duminică, aprilie 12, 2015

SCRISOARE DESCHISĂ CU DELICATEŢE

Dragă Ancuţă

 De la început ţin să-ţi spun că-mi placi şi că m-am bucurat că ai câştigat prin concurs postul de director al Teatrului Municipal Bacovia din Bacău. Poate că pentru tine, chestia asta nu e decât un pas spre o mai înaltă culme de afirmare decât o ai acum, dar, dacă eu eram cel care ar fi trebuit să decid, dintre ceilalţi candidaţi, pe tine te-aş fi ales. Chiar dacă nu ai experienţă managerială, chiar dacă ai pierdut, destul de penibil, postul de director de la Excelsior, chiar dacă vei alege să conduci în stil navetist trupa din Bacău, eu tot pe tine te-aş fi votat cu ambele mâini. Nu doar pentru că eşti o actriţă talentată, ci pentru că ai în privire strălucirea aceea a omului care poate împinge lumea mai departe.
Ştii, eu fumez încă dinainte de a te naşte tu, e un viciu teribil de care nu pot scăpa, şi chiar dacă mi s-a prezis c-o să mor din cauza ţigării, ziua mi-o încep fumând. Şi tot aşa mi-o închei.
La fel e şi cu teatrul. Îl halesc pe pâine, chiar dacă, ăsta din Bacău îmi provoacă uneori repulsii.
Îţi spun ceva, rămâne-ntre noi: şi la comedii, unde lumea râde, dacă sunt bine jucate, eu plâng. Sunt emoţionat oridecâteori un actor e atât de talentat încât să mă facă să cred că ceea ce spune în jocul lui este adevărat, chiar dacă ştiu bine că viaţa reală e afară.
N-ai de unde să ştii, dar află că noi, ăştia din Bacău, am avut o şansă uriaşă. Pe-aici a hălăduit, cu pălăria lui de hidalgo, o fiinţă umană care ne-a băgat multora microbul scenei în oase. Numele lui este Ion Ghelu Destelnica. Ei, bine, acest domn, a creat vreo sută de actori încă în viaţă care joacă prin teatrele din România. Pe ăia ca mine şi ca mulţi mulţi alţii care n-au reuşit să intre la IATC, i-a îmbolnăvit iremediabil de teatru şi de poezie, nu înainte de a-i învăţa arta declamaţiei, oratoriei, a mimicii, a simţirii, a  reflectării, a gestului şi toate celelate arte pe care tu le-ai dobândit la facultate.
În plus, le-a inoculat pasiunea de a citi poezie, de a observa, de a merge la teatru, sădind în ei subtilul simţ al frumosului. Îţi spun asta ca să înţelegi că n-ai să ai un public comod aici, unul care se distrează la comicăriile tip Mărioara şi Vasilache.
La teatrul din Bacău am văzut în ultimii patruzeci de ani câteva spectacole care mi-au tăiat respiraţia, dar şi multe, prea multe reprezentaţii de doi bani. M-am mirat că actorii noştri au uneori interpretări memorabile sub bagheta unor regizori, şi tot ei, în alte ipostaze, se arată perfecţi cabotini, emfatici, falşi,  
Ai un război mare de purtat la Teatrul din Bacău. Pe patru fronturi.
1. Un colectiv de actori cu talent latent, insuficient exploatat, care, la fiecare succes se cred geniali, iar la eşecuri aruncă vina pe repertoriu, pe regizor, pe costumieră, pe orice.
2. Un public avizat, dar, din bun simţ,  resemnat în critici.
3. O presă slabă, fără simţul valorii, care laudă orice porcărioară în aceiaşi termeni cu care tratează şi reuşitele evidente.
4. Blogurile câtorva, care, chiar dacă sunt vocea spectatorului neavizat, au curajul să conteste catastrofele scenice plătite din bani publici.

Îţi urez succes!