miercuri, iulie 30, 2008

TOTUL A FOST FRUMOS ŞI NIMIC NU M-A DURUT


Mîine la 6, cînd mă trezesc ca să plec spre Bucureşti, tre să fiu tare. Nici un muşchi de pe faţă să nu-mi tresară şi ferească Dumnezeu să mi se umezească colţul de ochi cu care zece zile am văzut orizontul drept şi albastru dintre mare şi cer. Orizontul e fix la 27 de kilometri, pentru că asta e curbura planetei ăsteia. Dincolo de ea nu mai vezi ce e, decît dacă te caţeri pe ceva. Pe Marte, orizontul e de vreo (hai că nu mai ştiu exact!) cîteva ori mai departe. Diametrul lui Marte (hai că asta ştiţi!) e de cîteva ori mai mare decît al Terrei.
Am pus ceva Celentano şi cîteva Abba pe stick, ca să mă facă mai optimist la drum.
Cînd oi mai vedea Marea, oi vedea.
Una peste alta, a fost bine pe Litoral. O adiere de schimbare se simte. E mai curat, mai puţină mîrlăneală, ceva interes pentru civilitate. Şi nici nu m-am insolat, deoarece n-am avut timp să fac plajă. Nici răbdare.
Cîteva anomalii:
- Skijet-urile sunt interzise. Şi orice ambarcaţiune cu motor!
- Şuşaneaua cu manele e singura formulă de spectacol prezentă.
- Băieţii deştepţi trag suvurile sub umbrelele de pe plajă.
- Comercianţii au pînă la 14 controale pe săptămînă. (Unii dintre inspectori încep controlul cu fraza: " Ştiu că eşti în regulă, da de-un douăj de milioane, tot tre să facem un proces verbal!")
- Seara, terasele sunt absolut GOALE! Dar nici ziua nu dau pe-afară de clienţi.
- Am văzut pe plajă un tip care citea dintr-o carte, la ora 14. 30, sub un soare torid. Titlul era în nemţeşte şi era ceva despre viitorul Uniunii Europene. Nu le prea am cu germana, dar asta am am înţeles. Volumul avea vreo 250 de pagini.
Asta ar fi.
Vorba lui Petru Cimpoeşu: TOTUL A FOST FRUMOS ŞI NIMIC NU M-A DURUT!
Spre noi aventuri, cu Căpitanul Val Vîrtej, înainte!

9 comentarii:

  1. TOTUL A FOST FRUMOS ! pacat ca a fost asa de putin...si mai ales ca n-a durut !... ???

    RăspundețiȘtergere
  2. Cucu: Dacă l-ai cunoaşte bine pe Cimpoeşu, ai şti cît de mucalit e. Şi cîtă ironie ascunde fiecare afirmaţie de-a lui. Aşadar, traducerea: Nu a fost totul atît de frumos şi m-a şi durut cîte ceva...

    RăspundețiȘtergere
  3. N-am mai citit de mult blogul acesta,
    s-au intamplat o multime de lucruri in ultimul timp. Litoralul romanesc are farmecul lui si mai ales faptul ca soarele rasare din mare, il face unic in felul lui.

    RăspundețiȘtergere
  4. Greenfield: Ce s-o mai fi întîmplat în ultimul timp? Povestiţi!

    RăspundețiȘtergere
  5. De exemplu, blogul si-a schimbat infatisarea, s-a imbogatit,arata altfel, fereastra asta unde comentez ma pacaleste, ieri am fost prima care am votat la exceptional, vad ca acum mai sunt si altii, cam atat deocamdata, sa vad daca-mi ia comentariul.

    RăspundețiȘtergere
  6. greenfield: Cum te păcăleşte fereastra asta afurisită unde comentezi? C-o ia mama dracului imediat!

    RăspundețiȘtergere
  7. ieri fugea fereastra si o gaseam cand ma asteptam mai putin; azi s-a mai imblanzit...
    oricum se modereaza comentariile, de-asta mi-am dat seama apres...

    RăspundețiȘtergere
  8. greenfield: Încerc să fac faţă ideii de dialog. Fără comunicare e moarte. Zero. Zero, virgulă zero, nu?

    RăspundețiȘtergere
  9. Singura problema este ca in anumite locuri comenteaza si cine trebuie si cine nu. Asa patesc eu pe WeBlog.ro unde este cel mai vechi blog, cel mai activ, cel mai injurat, cel mai hartuit,unde nu pot sa scriu orice as vrea, etc...acolo mai tot timpul trebuie sa moderez, altfel ar fi un dezastru. Sunt nebuni care ma vaneaza si prin alte locuri, deci comentez cu masura, aici sper sa nu ajunga ciudatii; interactivitatea are riscurile ei, asta e.

    RăspundețiȘtergere