Pînă la urmă, am ieşit din casă, după ce m-am dumirit că nu era ora 5, cum arăta lumina de afară, ci 10 jumate, cum arăta ceasul. M-am trezit într-un Bucureşti pustiu. Eu şi sâmbăta asta post festum, la fel de inutili.
Am văzut Sala Tezaurului la Muzeul Naţional de Istorie. Cloşca cu Puii de Aur şi cele nouă brăţări de cîte un Kg de aur.Multe din exponate era absente din vitrine, împrumutate pentru expoziţii tematice la mari muzee ale lumii.
Ce să zic? Orfevrãria de mare fineţe pare că nici n-a existat vreodată pe teritoriul românesc. Obiectele preţioase făcute la noi parcă sunt lucrate cu toporul sau hârleţul. Tot ce e spectaculos, artistic, minuţios făcut, este confecţionat în Vest. Filigrane de aur, geometrie impecabilă, intarsii cu pietre preţioase, arhitectură elaborată, linie perfectă, au doar minunile produse de marii bijutieri occidentali.
O ultimă privire la ieşirea din Sala Tezaurului României mi-a păstrat mărturia amară a geniului carpatin: platoul de aur de peste 7,5 kg de aur, spart în patru bucăţi de ţăranii Ion Lemnar si Stan Avram care l-au descoperit în 1837, la Pietroasele, Buzău.
Ca să vândă aurul tracic la târg!
Nu as critica arta noastra staveche. Se vede cu ochiul liber, din cele mai vechi timpuri si pana in zilele noastre, ca cei de-aici au fost dominati de cantitatea calitatii, nu neaparat slefuita. Si cum, mai de calitate decat aurul nu se gaseste, iaca exemplul viu, platoul de 7.5 kg. Desigur a fost spart de cei doi pentru ca intreg nu se putea pune la lant. Asta s-ar intampla si azi. Cu execmtia ca intre cei doi s-ar naste o mini-Miorita si o stire de la ora 5.
RăspundețiȘtergere