru indiferent de ce fac cei ce se cred ca o conduc
val: Da, numai că ei rămîn de căruţă, că-s toţi comunişti de ăia proşti, de second hand!
Eduard Cires: Cu mici exceptii...
val: Fooooooooooooarte mici!
Eduard Cires: k
val: Ia zi-i macar trei, la iuţeală! Să te văd!
Eduard Cires: Trei ce?
val: Excepţii
Eduard Cires: Nelu,
val: Nelu-i compromis. Altul?
Eduard Cires: Nicolschi criminalul
val: Aşa da, hahaha, aici ai dreptate!
Eduard Cires: E comunist adevarat
Eduard Cires: nelu
Eduard Cires: Ca e compromis, asta e altceva
val: A omorît oameni, frate, asta nu se iartă never!
Eduard Cires: Asta tine de altceva
Eduard Cires: Si nazistii au fost criminali
val: Nimic nu ţine de altceva, dacă-i vorba de crimă!
Eduard Cires: Si democrati au fost criminali...
val: Mai tare de asta, nu e eroare!
Eduard Cires: Era vorba de convingerea politica
val: Care democraţi?
Eduard Cires: Un exemplu din antichitate.. Sula
Eduard Cires: Generalul
val: Cînd convingerea politică duce la anihilarea fizică, aia e un mare păcat
Eduard Cires: Asta da
Eduard Cires: Dar sa separam...
val: Anticii au trăit acu 2000 de ani
val: Lumea a inventat becul, telefonul, internetul...
Eduard Cires: Chestia cu crima tine de instinctele primare mai mult si nu prea are legatura cu convingerile politice
Eduard Cires: Vezi Robespiere
val: Dar crima e tot crimă, asta spun!
Eduard Cires: Anticii nu erau mai prosti
Eduard Cires: pe noi ne deosebeste doar avansul tehnologic
val: Cine-a zis?
Eduard Cires: Eu
val: Pot să te citez pe blog?
Eduard Cires: Poti
val: Mulţumescu-ţi. M-ai salvat, n-aveam subiect pe azi
Eduard Cires: Succes
val: Tks. Salutări plăcute!
Eduard Cires: Noapte rodnica!
val: Ţie la fel!

Descoperire pentru Funar

Arheologii au făcut o descoperire care ar putea duce la dezlegarea misterelor legate de vechea civilizaţie Moche din Peru. Oamenii de ştiinţă care lucrau în provincia Lambayeque (770 km nord de Lima) au dat peste un mormânt păstrat intact, al unui lider preincaş, relevă Reuters. În această zonă s-a dezvoltat cultura Moche între 100 î.H. şi 600 d.H.

Dacă se grăbeau niţel cu descoperirea, peruanii intrau şi ei în galeria argumentelor lui Funar în sprijinul înfiinţării Institutului Limbii Primordiale. Că dacă, după cum spune dom profesor Funar, toate naţiile euro-indiene îşi au obîrşia în arcul Carpatic, de ce nu şi amerindienii? Ei de unde-au apărut? Din senin? Nu cumva liderul preincaş avea strămoşi care vorbeau limba noastră primordială?

Demonstraţie:
IPOTEZĂ: Peruvienii au învăţat să cînte la nai de la strămoşii
daco-geţilor.
DEMONSTRAŢIE: După cum ştim, cel mai vechi homo sapiens
din Europa, şi anume Ion,(al cărui maxilar a fost
descoperit în 2002 în Munţii Aninei) a trăit pe
pământ românesc acum 40 000 de ani(!)
Scheletul lui nea preincaşul abia de are vreo
două mii de ani.
CONCLUZIE:În migraţia lor spre Anzi, amerindienii
au luat cu ei şi secretul sunetului divin al naiului
creat de locuitorii spaţiului carpatin.
Quod erat demonstrandum.
PS. Observaţi asemănarea fizionomiei peruviencei din
foto 2 cu figura tipică a unei părţi din
populaţia românească.

Ştiri bune, dar rele. Şi invers.

O fetita abuzata sexual la 11 ani a nascut un copil in Italia 2008-07-04 - Asta e, s-a-ntîmplat, s-a-ntîmplat. Bine că sunt sănătoşi.

De ziua nationala a SUA, Varsovia face Washingtonului cadou un refuz al scutului antiracheta 2008-07-04

Bravos, naţiune! Mîndri polacii!

Taubman: Romania a devenit mai puternica si mai inteleapta 2008-07-04
Ei, pe dracu! Cînd te linge preşedintele unei ţări, situaţia pare muuuuuuuuuuuuuult mai roz.

Intreprinzatorilor le merge bine in Romania 2008-07-04
Ba le merge al dracului de prost! Îi rup costurile materiilor prime şi al utilităţilor, îi doboară impozitele şi taxele. Abia de le rămâne ceva să trăiască decent. Nu găsec personal, şi dacă-i găsesc, tre să le dea măcar 1.500 de lei în mînă. Pînă pleacă şi ăştia dincolo.

Ziua Crucii Rosii Romane, sarbatorita prin actiuni de voluntariat 2008-07-04
Da, iar "Cântarea României"!!! Moca, voluntari... Cine a auzit de-o treabă serioasă în care s-a implicat Crucea Roşie Română? Ferească Dumnezeu de-un răboi, cutremur sau altă nenorocire!
Să fie eaCrucea Roşie, sărbătorită!

