sâmbătă, aprilie 25, 2015

GALA STAR 2015 PRIMA ZI: GRĂMADĂ LA SALĂ


            Pe Matei Bogdan, care e sarea şi piperul Galei încă de-acum cinci ani, l-am găsit în postura de fotograf în holul teatrului. Zic: na, prima farsă simpatică. Când colo, actorul poza pe cine voia să stea în faţa unui panou cu sigle de sponsori, cred, iar eu am văzut Salonul de piane, mai precis pe neastâmpărata şi blonda Mioara Iacob, şi m-am repezit la imortalizare. Ce i-o mai fi trecând prin cap de-a lungul şi de-a latul celor cinci zile de festival prea-inspiratului, talentatului Matei, numai el ştie. Dar îi aştept cu bucurie ideile pe care le scoate la iveală când nu te aştepţi.
Am un loc bun în sala mare, mulţumesc Laurei Huiban, chiar în faţa celebrului critic Ion Parhon. Văd excelent ce se întâmplă pe scenă, mai ruşinos pentru mine e că şi cei de pe scenă îmi văd ochii umezi, dacă merită. Căci mi-s sensibil la sinceritate şi valoare şi am glandele lacrimare ca nişte robinete cu garniturile uzate. Cum creşte presiunea emoţiei, cum încep să picure.
Primul discurs al Ancăi Sigartău pe scena teatrului pe care, de-acu-ncolo, îl conduce, a fost scurt, esenţial, plin cu promisiuni cuviincioase. Emoţia pe care a transmis-o, dacă a fost jucată, chapeau. Dacă a fost sinceră, şi mai chapeau. Dar, după strălucirea din ochii ei, aş paria că a fost chiar din sufletul ei. Am simţit-o determinată, puternică, decisă să tragă la căruţa cu paiaţe însufleţite pe dealul Golgotei care înseamnă succesul. Merităm, în oraşul ăsta gri care produce peste plan mai ales copupţie, piţipoance şi cocălari, plin de mall-uri şi de cluburi, măcar bucuria unui teatru de elită, ca la Piatra Neamţ, Craiova, Iaşi, ca să nu mă-ntind prea tare cu dorinţele, spre Bucureşti sau Sibiu, de-un paregzamplu.
Noul director şi-a încheiat expozeul cu un gest simbolic, şi sper că a fost spontan, ne-studiat în oglinda cabinei. Şi-a pus palma pe buze, s-a aplecat şi-a atins scândura scenei într-un sărut pentru marea ei iubire. Au fost aplauze entuziaste, semn că poporul băcăuan îşi pune, ca noi toţi în decembrie 89 şi  la 16 noiembrie anul trecut, mari speranţe în viitor. Dacă mai putem spera, suntem vii. În ochii doamnei Sigartău am văzut lumina aceea care hrăneşte încrederea.  
Apoi, distinsa Florina, l-a invitat pe viceprimarul profesor Radu Ababei care a venit pe scenă în pas alergător, a rostit, volubil şi degajat, câteva cuvinte bine simţite şi i-a oferit cavalereşte noii directoare Cartea de impresii a Galei 2015 să-şi pună prima semnătura în ea.       
A urmat altă surpriză a lui Matei Bogdan, un filmuleţ foarte bine făcut – cu prima jumătate de-a dreptul excelentă, debordând de umor şi fantezie - după care, cei peste douăsute cincizeci, poate chiar trei sute de spectatori au fost invitaţi să ocupe cele 80 de locuri de la Sala Studio, aflată la subsolul teatrului. Mulţi ar fi vrut să vadă primul recital din concurs, cel al actriţei Ingrid Robu. Inclusiv eu, sau, mai ales. Dar vrutu-i liber. Deşi s-au înghesuit ca sardelele-n cutie, în sala cea mică n-au încăput decât puţin peste vreo sută care s-au străduit să prindă pe rând ceva molecule de aer. Eu am preferat să ies, la fel cu alte zeci încărcaţi cu regrete, reproşuri şi nedumeriri.
Pe hol, am dat de dl. director Tiberiu Şerban căruia i-am sugerat să pună o simplă cameră video în Sala Studio şi o plasmă în foyer. Cu 30 de metri de cablu, spectacolele de la subsol pot fi văzute de mult mai mulţi, fie pe hol, fie la plasmele din Cafe du Theatre, partener al Galei. Dacă la meciuri se poate, de ce nu s-ar putea şi la Gală? Mi-a mulţumit, s-a mirat de cum nu s-a gândit nimeni la asta şi a plecat să ia măsuri.
           Ne vedem mâine.