UPDATE: Operatia de intrerupere a sarcinii fetitei de 11 ani s-a incheiat cu succes 2008-07-04
Uraaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! Peste nouă luni, alta!

Elena Udrea, coordonator al campaniei PD-L de comunicare pentru parlamentare 2008-07-04
Aşa mai zic şi eu. Promovarea blondelor va duce România pe culmi de prosperitate şi deces!!!

Condamnat pentru ca era pasionat de sex cu caracatite, serpi sau tigri 2008-07-04
Ce să zic, mare ispravă justiţiară? Decît să lase gravide fetiţe de 11 ani, mai bine să şi-o tragă omul cum vrea!
Au făcut reclamaţie caracatiţoii???

Gata. Mi-e somn. La şase, deşteptarea. Sunt workalchoolic, drogat de plăcerea de a lăsa ceva în urmă.
...Deşi, urma păsării în aer, urma peştelui în apă şi urma omului în viaţă, tot aia!

Bravos, dom Preşedinte, felicitările mele!

L-am văzut pe Băse pupând în cur Marea Americă de ziua ei.
În 64 am văzut Expoziţia Americană în România, tot pe 4 iulie. Era prima prezenţă a Unchiului Sam în estul Europei, după război. A fost organizată la Bucureşti şi la Ploieşti, la Palatul Culturii. Peste 14 zile împlineam 11 ani. De-aia o ţin minte, ca pe un cadou de ziua mea.
N-am ajuns în Capitală, că n-am avut bani de bilet CFR decît pentru Ploieşti.
Acolo am aflat că există o altă lume. Inventaseră Polaroidul. Dacă stăteai la o coadă de două ore, ajungeai în faţa unui podium unde te lua în primire o blondă nespus de frumoasă (erau vreo şase bucăţi la fel) care te poza şi-ţi dădea un carton alb. Într-un minut, pe carton îţi apărea mutra! Fascinant! Pe pereţi erau panouri mari cu autostrăzile lor, cu Empire State Building, cu Marele Canion, cu Glenn (primul lor cosmonaut), cu Jackson Pollock( care picta aruncînd pe pînze vopsele direct din cutii) , cu cele 13 portrete multicolore ale actriţei Marilyn Monroe realizate Andy Warhol (acum, peste 16 milioane de dolari bucata!).
În alte săli erau expuse maşini: un Studebacker şi un Chrysler Eldorado (blindata pentru şefi de state) şi un Chevrolet Corvette Sting Ray, un vis de maşină sport care-ţi lua minţile.
La ieşire, primeai moca un catalog gros despre "transporturile americane" din care, pe contracopertă, preşedintele Lyndon Johnson se declara prietenul tău. Am fost foarte impresionat de americani, de noncomformismul, curajul, seriozitatea, inventivitatea şi inteligenţa cu care îşi prezentau toate succesele şi calităţile fără ostentaţie, zîmbind natural.
Mi-a plăcut, i-am admirat, îi ţin minte toată viaţa.
Dar în cur n-o să-i pup never ever.

Am învăţat de la ei, acum 44 de ani să spun simplu, sincer, zîmbind: La mulţi ani, măi americanilor!

STAREA DE INVERS PE DOS

Că lumea s-a-ntors cu susu-n jos, am constatat încă de-acum câţiva ani. Şi, în fiecare zi, starea de invers devine din ce în ce mai normală. Iată ştirile zilei de 4 iulie 2008:
- Doi imigranţi români au fost arestaţi în apropierea oraşului sicilian Palermo, sub acuzaţia că au încercat să violeze un marocan de 18 ani.
- Omkari Panwar, de 70 de ani, soţia unui fermier pensionar a născut vinerea trecută un băiat şi o fetiţă prin operaţie cezariană.
- Fetiţa de 11 ani va face avort astăzi, într-o altă clinică din Anglia, după ce reprezentanţii clinicii Marie Stopes din Londra au refuzat să îi mai facă avort fetiţei după ultimele investigaţii medicale.
- O fetiţă de 11 ani din comuna Tarcău, judeţul Neamţ, a ajuns la un centru privat de ocrotire a minorilor din Piatra-Neamţ după ce ar fi fost violată de tatăl ei.
- Opt elevi de gimnaziu din Bucureşti au fost premiaţi după olimpiada de limba şi literatura română cu o carte plină de texte cu conţinut explicit pornografic.
Ieri am avut scârba să văd un film pe you tube, postat pe site-ul Ziarului de Bacău (!!!) în care trei adolescenţi dezaxaţi urlă şi se scălămbăiesc cît de poate de mizerabil, înjurînd cu aia-n gură din două-n două vorbe, în faţa unei camere video. Cică filmul e o "producţie" a casei de film Mioritza. N-am înţeles de ce tocmai Ziarul de Bacău promovează această probă de incultură şi de pornografie de mahala.
La 36 de grade, mi-e lene să mai comentez şi, de altfel, n-aş spune nimic nou.
Decât, poate, că-mi vine dor de ducă de tot, dacă tot n-am puterea să înţeleg acest soi de libertate a presei...